NERESPECTAREA UNEI OBLIGATII LEGALE STABILITA ÎN SARCINA PRODUCATORULUI
Prin procesul verbal seria 0037214 nr. 17/751 petenta SC X SRL a fost sanctionata cu amenda contraventionala în cuantum de 1000 lei pentru savârsirea contraventiei prevazuta la art. 18 din OG 21/1992 rep.
Pentru aplicarea acestei sanctiuni în urma controlului efectuat la data de 01.02.2008, s-a retinut în sarcina petentei ca a comercializat sortimentele de înghetata :tort de înghetata Armony, înghetata Bel Canto, Toledo si Destiny cu deficiente privind informarea consumatorilor, respectiv pe ambalaje nu este inscriptionata mentiunea a nu se recongela dupa decongelare, încalcându-se astfel dispozitiile art. 18 din OG 21/1992 rep; înghetata Bel Canto cu veritabile fructe de padure – 2 buc, a fost recongelata dupa decongelare; în unitate nu s-a prezentat registrul unic de control conform prevederilor Legii 252/2003.
În drept, potrivit art. 2 pct. 4 lit. a si 5 din OG 21/1992 rep În sensul prezentei ordonante, se întelege prin: 4. producator: a) operatorul economic care fabrica un produs finit sau o componenta a unui produs;
5. distribuitor – operatorul economic din lantul de distributie;
Conform art. 20 din acelasi act normativ (1) Producatorul trebuie sa informeze despre denumirea produsului, denumirea si/sau marca producatorului, cantitatea si, dupa caz, termenul de garantie, de valabilitate sau data durabilitatii minimale, durata medie de utilizare, principalele caracteristici tehnice si calitative, compozitia, aditivii folositi, despre eventualele riscuri previzibile, modul de utilizare, manipulare, depozitare, conservare sau pastrare, despre contraindicatii.
(4) Vânzatorul trebuie sa informeze consumatorii despre pretul final al produsului sau despre tariful serviciului prestat, pe care îl suporta consumatorul, incluzând taxa pe valoarea adaugata si toate taxele suplimentare, si sa ofere acestora toate informatiile si documentele tehnice care trebuie sa însoteasca produsul.
Potrivit art. 5 din anexa 1 la HG 106/2002 si pct. 22 din anexa 1 a la acelasi act normativ, pe eticheta alimentelor congelate trebuie facuta mentiunea “produs congelat” si “a nu se recongela dupa decongelare”.
Art. 18 prevede Consumatorii au dreptul de a fi informati, în mod complet, corect si precis, asupra caracteristicilor esentiale ale produselor si serviciilor oferite de catre operatorii economici, astfel încât sa aiba posibilitatea de a face o alegere rationala, în conformitate cu interesele lor, între produsele si serviciile oferite si sa fie în masura sa le utilizeze, potrivit destinatiei acestora, în deplina securitate.
Analizând din oficiu procesul verbal contestat, sub aspectul îndeplinirii cerintelor de forma, instanta constata ca a fost încheiat cu respectarea dispozitiilor art. 16 din OG 2/2001, acesta cuprinzând mentiunile obligatorii prevazute la art. 17 a caror lipsa atrag sanctiunea nulitatii absolute. Totodata, instanta retine ca petenta nu a invocat nici un motiv de nulitate a procesului verbal de constatare si sanctionare a contraventiilor contestat.
Sub aspectul temeiniciei procesului verbal, instanta retine ca procesul verbal de constatare si sanctionare a contraventiilor face dovada deplina cu privire la situatia de fapt retinuta în cuprinsul sau pâna la proba contrara.
Analizând dispozitiile legale citate anterior, instanta retine ca obligatia de inscriptiona pe eticheta principalele caracteristici calitative ale produsului revine producatorului.
În cauza de fata sanctiunea a fost aplicata distribuitorului (astfel cum este definit în pct. 5 al art. 2 din OG 21/1992).
Chiar daca legiuitorul nu a stabilit în mod clar cui îi sunt aplicabile sanctiunile contraventionale prevazute la art. 50 din OG 21/1992, instanta apreciaza ca, atâta vreme cât în acelasi act normativ, la cap IV – Informarea si educarea consumatorilor s-au stabilit obligatii în acest sens atât în sarcina producatorilor cât si în sarcina distribuitorilor, raspunderea pentru nerespectarea uneia din aceste obligatii revine subiectului de drept caruia îi incumba obligatia. De altfel, atâta vreme cât informatiile respective ar fi trebuit inscriptionate pe ambalaj, distribuitorul nu putea completa aceste informatii. A interpreta altfel textul de lege s-ar ajunge în situatia ca toti agentii economici care comercializeaza un produs sa fie sanctionati, nu însa si producatorul – singurul în masura a remedia aceasta deficienta.
Pentru aceste motive, instanta apreciaza ca agentul constatator a procedat în mod gresit sanctionând distribuitorul si nu producatorul. De altfel, în cuprinsul procesului verbal agentul constatator a consemnat ca deficienta privind informarea consumatorului privea lipsa unei informatii de pe ambalajul produselor.
Instanta retine din declaratiile martorului audiat în cauza ca la momentul efectuarii controlului marfa abia fusese livrata, magazinul înca nu fusese deschis, iar marfa nu fusese expusa la vânzare. În aceste împrejurari, atâta vreme cât produsul nu fusese înca pus în vânzare, nu se poate vorbi de savârsirea contraventiei, abia la punerea în vânzare a produsului putându-se vorbi de încalcarea dreptului la informare al consumatorului.
Având în vedere considerentele de fapt si de drept expuse, instanta va admite plângerea, va anula procesul verbal seria XXX nr. XXX încheiat la data de 02.08.2007 de agentii constatatori ai intimatei Autoritatea pentru Nationala Protectia Consumatorilor – OJPC Y , si va exonera petenta de la plata amenzii aplicate.

februarie 7th, 2011
admin
Posted in
Tags: