Verificarea legalităţii şi temeiniciei unui proces verbal de contravenţie trebuie făcută prin prisma jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului prin care s-a stabilit că, deşi nepenală la nivel intern, materia contravenţională este considerată materie penală în sensul art. 6 din Convenţie.
A statuat Curtea de la Strasburg că atâta vreme cât sancţiunea pecuniară are ca scop conformarea conduitei unei persoane în interesul colectivităţii şi nu repararea unui prejudiciu cauzat efectiv unei persoane, nu se justifică distincţia între amenda contravenţională şi amenda penală, astfel încât se impune reţinerea unor garanţii de ordin procesual penal şi la nivel contravenţional şi, în primul rând, respectarea prezumţiei de nevinovăţie, care nu poate fi răsturnată prin faptul completării unui formular de proces-verbal de către un poliţist care se pare că a privit o casetă video prezentând un autoturism.(sentinţa civilă nr.2714/31.03.2005)

În data de 09.02.2005 s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti plângerea contravenţională formulată de contestatoarea L.L. în contradictoriu cu intimata BRIGADA DE POLIŢIE RUTIERĂ, solicitându-se instanţei anularea procesului-verbal seria PR nr.0262907 din 15.12.2004 prin care s-a dispus sancţionarea sa cu amendă contravenţională în cuantum de 600.000 lei, reţinându-se faptul că „în data de 27.08.2004, ora 1331a condus auto B63872 07/02 care a fost înregistrat de aparatul radar tip PYTON II seria 613000 instalat pe auto B-16-…, cu viteza de 71 km./h”, contravenţie prevăzută de art.154 alin.1 din H.G.85/2003.
În motivarea plângerii, contestatoarea arată că nu posedă permis de conducere astfel că sancţionarea sa reprezintă o dovadă de neprofesionalism şi incompetenţă a lucrătorului de poliţie care a încheiat procesul verbal.
A solicitat să fie pusă la dispoziţia instanţei înregistrarea video ce atestă săvârşirea faptei contravenţionale.
S-au depus la dosar, în copie: procesul verbal de constatare a contravenţiei, actul de identitate al contestatoarei, plicul cu care a fost expediat procesul-verbal.
Prin întâmpinarea depusă la dosar odată cu înaintarea contestaţiei la instanţa de judecată, intimata a susţinut că plângerea este neîntemeiată faţă de situaţia de fapt şi de drept, solicitând „transformarea amenzii în avertisment”.
Arată intimata că a fost ştearsă caseta video cu înregistrarea din data de 27.08.2004 a fost ştearsă, caseta fiind refilmată.
Alăturat întâmpinării s-a depus la dosar fila din registrul radar în care este menţionat numărul de înmatriculare a autoturismului la care se face referire în procesul verbal.
În conformitate cu dispoziţiile art.34 din O.G.2/2001, în şedinţa publică de la 03.03.2005, instanţa de judecată a dispus emiterea unei adrese către intimată pentru a comunica numele celor doi poliţişti aflaţi în exerciţiul atribuţiilor de serviciu în data de 27.08.2004, întrucât menţiunile din fila registru radar depusă la dosar sunt ilizibile, şi de a comunica dacă petenta posedă permis de conducere auto, relaţiile comunicate cu adresa nr. 286243/22.03.2005 fiind în sensul afirmat de petentă.
Plângerea este întemeiată şi urmează a fi admisă, instanţa apreciind că modalitatea în care s-a dispus sancţionarea contestatoarei reprezintă un abuz grav al lucrătorului de poliţie ce a încheiat procesul verbal (fiind posibilă şi interpretarea pe care contestatoarea a dat-o activităţii pe care acesta a desfăşurat-o, respectiv „dovadă de neprofesionalism şi incompetenţă”) pentru considerentele ce urmează:
Verificarea legalităţii şi temeiniciei unui proces verbal de contravenţie trebuie făcută prin prisma jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului prin care s-a stabilit că, deşi nepenală la nivel intern, materia contravenţională este considerată materie penală în sensul art. 6 din Convenţie.
A statuat Curtea de la Strasburg că atâta vreme cât sancţiunea pecuniară are ca scop conformarea conduitei unei persoane în interesul colectivităţii şi nu repararea unui prejudiciu cauzat efectiv unei persoane, nu se justifică distincţia între amenda contravenţională şi amenda penală, astfel încât se impune reţinerea unor garanţii de ordin procesual penal şi la nivel contravenţional şi, în primul rând, respectarea prezumţiei de nevinovăţie, care nu poate fi răsturnată prin faptul completării unui formular de proces-verbal de către un poliţist care se pare că a privit o casetă video prezentând un autoturism.
Nici măcar acest aspect nu este sigur, în condiţiile în care procesul verbal a fost încheiat la 4 luni de la data la care se pretinde că s-a săvârşit fapta contravenţională, singura probă de vinovăţie fiind reprezentată de fila din registrul radar în care este menţionat numărul autoturismului – B-63872, probabil proprietatea contestatoarei
Dincolo de faptul că nu există prezumţia legală potrivit căreia „proprietarul autoturismului este una şi aceeaşi persoană cu şoferul acestuia”, un asemenea raţionament este nu numai eronat dar poate avea şi consecinţe grave pentru că o astfel de prezumţie simplă generează posibilitatea aplicării neîntemeiate a sancţiunii contravenţionale sau chiar penale unor persoane care nu au comis fapte incriminate drept contravenţii sau infracţiuni.
Aceasta este situaţia în speţă, reţinerea faptei contravenţionale în sarcina petentei având consecinţe penale deoarece lucrătorul de poliţie a constatat, privind un autoturism ori citind fila din registrul radar, că petenta L.L. se face vinovată de săvârşirea infracţiunii de conducere fără permis pe drumurile publice, prevăzută de art.78 alin.1 din O.U.G.195/2002 şi pedepsită cu închisoare de la 1 la 5 ani.
Este inadmisibilă uşurinţa cu care a fost încheiat procesul verbal prin care s-a dispus sancţionarea petentei şi este de neînţeles poziţia intimatei care, prin întâmpinare, în pofida motivelor invocate prin plângere, susţine că situaţia de fapt reţinută de agentul constatator corespunde realităţii şi solicită „transformarea amenzii în avertisment”.

Donatia poate fi atacata?

Donatia este un act cat se poate de sigur, din cel putin doua motive:

• donatorul nu are dreptul sa revoce donatia, cu exceptia situatiei in care donatarului i s-a impus o anumita sarcina, iar acesta nu o indeplineste.
• donatarul (cel care primeste donatia) devine proprietar deplin, avand dreptul de a vinde, ipoteca, inchiria etc. bunul respectiv.

Problemele juridice care se pun in legatura cu donatia sunt urmatoarele:

• Legea prevede ca daca donatia a fost facuta de o persoana ce nu avea copii la data efectuarii donatiei, contractul se considera a fi desfiintat de drept la nasterea primului sau copil. Astfel, este indicat sa va asigurati ca cel care va doneaza un bun are copii, pentru a evita situatia ca donatia sa fie revocata pentru survenienta de copii.
• Dupa decesul donatorilor, anumite categorii de mostenitori isi pot cere partea din donatie daca dovedesc ca li s-a incalcat rezerva succesorala. De fapt, aceasta este situatia la care se refera credinta de care vorbeam mai sus ca “donatia poate fi atacata”.

Ce inseamna asta? Mostenitorii rezervatari (sotul supravietuitor, parintii si descendentii directi ai defunctului) pot considera ca li s-a incalcat rezerva succesorala prin donatiile facute de defunct in timpul vietii. Daca acest lucru este adevarat, atunci ei vor avea dreptul la o parte din acea donatie (sau valoarea ei in bani). Daca nu  s-a incalcat rezerva succesorala, atunci donatia nu poate fi redusa.

Vanzarea intre soti este posibila?

Vanzarea intre soti NU este posibila, aceasta fiind interzisa in mod expres de art. 1307 Cod Civil.

Vanzarea intre soti NU este posibila, aceasta fiind interzisa in mod expres de art. 1307 Cod Civil.

Dupa cat timp de la casatorie bunurile mele proprii devin comune cu sotul?

Conform art. 31 din Codul Familiei sunt considerate bunuri proprii urmatoarele:

• “bunuri dobandite inainte de incheierea casatoriei;
• bunuri dobandite in timpul casatoriei prin mostenire, legat (testament) sau donatie, afara numai daca dispunatorul a prevazut ca ele vor fi comune;
• bunurile de uz personal si cele destinate exercitarii profesiunii unuia dintre soti;
• bunurile dobandite cu titlu de premiu sau recompensa, manuscrise stiintifice sau literare, schitele si proiectele artistice, proiectele de investitii si inovatii, precum si alte asemenea bunuri;
• indemnizatia de asigurare sau despagubirea pentru pagube pricinuite persoanei;
• valoarea care reprezinta si inlocuieste un bun propriu sau bunul in care a trecut aceasta valoare.”

Toate aceste categorii de bunuri reprezinta bunurile d-voastra proprii si nu vor deveni bunuri comune cu sotul, indiferent de cat timp veti fi casatorit cu acesta. De exemplu, un imobil cumparat inainte de casatorie sau un imobil dobandit prin mostenire in timpul casatoriei va ramane proprietatea d-voastra exclusiva, indiferent de durata mariajului. In consecinta, veti putea instraina oricand aceste bunuri fara consimtamantul sotului, iar in caz de divort, acestea nu vor face obiectului partajului.

Cum pot sti daca un teren pe care doresc sa-l cumpar este construibil?

Singura modalitate prin care puteti afla cu certitudine daca un teren este construibil este sa solicitati, inainte de semnarea contractului de vanzare-cumparare, un certificat de urbanism de la Primaria unde se afla arondat terenul.

Agentia imobiliara imi impune sa semnez actele la un anumit notar. Este normal?

Nu, nu este normal. Prin contractul pe care il semnati cu agentia imobiliara va obligati doar sa le platiti un anumit comision pentru munca prestata, nu si sa semnati actele la un anumit notar. Mai mult, d-voastra sunteti cel care platiti toate taxele notariale si sunteti parte in actul respectiv. Puteti sa va alegeti notarul pe care il doriti (eventual pe care il cunoasteti si in care aveti incredere), de comun acord cu cealalta parte contractanta.

In cazul in care se vinde un apartament, exista un drept de abitatie al vanzatorului obligatoriu, prevazut de lege?

Nu, nu exista un drept de abitatie stabilit prin lege. Partile contractului de vanzare – cumparare sunt cele care vor stabili de comun acord daca predarea imobilului vandut se face imediat, de la data semnarii contractului de vanzare – cumparare, sau dupa un anumit termen (o saptamana, o luna, un an etc.)

Daca un imobil apartine mai multor coproprietari si unul dintre acestia a decedat, ceilalti coproprietari pot vinde imobilul?

Coproprietarii in viata vor putea vinde doar cotele lor ideale pe care le detin din imobilul respectiv.

Nu vor putea vinde imobilul in intregul sau decat dupa dezbaterea succesiunii celui decedat. La semnarea contractului de vanzare – cumparare (sau a oricarui alt act de dispozitie) vor fi chemati coproprietarii in viata si mostenitorii celui decedat (desemnati prin certificatul de mostenitor).

Pentru inchirierea unui imobil este necesara semnatura ambilor soti proprietari?

Contractul de inchiriere reprezinta un act de administrare, astfel incat nu este nevoie de acordul expres al ambilor soti (asa cum este insa necesar in cazul actelor de dispozitie). In consecinta, contractul de inchiriere va putea fi semnat numai de unul dintre soti, prezumandu-se acordul tacit al celuilalt sot, conform art. 35 din Codul Familiei.

Banii pe care ii incasez din chirie trebuie declarati la fisc?

Da, banii incasati din cedarea folosintei bunurilor reprezinta un venit impozabil si trebuie declarati la organele fiscale. Conform legislatiei in vigoare, veti plati un impozit de 16 % din suma incasata din inchirieri.

Chiriasul meu va putea sa subinchirieze, la randul sau, apartamentul?

Da, chiriasul va putea sa subinchirieze o parte din apartament, doar daca nu s-a prevazut expres in contract ca este interzisa subinchirierea fara acordul proprietarului.

Urmeaza sa ma casatoresc. Pot incheia un contract prenuptial prin care sa-mi protejez patrimoniul in cazul unui divort?

In prezent, legislatia din Romania nu prevede posibilitatea incheierii unui contract prenuptial. Astfel, exista un singur regim matrimonial si anume “regimul comunitatii de bunuri”, prevazut de art. 30 din Codul Familiei:

“Bunurile dobandite in timpul casatoriei, de oricare dintre soti, sunt, de la data dobandirii lor, bunuri comune ale sotilor.  Orice conventie contrara este nula.”

In schimb, noul Cod Civil care urmeaza sa fie adoptat, prevede trei regimuri matrimoniale distincte, astfel incat, putem spera ca, in viitorul apropiat, se vor putea incheia contracte prenuptiale si la noi in tara.

Pentru a putea constitui exercitiul unor drepturi, actele persoanei trebuie sa fie recunoscute, sau sa nu fie interzise de lege, intrucat un act contrar legii nu se poate constitui, din punct de vedere juridic, exercitiul unui drept. Dreptul subiectiv este o prerogativa a activitatii individuale, in virtutea caruia subiectul unui raport juridic poate actiona in limitele permise de lege. Drepturile civile ale persoanelor fizice si juridice, in raport cu sfera persoanelor obligate si in functie de continutul obligatiilor corespunzatoare, sunt:
- drepturi absolute;
- drepturi relative.

Drepturile absolute sunt acele drepturi carora le corespunde obligatia generala negativa a tuturor persoanelor de a se abtine de la incalcarea lor.

Din categoria drepturilor absolute fac parte:
- drepturile personale nepatrimoniale, cum sunt dreptul la nume, dreptul la integritatea persoanei, la onoare, etc.;
- drepturi ce deriva din raporturile de familie;
- drepturile de autor si inventator;
- dreptul de proprietate, precum si celelalte drepturi reale.

Drepturile relative sunt acele drepturi carora le corespunde obligatia uneia sau a unor persoane determinate de a da, de a savarsi sau de a se abtine de la anumite acte sau fapte juridice. Aceste drepturi opereaza numai in privinta subiectului obligat sau a subiectelor obligate. Acestea sunt toate drepturile ce se nasc din contracte.

O alta clasificare a drepturilor se poate face dupa continutul lor economic, astfel:
- drepturi patrimoniale;
- drepturi nepatrimoniale.

Drepturile patrimoniale sunt acele drepturi care au un continut economic, oferind posibilitatea unei evaluari banesti. Drepturile nepatrimoniale sunt acele drepturi care nu au un continut economic, cum sunt cele legate de persoana omului.

Drepturile patrimoniale se impart in:
- drepturi reale;
- drepturi de creanta.

Drepturile reale sunt acele drepturi patrimoniale pe care titularii lor le exercita direct asupra lucrurilor, fara concursul altor persoane.

Drepturile reale se impart la randul lor in:
- drepturi reale principale;
- drepturi reale accesorii.

Din categoria drepturilor reale principale fac parte: dreptul de proprietare, dreptul de superficie, dreptul de uzufruct, uz si abitatie, dreptul de servitute.

Din categoria drepturilor reale accesorii fac parte: ipoteca, privilegiile si amanetul. Sunt denumite drepturi reale accesorii deoarece servesc drept garantie reala unor drepturi de creanta.

Drepturile de creanta sunt acele drepturi patrimoniale in baza carora subiectul activ numit creditor poate pretinde subiectului pasiv, numit debitor ca acesta sa dea, sa faca sau sa nu faca ceva.

Drepturile civile ale persoanelor fizice si juridice sunt recunoscute si ocrotite atat de Constitutie cat si de Codul civil, in scopul satisfacerii intereselor acestora in acord cu interesul general al statului.

Codul civil, in art. 480, defineste proprietatea ca fiind dreptul ce are cineva de a se bucura si dispune de un lucru in mod exclusiv si absolut, insa in limitele determinate de lege.

Din definitia data de catre Codul civil rezulta elementele esentiale ale dreptului de proprietate, definind acest drept prin atributele acestuia, definitie criticata in literatura de specialitate, in sensul ca legiuitorul in loc sa defineasca proprietatea prin natura ei, o defineste mai mult prin atributele acestuia, trebuind sa se faca o enumerare completa a acestor atribute, in raport de textul legii care nu face referire si la prerogativa titularului dreptului de proprietate de a se folosi de lucru, precum si imprejurarea ca definirea dreptului de proprietate ca fiind un drept absolut nu ar corespunde realitatii juridice si practicii (G. Boroi & L. Stanciulescu, Drept civil, Curs selectiv pentru licenta, ed. Hamangiu, Bucuresti, 2006, pag. 173).

Cu referire la acest aspect, consider ca definitia cuprinsa in corpul Codului civil este mai mult o metafora juridica, in sensul ca dreptul de proprietate este definit ca fiind absolut in relatie cu continutul juridic al acestuia, respectiv prin atributele acestuia: ius utendi, ius fruendi si ius abutendi, care presupune exercitarea prerogativelor mentionate mai sus asupra bunului in sensul stapanirii efective a acestuia, in materialitatea sa, direct si nemijlocit in putere proprie, in conditiile fixate de catre lege.

Totodata, caracterul absolut al dreptului de proprietate se poate traduce prin opozabilitatea acestuia orga omnes, respectiv prin imprejurarea ca titlularul acestui drept poate exercita oricare dintre atributele dreptului de proprietate fara a cere concursul altei persoane, iar limitarea exercitiului acestuia fiind data de natura constitutionala a dreptului de proprietate, care face parte din buchetul drepturilor reale principale, alaturi de dreptul de uzufruct, de uz, abitatie si superficie. Acest caracter ii confera dreptului de proprietate dreptul de urmarire [care consta in posibilitatea recunoscuta titularului unui drept real de a pretinde bunul in orice maini s-ar gasi] si de preferinta [care reprezinta facultatea pe care dreptul real accesoriu unui drept de creanta o confera titularului sau de a avea prioritate fata de toti ceilalti creditori pentru a obtine satisfacerea creantei sale prin urmarirea bunului asupra caruia poarta acest drept real (creditorul a carui creanta este garantata printr-un gaj sau printr-o ipoteca, daca se afla in concurs cu alti creditori ce nu dispun de o asemenea garantie, isi va satisface integral si cu precadere creanta sa din bunurile gajate sau ipotecate)].

Astfel, proprietarul exercita atributele dreptului de proprietate intotdeauna in nume propriu, in limitele impuse de catre lege, iar toate celelalte persoane, altele decat proprietarul, exercita aceste prerogative in puterea legii si, mai ales, in numele proprietarului.

Dreptul de proprietate privata este un drept absolut, exclusiv si perpetuu. Dreptul de proprietate este un drept absolut pentru ca titularul sau are libertatea oricarei actiuni sau inactiuni in legatura cu bunul sau. Caracterul exclusiv cuprinde doua idei: monopolul titularului dreptului de proprietate asupra bunului sau si excluderea tertilor, inclusiv a autoritatilor publice, de la exercitarea prerogativelor proprietatii. In fine, dreptul de proprietate este perpetuu, in sensul ca el dureaza atata vreme cata exista si bunul care face obiectul dreptului; in plus, dreptul de proprietate nu se stinge prin neuz si nu poate fi pierdut prin interventia prescriptiei extinctive, putand fi, insa, „paralizat” prin invocarea institutiei uzucapiunii, ca mijloc originar de dobandire a proprietatii, care presupune, conform art. 645 si art. 1837 C. civ., indeplinirea conditiilor rezultand din art. 1846-1847 din acelasi cod si anume exercitarea unei posesii utile. Posesia este utila daca este neintrerupta, netulburata, publica si exercitata sub nume de proprietar, conform art. 1846-1847 C. civ. In temeiul art. 1860 C. civ., orice posesor posterior are facultatea, spre a putea invoca dobandirea dreptului de proprietate prin uzucapiune, sa uneasca posesiunea sa cu posesiunea autorului sau daca: – intre acestia a existat un raport juridic si – posesorul anterior nu a fost proprietarul imobilului.

Referitor la atributul posesiei, este de retinut ca, in raport de institutia uzucapiunii, in sistemul Codului nostru civil uzucapiunea este un mod originar de dobandire a proprietatii unui bun imobil, ca efect al exercitarii posesiunii utile asupra acelui bun un interval de timp determinat de lege.

Pentru dobandirea dreptului de proprietate imobiliara prin uzucapiunea de 30 de ani, astfel cum este reglementata in art. 1890 din Codul civil, este necesar sa fie indeplinite, cumulativ, doua conditii: posesia propriu-zisa sa fie utila, adica neviciata, si sa fie exercitata neintrerupt timp de 30 de ani, indiferent daca posesorul este de buna-credinta sau de rea-credinta.

In acest sens, in art. 1846 alin. (1) din Codul civil se prevede ca „orice prescriptie este fondata pe faptul posesiunii”, precizandu-se, in alineatul urmator, ca „posesiunea este detinerea unui lucru sau folosirea de un drept, exercitata, una sau alta, de noi insine sau de altul in numele nostru”.

Rezulta, deci, ca posesiunea juridica, adica cea aparata de lege ca manifestare exterioara a unui drept, consta atat in exercitarea in fapt a unor acte asupra bunului, cat si in posibilitatea de a exercita acele acte ca manifestare a pretentiunii existentei unui drept asupra bunului respectiv, fie sub forma dreptului de proprietate in intregul sau, fie sub forma unui atribut al acestuia.

Exercitarea in fapt a unor acte asupra bunului, adica simpla detentiune, poate avea loc in numele detentorului insusi sau in numele altuia, in acest din urma caz beneficiile posesiunii juridice apartinand celui a carui pretentiune de drept se manifesta prin intermediul detentorului de fapt.

In conformitate cu prevederile art. 1847 din Codul civil, „ca sa se poata prescrie, se cere o posesiune continua, neintrerupta, netulburata, publica si sub nume de proprietar”.

Prin art. 1853 din Codul civil se prevede ca „actele ce exercitam sau asupra unui lucru al altuia, sub nume precar, adica in calitate de locatari, depozitari, uzufructuari etc. sau asupra unui lucru comun, in puterea destinatiei legale a aceluia, nu constituie o posesiune sub nume de proprietar”, precum si ca „tot asemenea este posesia ce am exercita asupra unui bun al altuia, prin simpla ingaduinta a proprietarului sau”.

Cu toate ca nu este tratata ca viciu al posesiei in Codul civil, precaritatea poate fi considerata mai mult decat atat, si anume ca o lipsa a insesi posesiei, deoarece este lipsita de „animus domini”, adica de elementul intentional al posesiei.

Precaritatea, desi echivaleaza cu o lipsa a posesiei insesi, in conceptia Codului civil apare totusi ca un viciu absolut si perpetuu al posesiei, pentru ca persoanele enumerate in art 1853 din Codul civil poseda pentru altul: locatarul pentru proprietar, depozitarul pentru depozitant, uzufructuarul pentru nudul proprietar.

Prin Codul civil este reglementata insa si intervertirea precaritatii sau a titlului posesiei, admitandu-se ca, in anumite situatii, detentia precara se poate transforma in posesie propriu-zisa.

Art. 1858 din Codul civil enumera urmatoarele cazuri:
- cand detinatorul lucrului primeste cu buna-credinta de la altul decat adevaratul proprietar un titlu translativ de proprietate in privinta lucrului detinut, el devine posesor propriu-zis, ca de exemplu, atunci cand un chirias, la moartea proprietarului, cumpara imobilul inchiriat de la o persoana pe care o crede mostenitoare a defunctului. Din momentul cumpararii devine posesor propriu-zis, incetand de a mai fi un detentor precar;

- cand detinatorul lucrului neaga dreptul celui de la care detine posesiunea, prin acte de rezistenta, la exercitiul dreptului sau, titlul precar se afla intervertit si posesiunea devine utila. In aceasta situatie nu este insa suficient ca detentorul sa nege pur si simplu dreptul autorului sau, adica sa se limiteze a spune ca nu recunoaste acest drept, ci el trebuie sa manifeste vointa sa de a poseda in contra vointei autorului sau prin acte reale, prin „acte de rezistenta”, susceptibile sa provoace un conflict intre el si proprietar relativ la chesiunea proprietatii. Astfel de acte pot fi o notificare facuta proprietarului de catre chirias, prin care ii pune in vedere ca nu ii va mai plati chiria, sau daca, in cazul in care conflictul devine litigios in fata instantelor judecatoresti, se apara prin probe in contra pretentiilor proprietarului;

- titlul precar se mai interverteste in titlu util, atunci cand lucrul este transmis, printr-un act cu titlu particular translativ de proprietate, de catre detentorul precar unei persoane de buna-credinta;

- in fine, titlul precar se interverteste in titlu util si in cazul in care transmisiunea lucrului se face printr-un act cu titlu universal unei persoane de buna-credinta. Buna-credinta, in aceasta situatie, consta in faptul ca succesorul nu stia ca defunctul detinea lucrul ca un simplu detentor precar.

Prin urmare detentia locatarului, fiind viciata de precaritate, nu poate conduce, prin uzucapiune, la dobandirea proprietatii asupra imobilului ce face obiectul locatiunii.
(C.S.J., Sectiile Unite, Decizia nr.VIII din 27 septembrie 1999, publicata in M.Of. nr. 636/27 dec. 1999)

Folosinta (ius utendi si ius fruendi) cuprinde atat utilizarea bunului, cat si culegerea fructelor acestuia.

Dispozitia (ius abutendi), are doua elemente: dispozitia materiala asupra bunului (in cazul bunurilor corporale (care exprima posibilitatea de a modifica forma lucrului, a transforma, distruge sau consuma substanta acestuia) si dispozitia juridica (ce exprima posibilitatea instrainarii in tot sau in parte a dreptului de proprietate).

Ca o incercare, dintre multele asemenea, dreptul de proprietate a fost definit ca fiind acel drept real care confera titularului atributele de posesie, folosinta si dispozitie asupra unui bun, atribute pe care numai acesta le poate exercita in plenitudinea lor, in putere proprie si in interesul sau, cu respectarea normelor juridice in vigoare. (L. Pop & L-M Harosa, Drept civil, Drepturile reale principale, ed. Universul juridic, Bucuresti 2006, pag. 83).

Actiunea in revendicare, fondata pe art. 480 C. civ., este actiunea proprietarului neposesor impotriva posesorului neproprietar, actiune reala deci, prin care reclamantul cere instantei de judecata sa i se recunoasca dreptul de proprietate asupra unui bun determinat si, pe cale de consecinta, sa-l oblige pe parat la restituirea posesiei bunului.

Astfel, analizand continutul art. 480 C. civ., prin corelatie cu dispozitiile constitutionale cuprinse in art. 21 si 16, s-a constatat ca aceste prevederi sunt constitutionale, retinandu-se ca prevederile articolului sus-mentionat dau definitia legala a proprietatii, precizand ca dreptul de proprietate este atat un drept absolut, ce rezulta din exercitarea celor 3 atribute ale acestui drept real (usus, fructus si abusus), cat si un drept exclusiv, din punctul de vedere al titularului care il poate exercita in mod liber, cu respectarea insa a ordinii publice si a dispozitiilor imperative ale legii.

Potrivit art. 21 alin. (1) din Constitutie, orice persoana se poate adresa justitiei pentru apararea drepturilor, libertatilor si a intereselor sale legitime, iar, potrivit alin. (2) al aceluiasi articol, nicio lege nu poate ingradi exercitarea acestui drept. Principiul accesului liber la justitie, consacrat prin textul citat din Legea fundamentala, implica, intre altele, adoptarea de catre legiuitor a unor reglementari prin care partile litigante sa isi poata sustine si valorifica dreptul de acces la justitie.

Relativ la acest aspect, Plenul Curtii Constitutionale, prin Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994 privind liberul acces la justitie al persoanelor in apararea drepturilor, libertatilor si intereselor lor legitime, a retinut ca potrivit art. 21 din Constitutie: “Orice persoana se poate adresa justitiei pentru apararea drepturilor, a libertatilor si a intereselor sale legitime. Nicio lege nu poate ingradi exercitarea acestui drept“.

Liberul acces la justitie presupune accesul la mijloacele procedurale prin care justitia se infaptuieste. De aceea, in legatura cu problema referitoare la compatibilitatea unor proceduri speciale sau a particularitatilor procedurale pentru exercitarea drepturilor procesuale ale partilor cu principiul liberului acces la justitie, Curtea Constitutionala a considerat ca este de competenta exclusiva a legiuitorului de a institui regulile de desfasurare a procesului in fata instantelor judecatoresti.

Este, de astfel, o solutie care rezulta in mod categoric din dispozitiile Constitutiei, potrivit carora “competenta si procedura de judecata sunt stabilite de lege” si in conformitate cu care “Impotriva hotararilor judecatoresti, partile interesate si Ministerul Public pot exercita caile de atac, in conditiile legii“.

Judecatorul “spune dreptul” pentru solutionarea unui litigiu, dar numai in formele si in conditiile procedurale instituite de lege. Pe cale de consecinta, legiuitorul poate institui, in considerarea unor situatii deosebite, reguli speciale de procedura, ca si modalitatile de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justitie presupunand posibilitatea neingradita a celor interesati de a utiliza aceste proceduri, in formele si in modalitatile instituite de lege. De aceea, regula art. 21 alin. (2) din Constitutie, potrivit careia nicio lege nu poate ingradi accesul la justitie, are ca semnificatie faptul ca legiuitorul nu poate exclude de la exercitiul drepturilor procesuale pe care le-a instituit nicio categorie sau grup social.

In legatura cu problema privind asigurarea egalitatii cetatenilor in exercitarea drepturilor lor procesuale, inclusiv a cailor de atac, Curtea Constitutionala a considerat ca in instituirea regulilor de acces al justitiabililor la aceste drepturi, legiuitorul este tinut de respectul principiului egalitatii cetatenilor in fata legii si a autoritatilor publice, prevazut de art. 16 alin. (1) din Constitutie. De aceea nu este contrar acestui principiu instituirea unor reguli speciale, inclusiv in ce priveste caile de atac, cat timp ele asigura egalitatea juridica a cetatenilor in utilizarea lor. Principiul egalitatii in fata legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situatii care, in functie de scopul urmarit, nu sunt diferite.

De aceea el nu exclude ci, dimpotriva, presupune solutii diferite pentru situatii diferite. In consecinta, un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie sa se justifice rational, in respectul principiului egalitatii cetatenilor in fata legii si a autoritatilor publice.

Aceasta nu inseamna insa ca, in toate cauzele, accesul liber la justitie presupune sa fie asigurat accesul la toate structurile judecatoresti si la toate caile de atac prevazute de lege, deoarece competenta si procedura de judecata sunt stabilite de legiuitor, iar acesta, asigurand posibilitatea de a ajunge in fata instantelor judecatoresti in conditii de egalitate, poate stabili reguli deosebite.

De asemenea, s-a mai constatat ca reglementarile internationale in materie nu impun accesul la totalitatea gradelor de jurisdictie sau la toate caile de atac prevazute de legislatiile nationale, art. 13 din Conventia E.D.O. consacrand numai dreptul persoanei la un recurs efectiv in fata unei instante nationale, deci posibilitatea de a accede la un grad de jurisdictie.

Romania, devenita membra cu drepturi depline a Consiliului Europei din 1993, a ratificat in anul 1994, prin Legea nr. 30 din 18 mai 1994, Conventia Europeana a Drepturilor Omului, semnata la Roma in data de 4 noiembrie 1950 si a intrat in vigoare in anul 1953, si protocoalele sale aditionale, carora li s-au adaugat in ultimii ani unele noi.

Conform Constitutiei, tratatele ratificate fac parte din dreptul intern (art. 11), iar drepturile si libertatile fundamentale inscrise vor fi interpretate in concordanta cu dispozitiile in materie pe care le contin. Mai mult, in caz de neconcordanta cu legislatia interna acestea au intaietate, cu exceptia cazului in care Constitutia sau legile interne contin dispozitii mai favorabile (art. 20).

In consecinta, cunoasterea jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului, interpreta suprema a Conventiei si protocoalelor sale aditionale, devine o conditie a aplicarii corecte a acestora.

Astfel, Curtea Europeana a Drepturilor Omului, prin hotararea pronuntata in cazul Golder impotriva Regatului Unit, 21.02.1975, a statuat ca: “Dreptul de acces la tribunale nu este absolut. Fiind vorba de un drept pe care conventia l-a recunoscut fara sa-l defineasca in sensul restrans al cuvantului, exista posibilitatea limitarilor implicit admise chiar in afara limitelor care circumscriu continutul oricarui drept“.

Curtea E.D.O. a apreciat ca daca art. 6 pct. 1 nu proclama in termeni expresi un drept de acces la tribunale, nu consacra mai putin dreptul de a sesiza un tribunal in materie civila, care constituie un aspect din ceea ce ea numeste “dreptul la un tribunal”. Curtea isi intemeiaza aceasta concluzie indelung motivata pe textul si pe contextul art. 6 pct. 1, pe scopul si obiectul Conventiei si pe anumite principii generale de drept. Ea se inspira astfel din Conventia de la Viena din 23 mai 1969 asupra dreptului tratatelor, care nu era inca in vigoare, dar ale carei articole 31-33 enunta, in esenta, regulile de interpretare comun admise in dreptul international si la care Curtea a recurs deja.

Dreptul de acces la tribunale, apreciaza Curtea, nu este absolut. Fiind vorba de un drept pe care Conventia l-a recunoscut fara sa-l defineasca (a se vedea, de asemenea, art. 13, 14, 17 si 25) in sensul restrans al cuvantului, exista posibilitatea limitarilor implicit admise chiar in afara limitelor care circumscriu continutul oricarui drept.

Din jurisprudenta relativa a Curtii E.D.O., se retine ca o hotarare in care se constata o incalcare a conventiei impune statului parat obligatia juridica de a pune capat incalcarii si de a repara consecintele, astfel incat sa restabileasca pe cat posibil situatia existenta inaintea incalcarii.

Statele contractante, parti intr-o cauza, sunt in principiu libere sa aleaga mijloacele prin care sa se conformeze unei hotarari care constata o incalcare. Aceasta libertate de apreciere in ceea ce priveste modalitatea executarii unei hotarari reflecta libertatea de alegere acordata o data cu obligatia fundamentala impusa prin conventie statelor contractante, aceea de a asigura respectarea drepturilor si libertatilor garantate (art. 1). Daca in urma incalcarii dreptului de proprietate restituirea in natura este totusi posibila, statul este obligat sa o dispuna. Daca, pe de alta parte, dreptul intern nu permite sau permite doar partial inlaturarea consecintelor incalcarii, art. 41 imputerniceste Curtea sa acorde partii vatamate, daca este cazul, despagubirile pe care le considera necesare [a se vedea hotararea din 31 octombrie 1995 in cauza Papamichalopoulos si altii impotriva Greciei (art. 50), seria A nr. 330-B, alin. 34].

Curtea examineaza proprietatea in lumina principiului de “respect” pentru proprietate (primul alineat, prima fraza, din art. 1 al Protocolului nr. 1), respectiv ea subliniaza necesitatea unui echilibru just intre cerintele interesului general al comunitatii si imperativele apararii drepturilor fundamentale ale individului.

Art. 480 din Codul civil da definitia legala a proprietatii, precizand ca dreptul de proprietate este atat un drept absolut, ce rezulta din exercitarea celor trei atribute ale acestui drept real, respectiv usus, fructus si abusus, cat si un drept exclusiv, din punctul de vedere al titularului care le poate exercita in mod liber, cu respectarea, insa, a ordinii publice si a dispozitiilor imperative ale legii.

Prin urmare, conditionarea liberei exercitari a atributelor dreptului de proprietate de respectarea dispozitiilor legii include si Constitutia, ca Lege fundamentala, situata, din punctul de vedere al fortei juridice, in varful ierarhiei actelor normative, astfel incat textul de lege este in deplina concordanta cu exigenta impusa de art. 44 alin. (7) din Constitutie, ce impune proprietarului obligatia respectarii tuturor sarcinilor ce ii revin, potrivit legii sau obiceiului.

Textul de lege enuntat nu contine norme contrare principiului egalitatii in drepturi a cetatenilor, fiind aplicate in mod egal, tuturor celor vizati de ipoteza normei, fara discriminari pe considerente arbitrare. De asemenea, dispozitiile art. 480 din Codul civil sunt in deplina concordanta cu regula constitutionala potrivit careia dreptul de proprietate obliga la respectarea sarcinilor privind protectia mediului si asigurarea bunei vecinatati, precum si la respectarea celorlalte sarcini, care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului.

Fata de cuprinsul art. 480 din Codul civil, ne aflam in prezenta unei definitii a dreptului de proprietate ce nu are a fi aplicata in rezolvarea unui litigiu privind contestarea ori recunoasterea dreptului de proprietate asupra unui bun.

Art. 480 din Codul civil cuprinde o definitie legala a dreptului de proprietate ce se aplica tuturor proprietarilor, fara discriminari, fiind astfel respectat principiul egalitatii cetatenilor in fata legii.

Totodata, articolul 480 din Codul civil cuprinde, de fapt, o dispozitie similara cu cea din art. 41 alin. (1) din Constitutie.

Prevederile art. 480 din Codul civil nu impun limitari legale ale exercitiului dreptului de proprietate, fara a tine seama de exigenta constitutionala cuprinsa in art. 44 alin. (7), potrivit careia dreptul de proprietate obliga si la respectarea celorlalte sarcini, ce revin titularului sau potrivit obiceiului.

Constatam, deci, ca art. 480 din Codul civil nu contravine dispozitiilor constitutionale ale art. 21 alin. (2) potrivit carora nicio lege nu poate ingradi accesul liber la justitie si nici art. 6 din C.E.D.O. cu referire la art. 13 din acelasi act.

Ca examen teoretic, rezultat din jurisprudenta relativa la dreptul de proprietate, retinem ca potrivit art. 480 C. civ., proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura si de a dispune de un lucru in mod exclusiv si absolut, insa in limitele determinate de lege, iar conform art. 475 C. civ. oricine poate dispune liber de bunurile ce sunt ale lui, cu modificarile stabilite de legi.

Dreptul de dispozitie, ca atribut al dreptului de proprietate, consta, deci, in posibilitatea pe care o are titularul dreptului de a dispune liber, exclusiv si absolut de bunul care ii apartine.

Dreptul de dispozitie se poate exercita, printre altele, prin instrainarea bunului, operatiune care, in cazul proprietarului unic, depinde numai de manifestarea de vointa a acestuia.

In cazul proprietatii pe cote-parti, pentru ca instrainarea sa produca efecte depline, este necesar acordul tuturor coproprietarilor, deoarece fiecare dintre ei, avand numai un drept limitat asupra bunului, exprimat printr-o cota-parte care nu este determinata in materialitatea sa, ci doar ideal, nu poate dispune valabil decat in limitele dreptului sau.

Vanzarea bunului aflat in stare de indiviziune, facuta de unul dintre coproprietari, este supusa conditiei ca, la efectuarea partajului, bunul sa cada in lotul vanzatorului.

Exista, de asemenea, posibilitatea ratificarii vanzarii de catre ceilalti coproprietari, situatie in care cumparatorul dobandeste proprietatea exclusiva asupra intregului bun.

Donatia avand ca obiect un imobil preluat de stat in baza Decretului nr. 223/1974, consimtita, ulterior preluarii de catre stat, de fostul proprietar in favoarea fiicei sale, nu confera donatarei calitate procesuala activa pentru a promova o actiune in revendicarea imobilului de la stat, aceasta calitate apartinand donatorului.

In ceea ce priveste contractul de donatie, se retine ca, in materia actelor translative de proprietate, asa cum este si contractul de donatie, cel ce instraineaza bunul trebuie sa fie si proprietarul lui. Prin donatie, care este un contract solemn, donatorul isi micsoreaza in mod irevocabil patrimoniul sau cu un drept, marind patrimoniul donatarului cu acelasi drept.

Potrivit prevederilor art. 492 C. civ., orice constructie, plantatie sau lucru facut in pamant sau asupra pamantului, sunt prezumate a fi facute de catre proprietarul acelui pamant cu cheltuiala sa si ca sunt ale lui, pana ce se dovedeste din contra.

Din formularea textului de lege rezulta ca se instituie o prezumtie relativa legala, ce consta in dreptul de proprietate, a proprietarului terenului, asupra constructiilor ori altor edificate atasate de sol, prezumtie care insa poate fi rasturnata prin proba contrara din moment ce legea vorbeste “pana ce se dovedeste din contra“.

Proba contrara poate sa tinda la dovedirea unui drept de superficie, ca o exceptie de la regula inscrisa in art. 492 C. civ., drept real ce consta in dreptul de proprietate al superficiarului asupra constructiei edificata pe terenul proprietatea altei persoane si asupra caruia superficiarul dobandeste un drept de folosinta.

Pentru constituirea dreptului de superficie se cere deci, in primul rand dovedirea dreptului de proprietate asupra constructiei, iar in al doilea, fie existenta unei dispozitii legale, fie o conventie incheiata intre superficiar si proprietarul terenului, deoarece dreptul de superficie ia nastere in puterea legii, ori prin conventia partilor, care nu pot fi decat cei doi proprietari ai constructiei si terenului si are ca obiect constituirea superficiei. In consecinta, pentru constituirea dreptului de superficie trebuie sa se faca dovada indeplinirii celor doua conditii.

Referitor la proprietatea comuna pe cote-parti, retinem ca potrivit regulii unanimitatii, niciun act nu poate fi infaptuit cu privire la un bun aflat in proprietate comuna pe cote-parti, fara acordul unanim al coproprietarilor. Regula unanimitatii cunoaste o aplicare limitata in cazul actelor materiale, in sensul ca fiecare coproprietar are folosinta materiala a bunului, cu conditia de a respecta drepturile celorlalti.

De asemenea, regula unanimitatii se aplica numai actelor juridice de dispozitie, iar nu si in cazul actelor juridice de conservare si de administrare, care, fiind indispensabile pastrarii bunului in patrimoniile coproprietarilor si profitabile tuturor, pot fi facute chiar si numai de unul sau de o parte din coproprietari, cu privire la intregul bun.

Actiunea in pretentii pentru lipsa de folosinta a terenului aflat in proprietate comuna pe cote-parti, fiind un act de administrare, poate fi introdusa impotriva tertilor de oricare dintre coproprietari sau de o parte din acestia, cu privire la intregul bun.

Fiind introdusa pentru incasarea veniturilor produse de un bun, actiunea prin care se solicita obligarea paratilor la plata lipsei de folosinta a terenului pe care-l ocupa fara drept este un act de administrare. Intrucat prin introducerea cererii se intrerupe cursul prescriptiei si se preintampina, in acest mod, pierderea unui drept, actiunea poate fi calificata si ca act de conservare. Ea nu poate fi, insa, calificata drept un act de dispozitie, asemeni actiunii in revendicare, deoarece nu poate avea ca efect instrainarea sau distrugerea, bunului.

Or, regula unanimitatii isi gaseste aplicarea numai in cazul actelor juridice de dispozitie, iar nu si in cazul actelor juridice de conservare si de administrare, care, fiind indispensabile pastrarii bunului in patrimoniile coproprietarilor si profitabile tuturor, pot fi facute chiar si numai de unul sau de o parte din coproprietari, cu privire la intregul bun.

Asadar, actiunea prin care se solicita obligarea tertilor parati la plata lipsei de folosinta a terenului ocupat fara drept poate fi introdusa si numai de unul sau de o parte dintre coproprietari.

Avand in vedere ca suma solicitata nu reprezinta un drept personal al reclamantilor, ci un drept comun al tuturor titularilor dreptului de proprietate comuna pe cote-parti, pentru admisibilitatea actiunii formulate impotriva tertilor nu este necesar sa se realizeze anterior iesirea din indiviziune a coproprietarilor.

In cauza Lupas si altii impotriva Romaniei, din perspectiva regulii unanimitatii, coroborata cu dispozitiile C.E.D.O., se retine ca desi nicio dispozitie legislativa nu a prevazut aplicarea regulii unanimitatii coproprietarilor pentru a revendica un bun aflat in invidiziune, fostul Tribunal Suprem a concluzionat, intr-o hotarare din 24 noiembrie 1972, ca un singur coproprietar se afla in imposibilitatea de a exercita o asemenea actiune, in termenii urmatori:

“(…) atata timp cat invidiziunea ramane, drepturile coproprietarilor asupra bunului in chestiune nefiind stabilite, nu ar putea pretinde un drept exclusiv asupra cotelor-parti ale lor decat dupa partajul bunului, atunci cand fiecare va fi obtinut o parte in proprietate exclusiva. Reiese ca un [singur] coproprietar nu poate revendica un bun indiviz inainte de partaj, deoarece actiunea in revendicare implica existenta unui drept exclusiv si determinat pe care un coproprietar nu-l va dobandi decat prin efectul partajului.”

Jurisprudenta creata de fostul Tribunal Suprem a fost urmata de majoritatea instantelor, doar cu cateva exceptii, printre care hotararea din 29 septembrie 2000 a Curtii supreme de justitie care, dupa ce a amintit regula unanimitatii, a concluzionat:

“(…) in cazul in speta si in general in cazul actiunilor in revendicare a imobilelor nationalizate in perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 199, situatia juridica a acestor imobile si a persoanelor care invoca nationalizarea era gresita, difera clar de cazurile clasice.

Fostii proprietari sau mostenitorii lor se afla in imposibilitatea de a solicita partajul bunului inainte de revendicarea sa deoarece li s-ar opune lipsa titlului de proprietate in vreme ce caracterul gresit al nationalizarii si lipsa titlului de proprietate valabil al statului nu ar fi stabilite.
In aceste cazuri “sui generis”, actiunile in revendicare au un caracter complex si depasesc modelul actiunii clasice in revendicare; unul sau mai multi coproprietari, unul sau mai multi din mostenitorii lor, dar nu neaparat toti, pot inainta o actiune in justitie pentru a demonstra (…) ca statul nu poseda vreun titlu de proprietate valabil (…) si in consecinta a obtine confirmarea existentei bunului, nationalizat pe nedrept, in patrimoniul proprietarului sau succesiunii sale. Apoi vor putea cere partajul.”

In jurisprudenta nationala, se retinea, totodata, ca actiunea in revendicare introdusa de descendentii proprietarului bunului, aflati in stare de indiviziune, impotriva paratului vecin, care le detinea terenul, era admisibila, chiar in perioada cat intre acestia nu s-a efectuat iesirea din indiviziune.

Totodata, se retinea si imprejurarea ca indiviziunea si coproprietatea constituie proprietate pe cote parti, deosebirea fiind intre obiectul dreptului in fiecare caz: bunul individual determinat la coproprietate si universalitatea juridica de bunuri la indiviziune.

Specific acestei forme de proprietate este faptul ca actele de administrare asupra bunurilor, cat si actele de dispozitie sunt supuse regulii majoritatii. Astfel, un coproprietar nu are calitatea de a introduce singur actiunea in revendicare impotriva tertilor, calitate procesuala activa avand toti coproprietarii. Regula nu-si avea aplicare in cazul actelor de dispozitie facute de unul dintre mostenitori asupra cotei sale parti din mostenire si nici in cazul vanzarii mobilelor succesorale pentru plata datoriilor mostenirii, daca acordul majoritatii mostenitorilor este dat (art. 738 Cod civil).

Potrivit Curtii E.D.O., articolul 6 § 1 garanteaza fiecaruia dreptul ca un tribunal sa cunoasca orice contestatie referitoare la drepturile si obligatiile cu caracter civil (Golder impotriva Regatului Unit al Marii Britanii, hotararea din 21 februarie 1975, seria A nr.18, pag.18, § 36), observandu-se ca dreptul de acces la un tribunal nu este absolut, acesta admitand unele restrictii, deoarece se refera prin chiar natura sa la o reglementare din partea statului, care beneficiaza de o anumita marja de apreciere in aceasta privinta.

Cu toate acestea, restrictiile aplicate nu pot duce la restrangea accesului deschis individului in asa fel incat sau pana la punctul ca dreptul este atins in substanta sa insasi. De asemenea, ele nu se armonizeaza cu articolul 6 § 1 decat daca urmaresc un scop legitim si daca exista un raport rezonabil de proportionalitate intre mijloacele folosite si scopul vizat (a se vedea, printre altele, F.E. impotriva Frantei, hotararea din 30 octombrie 1998, Culegere de hotarari si decizii 1998-VIII, pag. 3349, § 44 si Yagtzilar si altii impotriva Greciei, nr.41727/98, § 23, CEDO 2001-XII).

Curtea aminteste in fine ca reglementarea referitoare la formalitatile de respectat pentru a formula un recurs vizeaza sa asigure buna administrare a justitiei si respectarea, in special, a principiului sigurantei juridice (a se vedea Bulena contra Republicii Cehe, nr.57567/00, § 28, 20 aprilie 2004). In acest domeniu, rolul Curtii nu este de a examina in abstracto legislatia si practica interne pertinente, ci de a descoperi daca felul in care au afectat reclamantii a incalcat Conventia (a se vedea Kaufmann contra Italiei, nr. 14021/02, § 33, 19 mai 2005).

Potrivit regulii unanimitatii, instantele interne, avand de solutionat cereri de chemare in judecata prin care se solicita revendicarea unor bunuri aflate in coproprietate, numai de catre o parte a proprietarilor, au declarat actiunile lor inadmisibile pe motiv ca fusesera inaintate fara acordul mostenitorilor a doi din fostii coproprietari ai bunurilor revendicate.

Analizand regula unanimitatii, Curtea releva mai intai ca regula in chestiune este o constructie jurisprudentiala care nu decurge dintr-o dispozitie procedurala specifica dar care este inspirata din particularitatile actiunii in revendicare.

Avand in vedere ca aceasta regula jurisprudentiala era urmata de majoritatea tribunalelor interne, Curtea a admis ca era clara si accesibila si ca aplicarea sa era previzibila, precum si ca urmarea un scop legitim, si anume protectia drepturilor tuturor mostenitorilor fostilor coproprietari ai bunului.
In privinta aspectului daca cerand sa stranga acordul tuturor mostenitorilor fostilor coproprietari tribunalele au impus reclamantilor o sarcina disproportionata care intrerupe echilibrul just dintre, pe de o parte, preocuparea legitima de a proteja drepturile tuturor mostenitorilor si, pe de alta parte, dreptul reclamantului de acces la un tribunal pentru a revendica cotele-parti ale bunului indiviz, Curtea a constatat ca este suficient sa se constate ca regula unanimitatii nu doar a impiedicat reclamantii sa beneficieze de examinarea temeiniciei actiunilor lor din partea tribunalelor, ci, tinand cont de circumstantele deosebite ale spetei si in special de data nationalizarii si de dificultatile ce decurg de aici pentru a identifica mostenitorii unui fost coproprietar precum si de refuzul mostenitorului unui alt fost coproprietar de a se alatura actiunii lor, ea reprezinta un obstacol de nedepasit pentru orice tentativa viitoare de revendicare a bunurilor indivize.

Cum a retinut de multe ori in jurisprudenta sa Curtea E.D.O., este evident ca in general nu este in sarcina Curtii sa se pronunte asupra erorilor de fapt sau de drept care ar fi fost comise de catre o instanta interna [a se vedea printre altele Hotararea Garcia Ruiz impotriva Spaniei (GC), Cererea nr. 30.544/96, paragraful 28, CEDH 1999-I], interpretarea legislatiei revenind in primul rand autoritatilor interne, mai ales instantelor judecatoresti (Hotararea Perez, precitata, paragraful 82; Hotararea Coeme si altii impotriva Belgiei, cererile nr. 32.492/96, nr. 32.547/96, nr. 32.548/96, nr. 33.209/96 si nr. 33.210/96, paragraful 115, CEDH 2000-VII), fiind la fel de adevarat ca obligatia pe care o impune art. 6 paragraful 1 instantelor nationale de a-si motiva deciziile nu presupune existenta unui raspuns detaliat la fiecare argument (Hotararea Perez, precitata, paragraful 81; Hotararea Van der Hurk, precitata, p. 20, paragraful 61; Hotararea Ruiz Torija, precitata, paragraful 29; a se vedea, de asemenea, Decizia Jahnke si Lenoble impotriva Frantei, Cererea nr. 40.490/98, CEDH 2000-IX).

Privitor la dreptul la respectarea bunurilor, art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventia E.D.O., dispune astfel:
“Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decat pentru cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international.

Dispozitiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosinta bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contributii, sau a amenzilor.”

Intr-o decizie de speta pronuntata de I.C.C.J., Sectia Civil? si de Proprietate Intelectual?, nr. 9157/ 14 noiembrie 2005, s-a statuat ca actiunea formulat? de recurenti, f?r? acordul celorlalti coindivizari este pe deplin intemeiat? si, deci, admisibil?, retinand ca regula unanimit?tii este rezultatul interpret?rii dispozitiilor art. 480 si urm. C. civ.

In ceea ce priveste aplicabilitatea Legii nr. 10/2001 se arat? c? art. 4 din lege nu a infrant regula unanimit?tii in promovarea actiunii in revendicare intrucat legiuitorul a avut in vedere numai stabilirea unor reguli privind modalitatea de calcul a cotelor de proprietate pentru persoanele care si-au manifestat actiunea de restituire, o modalitate legal? de formare a propriet?tii comune, pe cote p?rti in sensul c? dreptul de proprietate asupra imobilului va fi afectat de „modalitatea” copropriet?tii.

Dispozitiile art. 4 din Legea nr. 10/2001 sunt gresit interpretate si aplicate deoarece acest text infrange regula unanimit?tii cat? vreme se arat? c? dreptul de proprietate se constat? sau se stabileste in cote p?rti ideale, potrivit dreptului comun.

Prin decizia recurata se d? eficient? regulii unanimit?tii omitandu-se imprejurarea c? actiunea in revendicare este un act de conservare si nu de dispozitie. Chiar si in situatia in care s-ar accepta teza c? actiunea in revendicare este un act de administrare, regula unanimit?tii incurajeaz? abuzul de drept, fiind suficient ca un coindivizar s? se opun? sau s? fie pasiv fat? de actiunea in revendicare, actiunea fiind astfel paralizat?.

Litisconsortiul obligatoriu este o creatie a doctrinei si, drept consecint?, a practicii judiciare f?r? a exista o dispozitie legal? care s? statueze aceast? regul?. Functie de calificarea dat? actiunii in revendicare, act de administrare, de dispozitie ori act de conservare, solutiile la care instantele pot ajunge sunt divergente, existand argumente pertinente si pentru o solutie, si pentru alta. Dispozitiile art. 4 ale Legii nr. 10/2001 referitoare la regimul juridic al unor imobile preluate abuziv in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sunt l?muritoare in ceea ce priveste aplicabilitatea regulii unanimit?tii, si aceasta intrucat de cotele mostenitorilor legali sau testamentari care nu si-au exercitat dreptul de a solicita restituirea imobilelor profit? ceilalti mostenitori care au exercitat actiunea de recuperare a bunului preluat de stat in perioada mai sus ar?tat?.

Cerinta unanimitatii de reclamanti este specifica raporturilor dintre coindivizari si terti, justificat de faptul ca un singur coproprietar, avand numai un drept limitat exprimat printr-o cota parte care nu este determinata in materialitatea sa, nu poate revendica un bun de la un tert, deoarece actiunea in revendicare are ca scop recunoasterea dreptului de proprietate al reclamantului asupra bunului in litigiu si aducerea lui in patrimoniul acestuia, iar nu simpla recunoastere a dreptului de proprietate asupra unei cote ideale.

Regula unanimitatii nu este aplicabila la proprietatea comuna a sotilor, codevalmasul putand introduce singur actiune impotriva tertului – in speta retrocedarea unui teren expropriat – intrucat are ca scop marirea patrimoniului comun, profitand implicit si celuilalt sot.

Retinand, in concluzie, considerentele Curtii E.D.O. in cauza Lupas si altii vs. Romania din 14.12.2006, potrivit carora s-a considerat ca articolul 6 alin. (1) din Conventie a fost incalcat deoarece regula unanimitatii aplicata in speta de catre instante, pe de o parte a impiedicat analiza pe fond a cererii reclamantilor, iar, pe de alta parte – avand in vedere circumstantele particulare ale cauzei, si in special data nationalizarii si dificultatile care decurg din aceasta in ce priveste identificarea mostenitorilor unui fost coproprietar, precum si refuzul mostenitorului unui alt fost coproprietar de se alatura reclamantilor in actiunile formulate – aceasta regula este un obstacol insurmontabil fata de orice incercare viitoare a reclamantilor de revendicare a bunurilor indivize, se impune, in conditiile art. 20 din Constitutie, avand in vedere contrarietatea dintre jurisprudenta interna cu reglementarile internationale statuate prin jurisprudenta C.E.D.O. in privinta relatiilor sociale reprezentate de actiunea in revendicare exercitata de o parte din coindivizari, aplicarea in mod direct a jurisprudentei Curtii, care contine norme mai favorabile in privinta drepturilor si libertatilor cetatenilor.

Totodata, din textul constitutional al art. 20, rezulta ca toate tratatele internationale, la care Romania este parte, in urma ratificarii lor de catre Parlament, devin componente ale dreptului intern, indiferent de domeniul sau obiectul lor de reglementare. Asadar, tratatele ratificate apar ca acte normative, in principiu, de aceeasi valoare si forta juridica ca si a celorlalte acte normative elaborate de autoritatea legiuitoare nationala.

Legea 221 din 2 iunie 2009

privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, pronuntate in perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989

Statul Român prin Ministerul Finantelor Publice Bucuresti poate fi obligat sa achite despagubiri, spre exempluau fost obtinute si sume egale cu 500.000 euro ( echivalent în lei) pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a condamnarii cu caracter politic.

Potrivit Legii 221/2009, Constituie condamnare cu caracter politic orice condamnare dispusa printr-o hotarare judecatoreasca definitiva, pronuntata in perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, pentru fapte savarsite inainte de data de 6 martie 1945…

Constituie, de asemenea, condamnare cu caracter politic si condamnarea pronuntata in perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 pentru orice alte fapte prevazute de legea penala, daca prin savarsirea acestora s-a urmarit unul dintre scopurile prevazute la art. 2 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 214/1999 privind acordarea calitatii de luptator in rezistenta anticomunista persoanelor condamnate pentru infractiuni savarsite din motive politice, persoanelor impotriva carora au fost dispuse, din motive politice, masuri administrative abuzive, precum si persoanelor care au participat la actiuni de impotrivire cu arme si de rasturnare prin forta a regimului comunist instaurat in Romania, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 568/2001, cu modificarile si completarile ulterioare.

Potrivit art.5 al.1 Legea 221/2009, Orice persoana care a suferit condamnari cu caracter politic in perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 sau care a facut obiectul unor masuri administrative cu caracter politic, precum si, dupa decesul acestei persoane, sotul sau descendentii acesteia pana la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instantei de judecata, in termen de 3 ani de la data intrarii in vigoare a prezentei legi, obligarea statului la:

a) acordarea unor despagubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare. La stabilirea cuantumului despagubirilor se va tine seama si de masurile reparatorii deja acordate persoanelor in cauza in temeiul Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurata cu incepere de la 6 martie 1945, precum si celor deportate in strainatate ori constituite in prizonieri, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare, si al Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 214/1999, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 568/2001, cu modificarile si completarile ulterioare;

b) acordarea de despagubiri reprezentand echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotarare de condamnare sau ca efect al masurii administrative, daca bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obtinut despagubiri prin echivalent in conditiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 22 decembrie 1989, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente, cu modificarile si completarile ulterioare;

c) repunerea in drepturi, in cazul in care prin hotararea judecatoreasca de condamnare s-a dispus decaderea din drepturi sau degradarea militara.

Aceasta dispozitie legala speciala prin care se acorda posibilitatea obtinerii de despagubiri persoanelor condamnate politic este în acord si cu jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului pentru care dreptul la libertate si la siguranta este un drept inalienabil ce trebuie sa aiba un rol primordial într-o societate democratica.Astfel, Instanta Europeana a afirmat adeseori în jurisprudenta sa ca orice privare de libertate trebuie sa fie facuta în conformitate cu normele de fond si de procedura prevazute de legislatia nationala, dar în acelasi timp ea trebuie sa respecte scopul esential al art. 5 din CEDO si anume protejarea individului împotriva arbitrariului si a abuzurilor autoritatilor statale.

Raportând aceste norme si principii la circumstantele cauzei se constata ca orice persona se incadreaza in ipoteza legii are deschisa în mod indubitabil calea actiunii în justitie pentru obtinerea de despagubiri decurgând din condamnarea politica (arbitrara, abuziva, atentat la libertate si la siguranta) la care a fost supus.

Condamnarile de acest gen au cauzat persoanei in cauza un prejudiciu nepatrimonial ce a constat în consecintele daunatoare neevaluabile în bani rezultate din atingerile si încalcarile dreptului personal nepatrimonial la libertate, cu consecinta inclusiv a unor inconveniente de ordin fizic datorate pierderii confortului, fiind afectate totodata acele atribute ale persoanei care influenteaza relatiile sociale – onoare, reputatie – precum si cele care se situeaza în domeniul afectiv al vietii umane – relatiile cu familia, prietenii, apropiatii, vatamari care îsi gasesc expresia cea mai tipica în durerea morala încercata de victima.Lipsirea de libertate a avut repercursiuni în planul vietii private si profesionale a persoanei condamnate din motive politice, inclusiv dupa momentul liberarii, fiindu-i afectate din cauza conditiilor istorice anterioare anului 1989 viata familiala, imaginea si chiar sursele de venit.

Existenta prejudiciului moral nu trebuie dovedita, (spre deosebire de prejudiciul material), ci se justifica, fiind vorba de o chestiune de apreciere , avându-se în vedere drepturile sau interesele nepatrimoniale lezate, cum ar fi dreptul la libertate, la integritate corporala, la sanatate, la onoare, la reputatie etc., respectiv suferintele fizice si psihice cauzate de atingerile aduse acestor valori fundamentale ale persoanei umane – ocrotite, în prezent, prin Constitutie si CEDO.O cuantificare a prejudiciului moral sau o „masurare” a suferintelor îndurate nu poate fi realizata prin probe tehnice, exacte, fiind o chestiune pur subiectiva, care trebuie analizata în concret prin luarea în considerare a ansamblului împrejurarilor ce tin atât de condamnarea efectiva (natura, durata, modalitate de executare), cât si de efectele nefaste pe care aceasta le-a produs atât pe plan familial, cât si profesional (CEDO, 6 noiembrie 1980, Guzzardi contra Italiei).

Prin actiunea civila înregistrata pe rolul Judecatoriei .., la data de .., sub nr. …, reclamantul X a solicitat instantei de judecata ca prin hotarârea ce o va pronunta în contradictoriu cu pârâta Y, sa se dispuna obligarea pârâtei S sa îi achite suma de 17.290 lei, reprezentând contravaloarea terenului în suprafata de 3.196 mp, sa se constate intervenita vânzarea cumpararea terenului si sa se pronunte o hotarâre care sa tina loc de contract autentic de vânzare cumparare pentru terenul în suprafata de 3.196 mp.
În motivarea actiunii reclamantul a aratat ca a încheiat cu pârâta conventia de vânzare – cumparare teren nr. …., având ca obiect vânzarea – cumpararea terenului agricol extravilan, în suprafata totala de 3.196 mp, proprietatea sa, situat în localitatea N..ir, comuna N..,

Reclamantul a mai aratat ca terenul în suprafata de 3.196 mp este proprietatea sa, conform sentintei civile nr. …, pronuntata de catre Judecatoria …., în dosarul nr. …, acesta fiind compus din trei suprafete:
1. suprafata de 440 mp, categoria arabil, situata în intravilan, tarlaua 11, parcela 272, cu vecini: N- drum comunal, E – most. …i Aristica, la Sud – pârâul J..
Vechi si la Vest – most. ..
2. suprafata de 1.750 mp, situata în intravilan, tarlaua 8, parcela 8, cu vecini: N – drum judetean si SC …, la E- most. …
3. suprafata de 1.006 mp, care face parte din suprafata totala de 2.006 mp, cuprinsa în actul de partaj voluntar nr. 7718/18.10.2004, situata în intravilan, cu urmatorii vecini: la rasarit – ….
A mai aratat reclamantul ca terenul este excavat de unitatea pârâta cu toate ca aceasta nu a achitat pretul convenit în suma de 17.290 lei.
În drept, actiunea a fost întemeiata pe dispozitiile art. 5 alin. 2 din Titlul X din legea 247/2005 si art.111 din Codul de Procedura Civila iar, în temeiul art. 242 Cod de Procedura Civila s-a solicitat judecarea cauzei în lipsa.
Au fost anexate, în fotocopie, conventia de vânzare cumparare teren nr. …., sentinta civila nr. .., pronuntata de catre Judecatoria …, în dosarul nr. …2006, sentinta civila nr. .., pronuntata de catre Judecatoria …, în dosarul nr. … si cartea de identitate a reclamantului.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a aratat ca este de acord cu admiterea actiunii formulate de catre reclamant, în sensul ca este de acord sa îi achite acestuia suma de 17.290 lei reprezentând contravaloarea terenului, precum si cu pronuntarea unei hotarâri care sa tina loc de contract autentic de vânzare cumparare a terenului în suprafata totala de 3.196 mp, care a facut obiectul conventiei de vânzare cumparare teren nr. …, încheiata cu reclamantul.
Analizând actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:
Prin actiunea ce face obiectul dosarului de fata reclamantul X a solicitat instantei de judecata ca prin hotarârea ce o va pronunta în contradictoriu cu pârâta Y, sa se dispuna obligarea pârâtei sa îi achite suma de 17.290 lei reprezentând contravaloarea terenului în suprafata de 3.196 mp, sa se constate intervenita vânzarea cumpararea terenului si sa se pronunte o hotarâre care sa tina loc de contract autentic de vânzare cumparare pentru terenul în suprafata de 3.196 mp.
Prin antecontractul de vânzare cumparare, intitulat “Conventie de vânzare cumparare teren” încheiat de parti, acestea au convenit sa constituie în viitor un drept real asupra imobilelor ce au facut obiectul antecontractului, conventie ce a dat nastere în sarcina partilor la obligatia de a încheia contractul asumat în forma prevazuta de lege pentru a-si produce efectul translativ de proprietate, respectiv forma autentica ( conform articolului 2, titlul X, Legea 247/2005 “terenurile situate în intravilan si extravilan pot fi înstrainate si dobândite prin acte juridice între vii, încheiate în forma autentica”), obligatia partilor ce decurge din antecontractul încheiat fiind o obligatie de a face.
Conform art. 5, alineat 2, Titlul X din Legea nr. 247/2005 în situatia în care dupa încheierea unui antecontract cu privire la teren, cu sau fara constructii, una dintre parti refuza ulterior sa încheie contractul, partea care si-a îndeplinit obligatiile poate sesiza instanta competenta care poate pronunta o hotarâre care sa tina loc de contract.
Prin întâmpinarea formulata în cauza, pârâta a aratat ca este de acord cu admiterea actiunii formulate de catre reclamant, în sensul ca este de acord sa îi achite acestuia suma de 17.290 lei, reprezentând contravaloarea terenului, precum si cu pronuntarea unei hotarâri care sa tina loc de contract autentic de vânzare cumparare a terenului în suprafata totala de 3.196 mp, care a facut obiectul conventiei de vânzare cumparare teren nr. ..

.
Instanta retine de asemenea ca în cauza s-a facut dovada dreptului de proprietate al reclamantului asupra terenului în litigiu cu sentinta civila nr. /, pronuntata de catre Judecatoria ., în dosarul nr. . si actul de partaj voluntar autentificat sub nr. .. (filele 6-10, 36).
De asemenea cu ordinul de plata nr. .. (fila 41) pârâta a facut dovada achitarii catre reclamant a sumei de 17.290 lei reprezentând pretul terenului stabilit prin antecontractul de vânzare cumparare încheiat de parti.
Având în vedere cele aratate instanta urmeaza sa admita în parte actiunea formulata de reclamantul X în contradictoriu cu pârâta Y sa constate intervenita între parti vânzarea cumpararea cu privire la terenul în suprafata totala de 3.196 mp situata în …, sat Ne.., .. compus din urmatoarele parcele:
suprafata de 440 mp teren arabil intravilan, tarlaua 11, parcela 272, cu vecinii: la N drumul comunal, la E most. .;
suprafata de 1750 mp intravilan, tarlaua 8, parcela 8, cu vecinii: la N drumul judetean si SC

Instanta admite în parte actiunea formulata de reclamantul X, domiciliat în……, în contradictoriu cu pârâta Y, cu sediul în ………..
Constata intervenita între parti vânzarea cumpararea cu privire la terenul în suprafata totala de 3.196 mp situata în comuna …
suprafata de 1006 mp care face parte din suprafata totala de 2006 mp cuprinsa în actul de partaj voluntar autentificat sub nr. ….

Partea a chemat în judecată pârâtul Municipiul B..a, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să constate că a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 116 m.p. situat în Brăila, str. A nr. 13, prin efectul prescripţiei achizitive de 30 de ani şi al joncţiunii posesiilor.
Prin sentinţa pronunţată de Judecătoria B.. a fost respinsă ca neîntemeiată acţiunea.
Instanţa a reţinut că uzucapiunea este un mod de dobândire a proprietăţii sau a altor drepturi reale cu privire la un lucru, prin exercitarea unei posesii neîntrerupte a acestui lucru în tot timpul fixat de lege.
Posesia reprezintă o condiţie esenţială a uzucapiunii.
Efect al posesiei, uzucapiunea presupune o posesie utilă, neafectată de niciunul dintre viciile acesteia.
Două elemente trebuie să fie întrunite, cumulativ, pentru ca stăpânirea unui lucru să poată fi calificată drept posesie şi anume: un element material – corpus şi un element psihologic, intenţional – animus.
Dacă elementul material presupune contactul direct cu lucrul, concretizat în orice fel de acte materiale, animus implică intenţia, voinţa celui care stăpâneşte bunul de a efectua această stăpânire pentru sine, de a se comporta cu privire la lucru ca proprietar ori ca titular al altui drept real – animus domini sau animus sibi habendi.
Lipsa elementului psihologic face ca acela care deţine lucrul să nu aibă calitatea de posesor, ci pe aceea de detentor precar.
Reclamanta a invocat în cauză joncţiunea posesiilor.
Pentru a fi posibilă joncţiunea, este necesar ca în ambele cazuri să fie vorba de o posesie propriu-zisă, detenţia precară neputând fi unită cu o posesie.
Deşi este tratată că viciu al posesiei în Codul civil, precaritatea reprezintă însăşi lipsa posesiei.
Instanţa a constatat că reclamanta nu a exercitat o posesie utilă asupra suprafeţei de 116 m.p., stăpânirea bunului fiind lipsită de animus sibi habendi, aceasta considerându-se titulară a unui drept de folosinţă, pentru care a achitat taxă proprietarului, astfel cum rezultă din istoricul de rol fiscal, din adresa nr. … emisă de Direcţia Finanţelor Publice Locale (fila 61) şi din chitanţele depuse la dosar (fila 62).
De asemenea, în cuprinsul certificatelor de moştenitor nr. .. şi nr. 202/…, eliberate ca urmare a deceselor părinţilor reclamantei, se menţionează că terenul ce face obiectul prezentei cauze este proprietate de stat.
Având în vedere probele administrate în cauză, instanţa a constatat că reclamanta are calitatea de detentor precar.

Contract de închiriere.
Cuantum chirie. Pret fictiv sau derizoriu.
Nu se poate retine o chirie fictiva chiar daca, din probele administrate, rezulta ca pretul folosintei stipulat în contractul de închiriere este inferior preturilor pietei.

Partile sunt libere sa determine chiria, nu doar prin raportare la valoarea pietei, dar si prin raportare la subiectivismul partilor sau la relatiile dintre acestea.

Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti – reclamantii D.D.A., D. D. T. si D. D. I.-F. au chemat în judecata pe pârâta SC N. T. 97 I. SRL, solicitând instantei ca prin hotarârea ce se va pronunta sa se dispuna constatarea nulitatii absolute a contractului de închiriere încheiat între parti având ca obiect închirierea imobilului situat în Bucuresti, sector 2; evacuarea pârâtei din imobil, cu cheltuieli de judecata.
În motivarea cererii, reclamantii au aratat în esenta ca reclamanta D.D.A, împreuna cu sotul ei , D.D.T au dobândit proprietatea acestui imobil prin contractul de vânzare cumparare aut. Sub nr. imobil pe care l-a inchiriat pârâtei, in vederea desfasurarii de activitati comerciale, respectiv de restaurant, durata inchirierii fiind de 5 ani, de la data de 01.04.2004, pentru o chirie lunara de 5.000.000 lei.
Se mai arata ca la data de 01.04.2004, D.D.T a decedat, mostenitori fiind sotia supravietuitoare si copii ac estora minori, toti reclamanti in prezenta cauza . Mai arata reclamantii ca pretul stabilit cu titlu de chirie lunara este neserios, derizoriu si nesincer, ceea ce atrage nulitatea contractului. Arata reclamantii ca pretul este neseris , lucru care rezulta din imprejurarea ca imobilul inchiriat este o caldire impunatoare , cu subsol, parter si doua etaje, fiind de notorietate pretul extrem de ridicat atât la vânzarea cât si la inchirierea imobilelor în Bucuresti, imobil care se afla in zona urbana I a Bucurestiului.

Analizând materialul probator administrat in cauza, tribunalul a apreciat cererea reclamantilor ca fiind neîntemeiata si a respins-o in consecinta, pentru considerentele care vor fi retinute in cele ce urmeaza:
Reclamanta D.D.A impreuna cu sotul ei, D.D.T au dobândit proprietatea imobilului situat in Bucuresti, sector 2, prin contractul de vânzare-cumparare autentificat sub nr. 603/27.03.1999 la BNP M.R., imobil pe care l-au inchiriat pârâtei, în vederea desfasurarii de activitati comerciale, respectiv de restaurant, durata închirierii fiind de 5 ani, de la data de 01.04.2004, pâna la data de 01.04.2009. Cuantumul chiriei lunare aferente a fost stabilita de 5.000.000 lei vechi (astfel cum rezulta din contractul de inchiriere inregistrat sub nr. 9216786/22.03.2004 la Administratia Sectorului 2 Bucuresti-fila 13 dosar).
Ulterior, D.D.T. a decedat, la data de 31.01.2005, in Vietnam, astfel cum rezulta din certificatul de deces seria DP, nr. …, transcris la Primaria sectorului 2 Bucuresti, la data de 01.04.2005( fila 14 dosar).
Succesiunea ramasa de pe urma defunctului a fost dezbatuta e notarul public M.E., care a eliberat certificatul de mostenitor nr. ..), mostenitori fiind reclamantele , in calitate de sotie supravietuitoare si, respectiv, in calitate de fiice, printre bunurile din masa succesorala aflându-se si imobilul situat in Bucuresti, str. .. nr. .., sector 2, care facuse obiectul contractului de inchiriere.

Chiria lunara a fost stabilita in cuantum de 5.000.000 lei ROL , ceea ce a reprezenta aproape 150 euro lunar, suma care, raportat la suprafata imobilului inchiriat ar reprezenta aproximativ 0,70 euro/mp/luna. Având in vedere raportul de expertiza intocmit in cauza de expert D.E., care concluzioneaza ca cel mai probabil pret pentru stabilirea chiriie imobilului ar fi de 10 euro/mp/luna ( fila 117 dosar), rezulta, intr-adeva, ca pretul stabilit pentru închiriere este sub 1/10 diun ceea ce s-ar putea obtine pe piata libera.
Sub sanctiunea nulitatii, chiria trebuie sa fie sincera si serioasa. Daca chiria a fost prevazuta fictiv sau lucrul a fost inchiriat in schimbul unei sume derizorii, contractul nu mai este o locatiune, ci un comodat.
Pretul este fictiv, când din intentia partilor ( exprimata intr-un act secret) rezulta ca nu este datorat. Aceasta situatie nu subzista insa in cauza, deoarece nu s-a facut dovada unei conventii secrete, din care sa rezulte ca partile ar fi convenit ca pretul sa nu se plateasca si, mai mult, pârâta a platit chiria, situatie ce rezulta din împrejurarea ca insisi reclamantii nu au sustinut acest lucru, precum si din copii ale unor mandate postale privind plata chiriei de catre pârâta , depuse la dosar la fila 71. In consecinta, se constata ca nu subzista temeinicia acestui motiv de nulitate a contractului, respectiv nesinceritatea pretului.
De asemenea, pretul inchirierii trebuie sa fie serios, adica sa nu fie derizoriu (infim), atât de disproportionat fata de valoarea lucrului inchiriat, incât sa nu reprezinte chirie, sa nu poata reprezenta obiectul obligatiei locatarului si deci o cauza suficienta a obligatiei locatarului de a transmite folosinta lucrului inchiriat.
Astfel, din probele administrate, rezulta ca intre sotul reclamantei, domnul D.D.T. si sotul reprezentantei pârâtei au existat puternice si indelungate relatii de prietenie, recunoscute inclusiv de reclamanta D.D.A. ( prin raspunsul la întrebarea nr. 6 din interogatoriu: ,, au fost foarte buni prieteni”) si învederate de ambii martori audiati in cauza.
De asemenea, contractul de închiriere atacat a fost precedat de existenta unui alt contract de închiriere, încheiat in aceleasi conditii intre parti, situatie care rezulta din dispozitia martorului pârâtei B.V.P. (care, de altminteri, este finul reclamantei D.D.A.) si este recunoscuta si de catre reclamanta, prin raspunsul la intrebarea nr. 4 din interogatoriu. Acest contract de închiriere anterior, fiind incheiat în aceleasi conditii, pentru aceeasi chirie si nefiind atacat de catre reclamanta duce la prezumtia simpla ca pretul închirierii nu a fost apreciat ca fiind derizoriu de catre reclamanta, în contextul relatiilor dintre parti , problemele aparând doar dupa decesul sotului reclamantei , domnul D.D.T.
In acest context, rezulta ca reclamanta a semnat in cunostinta de cauza contractul de inchiriere , iar in temeiul principiului obligativitatii actelor juridice incheiate de parti (art.969 cod civil statornicind:,,conventiile legal facute au putere de lege între partile contractante”), aceasta este tinuta sa respecte actul juridic incheiat. Imprejurarea ca ulterior inchierii contractului de inchiriere au intervenit alte situatii, sotul reclamantei D.D.T. decedând, cu posibile influnte negative asupra situatiei financiare a reclamantei si a fiicelor acesteia nu poate atrage nulitatea contractului de inchiriere si nicio eventuala renegociere a clauzelor acestuia privind cuantumul inchirierii , partile fiind tinute sa respecte clauzele convenite la momentul incheirii actului atacat.
In contextul incheierii contractului de închiriere, tribunalul apreciaza ca nu poate fi retinuta o chirie fictiva sau derizorie , astfel ca nici contractul de inchiriere nu poate fi declarat nul, chiar daca chiria este mult inferioara valorii reale a imobilului inchiriat, deoarece, la momentul inchierii contractului, partile sunt libere sa determine pretul folosintei, echivalenta fiind relativa, stabilindu-se nu doar prin raportare la valoarea lucrului sau a pretului pietii , dar si prin raportare la subiectivismul partilor sau la relatiile dintre acestea. De asemenea, în cauza nu se poate retine incidenta existentei vilitatii pretului (pret ieftin), ca si pret lezionar, caci actiunea în resciziune ( art.1165 Cod civil) pentru pretul lezionar este doar la îndemâna cocontractantului minor, situatie neaplicabila in cauza, în conditiile in care partile contractante erau majore .
Pentru considerentele anterior expuse, instanta a apreciat ca neîntemeiata cererea reclamantilor de constatare a nulitatii contractului de închiriere si a respins-o, pe cale de consecinta aparând ca neîntemeiata si cererea de evacuare a pârâtei în conditiile în care s-a stabilit valabilitatea titlului in temeiul caruia aceasta ocupa imobilul.

CONTRACT DE ASOCIERE ÎN PARTICIPATIUNE. CONDITIILE REZILIERII JUDICIARE.

Atrag rezilierea contractului de asociere urmatoarele neindeplinirea obligatiilor cum ar fi:neasigurarea conditiilor corespunzatoare pentru activitatea comerciala ce urma a se desfasura în imobilul adus în asociere si nerespectarea obligatiilor de amenajare si igienizare a spatiului unde urma sa se desfasoare activitatea comerciala, precum si neachitarea obligatiilor de virare a cotei de profit si de suportare a consumului de energie electrica si a celorlalte utilitati
Prin cererea formulate de reclamantul C. T. a chemat în judecata pe pârâta SC R. E. SRL solicitând rezilierea contractului de asociere în participatiune nr…., respectiv constatarea nulitatii art.5 din contract cu privire la lichidarea patrimoniului asociatiei.
În sustinerea capatului de cerere privind rezilierea, reclamantul arata ca spatiul predat în temeiul contractului de asociere în participatiune se afla în stare de folosinta, curat, zugravit, atât barul cât si grupul sanitar. Reprezentantul pârâtei a inchis cu lacatul imobilul, nu a desfasurat timp de noua luni nici o activitate, nu a platit chiria, utilitatile (energia electrica fiind sistata) si nu i-a achitat reclamantului contributia lunara conform contractului.
În luna octombrie 2003 reclamantul i-a notificat reprezentantului pârâtei rezilierea contractului, a achitat chiria restanta, utilitatile neplatite (suportând inclusiv cheltuielile de rebransare la instalatia electrica) si s-a asociat cu alte persoane pentru a exploata spatiul comercial in conditiile legii.
Neîndeplinirea unor obligatii esentiale, de a exploata spatiul comercial cu competenta si probitate, potrivit contractului, si neplata lunara a contributiei sunt cauze veritabile de reziliere.
În drept cererea se întemeiaza pe dispozitiile art.251-256 Cod comercial, art.966 si 969 Cod civil.
Analizând probele administrate în cauza, tribunalul retine urmatoarele:
Între reclamant în calitate de asociat secund si pârâta, în calitate de asociat prim, s-a încheiat contractul de asociere în participatiune autentificat sub nr….”. Obiectul contractului îl constituie asocierea partilor în temeiul art.251-256 Cod comercial în vederea desfasurarii unei activitati comerciale cu marfuri alimentare si nealimentare în spatiul existent la parterul imobilului situat pe str.Sos.P..nr…, sector 2 Bucuresti în suprafata de 30,39 mp si anexe. Conform art.3 din contract, pârâta si-a asumat obligatia de a asigura realizarea conditiilor corespunzatoare pentru activitatea comerciala, de a realiza aprovizionarea unitatii, asigurând fondul de marfa necesar vânzarii, de a angaja personalulul necesar desfasurarii activitatii si de a asigura gestiunea, conducerea si evidenta activitatii asociatiei garantând participarea la profit si pierdere a reclamantului in procednt de 5% din realizarile lunare.
Asa cum rezulta din probele administrate în cauza, reclamantul si-a executat obligatia de predare a spatiului in cauza.
Astfel martorul G. I. afirma ca în martie 2003 a fost contactat de asociatul pârâtei în vederea efectuarii unor reparatii la spatiul în cauza, reparatii care s-au desfasurat în perioada martie – octombrie 2003.
Prin urmare, din momentul predarii spatiului si pâna în luna octombrie 2003 societatea pârâta a lasat spatiul în nelucrare, neîndeplinindu-si obligatiile asumate conform art.3 din contract.
Predarea spatiului nu s-a facut în conditiile prevazute în contract, adica în stare normala de folosinta,asa cum declara martorul Anghel Radu propus de pârât. Astfel, martorul afirma ca spatiul in cauza prezenta igrasie în pivnita care trebuia sa fie inlaturata.
Chiar daca predarea spatiului nu s-a facut corespunzator, pârâta nu poate justifica împrejurarea ca spatiul a ramas în nefolosinta în perioada martie – octombrie 2003, ea neexecutându-si obligatia prev. de art.3 alin.2 pct.a din contract în sensul asigurarii conditiilor corespunzatoare pentru activitatea comerciala ce urma a se desfasura în imobil.
Retinem ca spatiul în cauza are doar o suprafata de 30,39 mp, lucrarile de amenajare necesare punerii în functiune putându-se efectua intr-o perioada scurta de timp.
Pârâta nu si-a executat, de asemenea obligatiile prev. de art.3 alin.2 lit.h, i si j în sensul amenajarii si igienizarii spatiului unde urma sa se desfasoare activitatea comerciala, achitarii obligatiilor de virare a cotei de profit si de suportare a consumului de energie electrica si a celorlalte utilitati.
Contractele sinalagmatice sunt guvernate de principiul reciprocitatii si interdependentei obligatiilor asumate de parti. În cazul în care una dintre partile contractului sinalagmatic refuza executarea contractului cealalta parte poate invoca exceptia de neexecutare, poate cere executarea silita a contractului, eventual cu despagubiri, sau poate cere rezolutiunea.
Rezolutiunea reprezinta o sanctiune a neexecutarii culpabile a contractului sinalagmatic constând în desfiintarea retroactiva a acestuia si repunerea partilor în situatia avuta anterior. Potrivit art.1020 Cod civil conditia rezolutorie este subînteleasa totdeauna în contractele sinalagmatice atunci când una dintre parti nu îndeplineste angajamentul sau. Rezolutiunea nu opereaza de drept, partea îndreptatita fiind nevoita sa se adreseze instantei judecatoresti cu o actiune în rezolutiune conform art.1021 Cod civil, iar în cazul existentei unui pact comisoriu de ultim grad, partea interesata poate solicita instantei constatarea intervenirii rezolutiunii.
Tribunalul constata îndeplinite conditiile rezolutiunii judiciare, intrucât pârrâta nu si-a executat obligatiile contractuale iar reclamantul i-a notificat acestuia rezilierea contractului.

Anularea hotarârii adunarii generale a actionarilor.

Art. 117 din Legea nr. 31/81990 R
Art. 184 din legea nr. 31/1990R

Anularea hotarârii adunarii generale a actionarilor. Convocator. Continut. Dreptul la informare al actionarilor. Sanctiuni în caz de nerespectare.

Sunt respectate dispozitiile art.117 alin.7 si 8 din Legea nr.31/1990 rep. daca în convocator sunt prevazute, suficient de clar, problemele ce urmeaza a fi dezbatute in adunarea generala, astfel încât sa se asigure o informare corecta a actionarilor.
Normele care sanctioneaza încalcarea dreptului la informare al actionarilor ocrotesc un interes particular, fiind susceptibile, în caz de nerespectare, sa atraga sanctiunea nulitatii relative.

Prin actiunea formulate de reclamanta B.I.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC C. SA, sa se dispuna anularea hotarârilor adunarii generale extraordinare a actionarilor pârâtei, nr.1, 2, 4 si 5 din 22.04.2005, publicate în Monitorul Oficial.
În sustinerea actiunii a aratat ca adunarea a fost nelegal constituita, neputând exprima o vointa sociala în conditiile legii.
Astfel, convocarea adunarii nu contine textul integral al propunerilor, conform art.117 alin.7 si 8 din Legea nr.31/1990, dispozitii ce nu au fost respectate nici în privinta reducerii de capital, care implica o modificare de act constitutiv, nici în privinta modificarii exprese a actului constitutiv legata de atributiile administratorului.
De asemenea, pârâta nu a respectat legislatia speciala în materia societatilor detinute public, ale caror actiuni sunt tranzactionate pe piata extrabursiera Rasdaq, respectiv Legea nr.297/2004, care în art.24 alin.4 dispune ca societatea are obligatia de a comunica proiectul de modificare a actului constitutiv, CNVM si pietii reglementate, ce urmeaza a se pronunta asupra amendamentului.

Cercetând actele si lucrarile dosarului, Tribunalul a retinut urmatoarele:
Hotarârile ce fac obiectul prezentei cauze au fost adoptate în sedinta adunarii generale extraordinare a actionarilor pârâtei, organizata în baza convocatorului publicat în Monitorul Oficial,

Desi petenta a reclamat nerespectarea dispozitiilor art.117 alin.7 si 8 din Legea nr.31/1990 cu privire la neînscrierea în convocator a tuturor problemelor ce urmeaza sa faca obiectul dezbaterii, nu a aratat în concret în ce consta aceasta nerespectare, pentru ca instanta sa se poata pronunta în limita obiectului si temeiurilor actiunii, potrivit principiului disponibilitatii consacrat de art.129 alin.6 Cod pr.civ.
Totodata, se constata ca problemele asupra carora s-a statuat prin hotarârile atacate au fost suficient precizate prin textul convocatorului, de natura sa asigure o corecta informare cu privire la chestiunile înscrise pe ordinea de zi, aceasta în conditiile în care trebuie sa se recunoasca adunarii generale, în calitatea de organ deliberativ, prin care se exprima vointa societatii, libertatea de a decide conditiile în care se adopta propunerea administratorului si modalitatea de puere în aplicare a hotarârii.
În acest sens, diferenta fata de textul convocatorului cuprinsa în hotarârea nr.4/2005 cu privire la atributiile administratorului nu reprezinta decât o explicitare în concret a modului în care urmeaza sa se realizeze aceasta atributie, o consecinta a acesteia, decisa în limitele puterii de apreciere de care beneficiaza adunarea generala.
Nu poate fi retinuta nici critica legata de nerespectarea dispozitiilor art.24 alin.4 din Legea nr.297/2004, întrucât din înscrisurile aflate la dosar (filele 30-34) rezulta ca propunerea modificare a fost transmisa atât pietii reglementate, cât si CNVM, scop în care aceasta din urma a si emis decizia nr….
Cât priveste nerespectarea dispozitiilor art.184 din Legea nr.31/1990 si ale OMF nr.94/2001 (art.9.1 si 9.2), Tribunalul constata ca textele legale sus enuntate, sanctionând dreptul la informare al actionarilor, ocrotesc un interes particular, fiind susceptibile, în caz de nerespectare, sa atraga sanctiunea nulitatii relative, care se aplica în conditiile producerii unei vatamari.
Or, în conditiile în care reclamanta a obtinut documentele supuse aprobarii la data de 18.04.2005, potrivit facturii fiscale nr.3414166 (fila 46) si nu a facut dovada ca din cauza faptului ca nu le-a obtinut, din motive neimputabile, cu cel putin 15 zile anterior tinerii adunariii, nu si-a putut exercita satisfacator dreptul la informare, nereclamând aceasta nici cu prilejul organizarii adunarii, la care nu a participat, se constata absenta oricarei vatamari.
Tribunalul mai retine ca reducerea capitalului social prin dobândirea propriilor actiuni urmata de anularea lor este legitimata de dispozitiile art.207 alin.1 lit.c) din Legea nr.31/1990, referirea la hotarârea nr.4/2004, neimplicând în nici un fel considerarea valabilitatii acesteia, dimpotriva, este expresia faptului ca pâna la anularea acesteia, societatea a rascumparat actiuni pe care nu le-a mai înstrainat si care urmeaza sa fie anulate, potrivit textului legal anterior mentionat si în conditiile în care, potrivit sustinerilor pârâtei, o noua hotarâre privind reducerea capitalului social va putea fi adoptata cu respectarea de aceasta data a formalitatilor edictate pentru emiterea sa valabila si a caror nerespectare a motivat solutia de anulare.

ACT ADDITIONAL LA CONTRACTUL DE COMISION
Un act aditional la un contract de comision , act prin care partile au stabilit modalitatea de încetare a obligatiilor izvorâte din contract, nu are natura juridica a unei conventii comerciale de sine statatoare. Prin urmare, cererea de rezolutiune a actului aditional apare ca neîntemeiata.

Prin cererea reclamantei SC SRL, in contradictoriu cu pârâta SC SRL, a solicitat sa se dispuna rezolutiunea actului aditional la contractul de comision incheiat de parti la data de 25 iulie 2003.
In sustinerea cererii reclamanta arata ca partile au incheiat la data de 25.07.2003 contractul de comision prin care SC F. SRL in calitate de comisionar se obliga sa asigure beneficiarului SC  SRL cumparatori pentru „SLAG”; sa pregateasca toate documentele necesare in vederea participarii beneficiarului la licitatie, sa obtina extinderea folosirii produselor beneficiarului pentru sosele de inalta clasa, structuri asfaltice si transport feroviar. Pentru aceste servicii beneficiarul se obliga sa plateasca comisionarului un comision initial nereambursabil de 30.000 euro in decurs de 20 zile calendaristice de la momentul semnarii contractului si un comision de 40% platibil dupa ce clientii ar fi achizitionat de la beneficiar o cantitate de 60.000 tone pâna la sfârsitul anului 2003. Durata acestui contract a fost stabilita pentru o perioada nedeterminata de timp. In executarea contractului, in timp ce comisionarul si-a achitat in totalitate obligatiile asumate, beneficiarul a ramas aproape permanent restant in a achita diverse sume de bani datorate potrivit art.2 din contract.
La data de 28.10.2003, cu intentia de a recupera macar partial restantele la plati inregistrate de comisionar vizata de acesta si cu dorinta de a incheia executarea contractului de comision care era stabilit pentru o perioada nedeterminata pentru beneficiar, s-a ajuns la incheierea actului aditional la contractul de comision din 25.07.2003.
Potrivit acestei conventii partile stabileau incetarea executarii efectului contractului de comision din 25.07.2003 cu obligatia din partea SC A SRL de a achita, deîndata suma de 9.000 euro + TVA, situatie in care a fost emisa factura fiscala nr.1880005 din 1 noiembrie 2004 pentru suma ce reprezinta echivalentul in lei a celor 9000 euro + TVA, acceptata la plata de catre imputernicitul SC SRL.
O prima transa de 200.000.000 lei a fost achitata la 14.01.2005, iar pentru diferenta a fost nevoie de obtinerea unui titlu executoriu (sentinta civila nr.3526/2005 a Judecatoriei ..).
Actul aditional din 28 octombrie 2004 are natura juridica si efectele unei conventii, iar conform art.44 Cod comercial, judecatorul nu poate acorda termenul de gratie permis de art.1021 Cod civil.
Cererea este intemeiata in drept pe disp.art.1020, 1021 Cod civil si art.44 Cod comercial.
La data de 25.01.2006 pârâta a formulat intâmpinare invocând exceptia inadmisibilitatii, aratând ca din interpretarea actului aditional din 28.10.2004 rezulta ca încetarea contractului de comison din 25.07.2003 s-a produs la data aratata prin acordul partilor.
Rezolutiunea este de esenta contractelor sinalagmatice, temeiul juridic al acesteia fiind reciprocitatea si interdependenta obligatiilor din contractul sinalagmatic. In cazul actului aditional nu ne aflam in prezenta unui contract sinalagmatic, ci al unui simplu act de recunoastere de datorie, caruia nu i se poate aplica regulile rezolutiunii.
Daca se trece peste calificarea actului aditional atacat, actiunea reclamantei se loveste de un fine de neprimire, date fiind conditiile de promovare a unei actiuni in reziliere. In lipsa unui pact comisoriu, devin aplicabile regulile generale prevazute de art.1019-1021 Cod civil, reclamanta având de ales intre executarea silita si rezolutiune. Reclamanta a ales calea executarii obligatiei, când la data de 6.12.2004 a formulat notificarea nr.2 prin care pârâtei i se atrage atentia ca scadenta facturii a fost la 30.11.2004, aceasta achitând suma de 200.00.000 ROL.

Cît priveste exceptia inadmisibilitatii invocata de pârâta, tribunalul considera ca aceasta este neintemeiata, intrucât toate argumentele invocate in sustinerea acesteia reprezinta in fapt argumente pe fondul cauzei.
Mai retine tribunalul ca la data de 25.07.2003 intre parti a fost incheiat un contract de comision, având ca obiect servicii de furnizare de comisionar pentru a ajuta beneficiarul sa gaseasca cumparatori pentru „SLAG”, pentru a pregati toate documentele necesare in vederea participarii beneficiarului la licitatii si pentru a obtine extinderea folosirii produselor beneficiarului pentru sosele de înalta clasa, structuri asfaltice si transport feroviar.
Ulterior, partile au incheiat un act aditional la contractul de comision, in care se stipuleaza ca „încheierea de comun acord a contractului va intra in vigoare odata cu achitarea sumei de 9.000 euro + TVA 19% de catre SC SRL catre SC F. SRL ca rezultanta a contractului de comision. Ca urmare, astazi 28.10.2004 de comun acord partile au hotarât incetarea de drept a contractului de comision amintit, partile intelegând faptul ca incepând cu aceeasi data niciuna dintre ele nu mai poate avea vreo pretentie rezultând din contract”.
Interpretând clauzele acestui act aditional, in conformitate cu dispozitiile art.977, 982 Cod civil, tribunalul constata ca acesta se refera la modalitatea de stingere a datoriei si de incetare a obligatiilor asumate de parti, prin achitarea sumei de 9.000 euro si TVA de catre SC SRL.
Actul aditional mentionat nu reprezinta un contract sinalagmatic pentru ca, in ipoteza neexecutarii culpabile a uneia dintre obligatii de catre parti creditorul obligatiei sa se poata indrepta cu o actiune in rezolutiune impotriva debitorului.
Este neîndoielnic ca singura interpretare ce se poate da acestui act aditional este in sensul ca efectele contractului de comision au incetat la data incheierii actului aditional, respectiv la 28.10.2004, stipulându-se fara echivoc ca, incepând cu aceeasi data nici una dintre parti nu mai poate avea vreo pretentie rezultând din contract:
Tribunalul nu poate retine sustinerile reclamantei in sensul ca actul aditional are natura juridica si efectele unei conventii comerciale de sine statatoare, întrucât asa cum am aratat prin acesta partile nu si-au asumat obligatii reciproce.Mai mult, asa cum corect arata pârâta in intâmpinare, daca am trece peste interpretarea actului juridic in cauza ca fiind o recunoastere de datorie, trebuie remarcat ca in conformitate cu disp.art.1021 Cod civil reclamanta a ales intre executarea silita si desfiintarea contractului ca sanctiune, recurgând la prima varianta, a executarii obligatiei. Astfel, aceasta a formulat notificare la data de 6.12.2004, a promovat o cerere de emitere a somatiei de plata, admisa prin sentinta civila nr.3526/2005 a Judecatoriei ..(si executata), ipoteza in care nu se poate recurge si la varianta desfiintarii contractului.

În conformitate cu dispozitiile art.4 alin.1 lit. f) din Legea nr.11/1991 constituie contraventie „comunicarea sau raspândirea în public de catre un comerciant de afirmatii asupra întreprinderii sau activitatii acesteia menite sa induca în eroare si sa-i creeze o situatie de favoare în dauna altor concurenti”.

O cerinta esentiala pentru savârsirea acestei fapte consta în caracterul fals al informatiilor comunicate de catre comerciant, în legatura cu propriile servicii sau produse, aceasta disimilare a propriei activitati a comerciantului fiind de natura a-i crea o situatie favorabila în raport cu competitorii sai de pe piata.
Prin cererea reclamantei SC .. SRL a chemat în judecata pe pârâta SC .. SA solicitând instantei ca prin hotarârea ce o va pronunta sa constate ca pârâta a savârsit acte de concurenta neloiala, sa oblige pârâta la încetarea actelor de concurenta neloiala, cu obligarea la plata daunelor cominatorii de 2000 lei pe fiecare zi de întârziere în executarea voluntara a hotarârii judecatoresti definitive si irevocabile, sa oblige pârâta la retragerea anunturilor care au fost trimise spre publicare, cu obligarea la plata daunelor cominatorii de 2000 lei pe fiecare zi de întârziere în executarea voluntara a hotarârii judecatoresti, sa oblige pârâta la repararea daunelor produse reclamantei în cuantum de 100.000 lei, sa oblige pârâta la publicarea hotarârii judecatoresti irevocabile în publicatiile Ziarul Financiar, Capital, Revista Biz, în termen de 7 zile de la ramânerea irevocabila a hotarârii judecatoresti, cu obligarea la plata daunelor cominatorii de 2000 lei pe fiecare zi de întârziere, cu cheltuieli de judecata.
În motivarea cererii, reclamanta a aratat ca este o societate comerciala care are ca obiect unic de activitate „Activitati auxiliare ale caselor de asigurari si de pensii”. Unul dintre serviciile oferite de catre societate consta în punerea la dispozitia clientului a unei masini în situatia în care masina acestuia se alfa în service pentru reparatii. Pentru promovarea acestui serviciu BTWC a lansat o ampla campanie publicitara prin aducerea la cunostinta clientelei a numeroase materiale publicitare care aveau urmatorul titlu: „Îti dau o masina la schimb cât timp ne ocupam sa o reparam pe a ta” slogan ce a fost însotit de un text care descria serviciul oferit.
Materialul publicitar a fost publicat începând cu luna martie 2005 în presa (Ziarul Financiar, Capital, Revista Biz etc.) fiind promovat si prin sistemul out door, adica prin afisarea acestuia pe panouri publicitare.
Investitia nu a ramas fara rezultate, clientela BTWC si cifra de afaceri a societatii crescând cu aproximativ 50 %.
Profitând de investitia realizata de BTWC, pârâta a publicat în Anuarul Financiar (editie aparuta în luna iulie 2005) o reclama care nu este altceva decât reproducerea într-o forma partiala a materialului publicitar promovat de reclamanta.
Prin acest act, pârâta a încalcat uzantele cinstite pe care ar fi trebuit sa le foloseasca în activitatea sa comerciala, încalcând atât normele ce stabilesc corecta desfasurare a unui mediu concurential normal, dispozitiile privind activitatea de publicitate, cât si prevederile legale ce au drept scop protectia consumatorilor.
Fapta pârâtei are un caracter ilicit si este un act de concurenta ilicita fiind strict interzisa si sanctionata de dispozitiile legale cuprinse în Legea nr.11/1991 (art.4 alin.1 lit.f), Legea nr.148/2000, Conventia Uniunii de la Paris din 1883, Decretul nr.31/1994.

Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea cererii aratând ca nu a savârsit nici un act care sa contravina dispozitiilor legale anuntul publicat în Anuarul Financiar nu face trimitere la serviciile oferite de reclamanta sau la alti concurenti de pe piata. În aceste conditii nu se poate crea un risc de confuzie al serviciilor oferite pe piata din moment ce serviciile oferite sunt oferite în nume propriu de pârâta.
Prin forta împrejurarilor, oferind pe piata aceleasi produse este posibil ca materialele publicitare sa comporte asemanari decurgând din similitudinea ofertelor. Reclamanta nu a constituit un depozit cu privire la slogan, asa încât formularea pe piata a unor oferte, în termeni asemanatori este determinata în mare parte de standardizarea produselor si serviciilor oferite.
Problema riscului de confuzie nu poate fi retinuta, întrucât o conditie prealabila ar fi ca sloganul sa se bucure de oarecare notorietate, caz în care publicul destinatar ar face o legatura instantanee între materialul publicitar si o anume entitate economica determinata.

Analizând actele si lucrarile dosarului, Tribunalul apreciaza ca cererea formulata de reclamanta este nefondata pentru urmatoarele considerente:
Dispozitiile art.2 din Legea nr.11/1991 privind combaterea concurentei neloiale defineste concurenta neloiala ca fiind „orice act sau fapt contrar uzantelor cinstite în activitatea industriala si de comercializare a produselor, de executie a lucrarilor, precum si de efectuare a prestarilor de servicii”.
Faptele de concurenta neloiala sunt enumerate si descrise de art.4 si 5 din acelasi act normativ.
Sustinerea reclamantei conform careia publicarea de catre pârâta în „Anuarul Financiar” a unui material publicitar care „ nu este altceva decât reproducerea într-o forma partiala a materialului publicitar promovat de SC BTWC SRL constituie fapta de concurenta neloiala prevazuta de dispozitiile art.4 alin.1 lit.f din Legea nr.11/1991, nu poate fi primita.
În conformitate cu dispozitiile art.4 alin.1 lit. f din Legea nr.11/1991 constituie contraventie „comunicarea sau raspândirea în public de catre un comerciant de afirmatii asupra întreprinderii sau activitatii acesteia menite sa induca în eroare si sa-i creeze o situatie de favoare în dauna altor concurenti”.
O cerinta esentiala pentru savârsirea acestei fapte consta în caracterul fals al informatiilor comunicate de catre comerciant, în legatura cu propriile servicii sau produse, aceasta disimilare a propriei activitati a comerciantului fiind de natura a-i crea o situatie favorabila în raport cu competitorii sai de pe piata.
Fapta savârsita de pârâta nu se circumscrie acestor dispozitii legale, în conditiile în care anuntul publicitar publicat în „Anuarul Financiar” contine doar informatii referitoare la serviciile reale oferite de SC A.B.A SA; aceasta fapta chiar daca ar favoriza pozitia pârâtei, nu este sanctionata de legiuitor.
De asemenea, fapta savârsita de pârâta nu se circumscrie nici celorlalte prevederi ale art.4 si 5 din Legea nr.11/1991.
Nu poate fi retinuta nici sustinerea reclamantei conform careia materialul publicitar purtând semnatura A. reprezinta o imitatie servila a reclamei publicate de reclamanta, ceea ce genereaza risc de confuzie si de depreciere a valorii publicitare promovate de SC BTWC SRL. De vreme ce serviciul oferit de pârâta este identic cu cel oferit de reclamanta folosirea unor cuvinte sau sintagme asemanatoare sau identice este justificata.
Publicarea de catre pârâta a materialului publicitar într-o forma asemanatoare cu cea a reclamei SC BTWC nu încalca nici dispozitiile Legii nr.148/2000 privind publicitatea. Astfel, în întelesul acestei legi publicitatea comparativa (forma a publicitatii care este interzisa daca sunt îndeplinite conditiile prevazute de art.8 din lege) este acea publicitate care identifica explicit sau implicit un concurent sau bunurile ori serviciile oferite de acesta.
Or, în speta, reclama publicata de pârâta nu contine nici o referire la SC sau la activitatea acesteia.
Neputându-se retine, pentru considerentele expuse, savârsirea de catre pârâta a unor fapte de concurenta neloiala.

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007 reprezinta un act normativ – care a introdus proceduri simplificate de soluţionare a acţiunilor în justiţie având ca obiect asemenea obligaţii – apără dreptul la apărare şi liberul acces la actul de justiţie.

Principiul rolului activ al judecătorului, are in vedere la soluţionarea pricinilor în primă instanţă, cu obligaţia de a încerca împăcarea părţilor.

Potrivit prevederilor art.7 din ordonanţa de urgenţă, pentru soluţionarea cererii, “judecătorul dispune citarea părţilor, potrivit dispoziţiilor Codului de procedură civilă referitoare la pricinile urgente, pentru explicaţii şi lămuriri, precum şi pentru a stărui în efectuarea plăţii sumei datorate de debitor ori pentru a se ajunge la o înţelegere a părţilor asupra modalităţilor de plată.”

Aceasta inseamnă, că hotărârea se va pronunţa numai după ce judecătorul va analiza toate probele aflate la dosar, inclusiv pe cele propuse de debitor.

Art. 2 din ordonanţă prevede că procedura reglementată de acest act normativ vizează exclusiv creanţele certe, lichide şi exigibile ce reprezintă obligaţii de plată a unor sume de bani care rezultă din contracte comerciale.

Art. 10 din actul normativ, ordonanţa de plată se va emite numai în urma verificării cererii pe baza înscrisurilor depuse, a declaraţiilor părţilor, precum şi a celorlalte probe administrate, instanţa constatând că cererea este întemeiată.

In ce priveşte drepturil debitorului în instanţă, actul normativ prevede clar, în art.10, că instanţa se pronunţă, prin emiterea ordonanţei de plată, numai după verificarea cererii pe baza înscrisurilor depuse, a declaraţiilor părţilor, precum şi a celorlalte probe administrate.

Dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007 dau posibilitatea contestării de către debitor a ordonanţei de plată şi reglementează procedura pentru exercitarea căii de atac.

Art.13 prevede că împotriva ordonanţei de plată debitorul poate formula cerere în anulare, în termen de 10 zile de la data comunicării acesteia. Cererea în anulare nu suspendă executarea. Suspendarea va putea fi însă încuviinţată, la cererea debitorului, numai cu dare de cauţiune, al cărei cuantum va fi fixat de instanţă. Dacă instanţa învestită admite cererea în anulare, aceasta va anula ordonanţa de plată, pronunţând o hotărâre irevocabilă.

Mai departe, art.14 prevede că ordonanţa de plată, devenită irevocabilă ca urmare a neintroducerii sau respingerii cererii în anulare, constituie titlu executoriu. Împotriva executării silite a ordonanţei de plată debitorul poate face contestaţie la executare, potrivit dreptului comun. În cadrul contestaţiei nu se pot invoca decât aspecte legate de procedura de executare.

JUDECATORIA SECTOR …..

Dosar nr. ……..

Termen: ……….

DOMNULE PRESEDINTE,

…….., cu sediul in ……. , Str…….., inmatriculata sub nr. J..//…/… cod unic de inregistrare ….,  reclamanta  in cauza ce are ca obiect pretentii, in contradictoriu cu paratii:

……..cu sediul in ……, Str. …………..

Sau

…….. domiciliat in … Str. ……., avand termen fixat pentru judecarea  cauzei  la  data  de  …..,  in  temeiul  dispozitiilor  art.  153  alin.  (3)Cod  procedura civila, formulez prezenta
CERERE DE PRESCHIMBARE A TERMENULUI DE JUDECATA

fixat de catre aceasta instanta intrucat judecarea cu intraziere a cauzei poate prejudicia grav societatea.

Astfel cum am aratat, in actiunea formulata, a…………

In sprijinul cererii invocam dispozitii din Constituţia României ce asigură nu numai aplicarea directă a Convenţiei, ci şi preeminenţa acesteia în dreptul intern român.

DOMNULUI PRESEDINTE AL JUDECATORIEI SECTOR ….

În acest sens, art. 20 din Constituţie statuează că dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu

celelalte tratate la care România este parte, iar, dacă există neconcordanţe între aceste instrumente juridice şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.

Convenţia prevede, în art.6 pct.1, dreptul oricărei persoane la un proces echitabil :”Orice persoană are dreptul de a-i fi examinată cauza în mod echitabil, public şi într-un termen rezonabil, de către un tribunal independent şi imparţial, stabilit prin lege…

Rezultă că, în accepţiunea Convenţiei, dreptul la un proces echitabil are mai multe  componente şi anume: accesul liber la justiţie; examinarea cauzei în mod echitabil, public şi într-un termen rezonabil.

In Regulamentul pentru organizarea şi funcţionarea instanţelor se reglementează măsurile ce se dispun de instanţă la primirea sesizării, stabilindu-se că prin acestea trebuie să se asigure soluţionarea cu celeritate a cererilor primite şi că aceleaşi măsuri trebuie luate, în acelaşi scop, şi de către judecătorul căruia i s-a repartizat cauza spre soluţionare ( art.44 ).

De asemenea, Codul de procedură civilă cuprinde o suită de norme prin care se asigură soluţionarea, într-un termen rezonabil, a cererilor  deduse judecăţii, indiferent de natura lor. Dintre acestea, cele mai importante sunt cele din art. 155 alin.1 şi art.156 alin.1, care permit amânarea judecăţii, o singură dată, pe temeiul învoielii părţilor, respectiv pentru lipsă de apărare temeinic motivată, precum şi cele din art.260 alin.1 şi art.264 alin.1 Cod procedură civilă, potrivit cărora pronunţarea se poate amâna pentru un termen ce nu poate depăşi 7 zile, iar redactarea hotărârii se face în termen de 30 de zile de la pronunţarea ei.

Judecarea procesului într-un termen rezonabil are ca scop înlăturarea incertitudinii în care se găsesc părţile prin restabilirea, cât mai curând posibil, a drepturilor încălcate şi prin reinstaurarea legalităţii, care trebuie să guverneze toate raporturile juridice într-un stat de drept, ceea ce constituie o garanţie a unui proces echitabil.

Prin urmare va solicit sa dispuneti fixarea unui nou termen de judecata, cu citarea partilor, la care, dupa ascultarea acestora, sa hotarati preschimbarea termenului de judecata la o alta data.

Reclamant,

Pentru a obtine restituirea taxei de poluare pot fi invocate norme ale dreptul comunitar, mai exact disp. art. 90 alin. 1 TCE, care interzic orice discriminare între produsele nationale si produsele altor state membre, asadar si o discriminare determinata de o diferenta între impozitele aplicate „produsele altor state membre” si impozitele „interne de orice natura care se aplica, direct sau indirect, produselor nationale similare”.

Asadar, discriminarea la care se refera acest text legal are în vedere o comparatie între nivelul de impozitare a produselor altor state membre ale Uniunii Europene, în comparatie cu nivelul de impozitare a produselor de pe piata interna a Statului Român.

Curtea considera ca art. 90 din Tratatul Instituind Comunitatea Europeana este aplicabil în privinta taxei speciale de prima înmatriculare platita, considerentele expuse de Curtea Europeana de Justitie din 5 decembrie 2006 – data în cauzele reunite C-290/05 si C-333/05, Akos Nâdasdi c. Vam-es Penzugyorseg Eszak-Alfoldi Regionalis Parancsnoksâga respectiv Ilona Nemeth c.Vam-es Penzugyorseg Del-Alfoldi Regionalis Parancsnoksâga fiind relevante în acest sens:

Asa cum Curtea a statuat deja, în sistemul Tratatului instituind Comunitatea Europeana art. 90 suplimenteaza dispozitiile referitoare la abolirea taxelor vamale si a masurilor cu efect echivalent. Scopul acestuia este acela de a asigura libera circulatie a marfurilor Între statele membre în conditii normale de concurenta, prin eliminarea oricaror forme de protectie care pot rezulta din aplicarea unor impozite interne care discrimineaza produsele provenite din alte state membre (cauzele reunite C-393/04 si C-41/05, Air Liquide Industries Belgium.

Conform unei jurisprudente bine stabilite, art. 90 par. 1 este încalcat atunci când taxa aplicata produselor importate si taxa aplicata produselor nationale similare sunt calculate diferit pe baza unor criterii care conduc, chiar daca numai în anumite cazuri, la un nivel al taxei mai mare în cazul produselor importate (a se vedea cauza Weige1, par. 67, precum si jurisprudenta acolo citata). Totusi, chiar daca nu sunt îndeplinite conditiile pentru existenta unei asemenea discriminari, impozitarea poate fi discriminatorie în mod indirect, datorita efectelor pe care le produce.

Potrivit art. III din O.U. G. nr. 218/2008, autovehiculele M 1 cu norma de poluare EURO 4 a caror capacitate cilindrica nu depaseste 2000 m.c., precum si toate vehiculele NI cu norma de poluare EURO 4, care se înmatriculeaza pentru prima data în România sau în alte state membre ale Uniunii Europene în perioada 15.12.2008 – 31.12.2009 inclusiv, se excepteaza de la obligatia de plata a taxei pe poluare.

Rezulta asadar ca în prezent a fost înlaturata taxa de poluare pentru autoturismele noi EURO 4, ce au capacitatea cilindrica mai mica de 2000 mc. Or, este de notorietate ca în România sunt produse autoturisme cu aceste caracteristici. Astfel, consumatorii sunt directionati spre un autoturism nou fabricat în România, fapt dovedit tot de împrejurarea de notorietate ca pretul la care sunt achizitionate autoturismele second hand dintr-o alta tara este pret apropriat de pretul autoturismului nou fabricat în România.

Aspectul esential ce trebuie retinut este acela ca autoturismele fabricate în România sunt scutite de plata taxei de poluare, fapt ce contravine art. 90 T.C.E. întrucât achizitionarea unui autoturism cu o capacitate mai mare de 2000 m.c. (care nu este fabricat în România) impune achitarea taxei de poluare.

Este locul a fi amintita cauza Humblot (112/84) solutionata de C.J.C.E. În respectiva cauza, autoturismele clasificate pâna la 16 cai putere fiscali (C.V. ¬chevaux vapeur) erau supuse unei taxari graduale de pâna la 1100 franci iar cele peste 16 C.V. erau taxate cu o singura suma de 5000 franci. La acea data nu se fabricau în Franta autoturisme de peste 16 C.V. si de aceea toate autoturismele pentru care se percepea taxarea mai mare de 5000 franci erau importate. Curtea a retinut ca taxa de 5000 franci a fost fixata la un asemenea nivel încât numai autovehiculele importate pot fi subiectul acesteia. În mod similar, în actuala reglementare a O.U.G. nr. 50/2008 modificata prin O.U.G. nr. 218/2008 si nr. 7/2009, un autoturism nou fabricat în România, cu o capacitate de sub 2000 c. m c. este scutit de plata taxei de poluare iar achizitionarea unui autoturism nou cu o capacitate mai mare de 2000 m.c. (ce nu sunt fabricate în România ci doar în strainatate) impune achitarea taxei de poluare. Art. 90 din T.C.E. este încalcat si în situatia achizitionarii din alta tara a unui autoturism second – hand cu o capacitate sub 2000 c.m.c. întrucât majoritatea acestor autoturisme achizitionate nu au norma de poluare EURO 4 pentru a fi scutite de la plata taxei.

Dupa aderarea României la U.E. nu este admisibila favorizarea vânzarii autoturismelor noi fabricate în România si nici favorizarea autoturismelor second ¬hand deja înmatriculate în România ( ce pot fi considerate autoturisme nationale) atâta timp cât norma fiscala nationala diminueaza sau este susceptibila sa diminueze, chiar si potential, consumul produselor importate influentând astfel alegerea consumatorilor (C.J.C.E, nr. Hotarârea din 7 mai 1987, cauza 193/85 Cooperativa CO – FRUTTA S.R.L. c. ADMINISTRAZIONE dell Finanze della STATO).

Cu aceste considerente, instanta a admis actiunea formulata în sensul obligarii pârâtei de a-i restitui reclamantei suma de … lei reprezentând taxa de poluare, achitata cu chitanta seria ….

Incepând de luni, 2 mai, angajatorii trebuie să aibă în vedere noile prevederi ale Codului muncii prin care s-au stabilit noi sancţiuni contravenţionale în cazul nerespectării unor obligaţii legale cum ar fi primirea la muncă a pâna la cinci persoane fără încheierea unui contract individual de muncă, care, potrivit art.16 alin.1, se va pedepsi cu amendă de la 10.000 la 20.000 de lei pentru fiecare persoană identificată.

In noului Cod al muncii, şi prestarea muncii de către o persoană fără încheierea unui contract individual de muncă se va pedepsi cu amenda de la 500 la 1.000 de lei.

Angajatorii riscă să fie sancţionaţi în cazul în care nu respectă obligaţia de a ţine evidenţa muncii sau dacă angajează fără cerificat medical, amenzile variind de la 1.500 la 3.000 lei, aceeaşi pedeapsă fiind prevăzută şi în cazul nerespectării prevederilor privind înregistrarea demisiei salariatului.

A fost introdusa şi răspunderea penală a angajatorului. Astfel, se sancţionează cu închisoare de la unu la doi ani sau cu amendă penală primirea la muncă a mai mult de cinci persoane, fără încheierea unui contract individual de muncă şi cu închisoare de la şase luni la un an sau cu amendă penală, refuzul repetat de a permite accesul în spaţiul unităţii a inspectorilor de muncă sau de a pune la dispoziţia acestora documentele solicitate.

Instanţa de judecată poate stabili, in cazul săvârşirii unor infracţiuni sancţiuni complementare cum ar fi: pierderea totală sau parţiala a dreptului angajatorului de a beneficia de prestaţii, ajutoare sau subvenţii publice, inclusiv fonduri UE gestionate de autorităţile române pentru o perioda de până la cinci ani, interzicerea dreptului angajatorului de a participa la atribuirea unui contract de achiziţii publice pentru o perioadă de până la cinci ani, recuperarea integrală sau parţială a prestaţiilor, ajutoarelor sau subvenţiilor publice, inclusiv fonduri UE gestionate de autorităţile române, atribuite angajatorului pe o perioadă de până la 12 luni înainte de comiterea infracţiunii sau închiderea temporară sau definitivă a punctului sau punctelor de lucru în care s-a comis infracţiunea sau retragerea temporară sau definitivă a unei licenţe de desfăşurare a activităţii profesionale în cauză, dacă acest lucru este justificat de gravitatea încălcării.

În noul Cod al muncii au fost abrogate dispoziţiile privind clauzele, efectele şi nivelul la care pot fi încheiate contractele colective de muncă.

De asemenea, prin intrarea în vigoare a modificărilor aduse Codului Muncii prin Legea 40/2011 se instituie obligaţia încheierii contractului individual de muncă în formă scrisă ca o cerinţă ad validitatem, dar şi dreptul angajatorului de a stabili obiectivele de performanţă individuală şi obligaţia corelativă a acestuia de a informa salariatul cu privire la criteriile de evaluare a activităţii profesionale.

Tot de luni, 2 mai angajatorii au obligaţia legală expresă de a informa salariatul cu privire la fişa postului, iar perioada de probă va putea avea o durată de cel mult 90 de zile calendaristice în cazul funcţiilor de execuţie şi 120 de zile calendaristice pentru funcţii de conducere, iar perioada maximă în care se pot face angajări succesive de probă este de 12 luni.

Modificări au fost făcute şi în cazul absolvenţilor instituţiilor de învăţământ superior, primele şase luni de la debutul în profesie fiind considerate perioadă de stagiu.

În cazul perioadei de probă, pe durata sau la sfârşitul ei, contractul individual de muncă poate înceta exclusiv printr-o notificare scrisă, fără preaviz, la iniţiativa oricăreia dintre părţi, fără a fi necesară motivarea acesteia.

Noua legislaţie a muncii mai prevede că delegarea salariatului va putea fi dispusă pentru perioade succesive de maximum 60 de zile, dar şi că angajatorul confruntat cu reducerea temporară a activităţii va putea, în anumite condiţii, să reducă programul de lucru de la cinci la patru zile, cu reducerea corespunzătoare a salariului, dar numai după consultări cu sindicatul sau reprezentanţii salariaţilor.

Modificări au fost făcute şi în cazul perioadei de preaviz, aceasta fiind de 20 de zile lucrătoare în cazul concedierii pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului, 20 de zile lucrătoare în cazul demisiei, pentru salariaţii cu funcţii de execuţie şi 45 de zile lucrătoare pentru salariaţii cu funcţii de conducere.

Termenul de preaviz ce trebuie acordat de angajator este extins la minimum 20 de zile lucrătoare, iar în cazul concedierilor colective, în cadrul stabilirii ordinii de prioritate la concediere vor prevala criteriile profesionale.

Noul Cod mai prevede eliminarea restricţiilor privind posibilitatea angajatorului de a apela la agenţii de munca temporară, pentru executarea sarcinilor precise şi cu caracter temporar cu anumite excepţii, expres prevăzute de lege, dar şi mărirea perioadei de încheiere a contractului individual de muncă cu durată determinată, de la 24 la 36 de luni.

Durata maximă legală a timpului de muncă nu va putea depăşi 48 de ore pe săptămână, inclusiv orele suplimentare, iar munca suplimentară va trebui compensată prin ore libere plătite în următoarele 60 de zile calendaristice după efectuarea acesteia.

O prevedere cu totul nouă apare în art. 119, alin. 3, în sensul că, în perioadele de reducere a activităţii, angajatorul are posibilitatea de a acorda zile libere plătite din care pot fi compensate eventualele ore suplimentare ce vor fi prestate în următoarele 12 luni.

În cazul în care programarea concediului de odihnă se face fracţionat, angajatorul are obligaţia să stabilească programarea astfel încât fiecare salariat să efectueze într-un an calendaristic cel puţin zece zile lucrătoare de concediu neîntrerupt.

Odată cu intrarea în vigoare a noului Cod al muncii, sporul pentru lucrul pe timp de noapte creşte de la 15 la 25 la sută din salariul de bază dacă timpul lucrat reprezintă cel puţin trei ore de muncă de noapte.

Din noua legislaţia muncii au fost eliminate condiţiile privind durata cursurilor şi stagiilor de formare profesională efectuate la iniţiativa angajatorului ce permiteau în unele cazuri recuperarea costurilor de către angajator, astfel încât în viitor angajatorul şi salariatul vor avea libertatea de a stabili prin act adiţional la contractul individual de muncă, drepturile şi obligaţiile acestora privind cursurile şi stagiile de formare profesională.

Totodată, a fost modificată restricţionarea angajatorului în privinţa efectuării de noi angajări pe o perioadă de nouă luni de la data concedierilor colective. Astfel, în termen de 45 de zile calendaristice de la data concedierii, salariatul concediat prin concediere colectivă are dreptul de a fi reangajat cu prioritate pe postul reînfiinţat în aceeaşi activitate, fără examen, concurs sau perioadă de probă.

Odată cu aplicarea noilor prevederi din legislaţia muncii, sancţiunea disciplinară se radiază de drept în termen de 12 luni de la aplicare, dacă salariatului nu i se aplică o nouă sancţiune disciplinară în acest termen, radierea acestora constatându-se prin decizie a angajatorului emisă în formă scrisă.

Principiul legalităţii

Principiul legalitatii implica subordonarea neconditionata a participantilor la raportul juridic fata de dispozitiile normative, însa pentru ca aceasta conformare sa poata deveni realitate, este necesar ca destinatarii normelor sa-si cunoasca într-o maniera clara si neechivoca drepturile si obligatiile, ceea ce se poate realiza doar când normele juridice sunt cuprinse în acte normative scrise.

Principiul legalităţii decurge din obligaţia respectării legii ca urmare a obligatiei de cunoaştere a legii de la momentul publicării în Monitorul Oficial .

Obligativitatea cunoaşterii legii este garanţia respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor şi a funcţionării mecanismelor statului, rezultă că nimeni nu se poate sustrage legii invocând necunoaşterea ei. In acest sens art. 16 alin (2) din Constituţie dispune că nimeni nu este mai presus de lege.

Constituţie statuează că justiţia se înfăptuieşte în numele legii, art. 124 alin. 1  astfel că actul de justiţie este strict legat de prevederile legale.

 
La noi sistemul actelor normative este alcatuit din:

legi, decrete, hotarâri, ordonante, regulamente si ordine, precum si decizii ale organelor administratiei publice locale.

Intre acestea, legile ocupa locul central, fiind elaborate de puterea legislativa, care exprima vointa si interesele alegatorilor.

Celelalte acte normative trebuie sa se subordoneze legilor, fiind elaborate pe baza lor si în vederea executarii acestora.
Legea se remarca prin câteva trasaturi de baza:
” Are o procedura de elaborare speciala;
” Are caracter normativ si impersonal;
” Reprezinta o reglementare primara si originara în sensul ca relatiile sociale trebuie sa-si gaseasca oglindirea normativa in continutul legilor si nu al altor acte normative care au menirea de a dezvolta, explica si nuanta reglementarile cuprinse în legi.
Dupa forta de aplicare, legile pot fi:

-constitutionale;

-organice;

-ordinare.
Legile constitutionale – CONSTITUTIA – au cea mai mare forta juridica deoarece acestea fixeaza regulile esentiale de organizare si functionare a ordinii de stat.
Legile organice reglementeaza domeniile expres prevazute în Constitutie si au o procedura speciala de adoptare presupunând o majoritate calificata a organului legiuitor.

Puterea judecătorească se exercită de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege, art. 1 alin. (1) din Legea 304/2004.

Alin. (2) prevede că, Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenţei justiţiei.
Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime în exercitarea dreptului său la  un proces echitabil.

Denegarea de dreptate are consacrare in dispozitiile art. art.3 C.civ. “judecătorul care va refuza de a judeca, sub cuvânt că legea nu prevede, sau că este întunecată sau neîndestulătoare, va putea fi urmărit ca culpabil de denegare de dreptate”.

Judecătorul trebuie să soluţioneze cauza cu care a fost învestit, în temeiul unui text de lege al cărui conţiunt să fie neechivoc şi perfect aplicabil situaţiei de fapt ce caracterizează speţa. Însă, exista situatii in care legea nu contine dispozitii care fie aplicabile cazului concret, judecătorul fiind obligat să rezolve cauza cu care a fost învestit utilizand, in mare parte, principiile de drept.

Judecătorul este cel ce înfăptuieşte justiţia este realizatorul actului jurisdicţional, stabileste starea de fapt şi determina legea aplicabila, stabileşte norma aplicabilă în cauza ce urmează să o soluţioneze cu obligaţia de a pronunţa o hotărâre temeinică şi legală conform art. 129 alin. 5 Codul de procedură civilă.

hotărârea se dă în numele legii şi va cuprinde:
1. arătarea instanţei care a pronunţată-o şi numele judecătorilor care au luat parte la judecată;
2. numele, domiciliul sau reşedinţa părţilor, calitatea în care s-au judecat; numele mandatarilor sau reprezentanţilor legali şi al avocaţilor;
3. obiectul cererii şi susţinerile în prescurtare ale părţilor cu arătarea dovezilor;
4. arătarea concluziilor procurorului;
5. motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor;
6. dispozitivul;
7. calea de atac şi termenul în care se poate exercita;
8. arătarea că pronunţarea s-a făcut în şedinţa publică, precum şi semnăturile judecătorilor şi grefierului. Lipsa semnăturilor poate fi complinită oricând în cursul procesului.
Hotărârile judecătoreşti trebuie respectate şi aduse la îndeplinire în condiţiile legii (art. 16 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată).

ADMISIBILITATEA CONTESTAŢIEI ÎN ANULARE

Admisibilitatea contestaţiei în anulare întemeiată pe dispoziţiile art.386 alin.1 lit.c şi d Cod procedură penală, în cazul pronunţării unei soluţii prevăzută de art.278/1 alin.8 lit.b Cod procedură penală

Contestaţia în anulare întemeiată pe disp. art.386 lit.c şi d Cod pr.penală, este reglementată ca şi cale extraordinară de atac, ca un remediu pentru anumite situaţii de nelegalitate sau netemeinicie a unei soluţii prin care instanţele au statuat asupra fondului cauzei, pentru motive ce nu mai pot fi invocate pe altă cale procedurală.

Prin decizia penală nr…/R din …4.2005, pronunţată de Tribunalul Bucureşti Secţia I Penală, a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de intimatele S.A. şi M. Ghe. împotriva deciziei penale nr.1../2004, pronunţată de Tribunalul Bucureşti Secţia I Penală în dosarul nr…./2004. Contestatoarele au fost obligate la 4.000.000 lei, cheltuieli de judecată către intimaţii B. A. şi B. M. şi la câte 100.000 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul a reţinut următoarele :
Intimata S.A. a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei penale nr…./27.10.2004, pronunţată de Tribunalul Bucureşti Secţia I Penală nr.dosarul nr…./2004, contestaţia fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti Secţia I Penală sub nr.6591/2004.
De asemenea, intimata M. Ghe. a formulat contestaţie in anulare impotriva aceleiaşi decizii penale, contestaţia fiind inregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti Secţia I Penală sub nr.6592/2004.
Ambele contestaţii sunt întemeiate pe disp.art. 3.. lit.c şi d Cod pr.penală, fiind motivate aproape identic.
Astfel, S. A. a invocat lipsa plângerii prealabile (pe motiv că instanţa de recurs a omis să cerceteze dacă în cauză există plângere prealabilă, situaţie în care se impunea aplicarea art.10 lit.f Cod pr.penală, cu consecinţa prevăzută de art.11 pct.2 lit.b Cod pr.penală), autoritatea de lucru judecat (pe motiv că instanţa de recurs a omis faptul că elementele constitutive ale infracţiunii prev.de art.249 Cod penal au constituit chestiuni prealabile, soluţionate cu autoritate de lucru judecat de instanţele civile, care au constatat inexistenţa elementelor de fapt care constituie elementele constitutive ale acestei infracţiuni şi nu a făcut aplicarea art.10 al.1 lit.a rap.la art.11 al.2 Cod pr.penală.), precum şi intervenirea prescripţiei (pe motiv că instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra acestui aspect, cu toate că de la momentul pretinsei săvarşiri a faptelor şi până in prezent s-a implinit termenul de prescripţie, astfel încat trebuia să facă aplicarea art.11 pct.2 lit.b Cod pr.penală).
M. Ghe. a invocat lipsa plângerii prealabile (pe motiv că instanţa de recurs a omis să cerceteze dacă în cauză există plângere prealabilă, situaţie în care se impunea aplicarea art.10 lit.f Cod pr.penală, cu consecinţa prevăzută de art.11 pct.2 lit.b Cod pr.penală), autoritatea de lucru judecat (referitor la infracţiunea prev.de art.220 Cod penal – deoarece prin sentinţa penală nr.1974/1999 a Judecătoriei sector 1 Bucureşti s-a dispus încetarea procesului penal cu privire la aceeaşi faptă şi instanţa de recurs a omis sa facă aplicarea art.10 al.1 lit.j rap.la art.11 pct.1 lit.c şi pct.2 lit.b Cod pr.penală; referitor la infracţiunea prev.de art.21 lit.b din Legea nr.50/1991 – pe motiv că pentru aceeaşi faptă a fost deja sancţionată cu amendă administrativă în temeiul art.181 Cod penal, astfel încât sunt incidente disp.art.10 lit.j Cod pr.penală; referitor la toate infracţiunile sesizate – pe motiv că toate elementele constitutive constituie chestiuni prealabile în sensul art.44 al.ultim Cod pr.penală şi au fost deja soluţionate de către instanţele civile, care au constatat inexistenţa elementelor de fapt ce corespund elementului material al infracţiunilor cercetate, impunandu-se concluzia că aceste fapte nu există in materialitatea lor, situaţie în care instanţa de recurs trebuia să facă aplicarea art.10 al.1 lit.a rap.la art.11 al.2 Cod pr.penală), precum şi intervenirea prescripţiei (pe motiv că instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra acestui aspect, cu toate că de la momentul pretinsei săvarşiri a faptelor şi până in prezent s-a implinit termenul de prescripţie, astfel încat trebuia să facă aplicarea art.11 pct.2 lit.b Cod pr.penală).
Constatând că între cele două cauze există o strânsă legătură, deoarece au acelaşi obiect – fiind contestată aceeaşi decizie penală, pentru aceleaşi motive, iar părţile au calitatea de intimaţi, conform art. 34 lit.d cu referire la art.35 al.1 Cod pr.penală, Tribunalul a dispus reunirea celor două cauze sub numărul mai vechi de dosar, respectiv 6591/2004.
Examinând admisibilitatea contestaţiei, conform art.391 Cod pr.penală, Tribunalul a constatat că:
Prin decizia penală nr.1662/R/27.10.2004 pronunţată de Tribunalul Bucureşti Secţia I Penală, au fost admise recursurile declarate de petenţii B. A. şi B. M. împotriva sentinţei penale nr.229/17.05.2004 a Judecătoriei sector 1 Bucureşti, dată in dosarul nr.4713/2004, s-a dispus casarea sentinţei şi rejudecand, instanţa de recurs a admis plangerile formulate de cei doi petenţi împotriva ordonanţelor nr.1166/P/2000 şi nr.777/II-I/2003 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria sector 1 Bucureşti, a desfiinţat ordonanţele susmenţionate şi a dispus trimiterea cauzei la Parchetul de pe langa Judecătoria sector 1 Bucureşti, în vederea redeschiderii urmăririi penale.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de recurs a reţinut că prin hotararea recurată au fost respinse ca neintemeiate plângerile petenţilor, formulată în contradictoriu cu intimatele M. Ghe. şi S. A.
În data de 4.07.1999, petenţii au formulat plângeri penale împotriva numitei M. Ghe. pentru săvarşirea infracţiunilor prev.de art.21 lit.b din Legea nr.50/1991 şi prev.de art.192, 193, 217, 220, 288 şi 291 Cod penal şi împotriva numitei S. A. pentru săvarşirea infracţiunii prev.de art. 249 Cod penal, iar Primăria sectorului 1 Bucureşti a sesizat parchetul cu privire la faptul că M.Ghe. a continuat executarea lucrărilor de construire a imobilului din str. Caşin nr.21, cu toate că prin procesul verbal de constatare a contravenţiei nr.38/6.05.1999 s-a dispus sistarea lucrărilor, iar S. A., în calitate de arhitect in cadrul primăriei a întocmit şi eliberat autorizaţia de construire nr.18 C/1998, cu încălcarea procedurilor legale.
Prin ordonanţa nr.1166/P/3.12.2002, Parchetul de pe lânga Judecătoria sector 1 Bucureşti a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitei M. Ghe. pentru săvarşirea infracţiunii prev.de art.21 lit.b din Legea nr.50/1991şi a invinuitei S. A. pentru săvarşirea infracţiunii prev.de art. 249 Cod penal, precum şi neînceperea urmăririi penale faţă de numita M. Ghe. pentru săvârşirea infracţiunilor prev.de art.192, 217, 288 şi 291 Cod penal. S-a apreciat că atâta vreme cât procesul verbal de contravenţie de sancţionare a numitei M. Ghe. a fost anulat prin decizia civilă nr.771/R/22.06.2000 a Tribunalului Bucureşti, în sarcina acesteia nu se mai poate reţine săvarşirea infracţiunii de continuare a lucrărilor după dispunerea opririi acestora de către organele care au aplicat sancţiunea contravenţională. Cu privire la infracţiunile prev.de art. 192 şi art.217 Cod penal, s-a considerat că nu M. Ghe. sunt conexe, potrivit art.34 lit.d Cod pr.penală, astfel incat Parchetul a rezultat intenţia făptuitoarei, deoarece aceasta a acţionat în scopul consolidării imobilului, iar cu privire la infracţiunile prev.de art. 288 şi art.291 Cod penal, s-a constatat că actele la care se face referire în plângere sunt acte autentice. În ceea ce o priveşte pe invinuita S. A., s-a constatat că autorizaţia de construire a fost eliberată cu respectarea normelor legale.
B. A. şi B. M. au formulat plângere împotriva soluţiilor de scoatere de sub urmărire şi neînceperea urmăririi penale date prin ordonanţa de mai sus, plângerile fiind respinse prin ordonanţa nr.707/II-I/2003 emisă de Prim Procurorul Parchetului de pe lânga Judecătoria sectorului 1 Bucureşti.
Instanţa de recurs a constatat că infracţiunile pentru care a fost cercetată numita avea obligaţia de a dispune cu privire la toate faptele sesizate, însă nu s-a pronunţat decât cu privire la anumite infracţiuni. Pe de altă parte, Parchetul a avut în vedere numai hotărârile pronunţate în materie civilă, fără a face o analiză proprie a materialului probator administrat in cauză, în special raportul de expertiză tehnică judiciară. În plus, potrivit art.202 Cod pr.penală, Parchetul avea obligaţia să strangă probele necesare pentru aflarea adevărului şi pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele, iar pronunţarea unor hotarari civile asupra litigiilor dintre părţi nu dispensa organele de urmărire penală de obligaţia de a stabili, pe baza unui examen propriu, dacă persoanele cercetate se fac sau nu vinovate de săvarşirea unor fapte de natură penală.
Pentru aceste motive, instanţa de recurs a apreciat că plângerile formulate conform art. 2781 Cod pr.penală sunt intemeiate şi drept urmare, le-a admis şi a dispus restituirea cauzei la Parchet în vederea redeschiderii urmăririi penale, stabilind că procurorul urmează să se pronunţe în privinţa tuturor faptelor reclamate de către petenţi şi să dispună efectuarea unui supliment la raportul de expertiză tehnică, pentru ca expertul V. V. să răspundă la toate obiectivele expertizei, urmând ca in funcţie de necesitate să fie administrate orice alte probe în vederea aflării adevărului.
În cauză, s-a constatat că au fost respectate dispoziţiile referitoare la termenul de declarare a contestaţiei în anulare, fiind aplicabil art.388 al.1 teza a II-a Cod pr.penală, căci hotărârea contestată nu are dispoziţii executorii împotriva contestatorilor, astfel încât contestaţia trebuia introdusă in termen de 30 de zile de la data pronunţării deciziei dată de instanţa de recurs. Decizia a fost pronunţată în data de 27.10.2004, iar contestaţiile au fost înregistrate la Tribunalul Bucureşti în data de 26.11.2004.
Este îndeplinită şi condiţia comună pentru toate contestaţiile în anulare, prev.de art.386 al.1 Cod pr.penal, deoarece contestaţia a fost formulată împotriva unei hotărâri definitive, cauza fiind rejudecată de către Tribunal după admiterea recursului, aşa cum rezultă din cele expuse mai sus şi în conformitate cu art.417 lit.b Cod pr.penală.
Sub acest aspect, s-a precizat că dispoziţiile art.415-417 Cod pr.penală care se referă la data rămânerii definitive a hotărârilor penale, nu fac nici o distincţie şi nu califică hotărârile definitive în funcţie de obiectul cauzei, după cum este vorba despre soluţionarea unui conflict de drept penal sau a unei alte cereri (de ex., în materia arestării preventive, a măsurilor asigurătorii sau cereri formulate in faza de executare). Din interpretarea acestor dispoziţii legale nu rezultă că sunt considerate ca rămase definitive numai hotărârile prin care instanţa statuează asupra fondului cauzei. De altfel, această intrepretare a fost consacrată şi de practica judiciară, care a considerat admisibile contestaţiile în anulare întemeiate pe disp.art.386 lit.a şi b Cod pr.penală (care se referă la neîndeplinirea procedurii de citare şi la imposibilitatea de prezentare a părţii la termenul la care s-a judecat cauza in faţa instanţei de recurs) şi în cauze în care instanţa nu a fost sesizată prin rechizitoriu sau plângere prealabilă.
Totuşi, s-a apreciat că prezenta contestaţie nu este admisibilă pentru că motivele pe care se sprijină sunt numai aparent din cele prevăzute de art.386 lit.c şi d Cod pr.penală, astfel încat nu sunt îndeplinite condiţiile speciale de admisibilitate.
Conform art.386 lit.c Cod pr.penală, contestaţia în anulare se poate face „când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal, dintre cele prev.in art.10 al.1 lit.f-i, cu privire la care existau probe in dosar”.
Se constată că această dispoziţie legală nu se referă în general la cauzele care împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale sau după caz, continuarea procesului penal, ci se indică în mod expres cauze de încetare a procesului penal. Coroborând disp.art.386 lit.c Cod pr.penală cu disp.art.11 Cod pr.penală, rezultă că legea se referă la situaţia în care instanţa este sesizată cu conflictul de drept penal, în vederea tragerii la răspundere penală a făptuitorului, căci încetarea procesului penal este o soluţie ce poate fi pronunţată de către instanţă în cursul judecăţii, deci cu ocazia soluţionării fondului cauzei, după ce instanţa a fost sesizată prin rechizitoriu, plângere prealabilă sau potrivit cazului special prev.de art.2781 al.8 lit.c Cod pr.penală.
Această concluzie reiese şi din coroborarea art.386 lit.c Cod pr.penală cu dispoziţiile art.392 Cod pr.penală, ce reglementează procedura de judecare după admiterea contestaţiei în anulare. În acest caz, instanţa de recurs va proceda la rejudecarea recursului în aceleaşi limite procesuale ca şi cu ocazia primei soluţionări a recursului. Rejudecarea se face luând cauza din stadiul în care se afla la momentul la care a fost pronunţată hotararea definitivă ce a fost desfiinţată prin admiterea contestaţiei, nefiind admis ca pe calea contestaţiei în anulare să se modifice obiectul cauzei şi calităţile părţilor.
În speţă, instanţele nu au fost investite cu fondul cauzei, ci cu soluţionarea unei plângeri întemeiate pe disp.art. 2781 Cod pr.penală, cu privire la o soluţie de netrimitere in judecată dată de procuror, iar soluţiile ce pot fi pronunţate în asemenea situaţie sunt în mod expres prevăzute de lege, astfel încat nici prima instanţă şi nici instanţa de recurs nu puteau pronunţa o soluţie de încetare a procesului penal. În consecinţă, constatand că instanţa de recurs a cărei decizie a fost contestată nu putea să pronunţe o soluţie de tipul celei prev.de art.386 lit.c Cod pr.penală, în mod evident, o asemenea soluţie nu ar putea fi pronunţată nici după admiterea contestaţiei in anulare.
De altfel, contestaţia în anulare întemeiată pe disp. art.386 lit.c şi d Cod pr.penală, este reglementată ca şi cale extraordinară de atac, ca un remediu pentru anumite situaţii de nelegalitate sau netemeinicie a unei soluţii prin care instanţele au statuat asupra fondului cauzei, pentru motive ce nu mai pot fi invocate pe altă cale procedurală. În speţă, fondul cauzei nu a fost încă soluţionat, astfel încât lipsa plangerii prealabile şi prescripţia răspunderii penale pot fi invocate după redeschiderea urmăririi penale, procurorul având posibilitatea să dispună neînceperea urmăririi penale sau după caz, încetarea urmăririi penale în temeiul art.11 pct.1 Cod pr.penală, în situaţia în care va aprecia că motivele sunt întemeiate.
S-a apreciat că nu sunt îndeplinite nici condiţiile speciale prev.de art.386 lit.d Cod pr.penală, potrivit cărora contestaţia în anulare poate fi exercitată „când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă”.
În speţă, nu este vorba despre două hotărâri definitive penale, căci pentru infracţiunea prev.de art.220 Cod penal, numita M. Ghe. a invocat existenţa unei singure hotărâri prin care s-a dispus încetarea procesului penal; pentru infracţiunea prev.de art.21 lit.b din Legea nr.50/1991 se invocă ordonanţa procurorului prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală şi aplicarea unei amenzi administrative, act care în înţelesul legii penale nu are valoarea unei hotărâri; iar cu privire la infracţiunile prev.de art.288 şi 291 Cod penal, se invocă o hotărare civilă care, potrivit art.22 al.2 Cod pr.penală, nu are autoritate de lucru judecat in faţa organului de urmărire penală şi a instanţei penale cu privire la existenţa faptei, a persoanei care a săvarşit-o şi a vinovăţiei acesteia.
Pentru toate aceste considerente, apreciind că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a contestaţiei în anulare, în temeiul art.391 cu referire la art.386 lit.c şi d Cod pr.penală, Tribunalul a respins-o ca indmisibilă.
Conform art.193 Cod pr.penală, constatând culpa procesuală a contestatoarelor, le-a obligat la plata cheltuielilor de judecată către intimaţi, în cuantum de 4.000.000 lei, aşa cum rezultă din chitanţa ataşată la dosar.

CERERE DE CONTOPIRE

Analizând actele aflate la dosarul cauzei instanta retine că prin s.p. nr. ….2005 a Judecătoriei Sectorului x, definitivă prin neapelare la …2005, petenta a fost condamnată la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de prostituţie prev. de art. 328 Cp, cu aplic. art. 37 lit. a) Cp (faptă din …2005). Totodată s-a dispus revocarea beneficiului suspendării condiţionate a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin s.p. nr. …10.2004 a Judecătoriei Sectorului x şi adăugarea acesteia la pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată în cauză, petenta urmând să execute 1 an şi 6 luni închisoare, cu aplic. art. 71-64 Cp.

În executarea acestei sentinţe a fost emis MEPI nr. …2005, pedeapsa urmând să fie executată în perioada …2006-…2007.

Prin s.p. nr. …2005 a Judecătoriei Sectorului x, definitivă prin neapelare la x2005, petenta a fost condamnată la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de prostituţie prev. de art. 328 Cp, cu aplic. art. 37 lit. a) Cp (fapte din ..2.2005, ..3.2005..04.2005, ..06.2005 şi ..9.2005). În baza art. 83 Cp s-a dispus revocarea beneficiului suspendării condiţionate a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin s.p. nr. ….2004 a Judecătoriei x şi adăugarea acesteia la pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată în cauză, petenta urmând să execute 2 ani închisoare, cu aplic. art. 71-64 Cp. În vederea executării a fost emis MEPI nr..2005, pedeapsa urmând a fi executată în perioada …2007-…2009.

In raport de datele comiterii faptelor si respectiv de datele rămînerii definitive a hotărîrilor de condamnare , astfel cum au fost mentionate în cele ce preced, instanta constată că infractiunile retinute în sarcina petentului se află în concurs real conform art.33 lit.a C.p., fiind săvîrsite mai înainte de a interveni o hotărîre definitivă de condamnare pentru vreuna dintre ele.

In consecintă, instanta urmează ca în baza art.449 alin.1 lit.a C.p.p. să admită cererea de contopire a pedepselor formulata de petental-condamnată şi, în baza art.36 alin.2 rap.la art.33 lit.a) si 34 lit.b) C.p. să contopeasca cele 2 pedepse unice şi indivizibile (rezultate din revocarea beneficiului suspendării condiţionate a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin. s.p. nr. …2004 a Judecătoriei x  şi adăugarea acesteia la pedepsele de 6 luni şi respectiv 1 an închisoare aplicate în cauzele soluţionate prin s.p. nr. .. şi …2005 ale Judecătoriei x) de 1 an şi 6 luni închisoare şi 2 ani închisoare aplicate petentului prin sentintele penale menţionate mai sus, condamnata urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, cu aplicarea art.71-64 C.p.

In baza art. 36 alin.3 C.p. si art.88 C.p. va fi dedusă din pedeapsa rezultantă perioada executată, de la 09.01.2006  la zi.

Totodată, în temeiul art. 35 alin. 4 Cp, va menţine pe lângă pedeapsa rezultantă măsurile de siguranţă privind confiscarea specială prev. de art. 118 lit. d) Cp, luate faţă de condamnată prin. s.p. nr. .. şi nr. .. ale Judecătoriei x.

De asemenea, vor fi anulate mandatele emise în baza hotărîrilor de condamnare menţionate si se va dispune emite un nou mandat pentru executarea pedepsei rezultante ce se va aplica prin prezenta hotărâre.

Ţinând seama de soluţia ce va fi pronunţată,  în baza art. 192 al.3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămîne în sarcina acestuia.

HOTARASTE:

In baza art.449 alin.1 lit.a C.p. admite cererea de contopire a pedepselor formulata de petentul condamnat ww, fiul lui V.ţa, născut la data de ww în Bucuresti, .., în prezent detinut în Penitenciarul …

In baza art.36 alin.1 C.p. rap.la art.33 lit.a) si art. 34 lit.b) C.p. contopeste următoarele pedepse:

§        pedeapsa unică şi indivizibilă de 3 ani închisoare aplicata prin s.p. ….2005  a Judecatoriei x, definitivă prin d.p. nr. ..2005 a Tribunalului .. rezultată prin revocarea liberării condiţionate în baza art. 61 Cp şi contopirea restului neexecutat de 355 zile închisoare din s.p. nr. ..6.2002 a Judecătoriei Sectorului x.

§        pedeapsa unică şi indivizibilă de 3 ani închisoare aplicata prin s.p. ….2005  a Judecatoriei x, definitivă prin neapelare la . (fapta din .10.2004), rezultată prin revocarea liberării condiţionate în baza art. 61 Cp şi contopirea restului neexecutat de 355 zile închisoare din s.p. nr. ….2002 a Judecătoriei x.

Condamnatul va executa pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.

Face aplicarea art.71-64 C.p.

In baza art.350 C.p.p. mentine starea de arest a condamnatului în vederea executării pedepsei stabilite prin prezenta sentinţă.

In baza art.36 al.3 C.p.p. şi art.88 C.p. deduce din pedeapsa rezultantă perioada executată, de la ….2005 la zi.

Anuleaza MEPI nr. ….2005 emis de Judecătoria x şi nr. ….2005 emis de Judecatoria x şi dispune emiterea unui nou mandat de executare.

In baza art.192 al.3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

CONDUCERE PE DRUMURILE PUBLICE A UNUI AUTOVEHICUL FARA PERMIS DE CONDUCERE

Prin rechizitoriul nr. x din data de x.2005, Parchetul de pe langa  Judecatoria  Sectorului x  a dispus trimiterea  in judecata, a inculpatului ww, cercetat  în stare de libertate pentru savirsirea infractiunii prev. de art. 78 alin. 1 din OUG 195/2002.

Prin acelaşi rechizitoriu s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de numitul y, sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 78 alin. 3 din OUG 195/2002.

In actul de sesizare a instantei s-a retinut în fapt că la data de …2005 în jurul orelor 05:30, cu ocazia unui control efectuat de lucrători de poliţie din cadrul DGPMB-Biroul Poliţie Rutieră, inculpatul a fost depistat în timp ce conducea pe sens interzis pe Str. Voila din sectorul 4, din direcţia Şos. Berceni, autoturismul Dacia 1300 cu nr. de înmatriculare ,,, proprietatea numitului y, în maşină aflîndu-se şi martorul mm. Cu ocazia verificărilor efectuate, s-a stabilit că inculpatul nu posedă permis de conducere.

Cu prilejul audierii în faza de urmărire penală, inculpatul a recunoscut săvârşirea faptei reţinute în sarcina sa, declarând că a condus autoturismul, care era parcat lângă un restaurant din apropiere, cu scopul de a-l duce la el în garaj, pe str. Anton Bacalbaşa.

S-a mai reţinut că, în drept, fapta savarsita de inculpat intruneste  elementele constitutive ale infractiunii prev. de art  78alin. 1 din OUG 195/2002.

În dovedirea situaţiei de fapt reţinute în actul de sesizare s-au invocat următoarele mijloace de probă: process-verbal de prindere în flagrant, declaraţiile inculpatului, declaraţiile martorilor mm, proces-verbal de verificare în evidenţele BPR.

S-a mai reţinut că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, aspect ce rezultă din fişa de cazier judiciar a acestuia (f. 114 d.u.p.).

In cursul cercetarii judecatoresti, la termenul de azi,  ll1.2006, după citirea actului de sesizare a instanţei, a fost audiat inculpatul, conform art. 323 Cpp, declaraţia acestuia fiind consemnată şi ataşată la dosarul cauzei. Cu prilejul audierii inculpatul a recunoscut şi regretat săvârşirea faptei pusă în sarcina sa prin rechizitoriu. La acelaşi termen, instanţa a audiat sub prestare de jurământ, martorii mm, declaraţiile acestora fiind de asemenea consemnate şi atşate la dosar.

Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta  reţine următoarea situaţie de fapt:

În data de …2005,în jurul orelor 05 :30, inculpatul  a condus, fără a avea permis de conducere, autoturismul Dacia 1300 cu nr. de .., proprietatea numitului .., pe Str. Voila din sectorul 4, din direcţia Şos. Berceni. În maşină alături de inculpat se afla şi prietenul acestuia, martorul mm.

Situaţia de fapt menţionată rezultă din coroborarea celor consemnate în procesul-verbal întocmit cu ocazia depistării în trafic  şi a procesului-verbal de verificare în evidenţele posesorilor de permis de conducere (f. cu declaraţiile inculpatului  şi martorilor, date atât la urmărirea penală cât şi la instanţă .

Fapta a fost săvârşită de inculpat cu vinovăţie sub forma intenţiei, aspect ce rezultă din probele administrate în cauză.

În drept, fapta inculpatului, care, la data de …2005,în jurul orelor 05 :30, a condus pe drumurile publice, fără a avea permis de conducere, autoturismul Dacia 1300 cu nr. de înmatriculare ..,  întruneşte elementele constitutive ale infractiunii prevăzute de art. 78 alin. 1 din OUG 195/2002.

Vinovatia inculpatului fiind dovedita, pe baza probelor administrate, in raport cu fapta care a facut obiectul cercetarii judecatoresti, instanta va dispune condamnarea acestuia iar la proportinalizarea pedepsei ce urmeaza a fi aplicata inculpatului pentru infractiunea savarsita, va avea in vedere criteriile generale de individualizare prev.de art.72 al.1 C.p..În acest sens, va tine seama de limitele de pedeapsa fixate in partea speciala a Codului penal, de gradul de pericol social concret al infractiunii, avand in vedere circumstantele reale ale faptei (starea de pericol pentru relaţiile sociale privind circulaţia pe drumurile publice generată de conducerea autovehicului de o persoană fără permis de conducere,  si imprejurarile savarsirii acesteia (la o oră când traficul rutier este puţin intens şi de către o persoană care, conform declaraţiilor martorilor, avea oarecari cunoştinţe privind manevrarea unui autovehicul), precum şi de persoana inculpatului care are un loc de muncă (muncitor la la SC … SRL) şi este necunoscut cu antecedente penale, fiind la primul său conflict cu legea penală.

În legătură cu persoana inculpatului,  instanţa  va reţine în favoarea acestuia circumstanţele atentuante prev. de art. 74 lit. a) şi c) Cp. În acest sens, instanţa are  în vedere  conduita bună a inculpatului înainte de săvârşirea infracţiunii concretizată în lipsa antecedentelor penale şi atitudinea procesuală sinceră a acestuia, inculpatul recunoscând şi regretând săvârşirea faptei.

Avand in vedere aceste aspecte, instanta urmeaza a aplica o pedeapsă sub minimul special prevazut de lege conform art. 76 lit. d Cp, în cuantum de 3 luni închisoare.

Relativ la scopul preventiv-educativ al pedepsei prev. de art. 52 Cp, date fiind toate circumstanţele prezentei fapte, instanţa apreciază că acesta poate fi atins şi fără executare în regim de detenţie, în cauză fiind îndeplinite condiţiile prev. de art. 81 alin. 1 lit. a, b, c Cp. Astfel fiind, pedeapsa urmează a fi suspendată condiţionat  pe termenul de încercare prevăzut de art. 82 Cp.

Faţă de cele expuse, instanţa, in baza baza art.78 alin. 1 din OUG 195/2002, cu aplic. art. 74 lit. a), c) şi art. 76 lit. d) Cp, va condamna pe inculpat la o pedeapsă de 3 luni inchisoare pentru savarsirea infractiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără permis de conducere, iar în baza art. 81 alin. 1 Cp va dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani şi 3 luni, termen stabilit în condiţiile art. 82 Cp. Totodată, va pune în vedere inculpatului dispoziţiile art. 83 Cp privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.

Fata de solutia de condamnare ce va fi pronuntata, instanta în baza art 191 Cpp va obliga  inculpatul la 100 RON reprezentind cheltuieli judiciare avansate  de stat, onorariul apărătorului din oficiu urmând a fi suportat din fondurile Ministerului Justiţiei.

HOTARASTE:

In baza art. 78 alin. 1 din OUG 195/2002, cu aplic. art. 74 lit. a), c) Cp şi art. 76 lit. d) Cp, condamna pe inculpatul .., zis x, fiul lui ..de cetăţenie română, necăsătorit, studii 8 clase, stagiul militar nesatisfăcut, muncitor la SC … SRL, fără antecedente penale, domiciliat  in Bucureşti, Str. …, la o pedeapsă de 3 luni inchisoare pentru savârsirea infractiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără permis de conducere.

În baza art. 81 alin. 1 Cp dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani şi 3 luni, stabilit în condiţiile art. 82 Cp.

Pune în vedere inculpatului disp. art. 83 Cp privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.

In baza art.191 al.1 C.p.p. obliga  inculpatul la 100 RON cheltuieli judiciare avansate  de stat.

DREPTUL DE ABITATIE

Drept real in temeiul caruia o persoana dobandeste posesia si folosinta asupra unei case pentru locuit in ea, singura sau cu familia. Este undezmembramant al dreptului de proprietate. Se stabileste si inceteaza in acelasi mod ca si dreptul la uzufruct. De regula, nu poate fi nici cedat si nici inchiriat; totusi, titularul dreptului de abitatie poate inchiria partea casei in care nu locuieste, daca legea nu prevede o interdictie in acest sens. Sotul supravietuitor care nu este proprietar al unei locuinte are pana la iesirea din indiviziune un an de la incetarea din viata a sotului sau, in afara de dreptul de mostenire ce i se cuvine, un drept de abitatie aspra casei in care a locuit daca aceasta face parte din succesiune.

Dreptul de abitatie al sotului supravietuitor nu poate fi in nici un mod cedat, sau inchiriat.

Sotul supravietuitor nu este obligat sa dea cautiune pentru dreptul de abitatie, asa cum se prevede in lege pentru alte cazuri. Inceteaza daca, inainte de executarea iesirii din indiviziune, sotul supravietuitor se casatoreste

In caz de partaj instanta prin modalitatea de atribuire a loturilor trebuie sa tina seama ca partile sa foloseasca efectiv bunul atribuit.

In situatia in care o terta persoana are un drept de abitatie asupra bunului care a fost atribuit unuia dintre soti, iar acesta nu se poate bucura de folosinta bunului, hotararea instantei este nelegala atat timp cat nu s-a tinut seama de acest aspect.

Tribunalul Iasi a admis apelul reclamantei A.A., schimbând în parte hotarârea Judecatoriei Iasi, în ce priveste atribuirea celor doua apartamente. Instanta de apel a atribuit reclamantei A.A. apartamentul situat în Iasi, str. I. si pârâtului P.I. apartamentul din Iasi str. M., obligând-o pe reclamanta sa-i plateasca pârâtului sulta de 125.426.341 lei vechi.

Tribunalul a retinut – în motivarea deciziei – ca prin atribuirea catre apelanta a imobilului situat în Iasi, str. M., unde matusa intimatului si-a rezervat dreptul de abitatie pâna la sfârsitul vietii, ea s-ar afla în imposibilitatea absoluta de a folosi bunul, finalitatea urmarita de legiuitor prin dispozitiile art. 673 ind. 5 C.pr.civ. fiind astfel nesocotita.

Este ilogic sa fortezi o persoana – în speta apelanta – sa locuiasca împreuna cu o persoana cu care nu are absolut nici o legatura, fie chiar si temporar. Astfel dupa cum a precizat însusi intimatul prin întâmpinarea depusa la dosar, contractul de vânzare-cumparare încheiat între vânzatoarea P.M. si cei doi soti (prima rezervându-si dreptul de abitatie), s-a încheiat tocmai în considerarea relatiei de rudenie între vânzatoare si pârât, aceasta asigurându-se ca atunci când va fi în nevoie, la batrânete, va fi ajutata de cel din urma.

Relatiile de rudenie, dincolo de legatura de sânge între membrii aceleiasi familii, presupun prin ele însele o legatura de afectiune, legatura care nu exista între apelanta si matusa intimatului.

În concluzie, nu exista nici un impediment în situatia în care intimatului i-ar fi atribuit apartamentul situat în str. M., fiindu-i asigurata astfel si nevoia locativa, scopul urmarit la încheierea contractului de vânzare-cumparare fiind astfel si mai bine realizat.

Împotriva deciziei a declarat recurs P.I., criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie. În motivarea recursului el arata ca tribunalul a încalcat dispozitiile de principiu ale art. 673 ind. 9 C.pr.civ. Textul – pretinde recurentul – enumera criterii orientative si nu limitative pentru atribuire. La aplicarea acestor criterii, instantele trebuie sa se raporteze la posibilitatea efectiva, practica, a fiecarei parti de a uza de bunul atribuit.

Curtea de apel a considerat ca, în partajul de fata, elementul în litigiu îl reprezinta modalitatea de iesire din indiviziune, prin atribuirea celor doua imobile ce fac parte din masa bunurilor comune. Corect au retinut primele doua instante ca dispozitiile relevante sunt acelea ale art. 673 ind. 5 alin. 2 C.pr.civ. si art. 673 ind. 9 C.pr.civ., modul de aplicare a prevederilor respective fiind – însa – diferit.

Curtea de apel a constatat – contrar celor stabilite de tribunal – ca singurul imobil apt a raspunde unei nevoi locative este cel din Iasi, str. I. Pentru apartamentul din str. M. exista dreptul de abitatie înscris în contractul de vânzare-cumparare autentificat sub nr. 31836 din 12 noiembrie 1993, în favoarea numitei P.M., pe toata durata vietii acesteia. Ca atare, nici unul dintre cei doi fosti soti nu poate intra în stapânirea de fapt a apartamentului pâna la sfârsitul vietii beneficiarei dreptului de abitatie, sub acest aspect fiind lipsite de relevanta relatiile personale (cordiale ori tensionate) între vânzatoare si cumparatori.

Instanta de recurs a constatat ca – prin argumentarea atribuirii apartamentului din str. M. sui P.I. – tribunalul tinde a-l constrânge pe acesta sa încalce dreptul de abitatie al lui P.M. Odata stabilit ca doar apartamentul din str. I. poate fi utilizat ca locuinta, revine instantei care dispune atribuirea în natura sa evalueze care dintre codevalmasi are o mai mare nevoie de aceasta locuinta.

Evaluând situatia celor doua parti, curtea a conchis – astfel cum judicios a retinut si judecatoria – ca nevoia lui P.I. de a ramâne în locuinta din Iasi, str. I. este stringenta, depasind cu mult nevoia lui A.A. de a i se atribui acelasi bun, pe care dânsa nu l-ar folosi drept locuinta, cât timp domiciliaza în strainatate. Curtea de apel a retinut aplicarea gresita de tribunal a dispozitiilor art. 673 ind. 9 C.pr.civ. si, în baza art. 304 pct. 9 si art. 312 (1) C.pr.civ., a admis recursul modificând în tot decizia Tribunalului Iasi, în sensul respingerii apelului reclamantei

Tinerii în vârstă de până la 35 de ani care infiinteaza o microintreprindere vor primi o finanţare nerambursabilă de maximum 10.000 de euro prin Agenţia pentru Implementarea Proiectelor şi Programelor pentru Intreprinderi Mici şi Mijlocii  .

Pentru aceasta sunt necesare mai multe conditii :

1.     Prezentarea unui plan de afaceri. Pentru a intruni punctajul necesar aprobarii, acesta trebuie sa se refere la domeniul de activitate al firmei, obiectivele propuse, resursele materiale, tehnologice, informationale si umane, necesare desfasurarii activitatii, planul prognozat de venituri si cheltuieli, precum si evolutia economica a intreprinderii, pe termen lung.  Nu sunt acceptate urmatoarele activitati: intermedierile financiare si asigurarile, tranzactiile imobiliare, activitatile de jocuri de noroc si pariuri, producerea sau comercializarea de armament, munitie, droguri, alcool sau alte substante aflate sub control national.

2.     Finantare proprie minima de 50% din valoarea proiectului.  Statul finanteaza max. 50% din valoarea proiectului, dar nu mai mult de 10.000 euro (echivalent lei).

3.     Cel putin doi salariati pe perioada nedeterminata pentru desfasurarea activitatii.

4.     Reinvestirea a 50% din profitul anului fiscal precedent.

5.     Finantare in cont, contra documente.  Finantarea nerambursabila din partea statului nu se acorda cash, ci contra documente. Sumele acordate cu titlu nerambursabil vor fi varsate in cont si se vor deconta pe baza de facturi, pentru activitati conform planului de afaceri.

6.     Durata maxima de trei ani. Calitatea de microîntreprindere aparţinând întreprinzătorului debutant se pierde la data de 31 decembrie a anului în care se împlinesc trei ani de la data înregistrării firmei si daca cifra de afaceri pe anul în curs a microintreprinderii a atins echivalentul în lei al sumei de 500.000 euro.

Alte facilitati acordate

Garanţii de la Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM

Firmele infiintate in aceste conditii vor benefici si de garanţii de la Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM pentru creditele contractate în vederea realizării planurilor de afaceri , maxim 80% din valoarea creditului solicitat, în limita sumei de 80.000 de euro.

Scutirea de la plata contribuţiilor de asigurări sociale

Scutirea de la plata contribuţiilor de asigurări sociale datorate de angajatori pentru veniturile aferente timpului lucrat pentru cel mult patru salariaţi, angajaţi pe durată nedeterminată. Conform ordonantei adoptate de guvern, această perioadă constituie stagiu de cotizare în sistemul public de pensii, iar pentru stabilirea şi calculul drepturilor prevăzute de Legea 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale se utilizează venitul brut realizat lunar, la care asiguratul datorează contribuţia individuală de asigurări sociale.

Scutirea de la plata taxelor pentru operaţiunile efectuate de ONRC

Tinerii vor fi scutiti de la plata taxelor pentru operaţiunile efectuate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului şi, respectiv, de oficiile Registrului Comerţului de pe lângă tribunale şi vor primi consiliere şi sprijin de la oficiile teritoriale ale AIPPIMM

Pot beneficia de prevederile Programului: persoanele fizice, denumite in continuare intreprinzatori debutanti, care indeplinesc cumulativ, la data depunerii Formularului de inscriere in program, urmatoarele criterii de eligibilitate:
a) au capacitate juridica deplina de exercitiu, au varsta de pana la 35 de ani, impliniti cel mai tarziu in ziua inregistrarii cererii de inmatriculare a societatii cu raspundere limitata in Registrul Comertului;
b) anterior datei inmatricularii societatii in Registrul Comertului nu au mai detinut si nu detin calitatea de actionar, asociat sau membru al organelor de conducere din cadrul unei intreprinderi constituite in spatiul economic european;

c) infiinteaza pentru prima data o societate comerciala cu raspundere limitata in conditiile Legii nr. 31/1990 privind societatile comerciale, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, si ale prezentei Ordonante de urgenta nr. 6 din 09.02.2011;

d) declara pe propria raspundere, sub sanctiunea legii penale pentru declaratii mincinoase, ca indeplineste conditiile prevazute la lit. b, pe care o depune la Registrul Comertului odata cu cererea de inmatriculare a societatii.

Pentru incadrarea in Program, microintreprinderea infiintata de intreprinzatorul debutant trebuie sa indeplineasca cumulativ urmatoarele conditii:

a) este societate comerciala cu raspundere limitata-debutant (SRL-D), care functioneaza pe durata nedeterminata, in conditiile Legii nr. 31/1990 privind societatile comerciale, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare si ale ordonantei de urgenta nr. 6 din 09.02.2011;
b) se incadreaza in categoria microintreprinderilor in conditiile Legii nr. 346/2004 privind stimularea infiintarii si dezvoltarii intreprinderilor mici si mijlocii, cu modificarile si completarile ulterioare, si ale ordonantei de urgenta nr. 6 din 09.02.2011;
c) este infiintata de un intreprinzator debutant, ca asociat unic, sau de cel mult 5 (cinci) intreprinzatori debutanti asociati. Conditiile pentru intreprinzatorul debutant trebuie indeplinite de fiecare dintre asociati, asa cum se prevede in Art. 3.1 al prezentului Ghid;
d) este administrata de asociatul unic, de unul sau mai multi administratori dintre asociati;

e) are in obiectul de activitate cel mult 5 (cinci) grupe de activitate prevazute de clasificarea activitatilor din economia nationala in vigoare (CAEN Rev 2).

In cele 5 (cinci) grupe de activitate nu pot fi incluse ca obiect de activitate al societatii urmatoarele:

intermedieri financiare si asigurari:

- 641 – Intermediere monetara

- 642 – Activitati ale holdingurilor

- 643 – Fonduri mutuale si alte entitati financiare similare

- 649 – Alte activitati de intermedieri financiare, exclusiv activitati de asigurari si fonduri de pensii

- 651 – Activitati de asigurari

- 652 – Activitati de reasigurare

- 653 – Activitati ale fondurilor de pensii (cu exceptia celor din sistemul public de asigurari sociale)

- 661 – Activitati auxiliare intermedierilor financiare, cu exceptia activitatilor de asigurari si fonduri de pensii

- 662 – Activitati auxiliare de asigurari si fonduri de pensii

- 663 – Activitati de administrare a fondurilor tranzactii imobiliare:
- 681 – Cumpararea si vanzarea de bunuri imobiliare proprii
- 682 – Inchirierea si subinchirierea bunurilor imobiliare proprii sau inchiriate
- 683 – Activitati imobiliare pe baza de comision sau contract 920

– activitati de jocuri de noroc si pariuri productie sau comercializare de armament, munitii, explozibili, tutun, alcool, substante aflate sub control national, plante, substante si preparate stupefiante si psihotrope:

-         110 – Fabricarea bauturilor (cu exceptia clasei 1107 – Productia de bauturi racoritoare nealcoolice; productia de ape minerale si alte ape imbuteliate)
- 1200 – Fabricarea produselor din tutun
- 2540 – Fabricarea armamentului si munitiei
-2051-  Fabricarea explozivilor

-  4 635 – Comert cu ridicata al produselor din tutun
- 4725 – Comert cu amanuntul al bauturilor, in magazine specializate
- 4726 – Comert cu amanuntul al produselor din tutun, in magazinespecializateprecum si activitatile excluse de normele europene pentru care nu se poate acorda ajutor de stat, respectiv:

-  a) activitati de pescuit si acvacultura, acoperite de Regulamentul Consiliului (CE) nr. 104/2000:

- 031 – Pescuitul-

- 032 – Acvacultura-
b) activitati legate de productia primara a produselor agricole

-         asa cum sunt enumerate in anexa 1 la Tratatul de instituire a Comunitatii Europene:

- 011 – Cultivarea plantelor nepermanente

- 012 – Cultivarea plantelor din culturi permanente-
- 013 – Cultivarea plantelor pentru inmultire
- 014 – Cresterea animalelor
- 015 – Activitati in ferme mixte (cultura vegetala combinata cu cresterea animalelor)
- 016 – Activitati auxiliare agriculturii si activitati dupa recoltare
- 017 – Vanatoare, capturarea cu capcane a vanatului si activitati de servicii anexe vanatorii
c) activitati de procesare si marketing ale produselor agricole listate in anexa 1 la Tratatul de instituire a Comunitatii Europene, in urmatoarele cazuri:
a. cand cuantumul ajutorului este stabilit pe baza pretului sau a cantitatii produselor de acest tip cumparate de la producatorii primari sau puse pe piata de operatorii economici respectivi;
b. cand ajutorul este conditionat de a fi partial sau integral cedat producatorilor primari (fermieri);
d) activitati legate de export catre state terte sau state membre, si anume, ajutoarele legate direct de cantitatile exportate, de crearea si functionarea unei retele de distributie sau pentru alte cheltuieli curente legate de activitatea de export;
e) ajutoarele destinate utilizarii produselor nationale in detrimentul celor importate;
f) ajutoarele destinate agentilor economici care activeaza in sectorul carbonifer, asa cum este definit in Regulamentul CE nr. 1.407/2002 privind ajutorul de stat pentru industria carbunelui (CAEN Rev.2)
- 051 – Extractia carbunelui superior
- 052 – Extractia carbunelui inferior
- 061 – Extractia petrolului brut
- 062 – Extractia gazelor naturale
- 0721 – Extractia minereurilor de uraniu si toriu
- 0892 – Extractia turbei
- 091 – Activitati de servicii anexe extractiei petrolului brut si gazelor naturale
- 099 – Activitati de servicii anexe pentru extractia mineralelor
g) ajutoarele pentru achizitionarea vehiculelor de transport rutier de marfa acordate agentilor economici care au ca obiect de activitate prestarea de servicii de transport rutier de marfa contra cost.

Agentia acorda alocatii financiare nerambursabile reprezentand cel mult 50%, dar nu mai mult de 10.000 euro echivalentul in lei, din valoarea totala a cheltuielilor eligibile aferente planului de afaceri, pentru care face dovada surselor de cofinantare. Se acorda garantii prin Fondul National de Garantare al Creditelor pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii S.A. – I.F.N. pentru creditele contractate de „SRL-D” in vederea realizarii planurilor de afaceri acceptate de Agentie pana la cel mult 80% din valoarea creditului solicitat, in limita sumei de 80.000 euro, echivalentul in lei.

Intreprinzatorii vor fi scutiti de la plata contributiilor de asigurari sociale datorate de angajatori, potrivit legii, pentru veniturile aferente timpului lucrat de cel mult 4 salariati, angajati pe perioada nedeterminata.

DENUNŢARE CALOMNIOASĂ

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de …2005, petentul ww a solicitat, în baza art. 278¹ CPP,  desfiinţarea ordonanţei de scoatere de sub urmărire penală nr. .., emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria sector x cu privire la învinuitul ww.

Prin ordonanţa mai sus mentionată s-a dispus, în temeiul art. 262 pct. 2 lit. a Cpp-243 Cpp rap la art. 11 pct. 1 lit. b şi art. 10 lit. d Cpp, scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului ww, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de denunţare calomnioasă prev.de art. 259 alin. 1 Cp. Plingerea petentului împotriva acestei rezoluţii, adresată prim-procurorului  Parchetului de pe lângă Judecătoria  sector x a fost respinsă prin ordonanţa nr. …

Prin plângerea adresată Judecătoriei sectorului x, petentul a solicitat instanţei ca, prin sentinţa pe care o va pronunţa, să dispună infirmarea soluţiei date de către Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului x la data de .., să efectueze cercetarea penală în cauză, să admită acţiunea astfel cum a fost formulată şi să constate comiterea de către învinuit a infracţiunii de denunţ calomnios prev. de art. 259 alin. 1 CP, precum şi să oblige învinuitul la plata a 900 milioane lei cu titlu de daune morale, motivând că acestă sumă reprezintă de fapt paguba nerecuperată a Societăţii … SRL.

La dosar a fost ataşat dosarul de urmărire penală nr. … al Parchetului de pe lângă Judecatoria sector x, precum şi dosarul .. a Judecatoriei sectorului x.

Analizind actele si lucrarile dosarului, instanta apreciaza ca solutia  Parchetului de pe linga Judecatoria sector x prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală  a intimatului ww este legala si temeinica, pentru motivele ce vor fi aratate in continuare.

În perioada anilor 1996-2000, între petentul y, reprezentant al SC .. SRL, şi intimatul ww, reprezentant al SC .. SRL, au existat unele neînţelegeri cu privire la livrarea unor mărfuri. Prin sentinţa civilă nr. .. din …1997 a Tribunalului Bucureşti, s-a hotărât obligarea SC …I SRL la plata sumei de 11.030 dolari USA către SC .. SRL. După pronunţarea acestei hotărâri, wwa formulat plângere penală împotriva lui y, sub aspectul săvârşirii infr. prev. de art. 193, 194, 215, 289 şi 292 CP. Prin rezoluţia nr. .. a Parchetului de pe lângă Judecătoria x s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de ww, declinându-se competenţa către Judecătoria x sub aspectul săvârşirii infr. prev. de art. 193 CP. Prin sentinţa penală nr. …, Judecătoria z a dispus încetarea procesului penal în baza art. 11 pct. 2 lit. b rap. la art. 10 lit. h şi art. 284¹ CPP. Pentru aceste considerente, petentul y a depus, în data de .., o plângere prealabilă la Judecătoria sectorului x, înregistrată sub nr. …, împotriva intimatului ww pentru comiterea infracţiunii de denunţare calomnioasă, împrejurare faţă de care instanţa, prin sentinţa penală …, în baza art. 285 CPP, a dispus trimiterea plângerii la Parchetul de pe lângă Judecătoria x, unde s-a constituit dosarul de urmarire penală nr. …. In urma cercetărilor efectuate în cauză, prin ordonanţa nr. .,,din ,,.2004, s-a dispus scoaterea de sub urmarirea penală a lui ww, în baza art. 262 pct. 2 rap. la art. 11 pct. 1 lit. b şi art. 10 lit. d CPP, intrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de denunţare calomnioasă prev. de art. 259 alin. 1 CP. Astfel, din probatoriul administrat în cauză, nu a rezultat că învinuitul a formulat cu rea credinţă plângerea penală împotriva părţii vătămate, ci doar a relatat împrejurările în modul în care le-a perceput şi potrivit nivelului său de educaţie. Totodată, Parchetul a reţinut că Judecătoria xu a analizat fondul cauzei, hotărârea de încetare a procesului penal fiind pronunţată ca urmare a lipsei părţii vătămate la două termene consecutive. Impotriva acestei ordonanţe, petentul a formulat, în baza art. 278 CPP, plângere la prim procurorul Parchetului, plângere respinsă ca neîntemeiată, întrucât s-a constat că soluţia de scoatere de sub urmărirea penală a lui ww este legală şi temeinică, din actele de cercetare efecuate în cauză rezultând că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infractiunii reclamate.

Întra-adevăr, infracţiunea prev. de art. 259 alin.1 CP presupune realizarea acţiunii de învinuire mincinoasă făcută prin denunţ sau plângere, cu privire la săvârşirea unei infracţiuni de către o persoană. Învinuirea mincinoasă are în vedere săvârşirea faptei cu rea-credinţă. Or, pe parcursul cercetărilor penale efectuate în dosarul de urmărire penală nr. …, nu s-au administrat probe din care să reiasă reaua-credinţă a intimatului în săvârşirea faptei, astfel încât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de denunţare calomnioasă, sub aspectul laturii subiective.

Fata de considerentele arătate mai sus, în baza  art. 278¹ alin. 8 lit. a CPP, instanta va respinge ca neîntemeiată plângerea petentului, menţinând ordonanţa atacată nr. …..

In temeiul art.192 alin.2 C.p.p., instanta  va obliga petenta la 20 RON cheltuieli judiciare avansate de stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE

În baza art. 278¹ alin. 8 lit. a CPP, respinge ca neintemeiata plingerea petentului y, in contradictoriu cu intimatul ww.

Menţine rezoluţia atacată nr. ,,9., dată de Parchetul de pe linga Judecatoria Sectorului x.

În baza art. 192 al. 2 CPP, obligă petentul la plata sumei de 20 RON cheltuieli judiciare avansate de  stat.

Infractiunile de proxenetism si trafic de persoane

Raportul dintre infractiunile de proxenetism si trafic de persoane, prevazute de art. 329 din Codul penal, respectiv de art. 12 din Legea nr. 678/2001, sub aspectul incadrarii juridice a faptelor in unul sau altul dintre textele de lege mentionate.

1. Intr-o orientare a practicii, criteriul de diferentiere intre cele doua infractiuni l-a constituit existenta sau absenta elementului de viciere a pozitiei subiective (a manifestarii libere de constiinta si vointa) a persoanei care se prostitueaza, viciere realizabila prin violenta psihica sau fizica, inducerea in eroare ori orice forma de constrangere.

Din aceasta perspectiva, atunci cand elementul de denaturare a factorului subiectiv exista, fapta a fost incadrata juridic ca infractiune de trafic de persoane (Anexele nr. 1 – 7), iar in ipoteza absentei acestuia, incadrarea juridica s-a facut potrivit dispozitiilor art. 329 alin. 1 sau 2 din Codul penal, cu exceptia ultimei teze a acestui alineat (Anexele nr. 8 – 16).

2. Jurisprudenta a cunoscut si solutii potrivit carora cele doua infractiuni au fost retinute in concurs real (Anexele nr. 17 – 19) ori ideal (Anexa nr. 20).

Aceasta optiune a existat atunci cand, din activitatile conexe practicarii prostitutiei (recrutare, transportare, transfer, indemn, inlesnire etc.) autorii acestora au tras foloase. Considerand ca acest element (obtinerea foloaselor) excede continutului constitutiv al infractiunii de trafic de persoane, regasindu-se numai in cel al infractiunii de proxenetism prevazuta de alin. 1 al art. 329 din Codul penal, s-a apreciat justificata retinerea pluralitatii infractionale, indiferent daca activitatile anterioare obtinerii de foloase (recrutare, transport etc.) s-au facut cu sau fara constrangere.

Optiunea intre cele doua forme ale concursului de infractiuni nu a fost motivata.

3. Practica instantei supreme evidentiaza aceeasi varietate de solutii ca si cea anterior expusa, bazata pe aceeasi argumentare (Anexele nr. 21 – 33).

Apreciez ca prima solutie jurisprudentiala este corecta.

Compararea continutului constitutiv al infractiunii prevazute de art. 329 alin. 1, 2 tezele I si II din Codul penal si art. 12 alin. 1 din Legea nr. 678/2001 evidentiaza ca intre acestea nu poate exista nici un fel de confuzie.

Aceasta deoarece proxenetismul reprezinta o activitate infractionala non–agresiva si oricare dintre modalitatile alternative de savarsire (indemn, inlesnire, tragere de foloase – art. 328 alin 1, respectiv recrutare, trafic – art. 329 alin 2 din Codul penal), nu implica vicierea pozitiei subiective a subiectului pasiv secundar. Or, activitatile ce constituie elementul material al infractiunii de trafic de persoane se savarsesc prin mijloace care presupun cu necesitate, infrangerea libertatii de vointa si constiinta a subiectului pasiv.

Aceasta diferenta concretizata in elementul de constrangere in sens larg, se manifesta si la nivelul cerintei esentiale actiunilor mentionate pentru a constitui elementul material al uneia sau alteia dintre infractiunile in discutie.

Astfel, in cazul proxenetismului cerinta esentiala o reprezinta existenta unei legaturi obiective intre oricare dintre actiunile elementului material si practicarea liber consimtita a prostitutiei de catre o persoana. in ceea ce priveste infractiunea de trafic de persoane, actiunile prevazute de art. 12 din Legea nr. 678/2001, pentru a constitui elementul material, trebuie sa fie supuse cerintei comiterii lor exclusiv in scopul exploatarii unei peroane. Potrivit art. 2 pct. 2 din Legea nr. 678/2001, exploatarea unei persoane este sinonima cu obligarea la practicarea prostitutiei. Chiar termenii folositi in identificarea cerintei esentiale – exploatare, obligare – pun in evidenta elementul de constrangere existent in cazul infractiunii prevazute de art. 12 din Legea nr. 678/2001 si specific acestuia.

In consecinta, aspectele evidentiate reprezinta tot atatea argumente care sustin concluzia potrivit careia, din perspectiva incadrarii juridice, optiunea intre dispozitiile art. 329 alin. 1, 2 tezele I si II din Codul penal si art. 12 alin. 1 din Legea nr. 678/2001 nu creeaza dificultati, urmand a se intemeia pe existenta sau inexistenta elementului de constrangere, lato sensu, specific numai infractiunii de trafic de persoane.

Dificultati prezinta problema stabilirii raportului dintre infractiunea de trafic de persoane prevazuta de art. 12 alin. 1 din Legea nr. 678/2001 si cea de proxenetism prevazuta de art. 329 alin 2 teza ultima din Codul penal (constrangerea la prostitutie), date fiind elementele de identitate ce urmeaza a fi relevate.

Astfel, termenul constrangere este utilizat de legiuitor in ambele incriminari. in art. 329 din Codul penal, constrangerea este una dintre actiunile ce pot constitui elementul material al formei agravate de proxenetism, in vreme ce in art. 12 alin 1 din Legea nr. 678/2001 reprezinta modalitatea de realizare a actiunilor ce compun elementul material.

In timp ce Codul penal foloseste notiunea generica de constrangere, Legea nr. 678/2001 enumara, aparent limitativ, diferite forme ale constrangerii – amenintare, violenta etc. Chiar si rapirea, frauda, inselaciunea, abuzul de autoritate, profitarea de imposibilitatea persoanei de a se apara ori a-si exprima vointa reprezinta tot forme particulare de constrangere fizica sau psihica, directa sau indirecta, care afecteaza factorii volitiv sau intelectiv. Ca urmare, reprezentarea actiunii si vointa de a o infaptui vor fi denaturate, lipsindu-le caracterul liber. Or, absenta acestui caracter este sinonima cu constrangerea, in acceptiunea generala.

In realitate, enumerarea utilizata de art. 12 alin 1 din Legea nr. 678/2001 nu are caracter limitativ, deoarece unul dintre termenii sai are o conotatie de maxima generalitate, fiind vorba de sintagma alte forme de constrangere.

In aceste conditii, intre constrangerea presupusa de art. 329 alin. 2 teza ultima din Codul penal si cea necesara pentru existenta infractiunii prevazute de art. 12 alin. 1 din Legea nr. 678/2001 nu exista nici o diferenta cantitativa sau calitativa.

Pe de alta parte, constrangerea ca element material al laturii obiective a continutului constitutiv al infractiunii de proxenetism si constrangerea ca modalitate necesara de realizare a elementului material al infractiunii de trafic de persoane presupun, atat una cat si cealalta, o legatura obiectiva cu practicarea prostitutiei de catre o persoana, indiferent de caracterul efectiv sau nu al acestei practicari.

De precizat ca, in cazul traficului de persoane, constrangerea la practicarea prostitutiei (art. 12 alin. 1 raportat la art. 2 pct. 2 lit. c teza I din Legea nr. 678/2001) este doar un aspect particular, in vreme ce, in ipoteza proxenetismului prevazut de art. 329 alin. 2 teza ultima din Codul penal, este singurul aspect.

Prezenta analiza are in vedere numai elementul de identitate relevat de art. 2 pct. 2 lit. c din teza I din Legea nr. 678/2001.

In acest context creat de existenta elementului de identitate, distinctia dintre cele doua infractiuni trebuie realizata pe alte criterii decat cele tinand de continutul constitutiv, intrucat din aceasta perspectiva cele doua calificari se suprapun: art. 329 alin. 2 teza ultima din Codul penal acopera aceleasi fapte care se includ in art. 12 alin. 1 cu referire la art. 2 pct. 2 lit. c teza I din Legea nr. 678/2001.

Prin urmare, ne aflam in situatia unor calificari redundante. O asemenea ipoteza, denumita in doctrina si concurs de legi penale, se solutioneaza aplicand principiul specialitatii, speciala generalibus derogant.

Ca atare, incriminarea cuprinsa in art. 12 din Legea nr. 678/2001 este, prin apartenenta sa la o lege penala care reglementeaza un domeniu specific al infractionalitatii – traficul de persoane, norma cu caracter special, in vreme ce dispozitia din Codul penal se caracterizeaza prin generalitate.

Pe de alta parte, art. 12 alin. 1 cu referire la art. 2 pct. 2 lit. c teza I din Legea nr. 678/2001, ca norma speciala, contine, asa cum am aratat anterior, toate elementele normei generale, respectiv ale art. 329 alin. 2 teza ultima din Codul penal.

Cum niciuna dintre normele mentionate nu contine elemente suplimentare celeilalte norme sau nu omite elemente ale acesteia, nu se poate vorbi de pluralitate infractionala sub forma unui concurs ideal, ci de un concurs de calificari.

De asemenea, nu poate fi vorba nici de existenta unei unitati infractionale, considerand traficul de persoane ca infractiune complexa care absoarbe, ca element sau circumstanta, infractiunea de proxenetism prevazuta de art. 329 alin. 2 teza ultima din Codul penal.

Argumentul care fundamenteaza concluzia inexistentei unitatii infractionale sub forma infractiunii complexe il constituie faptul ca aparenta de pluralitate este data de elementul legal, de faptul ca activitatea infractionala pare susceptibila de a fi sanctionata de mai multe norme penale. Prin urmare, elementul material este unic, nesusceptibil de a crea aparenta de pluralitate, aparenta care se situeaza doar la nivelul textelor legale. Aceasta este ipoteza specifica si caracterizanta pentru concursul de calificari.

In cazul unitatii infractionale, dimpotriva, aparenta de pluralitate este data de elementul material care pare a se scinda in mai multe entitati distincte, susceptibile fiecare de a cadea sub incidenta unei norme.

Or, in ipoteza in discutie, elementul material nu are aceasta aptitudine de a fi divizibil in entitati distincte.

In consecinta, concursul de calificari existent, solutionat pe baza principiului specialitatii, va da prioritate de aplicare normei speciale, urmand ca incadrarea juridica, in ipoteza in discutie, sa fie reprezentata de art. 12 alin 1 din Legea nr. 678/2001, cu excluderea art. 329 alin. 2 teza ultima din Codul penal.

Aceeasi concluzie se impune utilizand si criteriul cronologic si care reprezinta, de regula, o ilustrare particulara a principiului specialitatii.

Avand in vedere cele expuse, va solicit sa constatati ca aceasta problema de drept a primit o solutionare diferita din partea instantelor judecatoresti si, printr-o decizie obligatorie, sa stabiliti modul unitar de interpretare si aplicare a dispozitiilor legale.

DIVORT

R.M., in calitate de reclamnata prin mandatar avocat ales, a chemat in judecata pe paratul R.V., pentru divort, solicitand desfacerea casatoriei din vina paratului, sa revina la numele avut anterior casatoriei si sa ii fie incredintati spre crestere si educare minorii, cu obligarea paratului la plata pensiei de intretinere. Paratul, prin mandatar avocat ales, a formulat intampinare si cerere reconventionala, solicitand desfacerea casatoriei din vina reclamantei, sa ii fie lui incredintati spre crestere si educare minorii, urmand ca reclamanta-parata sa revina la numele purtat anterior.

Prin sent.civ. nr. 440/11.01.2010 a fost declinata competenta de solutionare a cauzei in favoarea Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti. Pentru a hotari astfel, instanta a avut in vedere ca potrivit actelor depuse de parti la dosar, precum si depozitiei martorei audiata la cererea reclamantei, partile locuiesc in Italia cel putin de doi ani, existand insa elemente ca au locuinta efectiva in Italia de mai mult timp, chiar din 1999 cand s-a nascut primul minor, ambii copii fiind nascuti in Italia, dupa cum rezulta din actele de stare civila de la dosar, copiii fiind inscrisi la scoala in Italia. Tot din actele depuse de parti rezulta ca acestea au inchiriat in Italia de mai multi ani locuinta si tot acolo isi au si locul de munca partile, rezultand astfel ca in prezent nici una dintre parti nu mai locuieste efectiv pe raza teritoriala a Judecatoriei Adjud.

În conformitate cu disp. art. 607 C.p.civ, “cererea de divort este de competenta judecatoriei în circumscriptia careia se afla cel din urma domiciliu comun al sotilor. Daca sotii nu au avut domiciliu comun sau daca nici unul din soti nu mai locuieste în circumscriptia judecatoriei în care se afla cel din urma domiciliu comun, judecatoria competenta este aceea în circumscriptia careia isi are domiciliul pârâtul, iar când pârâtul nu are domiciliu în tara, este competenta judecatoriei în circumscriptia careia isi are domiciliul reclamantul”.

În conformitate cu dispozitiile art. 155 din Legea nr. 105/1992 în cazul în care instantele romane sunt competente, potrivit dispozitiilor prezentului capitol si nu se poate stabili care anume dintre ele este indreptatita sa solutioneze procesul, cererea va fi îndreptata, potrivit regulilor de competenta materiala, la Judecatoria sectorului 1 al municipiului Bucuresti sau la Tribunalul municipiului Bucuresti.

În speta, instanta a constatat ca, potrivit art. 150 pct. 1 din Legea nr. 105/1992, dar si potrivit dispozitiilor Regulamentului (CE) nr. 2201/2003 al Consiliului, care a intrat în vigoare la 1 martie 2005 si care se aplica hotarârilor de divort pronuntate dupa acea data, instantele române sunt competente sa solutioneze cauza deoarece partile sunt cetateni romani. Potrivit dispozitiilor din Legea nr. 105/1992 care reglementeaza in materia raporturilor de drept international privat, si care este in concordanta cu normele de drept international si drept comunitar, stabilite in materie de divort potrivit Regulamentului (CE) nr. 2201/2003 al Consiliului, in cazul in care in raporturile dintre parti exista un element de extraneitate (in speta resedinta partilor si domiciliul actual al acestora), instantele competente in materie de divort sunt oricare dintre urmatoarele (cu mentiunea ca daca o actiune este intentata în instantele mai multor state membre (ceea ce nu e cazul in speta), se considera ca au competenta judiciara instantele în care a fost intentata actiunea pentru prima data): în statele membre în care sotii au domiciliul în mod obisnuit; în statele membre în care pârâtul are domiciliul în mod obisnuit; daca sotii nu mai locuiesc în acelasi stat membru, în statul membru în care au avut în mod obisnuit ultimul domiciliu, cu conditia ca unul dintre ei sa locuiasca înca acolo; în cazul unei cereri comune, în statul membru în care are domiciliul unul dintre soti; în unele situatii, în statul membru în care solicitantul are domiciliul în mod obisnuit; în statul membru în care sotii detin cetatenia. Astfel, aceasta conventie are scopul de a determina care state membre au competenta de a judeca cererile de divort.

Rezulta fara dubiu, fata de cetatenia romana a celor doua parti, potrivit ultimei teze mentionate anterior, ca instantele romane sunt competente sa solutioneze cererea de divort a partilor si capetele accesorii acesteia. Insa Regulamentul CE nu reglementeaza nimic mai mult in afara de aceasta competenta generala, stabilirea competentei teritoriale in favoarea uneia dintre instantele din cadrul statului roman de cetatenie a partilor, fiind reglementata de dispozitiile art. 607 C.pr civ., iar in cazul in care potrivit art. 155 din Legea nr. 105/1992 nu se poate stabili care anume dintre ele este indreptatita sa solutioneze procesul, cererea va fi îndreptata, potrivit regulilor de competenta materiala, la Judecatoria sectorului 1 al municipiului Bucuresti sau la Tribunalul municipiului Bucuresti.

In cauza, nu se poate stabili competenta teritoriala a unei anumite instante în conformitate cu criteriile stabilite de art. 607 C. pr. civ. pentru ca in prezent partile locuiesc in Italia. Chiar daca art. 607 C. pr. civ. stabileste competenta in favoarea judecatoriei in circumscriptia careia isi are domiciliul pârâtul sau daca pârâtul nu are domiciliu în tara, in favoarea judecatoriei în circumscriptia careia isi are domiciliul reclamantul, instanta retine ca in aceasta situatie, notiunea de domiciliu trebuie interpretata in sens de loc in care locuiesc efectiv partile în chip statornic, in cauza locul in care locuiesc efectiv partile este Italia. Deoarece din coroborarea dispozitiilor art. 159 pct. 3 cu art. 19 C. pr. civ, rezulta ca în materia divortului competenta teritoriala este reglementata de norme de ordine publica, instanta retine ca in cauza nu s-a facut dovada ca domiciliul actual comun al partilor sau locuinta efectiva a reclamantului sau a paratei se afla in circumscriptia teritoriala a Judecatoriei Adjud, astfel ca, în temeiul art. 158 C. pr. civ. rap la art. 155 din Legea nr. 105/1992 s-a declinat competenta asa cum s-a aratat mai sus.

FURT CALIFICAT

In actul de sesizare a instantei s-a retinut în esenţă că la data de …2005, fiind în vădită stare de ebriet… la data de ,2005, în jurul orelor 11,00, inculpatul, aflându-se la cumpărături în incinta magazinului SELGROS x, a sustras un pachet pe care l-a ascuns sub braţul stâng. Ajuns la casă, inculpatul a plătit produsele cumpărate în afară de bunul pe care îl ţinea sub braţ, şi anume un aparat CMD (aparat pentru controlul mobil al datelor) marca Frego.

S-a mai retinut in actul de sesizare ca, din înregistrările video pe camerele situate în magazin, inculpatul s-a prezentat la casa nr. 4 şi a efectuat plata produselor achiziţionate, în afară de aparatul sustras din magazine şi pe care îl ţinea sub braţul stâng. Ulterior, inculpatul trace pe la controlul final ţinând sub braţul stâng aparatul CMD. Astfel, la orele 10,55 inculpatul trece prin dreptul porţilor senzomagnetice fără a lăsa agentului de pază aflat acolo aparatul pe care îl avea sub braţ. După trecerea porţilor senzomagnetice, la ieşirea din magazin, inculpatul a fost oprit de către un alt agent de pază care i-a arătat obiectul aflat sub braţ, după care împreună au urcat în biroul firmei de pază.

Conform înregistrărilor video, declaraţiilor agentului de pază de la SELGROS x şi declaraţiilor unei lucrătoare comerciale din magazine, inculpatul ţinea în ambele mâini o sacoşă cu cumpărături şi un bidon de apa de 5 litri, iar sub braţ aparatul CMD. La ieşirea din dreptul primelor uşi, fără ca sistemul (uşi senzomagnetice, nota instanţei) să se declanşeze, inculpatul s-a îndreptat către ieşirea exterioară fără a avea intenţia de a se îndrepta către un lucrător al magazinului sau către un agent de pază , fiind reţinut de către agentul de pază care a găsit bunul asupra lui.

Întrucât bunul, în valoare aproximativă de 1.000 euro   a fost recuperat şi restituit, partea vătămată SELGROS x a comunicat prin adresă că nu se constituie parte civilă în cauză.

Fiind audiat în cursul urmăririi penale, inculpatul a declarat că nu a avut intenţia de a sustrage bunul, ci de a-l preda unui lucrător al magazinului, însă în momentul trecerii la casele de marcat a omis acet lucru deoarece vorbea la telefon.

Fapta savarsita de inculpat intruneste in drept elementele constitutive ale infractiunii. de furt calificat prev. de art  208 al 1- 209 al 1 lit  e) C.p  cu aplic art 37 lit b) C.p.

Situaţia de fapt reţinută este dovedita cu procesul-verbal de constatare a infracţiunii, plingerea părţii vătămate SELGROS x declaraţiile inculpatului, proces-verbal de constatare a conţinutului înregistrării video, declaraţia martorului xx, agent de pază cu punct de lucru la SELGROS x  proces-verbal de ridicare şi predare a bunului către reprezentantul SELGROS x, declaraţia martorei x, lucrător comercial la SELGROS x.

Conform fişei de cazier judiciar s-a reţinut că inculpatul a săvârşit fapta în starea de recidivă postexecutorie prev. de art. 37 lit. b) Cp.

In cursul cercetarii judecatoresti, la termenul din cc.2005, după citirea actului de sesizare a instantei, cu respectarea disp. art. 70 Cpp, a fost audiat inculpatul, care nu a recunoscut savirsirea faptelor retinute in sarcina sa prin rechizitoriu, declaratia acestuia fiind consemnata si atasata la dosarul cauzei (fila 9). În probaţiune, la acelaşi termen, instanţa a încuviinţat pentru inculpat proba cu caseta video din data de …2005, procedând la vizionarea  înregistrării conţinute de aceasta, conform referatului conţinut de încheierea din …2005.

În şedinţa publică din mm.2005, în conf. cu disp. art.78 C.p.p. rap la art 327 Cpp,  au fost audiati, sub prestare de juramint, martorii din acte x, declaratiile  acestora fiind  consemnate si atasate la dosar (filele 29-30).

La termenul de azi, nn.2005, apreciind ca inutilă cauzei audierea martorei y a cărei declaraţie se află consemnată la fila 14 d.u.p., instanţa a luat act de renunţarea la martor formulată de reprezentantul Ministerului Public.

Partea vatamata SELGROS x, desi legal citata, nu s-a prezentat, prin reprezentant legal, in fata instantei, astfel incât instanta va avea in vedere precizarea acesteia din faza de urmarire penala, in sensul ca nu se constituie parte civila in procesul penal.

Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta  reţine ca situatia de fapt descrisă in actul de sesizare al instantei este confirmata de materialul probator administrat in cauza in cursul urmaririi penale si readministrat in faza cercetarii judecatoresti, inculpatul săvârşind fapta pusă în sarcina sa, cu vinovăţie sub forma intenţiei directe, sustrăgând aparatul CMD cu  scopul de a şi-l însuşi pe nedrept.

La determinarea situaţiei de fapt instanţa nu a avut în vedere declaraţiile inculpatului potrivit cărora nu a săvârşit fapta reţinută în sarcina sa prin rechizitoriu, acestea necoroborându-se cu nici o altă probă administată în cauză. Astfel, susţinerile acestuia în sensul că a luat aparatul CMD cu intenţia de a-l preda la casă  sau personalului de pază  şi că nu a putut face acest lucru imediat datorită unei convorbiri pe care o purta pe telefonul mobil sunt contrazise atât de declaraţiile martorilor cât şi de procesele-verbale de consemnare a conţinutului înregistrării video din data de …2005, procese-verbale încheiate la …2005 şi …2005. (filele 7-9 d.up.). Nici unul din mijloacele  de probă sus-menţionate nu relevă împrejurarea că inculpatul, pe tot  traseul casă-control final-ieşire, ar fi vorbit la telefonul mobil, ocupaţie care să-l facă să “uite” a preda aparatul CMD. Dimpotrivă, din coroborarea tuturor acestor probe rezultă că inculpatul şi-a urmat neabătut drumul spre ieşirea din magazin unde a fost oprit de martorul x, pe tot parcursul acesta având în mâna dreaptă un bidon de apă, în mâna stângă o sacoşă cu cumpărături inscripţionată “SELGROS” iar sub braţul stâng aparatul respectiv. Acest fapt  denotă intenţia  frauduloasă a inculpatului cu privire la bunul luat şi nicidecum pe aceea de a proceda la predarea lui.  De altfel,  în fapt este puţin probabil ca inculpatul să fi vorbit  la vreun telefon mobil, de vreme ce în procesul-verbal de constatare  întocmit la faţa locului şi în dovada datată …2005 nu se consemnează găsirea nici unui telefon mobil asupra inculpatului, singurul obiect ridicat de la acesta şi predat reprezentantului magazinului fiind aparatul CMD (filele 6, 16 d.u.p.).

In ce  priveste persoana inculpatului instanţa constată că acesta este recidivist. Astfel, din fişa de cazier a inculpatului (fila d.u.p) rezultă că inculpatul a fost anterior condamnat, după cum urmează:

-                           prin s.p. nr. …1995 a Judecătoriei Sectorului x la o pedeapsă rezultantă de 10 luni închisoare cu suspendarea condiţionată a executării conform art. 81-110 Cp  pentru infracţiuni de furt prev art 208-209 lit. a, e, g Cp şi art. 208-209 lit. a Cp;

-                           prin s.p. .. a  Judecătoriei Sectorului x la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru infracţiunea de furt prev. de art. 208-209 lit. g, I Cp;

-                           prin s.p. nr. ..998 a  Judecătoriei Sectorului x la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru infracţiunea de furt prev. de art. 208-209 lit. e,I Cp;

-                           prin s.p. nr. … a Judecătoriei Sectorului x s-au contopit pedepsele din s.p. nr. … şi nr. ..1998, inculpatul urmând să execute 3 ani închisoare.

Faţă de condamnarea anterioară, fapta ce face obiectul prezentei cauze a fost săvârşită de inculpat în starea de recidivă postexecutorie prev. de art. 37 lit. b) Cp.

În drept, fapta inculpatului, care la data de ..2005, aflându-se în stare de recidivă postexecutorie,  a sustras din incinta magazinului SELGROS x un aparat CMD marca Frego, întruneşte elementele constitutive ale infractiunii de furt calificat prev. de art.208 al. 1 -209 al.1 lit. e) C.p.,   cu aplic. art.37 lit. b) C.p.

Vinovatia inculpatului fiind dovedita, pe baza probelor administrate, in raport cu fapta care a facut obiectul cercetarii judecatoresti, instanta va dispune condamnarea acestuia iar la proportinalizarea pedepsei ce urmeaza a fi aplicata inculpatului pentru infractiunea savarsita, va avea in vedere criteriile generale de individualizare prev.de art.72 al.1 C.p..În acest sens, va tine seama de limitele de pedeapsa fixate in partea speciala a Codului penal, de gradul de pericol social concret al infractiunii avand in vedere circumstantele reale ale faptei (săvârşirea într-un loc public) si imprejurarile savarsirii acesteia (fara a folosi metode periculoase), de natura si valoarea relativ mare  a bunului sustras (aparat electronic de contol mobil al datelor în valoare de cca. 1.000 euro), de circumstantele personale ale inculpatului care deşi  recidivist conform cazierului judiciar, nu a vădit, dat fiind intervalul de timp relativ mare scurs de la comiterea faptelor pentru care a fost condamnat prin s.p. nr. .. a Judecătoriei Sectorului xBucureşti, o perseverenţă infracţională manifestă în ce priveşte comiterea de fapte contra patrimoniului, precum şi de faptul ca scopul pedepsei anterioare astfel cum este descris de art.52 C.p. nu a fost atins.

Avand in vedere aceste elemente, instanta urmeaza a aplica o pedeapsă în minimul special prevazut de lege, apreciind ca in acest fel poate fi atins scopul preventiv-educativ al pedepsei.

Ca urmare, in baza baza art.208 al.1-art.209 al.1 lit.e) C.pen., cu aplic.art. 37 lit. b) C.pen., va condamna pe inculpat la 3 ani inchisoare pentru savarsirea infractiunii de furt calificat.

Avand in vedere ca pedeapsa aplicata inculpatului se va executa efectiv, in regim privativ de libertate, instanta va face aplicarea art. 71-64 Cp.

Ţinând seama că atât urmărirea penală cât şi judecata  s-au desfasurat cu inculpatul aflat in stare de libertate, instanţa în baza art. 350 alin. 1 va dispune arestarea inculpatului la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

Pe latura civilă, constatând că partea vătămată SELGROS .. nu a formulat pretenţii împotriva inculpatului,  dată fiind recuperarea în natură a prejudiciului (a se vedea fila 11 d.u.p), instanţa, văzând  disp. art. 346 al 1 C.p. p., va lua act că aceasta nu s-a constituit parte civilă în cauză.

Fata de solutia de condamnare ce va fi pronuntata, instanta în baza art 191 Cpp va obliga  inculpatul la 300 RON reprezentind cheltuieli judiciare avansate  de stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE:

In baza art.208 al.1-art.209 al.1 lit. e) C.p., cu aplic. art .37 lit. b) Cod penal, condamna pe inculpatul ww, fiul lui .., ns la .. in com. …, fara ocupatie,  recidivist, la o pedeapsa de 3 ani inchisoare pentru savarsirea infractiunii de furt calificat.

Face aplicarea art. 71-64 Cod penal.

In baza art. 350 alin. 1 Cpp dispune arestarea inculpatului la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

Ia act că partea vătămată SELGROS x nu s-a constituit parte civilă în cauză.

In baza art.191 al.1 C.p.p. obliga  inculpatul la 300 RON cheltuieli judiciare avansate  de stat.

ABANDON DE FAMILIE

Prin rechizitoriul nr. .. din data de …, Parchetul de pe langa  Judecatoria  Sectorului x  a dispus trimiterea  in judecata, a inculpatului ww, cercetat  în stare de libertate sub aspectul săvârşirii infractiunii de abandon de familie prev. de art. 305 alin. 1 lit. c) C.p.

In fapt, în actul de sesizare a instantei s-a retinut în esenţă că în perioada 02.06.2000-27.06.2003 nu a achitat fiicei sale y ns. la .. pensia de întreţinere stabilită în sarcina sa pe cale judecătorească.

În dovedirea situaţiei de fapt reţinute prin actul de sesizare s-au invocat următoarele mijloace de probă: plângerea şi declaraţiile reprezentantului legal al părţii vătămate, …., copia certificatului de naştere al părţii vătămate y, sentinţa civilă nr. … a Judecătoriei Sectorului x, sentinţa civilă nr. … a Judecătoriei Sectorului x, adresa nr. … a Administraţiei Finanţelor Publice Sector x, adresa nr. .. a Administraţiei Finanţelor Publice Sector x.

În drept, s-a reţinut ca fapta inculpatului ww întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abandon de familie prev. de art. 305 alin. 1 lit. c C.p.

Deşi legal citat inculpatul nu a dat curs chemării organelor de urmărire penală, sustrăgându-se urmăririi penale, motiv pentru care acesta nu a putut fi audiat şi s-a întocmit procedura de trimitere în judecată în lipsă .

La dosar s-a ataşat fişa de cazier judiciar a inculpatului, din care rezultă că acesta nu este cunoscut cu antecedente penale.

La cercetarea judecatoreasca, avand in vedere  imprejurarea că inculpatul, deşi legal citat inclusiv cu mandat de aducere, atât la adresele din Bucureşti, str. x şi Bucureşti, y şi la uşa Consiliului Local Sector x, nu s-a prezentat in instanţa pentru a fi audiat şi a propune probe in apărare, sustrăgându-se judecăţii, se va avea în vedere probatoriul administrat la urmărirea penală precum şi declaraţia reprezentantului legal al părţii văătmate, luată la termenul de azi … Cu prilejul audierii  reprezentantul legal al părţii vătămate s-a constituit parte civilă solicitând ca inculpatul să plătească pensie de întreţinere.

Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta  reţine următoarea situaţie de fapt:

În perioada …1993 – …2000  inculpatul a fost căsătorit cu numita …, din căsătorie rezultând minora y, născută la data de …. Prin sentinţa civilă nr. … a Judecătoriei Sectorului x, definitivă şi irevocabilă la ..2000, a fost desfăcută căsătoria dintre inculpat şi numita x, a fost încredinţată acesteia din urmă minora y, rezultată din căsătorie,iar inculpatul a fost obligat să plătească fiicei sale o pensie de întreţinere în cuantum de 175.000 ROL lunar până la majoratul copilului. Ulterior prin sentinţa civilă nr. … a Judecătoriei Sectorului …. a fost majorată pensia de întreţinere stabilită în sarcina inculpatului, la suma de 350.000 ROL lunar, până la majoratul copilului.

Inculpatul nu a achitat niciodată pensia de întreţinere la care era obligat conform hotărârilor judecătoreşti menţionate, dând dovadă de rea credinţă, deşi acesta a realizat venituri din cedarea folosinţei bunurilor pe baza unui contract de închiriere auto încheiat cu SC … SRL pe perioada 01.08.2002 – 31.07.2007. Veniturile anuale ale inculpatului, conform evidenţelor fiscale, au fost de 350.000 ROL în anul 2002, 840.000 ROL în anul 2003 şi 840.000 ROL în anul 2004.

Această situatie de fapt rezultă din coroborarea mijloacelor de probă administrate în cauză, respectiv plângerea şi declaraţiile reprezentantului legal al părţii vătămate, x, copia certificatului de naştere al părţii vătămate y, sentinţa civilă nr. .. a Judecătoriei Sectorului x, sentinţa civilă nr. xx a Judecătoriei Sectorului x, adresa nr. xa Administraţiei Finanţelor Publice Sector x, adresa nr. x a Administraţiei Finanţelor Publice Sector x, declaraţia reprezentantului legal al părţii vătămate.

Sub aspectul laturii subiective, fapta a fost săvârşită de inculpat cu vinovăţie sub forma intenţiei directe prev. de art. 19 lit. a) Cp, astfel cum rezultă din ansamblul probelor administrate în cauză. Reaua credinţă a inculpatului este evidenţiată de conduita acestuia care, deşi realiza venituri, ce-i drept reduse conform relaţiilor comunicate de Administraţia Financiară a Sectorului x, nu a achitat nimic din pensia de întreţinere la care a fost obligat deşi, având în vedere vârsta acestuia (37 ani) este capabil de muncă, la dosar neexistând dovezi care să contrazică acest aspect. De altfel exiestenţa unor venituri trebuie prezumată, neputându-se explica, avându-se în vedere cuantumul modic al veniturilor realizate din cedarea folosinţei bunurilor, cum anume inculpatul îşi asigura propria sa existenţă.

In ce  priveste persoana inculpatului  instanţa reţine că acesta nu este cunoscut cu antecedente penale.

În drept, fapta inculpatului de a nu plăti cu rea credinţă, mai mult de 2 luni, pensia de întreţinere stabilită prin sentinţele civile nr. .. şi …2001 ale Judecătoriei Sectorului x, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abandon de familie prev. de art. 305 alin. 1 lit. c C.p.

Vinovatia inculpatului fiind dovedita, pe baza probelor administrate,  in raport cu fapta care a facut obiectul cercetarii judecatoresti, instanta va dispune condamnarea acestuia iar la proportinalizarea pedepsei ce urmeaza a-i fi aplicata va avea in vedere criteriile generale de individualizare prev.de art.72 al.1 C.p. În acest sens, va tine seama de limitele de pedeapsa fixate in partea speciala a Codului penal, de gradul de pericol social concret al infractiunii constând în puternica rezoluţie infracţională a inculpatului care în mod manifest şi continuu nu a înţeles să presteze întreţinere fiicei sale, ignorând hotărârile judecătoreşti date în acest sens, de conduita procesuală a inculpatului care s-a sustras atât urmăririi penale cât şi judecăţii precum şi de circumstantele personale ale inculpatului care nu este cunoscut cu antecedente penale. Ca atare, instanţa urmează a aplica inculpatului o pedeapsă cu amenda penală în cuantum de 20.000.000 ROL, cu executare, apreciind că în acest mod se poate realiza scopul preventiv educativ al pedepsei.

În ce priveşte pretenţia formulată de reprezentantul legal al părţii vătămate cu prilejul audierii sale, respectiv obligarea acestuia la pensie de întreţinere, instanţa reţine că solicitarea este neîntemeiată, având în vedere că hotărârile civile privind obligaţii de întreţinere sunt executorii de drept conform art. 278 pct. 3 C.p.c. De altfel, sub acest aspect, cererea apare şi ca lipsită de interes.

Inadmisibilitatea acţiunii civile a reprezentantului legal al părţii vătămate nu poate fi primită,  această solicitare neconstituind  o formă procedurală neprevăzută de lege, caz în care poate fi calificată ca inadmisibilă.

Faţă de cele expuse instanţa va respinge ca neîntemeiată acţiunea civilă.

Fata de solutia de condamnare ce va fi pronuntata, instanta în baza art 191 Cpp va obliga  inculpatul la 300 RON cheltuieli judiciare avansate  de stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE:

În baza art. 305 alin. 1 lit. c C.p. condamnă pe inculpatul ww, fiul lui …., cu domiciliul in Bucureşti, str. .,  citat şi prin afişare la uşa x la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 20.000.000 ROL.

Pune în vedere inculpatului disp. art. 63¹ C.p.

Respinge acţiunea civilă formulată de reprezentantul legal al părţii vătămate yy , domiciliată în Bucureşti, str. x ca neîntemeiată.

În baza art. 191 alin. 1 C.p. obligă inculpatul la 300 RON cheltuieli judiciare avansate de stat.

INTRERUPEREA EXECUTARII PEDEPSEI

Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante la data de  … sub nr. … , condamnatul ww , detinut in Penitenciarul … , a solicitat intreruperea executarii pedepsei de 5 ani inchisoare care i-a fost aplicata prin Sentinta penala nr… a Judecatoriei  Sector x, invocand motive de ordin familial.

In motivarea cererii , condamnatul a aratat in esenta  ca locuinta sa are o s tare precara , este deteriorata si este necesara prezenta sa in familie pentru repararea locuintei.

La dosar au fost depuse copii de pe Sentinta penala nr. .. a Judecatoriei Sector x si de pe MEPI emis in baza acesteia,  iar instanta a incuviintat , la cererea condamnatului , efectuarea unei anchete sociale la domiciliul  familiei sale.

La data de .. a fost depus la dosar referatul de ancheta sociala intocmit de Primaria Dobroesti.

Analizand actele si lucrarile dosarului , instanta retine ca , incepand cu data de …, condamnatul se afla in executarea pedepsei de 5 ani  inchisoare care i-a fost aplicata prin Sentinta penala nr…. a Judecatoriei Sector x ,iar pana in prezent nu a beneficiat de amanarea sau intreruperea executarii acestei pedepse.

Instanta constata , in raport de probele administrate in cauza , ca nu s-a facut dovada unor imprejurari speciale , aparute dupa inceperea executarii de catre condamnat , care sa aiba consecinte grave pentru familia acestuia.

In acest sens , instanta retine din referatul de ancheta sociala  ca la adresa indicata de catre petent locuieste mama acestuia we, 49 ani, somera, tatal este decedat , mama sa este bolnava, petentul este cunoscut ca o persoana cu o buna crestere, mama petentului si sora sa doresc revenirea acestuia in familie.

In consecinta , instanta retine ca familia condamnatului nu are nevoie de sprijin din partea acestuia , contrar  celor sustinute de petent in cererea sa iar motivele invocate nu fac parte din cele prevazute de lege pentru intreruperea executarii pedepsei, cu atit mai mult cu cit intreruperea executarii pedepsei pe o durata de 3 luni in nici un caz nu i-ar da posibilitatea petentului sa asigure familiei sale strictul necesar de zi cu zi, sau sa aduca vreo imbunatatire situatiei materiale, financiare sau de sanatate a familiei sale.

Fata de aceste considerente , instanta constata ca nu sunt indeplinite conditiile prev. de art.455 rap. la art.453 alin.1 lit.c C.p.p. , urmand sa respinga cererea de intrerupere a executarii pedepsei , ca neintemeiata iar in baza art.192 alin.2 C.p.p. , va obliga petentul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

PENTRU  ACESTE  MOTIVE

IN  NUMELE  LEGII

HOTARASTE

In temeiul art.455 rap. la art.453 alin.1 lit.c C.p.p. , respinge cererea de intrerupere a executarii  pedepsei  formulata de condamnatul ww in comuna .., in prezent detinut in Penitenciarul .. , ca neintemeiata.

In temeiul art.192 alin.2 C.p.p., obliga condamnatul la 800.000 lei cheltuieli judiciare catre stat .

INTRERUPEREA EXECUTARII PEDEPSEI

Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante la data de …, condamnatul ww , detinut in Penitenciar Bucuresti , a solicitat intreruperea executarii pedepsei de 3 ani inchisoare care i-a fost aplicata prin Sentinta penala nr. ..  a Judecatoriei x.

In motivarea cererii, condamnatul a aratat ca este bolnav cu diagnosticul leucemie acuta.

La dosar au fost depuse copii de pe Sentinta penala nr… a Judecatoriei x si de pe MEPI emis in baza acesteia,  iar instanta a incuviintat, la cererea condamnatului, efectuarea unei expertize medicol-legale care sa stabileasca daca maladiile de care sufera condamnatul pot fi sau nu tratate in penitenciar si daca il pun in imposibilitatea de a executa pedeapsa.

La data de …, a fost depus la dosar raportul de expertiza medico-legala nr.A1/…. efectuat de INML Mina Minovici.

Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine ca, incepand cu data de 19.01.2002, condamnatul se afla in executarea pedepsei de 3 ani  inchisoare care i-a fost aplicata prin Sentinta penala nr…  a Judecatoriei x, iar pana in prezent nu a beneficiat de amanarea sau intreruperea executarii acestei pedepse.

Potrivit art.455 rap.la art.453 liot.a C.p.p., executarea pedepsei inchisorii poate fi intrerupta in cazul in care se constata pe baza unei expertize medico-legale ca cel condamnat sufera de o boala care il pune in imposibilitatea de a executa pedeapsa, iar in acest caz executarea pedepsei se intrerupe pina cind condamnatul se va gasi in situatia de a executa pedeapsa.

Potrivit raportului de expertiza medico-legala nr.A1/… efectuat de INML Mina Minovici, condamnatul ww prezinta diagnosticul leucemie acuta mielovlastica, monocitara si TBC pulmonar secundar infiltrativ nodular extinsa bilateral, iar pentru afectiunea leucemie cu evolutie si pronostic nefavorabil necesita internare intr-o clinica cu profil hematologic a Ministerului Sanatatii pe o perioada de 3luni, timp in care nu poate fi tratat in reteaua sanitara a DGP si se afla in imposibilitatea executarii pedepsei.

Fata de acest aspect, instanta constata ca sunt indeplinita conditiile prev.de art.455 si 453 lit.a C.p.p., motiv pentru care va admite cererea, va dispune intreruperea executarii pedepsei aplicata petentului condamnat pe o perioada de 3 luni, va dispune punerea in libertate a condamnatului de sub puterea MEPI …. emis de Judecatoria x iar cheltuielile judiciare vor ramine in sarcina statului.

PENTRU  ACESTE  MOTIVE

IN  NUMELE  LEGII

HOTARASTE

In temeiul art.455 rap. la art.453 lit.a C.p.p., admite cererea de intrerupere a executarii  pedepsei  formulata de condamnatul wwww, fiul ….,  si cu resedinta in x, str….. in prezent detinut in  Penitenciar Bucuresti .

Dispune intreruperea executarii pedepsei de 3 ani inchisoare aplicata petentului condamnat prin sp …. a Judecatoriei x, pe o perioada de 3 luni.

Dispune punerea in libertate a condamnatului de sub puterea MEPI … emis de Judecatoria x la data raminerii definitive a prezentei sentinte.

In temeiul art.192 alin.3 C.p.p., cheltuielile judiciare avansate ramin in sarcina statului

CONTESTATIA LA EXECUTARE

Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante la data de …, Biroul Executari Penale  al Judecatoriei Sector x a formulat din oficiu contestatie la executare cu privire la punerea in executare a s.p….  a Judecatoriei Sector x privind pe inculpatul ww cu motivarea ca in esenta ca sentinta a ramas definitiva la … , s-a emis MEPI …, mandat care nu a fost pus in executare nici pina la aceasta data, inculpatul fiind dat in urmarire generala , astfel incit in cauza a intervenit prescriptia executarii pedepsei .

La dosarul cauzei s-a depus copie s.p. nr…. a Judecattoriei Sector x , adresele IGP Serviciul Cazier Judiciar si Ministerul de Interne Sector x-Biroul Urmariri, fisa de cazier judiciar a condamnatului.

Analizind actele aflate la dosarul cauzei instanta retine ca s.p…. a Judecatoriei Sector x, definitiva prin neapelare la …,  inculpatul ww a fost condamnat la o pedeapsa  de 1 an inchisoare pentru savirsirea infractiunii prev. de art.208 alin.1 -209 lit.a,c,g C.p. cu aplic.art.13 C.p. iar in baza acestei sentinte s-a emis MEPI …care inca nu a fost pus in executare .

Din continutul adreselor ….., nr.nn si nr.mm a MI-DGPMB-Sector x , Biroul Urmariri a rezultat ca acest mandat se afla in continuare in evidenta politiei si nu a fost pus in executare deoarece inculpatul este cetatean roman plecat din tara , fiind dat in urmarire generala si are domiciliul in Franta , oras y str…

Potrivit art.126 lit.b C.p. termenul de prescriptie a executarii pedepsei este de 5 ani plus durata pedepsei ce urmeaza a fi executa iar acesttermen se calculeaza de la data cind hotarirea de condamnare a ramas definitiva.

In consecinta, instanta constata ca in speta dedusa judecatii a intervenit prescriptia executarii pedepsei intrucit de la data cind hotarirea a ramas definitiva ( …) si pina la data judecarii prezentei cauza( …) a trecut termenul de 6 ani , prevazut de lege pentru prescrierea pedepsei aplicate, timp in care nu s-.a putut pune in executare mandatul emis.

In raport de considerentele aratate in cele ce preced, instanta va admite contestatia la executare formulata , va constatata prescrisa executarea pedepsei de 1 an inchisoare aplicata prin s.p….., va inlatura executarea pedepsei sus mentionate , iar in baza art.192 alin.3 C.p.p. cheltuielile judiciare vor ramine in sarcina statului.

PENTRU  ACESTE  MOTIVE

IN  NUMELE  LEGII

HOTARASTE

Admite contestatia la executare formulata din oficiu de catre Biroul Executari Penale de pe linga Judecatoria Sector x. .

In baza art.461 lit.d  rap.la art.126 C.p. constata prescrisa executarea pedepsei de 1 an inchisoare aplicata inculpatului ww, fiul lui …in Bucuresti, cu ultim domiciliu in … a Judecatoriei Sector x pentru savirsirea infractiunii prev. de art.208 alin.1 -209 alit.a,c,g C.p. cu aplic.art.13 C.p.

Inlatura executarea pedepsei sus-mentionata.

In baza art.192 alin.3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate ramin in sarcina statului

La data de e a fost inregistrata pe rolul acestei instante cererea formulata de Comisia de propuneri pentru punerea in libertate conditionata din cadrul Penitenciarului xx  prin care se solicita liberarea conditionata a condamnatului xx din pedeapsa de  5 ani si 2 luni  inchisoare pentru furt calificat, rezultată prin contopire,  aplicata prin sentinţa penala nr. xx pronunţata de Judecătoria Sectorului x.

În procesul verbal nr.xx dresat de Penitenciar se retine ca deţinutul a fost condamnat la 5 ani si 2 luni  închisoare prin sentinţa penala nr. x pronunţata de Judecătoria Sectorului x si ca, pentru a putea fi liberat condiţionat, acesta trebuie sa execute fracţiunea de 2/3 din pedeapsa, respectiv 1258 zile închisoare   si a executat 1351 zile închisoare, in care s-au inclus 0 zile ca urmare a muncii prestate.

Mai rezulta ca pe perioada detenţiei, condamnatul a inţeles gravitatea faptei pe care o regreta şi in urma primei analize si amânării primite anterior se apreciază ca perioada executata este suficienta pentru reintegrarea in societate. S-a reţinut în caracterizare că deţinutul, care nu este căsătorit şi nu are copii,  nu a fost  căutat de familie. Condamnatul nu a fost inclus in programul de reintegrare social. A fost sancţionat dişiplinar o data cu „mustrare”; a fost recompensat o data cu suplimentarea drepturilor. Faţă de aceste aspecte, Comisia a apreciat ca timpul executat de condamnat din pedeapsa  este suficient pentru reeducarea sa, motiv pentru care a propus liberarea conditionata a condamnatului.

Analizând prevederile legale in vigoare in materia liberării condiţionate, instanţa retine ca potrivit art.59 C.p. poate fi liberat condiţionat condamnatul care a executat fracţiunea de pedeapsa prevăzuta in mod obligatoriu de lege, este disciplinat, stăruitor in munca si da dovezi temeinice de îndreptare, ţinându-se seama si de antecedentele sale penale.

Raportând aceste criterii legale la situaţia petentului condamnat si analizând actele aflate la dosarul cauzei, instanţa apreciază ca deşi petentul condamnat a executat fracţiunea de pedeapsa stabilita in mod obligatoriu de lege, aceasta împrejurare  nu-i conferă un drept, ci doar o vocaţie la acordarea beneficiului liberării condiţionate, oportunitatea acordării liberării condiţionate fiind lăsata exclusiv la latitudinea instanţei de judecata.

Având in vedere perseverenţa infracţională a condamnatului, dată de săvârşirea a numeroase fapte îndreptate contra patrimoniului (furt calificat), contopite în sentinţa ce se execută, instanţa apreciază ca timpul executat de condamnat din pedeapsa nu este suficient pentru ca acesta sa isi însuşească scopul preventiv si educativ al pedepsei, astfel incit in viitor sa nu mai comită si alte fapte infracţionale si, ca urmare a disciplinei şi dovezilor temeinice de îndreptare date până în prezent, să poată fi redat societarii.

Fata de cele reţinute mai sus, având in vedere dispoziţiile art.59-60 C.p. si art.450 alin.1 si 2 C.p.p., instanţa apreciază ca pentru moment nu este oportuna acordarea liberării condiţionate, motiv pentru care propunerea Comisiei de liberări va fi respinsa ca neîntemeiată, urmând a se fixa un termen pentru reiterare la data de y.

Având în vedere soluţia de respingere a propunerii de liberare condiţionată, instanţa va face aplicarea disp. art.192 alin.3 C.p.p., cheltuielile judiciare avansate de stat urmând a rămâne în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Respinge propunerea  de liberarea condiţionata privindu-l pe condamnatul x, fiul lui y, în prezent deţinut in Penitenciarul x, ca neîntemeiată.

În baza art. 450 alin. 2 Cpp fixează termen de reiterare la y.

In baza art.192 alin.3 C.p.p.,   cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Cu recurs in termen de 3 zile de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru condamnat.

Pronunţata in şedinţa publica, azi y.

PRESEDINTE                                                                    GREFIER

Prin rechizitoriul nrxx din data de xxx, Parchetul de pe langa  Judecatoria  Sectorului x  a dispus trimiterea  in judecata, a inculpatului x cercetat  în stare de libertate pentru savirsirea infractiunii prev. de art. 79 alin. 1 din OUG 195/2002.

In actul de sesizare a instantei s-a retinut în fapt că la data de yy în jurul orelor 02:40, cu ocazia unui control efectuat de lucrători de poliţie din cadrul DGPMB-Biroul Poliţie Rutieră, inculpatul a fost depistat în timp ce conducea pe Calea Văcăreşti din sectorul 4 autoturismul proprietate personală Dacia Super Nova. După testul alcooltest care a relevat o valoare de 0,80 mg/l în aerul expirat, inculpatul a fost condus la IML unde în urma probelor recoltate s-a stabilit că acesta avea o alcoolemie de 1,55 g%o la proba recoltată la orele 3:40 şi de 1,15 g%o la  proba recoltată  la orele 4:40.

În raportul de expertiză medico-legală dispus în cauză s-a arătat  că la ora 02:45 inculpatul putea avea o alcoolemie de cca 1,95g 0/oo.

Cu prilejul audierii în faza de urmărire penală, inculpatul a recunoscut săvârşirea faptei reţinute în sarcina sa, declarând că anterior urcării la volan a consumat 750 ml vin şi 500 ml bere.

S-a mai reţinut că, în drept, fapta savarsita de inculpat intruneste  elementele constitutive ale infractiunii prev. de art  79 alin. 1 din OUG 195/2002.

În dovedirea situaţia de fapt reţinute în actul de sesizare s-au invocat următoarele mijloace de probă:procesul-verbal întocmit de lucrători de poliţie din cadrul BPR cu ocazia depistării inculpatului, rezultatul alcooltest, bulletin de analiză toxicologică-alcoolemie, raport de expertiză medico-legală, declaraţia martorului asistent xx, declaraţiile inculpatului.

Din  fişa de cazier judiciar ataşată la d.u.p (fila 13) rezultă că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale.

In cursul cercetarii judecatoresti, la termenul de azi,  x, a fost audiat inculpatul, conform art. 323 Cpp, declaraţia acestuia fiind consemnată şi ataşată la dosarul cauzei. Cu prilejul audierii inculpatul a recunoscut şi regretat săvârşirea faptei pusă în sarcina sa prin rechizitoriu. La acelaşi termen, ca urmare a renunţării la martor formulată de reprezentantul Ministerului Public, instanţa nu a mai procedat la audierea martorului din acte x, apreciind ca inutilă cauzei această probă.

Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta  reţine următoarea situaţie de fapt:

În data de x în jurul orelor 02:40, inculpatul, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice,  a condus autoturismul Dacia Super Nova x pe Calea Văcăreşti din sectorul 4. Fiind testat cu aparatul alcooltest de către lucrători ai poliţiei rutiere la ora 02:50 inculpatulului i s-a găsit o concentraţie de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior a fost condus la IML unde probele biologice (sânge) prelevate la orele 3:40 şi 4:40 au relevat o alcoolemie de 1,55 şi respectiv 1,15 g%o. Această împrejurare este de natură să ducă la concluzia că  că la ora 2:40 (ora controlului efectuat de către organele de poliţie) inculpatul a condus auto sus-menţionat având în sânge o îmbibaţie alcoolică  (cca. 1,95 g 0/oo) mai mare de 0,80 g%o, respectiv mai mare de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Situaţia de fapt menţionată rezultă din coroborarea rezultatul testului de măsurare a concentraţiei etilice în aerul expirat (fila 5 d.u.p.), a buletinului de analiză toxicologică-alcoolemie nr. x şi a raportului de expertiză medico-legală nr.

x cu declaraţiile inculpatului, care recunoaşte săvârşirea faptei (declarând că a consumat anterior înainte de a circula cu maşina băuturi alcoolice, respectiv vin şi bere), şi cu declaraţiile date de martorul x care a asistat la testul aerului expirat făcut inculpatului de către organelle de poliţie.

Fapta de conducere a unui autovehicul având în sânge o îmbibaţie alcoolică mai mare de 0,80 g %o, respectiv o concentraţie mai mare de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, a fost săvârşită de inculpat cu vinovăţie sub forma intenţiei, aspect ce rezultă din probele administrate în cauză.

În drept, fapta inculpatului, care la data de x în jurul orelor 02:40 a condus pe drumurile publice (Calea Văcăreşti sector 4) autovehiculul Dacia Super Nova x, având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală, întruneşte elementele constitutive ale infractiunii prevăzute de art. 79 alin. 1 din OUG 195/2002.

Vinovatia inculpatului fiind dovedita, pe baza probelor administrate, in raport cu fapta care a facut obiectul cercetarii judecatoresti, instanta va dispune condamnarea acestuia iar la proportinalizarea pedepsei ce urmeaza a fi aplicata inculpatului pentru infractiunea savarsita, va avea in vedere criteriile generale de individualizare prev.de art.72 al.1 C.p..În acest sens, va tine seama de limitele de pedeapsa fixate in partea speciala a Codului penal, de gradul de pericol social concret al infractiunii, avand in vedere circumstantele reale ale faptei (starea de pericol pentru relaţiile sociale privind circulaţia pe drumurile publice generată de conducerea autovehicului într-o stare avansată  ebrietate -1,95 g 0/oo) si imprejurarile savarsirii acesteia (la o oră când traficul rutier este puţin intens), precum şi de persoana inculpatului care are un loc de muncă are în întreţinere doi copii minori şi este necunoscut cu antecedente penale, fiind la primul conflict cu legea penală.

În legătură cu persoana inculpatului,  instanţa  va reţine în favoarea acestuia circumstanţele atentuante prev. de art. 74 lit. a) şi c) Cp. În acest sens, instanţa are  în vedere  conduita bună a inculpatului înainte de săvârşirea infracţiunii concretizată în lipsa antecedentelor penale şi atitudinea procesuală sinceră a acestuia, inculpatul recunoscând şi regretând săvârşirea faptei.

Avand in vedere aceste aspecte, instanta urmeaza a aplica o pedeapsă sub minimul special prevazut de lege conform art. 76 lit. d Cp, în cuantum de 3 luni închisoare.

Relativ la scopul preventiv-educativ al pedepsei prev. de art. 52 Cp, date fiind toate circumstanţele prezentei fapte, instanţa apreciază că acesta poate fi atins şi fără executare în regim de detenţie, în cauză fiind îndeplinite condiţiile prev. de art. 81 alin. 1 lit. a, b, c Cp. Astfel fiind, pedeapsa urmează a fi suspendată condiţionat  pe termenul de încercare prevăzut de art. 82 Cp.

Faţă de cele expuse, instanţa, in baza baza art.79 alin. 1 din OUG 195/2002, cu aplic. art. 74 lit. a), c) şi art. 76 lit. d) Cp, va condamna pe inculpat la o pedeapsă de 3 luni inchisoare pentru savarsirea infractiunii de conducere a unui autovehicul având o îmbibaţie alcoolică peste limita legală, iar în baza art. 81 alin. 1 Cp va dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani şi 3 luni, termen stabilit în condiţiile art. 82 Cp. Totodată, va pune în vedere inculpatului dispoziţiile art. 83 Cp.

Fata de solutia de condamnare ce va fi pronuntata, instanta în baza art 191 Cpp va obliga  inculpatul la 200 RON reprezentind cheltuieli judiciare avansate  de stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE:

In baza art. 79 alin. 1 din OUG 195/2002, cu aplic. art. 74 lit. a), c) Cp şi art. 76 lit. d) Cp, condamna pe inculpatul y, fiul lui zzz, fara antecedente penale, la o pedeapsa de 3 luni inchisoare pentru savarsirea infractiunii de conducere a unui autovehicul având o îmbibaţie alcoolică peste limita legală.

În baza art. 81 alin. 1 Cp dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani şi 3 luni, stabilit în condiţiile art. 82 Cp.

Pune în vedere inculpatului disp. art. 83 Cp.

In baza art.191 al.1 C.p.p. obliga  inculpatul la 200 RON cheltuieli judiciare avansate  de stat.

PREŞEDINTE,                                                                           GREFIER,

Prin rechizitoriul nr. x din data de 000, Parchetul de pe langa  Judecatoria  Sectorului x  a dispus trimiterea  in judecata, a inculpatei y cercetată  în stare de libertate, sub aspectul săvârşirii infractiunii de furt calificat  prev. de art. 208 alin.1-209 alin. 1 lit.a, f) Cp, cu aplic. art. 37 lit. b). Prin acelaşi rechizitoriu s-a dispus trimiterea in judecată a inculpatului z cercetat in stare de arest preventiv, sub aspectul savârşirii infracţiunii de complicitate la furt calificat prev. de art. 26 rap.la art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. a,f C.p.

In fapt, în actul de sesizare a instantei s-a retinut în esenţă că la data de 0000 in jurul orelor 7,3o, în autobuzul liniei 102,  inculpatii au fost depistaţi în flagrant de organele de poliţie după ce au sustras, respectiv au inlesnit sustragerea unui portofel conţinând suma de 220.000 lei vechi din buzunarul părţii vătămate ww. Astfel, după punerea in mişcare a autobuzului şi plasarea inculpaţilor în stânga, respectiv in dreapta parţii vătămate,  inculpatul zzz a obstrucţionat raza vizuala a părţii vătămate intinzand mana stanga in dreptul feţei acesteia şi totodată impingandu-i geanta spre inculpata ww, iar inculpata www, profitand de “paravanul creat”, a deschis fermoarul genţii părţii vătămate sustragand din interior un portofel de culoare verde pe care l-a ascuns in buzunarul drept al hainei sale.

După finalizarea operaţiunii de sustragere, inculpaţii comunicând prin gesturi, la oprirea autobuzului in staţia RATB “Spitalul Sfantul Ioan” organele de poliţie au trecut la imobilizarea inculpatilor, moment in care inculpata wwwa aruncat pe platforma autobuzului portofelul sustras. Din cercetările efectuate a rezultat ca portofelul continea suma de 220.000 lei compusa dintr-o bancnota de 100.000 lei doua bancnote de 50.000 lei şi doua de 10.000 lei. Bunurile sustrase (portofelul şi cei 220.000 lei) au fost restituite părţii vătămate pe baza de dovada.

Fiind audiată în cursul urmăririi penale, inculpata ww  a recunoscut săvârşirea faptei, insă a negat orice participare a inculpatului zzz.

Cu prilejul declaraţiilor date la urmărirea penală inculpatul zzz a negat săvârşirea faptelor pentru care a fost cercetat.

Cu prilejul audierii de către organele de urmărire penală, cu respectarea prev. art. 76 alin. 2  Cpp, partea vătămată yyy a declarat că nu se constituie parte civilă, banii fiindu-i restituiţi pe baza de dovadă.

În dovedirea situaţiei de fapt reţinute prin actul de sesizare s-au invocat următoarele mijloace de probă: proces-verbal de constatare a infracţiunii, declaraţiile părţii vătămate yy,  declaraţiile martorului bbb, declaraţiile martorului bbbb, parţial declaraţia inculpatei ww, dovada de restituire.

În drept, s-a reţinut  fapta inculpatei wwww, aflată în stare de recidivă post executorie dată de condamnarea la 3 ani închisoare aplicată prin s.p. 4444 a Judecătoriei Sectorului x, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1-209 alin. 1 lit. a, f) Cp, cu aplic. art. 37 lit. b) Cp. De asemenea s-a reţinut că fapt inculpatului zz care a inlesnit sustragerea de către inculpata www, din geanta părţii vătămate yyyy, a unui portofel conţinând suma de 220.000 lei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la furt calificat, prev. de art. 26 C.p. rap.la art. 208 alin .1 – 209 alin. 1 lit. a,f) C.p.

Inculpata www a fost cercetată în stare de libertate, cu respectarea drepturilor şi garanţiilor procesuale. Impotriva inculpatei s-a luat masura reţinerii de 24 de ore prin Ordonanţa nr. 888 emisă de Secţia x Poliţie.

Inculpatul zz a fost cercetat in stare de arest preventiv, cu respectarea drepturilor şi garanţiilor procesuale.

Prin Ordonanţa nr. xx emisă de Secţia x Poliţie inculpatul a fost reţinut, iar prin Incheierea nr. xxx Judecătoria Sectorului x a dispus arestarea preventivă a acestuia, fiind emis MAP nr. hhh.

In cursul cercetarii judecatoresti, la termenul din xxx, după citirea actului de sesizare a instanţei,  au fost audiaţi inculpaţii cu respectarea disp.art. 70 C.p., declaraţiile acestora fiind consemnate şi ataşate la dosar (filele 39-40). Cu ocazia audierii inculpata www a recunoscut că a sustras portofelul părţii vătămate, insă a arătat că inculpatul zzz nu a avut nici o participare la săvîrşirea faptei, precizând ca nu il cunoaşte. Fiind audiat, inculpatul zz a declarat în esenţă că nu a săvârşit actele de complicitate reţinute în sarcina sa, menţionând la rândul său că nu o cunoştea pe inculpata ww.

La termenul din x a fost audiat, sub prestare de jurământ, martorul x, declaraţia acestuia fiind consemnată şi ataşată la dosar iar la termenul din y a fost audiat martorul bb, de asemenea sub prestare de jurământ, declaraţia acestuia fiind consemnată şi ataşată la dosarul cauzei .

Cu prilejul audierii ambii martori ai revenit asupra declaraţiilor date in cursul urmăririi penale.

La termenul de azi, yy, avand in vedere revenirea martorilor asupra declaraţiilor, instanţa a procedat la audierea martorului asistent nn, declaraţia acestuia fiind consemnată şi ataşata la dosar.

Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta  reţine următoarea situaţie de fapt:

La data de 000 în jurul orei 7,15, inculpaţii ys-au aflat într-un  autobuz al liniei 102 care se deplasa din direcţia “Apărătorii Patriei”- Şos. Vitan-Bârzeşti. În autobuz se mai afla şi prietenul inculpatei w, martorul uu care o însoţea pe aceasta.

În timpul mersului autobuzului, între staţiile RATB “Şos. Olteniţei” (fostă “IRA” ) şi “Spitalul Sf. Ioan” inculpaţii ww, fiind supravegheaţi de lucrători de poliţie ai DGPMB-Secţia xPoliţie care îi cunoşteau pe aceştia ca “hoţi de buzunare” , s-au plasat lângă partea vătămată bb care se afla pe platforma din dreptul uşii a doua a autobuzului. La un moment dat, inculpatul bb a obstrucţionat privirea părţii vătămate, întinzându-i mâna stângă în dreptul feţei, iar cu mâna dreaptă a împins geanta părţii vătămate spre inculpata bb. Aceasta din urmă, profitând de gesturile inculpatului, folosind mâna dreaptă a deschis fermoarul genţii sustrăgând din interior un portofel de culoare verde pe care l-a introdus în buzunarul drept al hainei sale.

După finalizarea operaţiunii de sustragere, la oprirea autobuzului în staţia “Spitalul Sf. Ioan” organele de poliţie aflate în mijlocul de transport şi care au supravegheat in continuu pe inculpaţi au trecut la imobilizarea acestora, moment în care inculpata www a aruncat pe platforma autobuzului portofelul sustras.

Cu ocazia cercetărilor a rezultat că portofelul sustras conţinea suma de 220.000 ROL, compusă dintr-o bancnotă de 100.000 ROL, două bancnote de 50.000 ROL şi două de 10.000 ROL. Pootofelul împreună cu suma de bani aflată în el a fost predat părţii vătămate pe bază de dovadă.

Această situaţie de fapt de fapt reiese din coroborarea celor consemnate în procesul-verbal întocmit de lucrătorii de poliţie din cadrul DGPMB-Secţia x Poliţie  şi  în  dovada de restituire a lucrurilor sustrase (portofelului şi suma de 220.000 ROL), cu declaraţiile părţii vătămate (care a arătat că inculpatii se aflau langa ea pe platforma autobuzului, inculpatul zz obturandu-i vederea cu mana), ale inculpatei  ww (care a recunoscut săvârşirea faptei, însă a negat orice participare a inculpatului y precum şi cu declaraţiile date la urmărirea penală de către martorii uu.

La stabilirea situaţiei de fapt instanţa nu a avut în vedere declaraţiile inculpatului zz, nerecunoaşterea faptei de către acesta fiind contrazisă vădit de procesul-verbal de depistare, de declaraţiile părţii vătămate, precum şi de declaraţiile date de martori în faza de urmărire penală.

De asemenea instanţa nu a avut în vedere declaraţiile date în faţa instanţei de. Astfel, declaraţia dată în instanţă de martorul uu nu poate fi primită, dat fiind gradul redus de obiectivitate al acesteia, martorul fiind prieten cu inculpata ww.  Nici declaraţia dată de martorul bb nu poate fi luată în considerare, aceasta necoroborându-se cu celelalte probe administrate în cauză. Nesinceritatea declaraţiilor din instanţă ale acestui martor, care a relatat că declaraţiile date la urmărirea penală (unde a descris amănunţit actele de executare săvârşite de inculpaţi) au fost făcute ca urmare a constrângerii la care a fost supus de către organele de urmărire penală, rezultă din declaraţia martorului asistent bb care a fost prezent în sediul secţiei de Poliţie. În acest sens martorul asistent arată că “…martorul scria de bună voie şi nu am văzut dacă acesta a fost forţat de poliţişti să dea o declaraţie…”.

In ce  priveste persoana inculpatei ww, conform cazierului judiciar al acesteia instanţa reţine că aceasta este cunoscută cu antecedente penale, fiind anterior condamnată la două pedepse cu închisoarea pentru săvârşirea aceluiaşi gen de infracţiuni (furt din mijloacele de transport în comun). Inculpata este recidivistă în modalitatea prevăzută de art. 37 lit. b Cp, primul termen al recidivei constituindu-l condamnarea de 3  ani închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 208-209 lit. a),f) Cp aplicată prin s.p. nr. yy a Judecătoriei Sectorului x, definitivă prin nerecurare.

Sub aspectul laturii subiective, fapta a săvârşită de inculpată cu vinovăţie sub forma intenţiei directe prev. de art. 19 lit. a) Cp, astfel cum rezultă din ansamblul probelor administrate în cauză.

În drept, fapta inculpatei www care, în stare de recidivă postexecutorie, în data de yy în jurul orelor 7,15-7,30, aflându-se în autobuzul liniei RATB 102 ce circula între staţiile “Şos. Olteniţei”-“Spitalul Sf. Ioan”, cu ajutorul inculpatului zz a sustras din genta părţii vătămate yy suma de 220.000 ROL , întruneşte elementele constitutive ale  infracţiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1-209 alin. 1 lit. a), f) Cp, cu aplic art. 37 lit. b) Cp.

Vinovatia inculpatei fiind dovedita, pe baza probelor administrate, in raport cu faptele care au facut obiectul cercetarii judecatoresti, instanta va dispune condamnarea acesteia iar la proportinalizarea pedepsei ce urmeaza a-i fi aplicata va avea in vedere criteriile generale de individualizare prev.de art.72 al.1 C.p..În acest sens, va tine seama de limitele de pedeapsa fixate in partea speciala a Codului penal, de gradul de pericol social concret al infractiunii constând în determinarea de care a dat dovadă inculpata, care, ajutată de inculpatul zz, s-a postat lângă partea vătămată şi, profitând şi de aglomeraţia existentă la orele dimineţii în mijloacele de transport în comun a sustras portofelul părţii vătămate, de frecvenţa mare a unor astfel de fapte, de circumstantele personale ale inculpatei care este  recidivistă  şi vădind ca urmare o perseverenţă infracţională în săvârşirea de fapte contra patrimoniului, respectiv furturi din buzunare (a se vedea cazierul judiciar),  precum şi de faptul ca scopul pedepsei anterioare, astfel cum este descris de art.52 C.p., nu a fost atins.

În ce priveşte conduita procesuală a inculpatei care a recunoscut săvârşirea faptei, instanţa apreciază că acest aspect nu impune aplicarea circumstanţei atenuante prev. de art. 74 lit. c) Cp, având în vedere împrejurarea că atitudinea sinceră a inculpatei, în ce priveşte actul de sustragere, a fost urmarea imediată a prinderii sale în fapt, inculpatei nemairămânându-i decât să recunoască evidenţa. De altfel, inculpata a fost sinceră numai parţial, pe parcursul urmăririi penale şi judecăţii negând participarea inculpatului zzla săvârşirea faptei.

Avand in vedere aceste elemente,  precum şi faptul că inculpata este mamă a doi copii minori, instanta urmeaza a aplica o pedeapsă orientată spre minimul special prevazut de lege, apreciind ca in acest fel poate fi atins scopul preventiv-educativ al acesteia.

Ca urmare, in baza  art. 208-209 alin. 1-art. 209 alin. 1 lit. a),f) Cp, cu aplic. art. 37 lit. b) Cp, va condamna pe inculpată la o pedeapsă de 4 ani inchisoare pentru savarsirea infractiunii de furt calificat.

Avand in vedere ca pedeapsa aplicata inculpatei se va executa efectiv, în regim privativ de libertate, şi apreciind că infracţiunea ce impune condamnarea este independentă de aspectele legate de autoritatea părintească (drepturile părinteşti) ce au în vedere interesul primordial al copilului, văzând şi Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 28.09.2004 (M.O. 484/08.06.2005), instanta, în baza art. 71 Cp,  va interzice inculpatei drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a), b), c) şi e) Cp.

În ce priveşte dreptul de a fi tutore sau curator prev de art. 64 lit. e Cp, instanţa  nu va excepta de la interdicţia prev. de art. 71 Cp exerciţiul acestui drept, dat fiind faptul că inculpata, prin antecedendele şi faptele sale, a dat dovadă de rele purtări, în sensul art. 117 lit. c) C.fam.

De asemenea, instanţa în baza art. 88 Cp va deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii de 24 de ore, măsură luată prin ordonanţa nr. yy emisă de Secţia xPoliţie

Ţinând seama că atât urmărirea penală cât şi judecata  s-au desfasurat cu inculpata aflată in stare de libertate, instanţa în baza art. 350 alin. 1 va dispune arestarea inculpatei la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

Privitor la persoana inculpatului zz, conform cazierului judiciar al acestuia (fila 38 d.u.p),  instanţa reţine că aceasta este cunoscut cu antecedente penale, fiind condamnat anterior la o pedeapsa de 2 ani inchisoare cu suspendarea sub supraveghere, ( a se vedea cazierul judiciar), condamnare aplicată prin sentinţa penala nr. y a Judecătoriei Sector x, definitivă prin decizia penala nr. xx a Curtii Supreme de Justiţie, şi pentru care s-a implinit termenul de reabilitare.

Sub aspectul laturii subiective, actele materiale de complicitate constând în ajutorul dat inculpatei ww (obstrucţionarea vederii părţii vătămate şi împingerea genţii acesteia către inculpata ww, asigurând astfel succesul operaţiunii de sustragere) au fost săvârşite de inculpat cu vinovăţie sub forma intenţiei directe prev. de art. 19 lit. a) Cp, astfel cum rezultă din ansamblul probelor administrate în cauză.

În drept, fapta inculpatului zz care, în data de yy în jurul orelor 7,15-7,30, aflându-se în autobuzul liniei RATB 102 ce circula între staţiile “Şos. Olteniţei”-“Spitalul Sf. Ioan”, a ajutat ( impiedicand vederea părţii vătămate şi impingand geanta acesteia către cealaltă inculpata) la sustragerea de către inculpata www a unui portofel continand  suma de 220.000 lei in paguba părţii vătămate yy, intruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la furt calificat prev. de art. 26 C.p. rap. la art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. a,f C.p.

Vinovatia inculpatului fiind dovedita, pe baza probelor administrate, in raport cu faptele care au facut obiectul cercetarii judecatoresti, instanta va dispune condamnarea acestuia iar la proportinalizarea pedepsei ce urmeaza a-i fi aplicata va avea in vedere criteriile generale de individualizare prev.de art.72 al.1 C.p..În acest sens, va tine seama de limitele de pedeapsa fixate in partea speciala a Codului penal, de gradul de pericol social concret al infractiunii constând în concertarea eforturilor sale cu  ale inculpatei in vederea sustragerii portofelului părţii vătămate, profitand de aglomeraţia existentă in mijloacele de transport in comun la acea ora, de frecvenţa mare a unor astfel de fapte, de circumstantele personale ale inculpatului care in ciuda avertismentului dat de condamnarea pe care a suferit-o  a vădit persevernta infracţionala dovedind că scopul preventiv – educativ al condamnării anterioare, astfel cum este descris de art.52 C.p., nu a fost atins.

Avand in vedere aceste elemente,  precum şi faptul că inculpatul  este căsătorit, fiind tată a cinci copii minori, instanta urmeaza a aplica o pedeapsă orientată spre minimul special prevazut de lege, apreciind ca in acest fel poate fi atins scopul preventiv-educativ al acesteia.

Ca urmare, in baza  art.26 C.p. rap. la art 208-209 alin. 1-art. 209 alin. 1 lit. a),f) Cp,  va condamna pe inculpat la o pedeapsă de 4 ani inchisoare pentru savarsirea infractiunii de complicitate la furt calificat.

Avand in vedere ca pedeapsa aplicata inculpatului se va executa efectiv, în regim privativ de libertate, şi apreciind că infracţiunea ce impune condamnarea este independentă de aspectele legate de autoritatea părintească (drepturile părinteşti) ce au în vedere interesul primordial al copilului, văzând şi Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 28.09.2004 (M.O. 484/08.06.2005), instanta, în baza art. 71 Cp,  va interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a), b), c) şi e) Cp.

În ce priveşte dreptul de a fi tutore sau curator prev de art. 64 lit. e Cp, instanţa  nu va excepta de la interdicţia prev. de art. 71 Cp exerciţiul acestui drept, dat fiind faptul că inculpatul, prin antecedendele şi faptele sale, a dat dovadă de rele purtări, în sensul art. 117 lit. c) C.fam.

De asemenea, instanţa în baza art. 88 Cp va deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive de la 08.04.2005 la zi.

În baza art. 350 alin. 1 C.p.p. instanţa va menţine starea de arest a inculpatului.

Pe latura civilă, având în vedere dovada de restituire către partea vătămată a sumei de 220.000 ROL sustrase de inculpată (fila 53 d.u.p.), precum şi declaraţiile părţii vătămate care nu a formulat pretenţii împotriva inculpaţilor, instanţa va lua act că partea vătămată y  nu s-a constituit parte civilă în cauză.

Fata de solutia de condamnare ce va fi pronuntata, instanta în baza art 191 Cpp va obliga  inculpatii la cate  200 RON fiecare, reprezentind cheltuieli judiciare avansate  de stat.

Onorariile apărătoriilor din oficiu ale inculpatilor se vor suporta din fondurile Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE:

În baza art. 208 alin. 1-209 alin. 1 lit.a, f) Cp, cu aplic. art. 37 lit. b) Cp, condamna pe inculpata ww, fiica lui, de cetăţenie română, necăsătorită, doi copii minori, studii 9 clase, fara ocupatie,  recidivistă, domiciliată  in Bucureşti, la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

In baza art. 71 Cod penal interzice inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a,b,c şi e  C.p.

În baza art. 88 alin. 1 Cp deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii de 24 de ore luată prin Ordonanţa nr. x emisă de Secţia xPoliţie.

In baza art. 350 alin. 1 Cpp dispune arestarea inculpatei la ramanerea definitivă a prezentei hotariri

În baza art.26 C.p. rap.la art. 208 alin. 1 – 209 alin .1 lit. a,f C.p. condamna pe inculpatul z, de cetaţenie romana,  căsătorit, cinci copii minori, neşcolarizat, cunoscut cu antecedente penale, domiciliat in in prezent deţinut in Penitenciarul Bucureşti Jilava, la o pedeapsa de 4 ani inchisoare pentru savârşirea infracţiunii de complicitate la furt calificat.

In baza art. 71 C.p. interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64  alin. 1 lit.a,b,c, si e C.p.

In baza art. 88 alin. 1 C.p. deduce din pedeapsa aplicata durata retinerii şi arestării preventive de la xx la zi.

În baza art. 350 alin. 1 C.p.p.menţine starea de arest a inculpatului.

Ia act că partea vătămată y nu s-a constituit parte civilă in cauză, prejudiciul fiind recuperat.

In baza art.191 al.1 C.p.p. obliga  inculpatii la cate 200 RON fiecare cheltuieli judiciare avansate  de stat.

Onorariile apărătorilor din oficiu ai inculpatilor se suporta din fondurile Ministerului Justiţiei.

Contestatia in anulare

Codul de procedura civila, la art. 317 alin (1) pct. 1 prevede„ Hotararile irevocabile pot fi atacate cu contestatie in anulare pentru motivele aratate mai, numai daca aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului (…) 1. cand procedura de chemare a partii, pentru ziua cand s-a judecat pricina, nu a fost indeplinita potrivit cu cerintele legii (…)”
Daca pentru termenul cand au avut loc dezbaterile in fond partea a fost legal citata, este lipsita de relevanta imprejurarea ca la data cand s-a amanat pronuntarea, aceasta nu a mai fost citata. Ca atare, contestatie in anulare fundamentata pe acest considerent nu este admisibila.

In speta, partea – unitatea reclamanta – a formulat contestatie in anulare impotriva sentintei primei instante, aratand ca pentru data cand a avut loc amanarea pronuntarii nu a fost citata.

Contestatia este neintemeiata pentru ca din  probele existente la dosar rezulta ca pentru termenul cand au avut loc dezbaterile in fond contestatoarea a fost legal citata, iar la data cand s-a amanat pronun

Contestatia in anulare speciala este o cale de atac extraordinara, de retractare, ce se poate exercita in cazurile anume prevazute de art. 318 C.pr.civ.
Contestatia in anulare este o cale de atac extraordinara de retractare, creata de lege numai pentru remedierea unor greseli materiale, nu si pentru reformarea unor greseli de fond. Greselile materiale trebuie apreciate in raport cu datele existente la dosarul cauzei la data pronuntarii hotararii, deoarece numai in acest mod se poate hotari daca dezlegarea data recursului este sau nu rezultatul unei greseli materiale.
Dispozitiile legale ale art. 318 C.pr.civ. au un camp limitat de aplicatie, astfel ca ele trebuie sa fie interpretate, in toate cazurile, in mod restrictiv, pentru a nu deschide in ultima instanta calea unui veritabil recurs.

Prin decizia nr. 5584 din 24 iunie 2005, pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie, Sectia civila si de proprietate intelectuala, s-a admis recursul declarat de primarul Municipiului Ramnicu Valcea impotriva deciziei Curtii de Apel Pitesti, pe care a modificat-o in sensul ca a respins apelul reclamantilor.

Impotriva acestei hotarari au formulat contestatie in anulare reclamantele G.M. si V.F. sustinand, in esenta ca, solutia instantei de recurs se intemeiaza pe grave erori materiale ale instantei, ca datele cuprinse in motivarea deciziei sunt eronate fata de situatia reala , fiind potrivnice situatiei de fapt si de drept dedusa judecatii, cat si tuturor probelor din proces, ceea ce duce la concluzia  certa ca instanta investita a solutionat cauza fara a lua in calcul datele reale si corecte precizate de reclamante prin actiune.
Se mai arata ca, in mod gresit s-a retinut in motivarea hotararii ca, reclamantele au uzat si de procedura speciala instituita prin Legea nr. 10/2001, fara a face cunoscut instantelor aceasta imprejurare, desi niciodata nu au negat ca au formulat si notificare pentru dobandirea terenului expropriat.

Contestatia in anulare este nefondata.

In conformitate cu dispozitiile art. 318 C.pr.civ., atunci cand dezlegarea data este rezultatul unei greseli materiale sau cand instanta, respingand recursul sau admitandu-l numai in parte, a omis din greseala sa cerceteze vreunul din motivele de recurs.
Primul motiv prevazut de art. 318 C.p.civ. pentru formularea contestatiei in anulare are in vedere erori materiale in legatura cu aspectele formale ale judecatii recursului. Este vorba de acele greseli pe care le comite instanta prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale. Textul vizeaza greseli, de fapt, involuntare si nu greseli de judecata.

In speta, a fost rezolvata problema modului in care s-a preluat terenul revendicat, respectiv prin expropriere, ca scopul acesteia s-a realizat,  terenul facand parte din domeniul public, preluarea fiind cu titlu, aspecte fata de care s-a ajuns la solutia data prin hotararea contestata.

De fapt, prin contestatie se invoca greseli de judecata, de interpretare, nefiind vorba despre erori materiale. In aceasta situatie, a da partilor posibilitatea de a se plange aceleiasi instante, care a dat hotararea in recurs,  de modul in care s-au apreciat probele si s-a stabilit raportul dintre ale, s-ar deschide calea recursului la recurs, care sa fie solutionata de aceeasi instanta pe motivul gresitei stabiliri a situatiei de fapt.
Or, in cauza, sustinerile formulate prin contestatia in anulare au fost invocate si examinate in celelalte faze procesuale.

Contestatia in anulare speciala este o cale de atac extraordinara, de retractare, ce se poate exercita in cazurile anume prevazute de art. 318 C.pr.civ.
Aceasta cale de atac nu poate fi exercitata pentru remedierea unor greseli de judecata, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispozitii legale de drept substantial sau procedural. Contestatia in anulare se infatiseaza ca o cale de atac extraordinara de retractare , creata de lege numai pentru remedierea unor greseli materiale, nu si pentru reformarea unor greseli de fond. Greselile materiale trebuie apreciate in raport cu datele existente la dosarul cauzei la data pronuntarii hotararii, deoarece numai in acest mod se poate hotari daca dezlegarea data recursului este sau nu rezultatul unei greseli materiale.

Dispozitiile legale ale art. 318 C.pr.civ. au un camp limitat de aplicatie, astfel ca ele trebuie sa fie interpretate, in toate cazurile, in mod restrictiv, pentru a nu deschide in ultima instanta calea unui veritabil recurs.
Fiind o cale de retractare  si nu de cenzura judiciara, contestatia in anulare nu poate fi exercitata pentru alte motive decat ele prevazute de lege, fiind inadmisibila repunerea in discutie a unor probleme de fond ce au fost solutionate de instanta si care s-a pronuntat asupra motivelor de casare invocate de parte.

Fata de considerentele prezentate s-a retinut ca, desi s-au invocat dispozitiile art. 318C.P.civ., nu sunt intrunite cerintele prevazute de acest text si s-a respins contestatie in anulare formulata.

Despre Revizuirea hotararilor

Potrivit Art. 322 Cod pr.civ. revizuirea unei hotarari ramase definitiva in instanta de apel sau prin neapelare, precum si a unei hotarari data de o instanta de recurs atunci cand evoca fondul, se poate cere in urmatoarele cazuri:
1. daca dispozitivul hotararii cuprinde dispozitii potrivnice ce nu se pot aduce la indeplinire;

2. daca s-a pronuntat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronuntat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decat s-a cerut;
3. daca obiectul pricinii nu se afla in fiinta;

4. daca un judecator, martor sau expert, care a luat parte la judecata, a fost condamnat definitiv pentru o infractiune privitoare la pricina sau daca hotararea s-a dat in temeiul unui inscris declarat fals in cursul sau in urma judecatii ori daca un magistrat a fost sanctionat disciplinar pentru exercitarea functiei cu rea-credinta sau grava neglijenta in acea cauza;
5. daca, dupa darea hotararii, s-au descoperit inscrisuri doveditoare, retinute de partea potrivnica sau care nu au putut fi infatisate dintr-o imprejurare mai presus de vointa partilor, ori daca s-a desfiintat sau s-a modificat hotararea unei instante pe care s-a intemeiat hotararea a carei revizuire se cere;

6. daca statul ori alte persoane juridice de drept public sau de utilitate publica, disparutii, incapabilii sau cei pusi sub curatela nu au fost aparati deloc sau au fost aparati cu viclenie de cei insarcinati sa-i apere;
7. daca exista hotarari definitive potrivnice date de instante de acelasi grad sau de grade deosebite, in una si aceeasi pricina, intre aceleasi persoane, avand aceeasi calitate.
Aceste dispozitii se aplica si in cazul cand hotararile potrivnice sunt date de instante de recurs. In cazul cand una dintre instante este Inalta Curte de Casatie si Justitie, cererea de revizuire se va judeca de aceasta instanta;
8. daca partea a fost impiedicata sa se infatiseze la judecata si sa instiinteze instanta despre aceasta, dintr-o imprejurare mai presus de vointa sa.
9. daca Curtea Europeana a Drepturilor Omului a constatat o incalcare a drepturilor sau libertatilor fundamentale datorata unei hotarari judecatoresti, iar consecintele grave ale acestei incalcari continua sa se produca si nu pot fi remediate decat prin revizuirea hotararii pronuntate.

Art. 323

Cererea de revizuire se indreapta la instanta care a dat hotararea ramasa definitiva si a carei revizuire se cere.
In cazul Art. 322 pct. 7, cererea de revizuire se va indrepta la instanta mai mare in grad fata de instanta sau instantele care au pronuntat hotararile potrivnice. Cand cele doua instante care au dat hotararile potrivnice fac parte din circumscriptii judecatoresti deosebite, instanta mai mare in grad la care urmeaza sa se indrepte cererea de revizuire va fi aceea a instantei care a dat prima hotarare.

Art. 324

Termenul de revizuire este de o luna si se va socoti:
1. in cazurile prevazute de Art. 322 pct. 1, 2 si 7 alin. 1, de la comunicarea hotararilor definitive, iar cand hotararile au fost date de instante de recurs dupa evocarea fondului, de la pronuntare; pentru hotararile prevazute la punctul 7 alin. 2 de la pronuntarea ultimei hotarari;
2. in cazul prevazut de Art. 322 pct. 3, de la cel din urma act de executare;
3. in cazurile prevazute de Art. 322 pct. 4, din ziua in care partea a luat cunostinta de hotararea instantei penale de condamnare a judecatorului, martorului sau expertului ori de hotararea care a declarat fals inscrisul. In lipsa unei astfel de hotarari termenul curge de la data cand partea a luat cunostinta de imprejurarile pentru care constatarea infractiunii nu se mai poate face printr-o hotarare penala, dar nu mai tarziu de 3 ani de la data producerii acestora;
4. in cazurile prevazute de Art. 322 pct. 5, din ziua in care s-au descoperit inscrisurile ce se invoca ori, dupa caz, din ziua in care partea a luat cunostinta de hotararea desfiintata sau modificata pe care s-a intemeiat hotararea a carei revizuire se cere;
5. in cazurile prevazute de Art. 322 pct. 6, de la comunicarea hotararii definitive facuta statului ori celorlalte persoane de drept public sau de utilitate publica, sau de la intoarcerea disparutului ori de la dobandirea capacitatii; in aceste din urma doua cazuri termenul fiind de 6 luni.

In cazul Art. 322 pct. 8 termenul de revizuire este de 15 zile si se socoteste de la incetarea impiedicarii.

Pentru motivul prevazut la Art. 322 pct. 9, termenul este de 3 luni de la data publicarii hotararii Curtii Europene a Drepturilor Omului in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.

Art. 325

Instanta poate suspenda executarea hotararii a carei revizuire se cere, sub conditia darii unei cautiuni. Dispozitiile Art. 403 alin. 3 si 4 se aplica in mod corespunzator.
Art. 326

Cererea de revizuire se judeca potrivit dispozitiilor prevazute pentru cererea de chemare in judecata.
Intampinarea este obligatorie si se depune la dosar cu cel putin 5 zile inaintea termenului de judecata.
Dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii si la faptele pe care se intemeiaza.

Art. 327

Daca instanta incuviinteaza cererea de revizuire, ea va schimba, in tot sau in parte, hotararea atacata, iar in cazul hotararilor definitive potrivnice, ea va anula cea din urma hotarare.
Se va face aratare de hotararea data in revizuire, in josul originalului hotararii revizuite.
Art. 328

Hotararea asupra revizuirii este supusa cailor de atac prevazute de lege pentru hotararea revizuita.

Daca revizuirea s-a cerut pentru hotarari potrivnice calea de atac este recursul, cu exceptia cazului in care instanta de revizuire este Inalta Curte de Casatie si Justitie, a carei hotarare este irevocabila.

INSTANŢA,
Deliberând asupra cauzei de faţă:
I. Obiectul cauzei şi cadrul procesual:
Constată că în data de 07.10.2008, sub nr. 5969/221, s-a înregistrat pe rolul Judecãtoriei Deva, acţiunea reclamantului P.G.V. care a solicitat în contradictoriu cu pârâta B.A. obligarea pârâtei la încheierea unui contract în formã autentica pentru imobilul evidenţiat în CF 302 Vetel, nr. Top. 305, parcela 2509/1, în suprafata de 1800 mp, teren situat în localitatae Vetel, zona Calamari (mãrul-Neagului-Apa Minerala), jud. Hunedoara sau, în caz de refuz sã se pronunţe o hotãrâre care sa tina loc de act autentic şi sã se dispuna întabularea în cartea funciara.
Acţiunea a fost timbratã cu 1271 lei şi s-a aplicat timbru judiciar de 5 lei.
Acţiunea a fost ulterior precizatã în sensul cã s-a solicitat introducerea în cauzã în calitate de pârâţi a celorlalţi doi moştenitori ai defunctului B.I., beneficiarul titlului de proprietate nr. 91982/221/20.04.2007 în care este inclus terenul ce face obiectul litigiului, respectiv S.O.şi B.I..
S.O.şi B.I.au depus o cereri de intervenţie în interes propriu prin care au soliciat respingerea acţiunii.
Cererile de intervenţie nefiind legal timbrate au fost anulate în şedinţa din data de 14.01.2009 (a se vedea Incheierea de la fila 43).
II. Temeiurile de fapt şi de drept invocate de pãrţi:
II.1 Expunând situatia de fapt, reclamantul a arãtat cã a încheiat cu pârâta B.A., în anul 2006 un contract de vânzare-cumparare sub semnatura privata prin care pârâta s-a obligat sa-i trasfere dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu pentru suma de 200 milioane lei vechi (20.000 lei noi).
La data încheierii contractului, s-a platit un avans de 25 milioane lei vechi, urmand ca diferenţa sa fie achitata la data încherii actului în forma autenica.
Reclamantul a invitat pârâta la Biroul Notarului Public H.I. în data de 19.09.2008, ora 10, dar aceasta nu s-a prezentat.
In drept, au fost invocate prevederile art. 27 din Legea nr. 7/1996, art. 969, 970 şi 1073 Cod civil.
II.2 Pârâta a depus întâmpinare (f.20-21) prin care a solicitat respingerea acţiunii, arãtând cã terenul a fost proprietatea defunctului B.I.cãruia i s-a reconstituit dreptul de proprietatea în baza Legii fondului funciar nr. 18/1991 emiţându-i-se titlul de proprietate nr. 91982/221/20.04.2007.
Moştenitorii defunctului B.I.sunt cei doi copii B.I.şi S.O.şi pârâta.
Prin urmare, singurã, nu poate încheia contract de vânzare-cumpãrare pentru acest teren.
II.3 B.I.şi S.O., au depus cereri de intervenţie în nume propriu prin care au arãtat cã sunt şi ei moştentori iar pârâta care are doar o cota de 2/8 din teren astfel încât nu poate vinde singurã terenul
Chiar dacã cererile de intervenţie în nume propriu au fost anulate ca netimbrate, având în vedere motivarea acestora, instanţa le va analiza ca apãrãri în prezenta cauzã în care intervenienţii iniţiali au fost chemaţi în judecatã ca pârâţi.
III. Probele administrate:
III. 1 Contrar prevederilor exprese ale art. 112 alin. (1) pct. 5 din Codul de procedurã civilã şi ignorând prevederile art. 138 Cod pr civila reclamantul, deşi asistat de avocat, prin cererea de chemare în judecatã nu a solicitat niciun fel de probe, anexând însã urmãtoarele înscrisuri (fãrã alte explicaţii):
- Incheierea de certificare nr. 1359/19.09.2008 prin care BNP H.I., certificãfaptul cã pârâta B.A. nu s-a prezentat pentru a încheia contractul în formã autenticã (f. 7);
- Notificarea fãcutã prin intermediul executorului judecãtoresc (f.11);
- Un înscris sub semnãturã privatã denumit “contract de vânzare-cumpãrare încheiat în data de 02 septembrie 2006” prin care pârâta B.A. s-a obligat sã vândã reclamantului o suprafaţa de 1800 mp teren situat în localitatea Vetel, zona Calamari (mãrul-Neagului-Apa Minerala), jud. Hunedoara, parcela cadastralã noua nr. 2509/1, pe care l-a moştenit de la soţul B.I., pentru preţul de 200.000.000 lei vechi, din care, la data încheierii convenţiei a primit 25.000.000 lei (f. 12)
- Contract de vânzare-cumpãrare încheiat în 9 aprilie 1927 şi o schitã cadastralã (f. 8-9);
- Chitanţa datatã 07.09.2006 prin care pârâta B.A. confirmã primirea sumei de 10.000.000 lei vechi, reprezentând avans pentru terenul ce face obiectul contractului de vânzare-cumpãrare din data de 2 septembrie 2006 (f. 10).
III. 2 Pârâta B.A., contrar prevederilor exprese ale art. 115 pct. 3 din Codul de procedurã civilã şi ignorând prevederile art. 138 Cod pr civila a formulat generic o cerere de probaţiune solicitând proba cu înscrisuri, fãrã a arãta la ce înscrisuri se referã şi sub ce aspect sunt relevante în cauzã şi a mai adãugat cã va solicita şi proba cu interogatoriu şi cu martori “în funcţie de mersul dezbaterilor”. Nu a indicat nici numele si adresele martorilor şi nici eventualele fapte şi împrejurãri pe care doreşte sã le probeze cu martori.
A anexat urmãtoarele înscrisuri:
- recipisa de consemnare a sumei de 3.500 lei pe numele reclamantului, datatã 10.12.2008, respectiv data primului termen de judecatã stabilit în cauzã (f. 22);
- Titlul de proprietate nr. 91982/221/20.04.2007 emis pe numele defunctului B.I., în care este inclusã parcela nr. 2590/1, care a fãcut obiectul convenţiei încheiate în data de 02 septembrie 2006 (f. 23)
- Certificatul de moştenitor nr. 41/08.12.2008, emis dupã o lunã de la data la care s-a introdus cererea de chemare în judecatã (f. 24)
III. 3 Pârâţii B.I.şi S.O., reprezentaţi de acelaşi avocat cu pârâta B.A., nu au propus probe.
III. 4 In temeiul art. 129 alin. (5) Cod pr.civilã, instanţa, din oficiu a solicitat Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliarã Deva sã comunice CF 302 Veţel, menţionatã în convenţia din data de 02 septembrie 2006.
Cartea funciarã a fost comunicatã pentru termenul din 14.01.2009 (f. 33-41).
Tot la termenul din data de 14.01.2009, instanta a încuviinţat interogatoriul pãrţilor şi a constatat decãderea din probã a pãrţilor, având în vedere prevederile art. 138 Cod pr civilã.
Aceste prevederi din dreptul procesual intern aplicate de instanţã, sunt în deplin acord cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.
In acest sens vom cita doar douã exemple recente.
Astfel, în hotãrârea Curţii datã în data de 13.01.2009 în cauza Faimblat c. României, Curtea Europeanã a Drepturilor Omului, reiterând jusriprudenţa sa constantã a arãtat cã dreptul protejat de art. 6 alineat 1 din Convenţie, nu este absolut şi se pretează la unele limitări implicit admise, având în vedere faptul că prin însăşi natura sa, presupune o reglementare din partea statului, care se bucură în această privinţă de o anumită marjă de apreciere (a se vedea alineatul 22 din hotãrâre)
Mai concret, în hotãrârea Curţii datã în data de 30.09.2008 în cauza Ana şi Ioan Radu c. României, Curtea Europeanã a Drepturilor Omului a respins cererea reclamanţilor referitoare la constatarea încălcării art. 6 alineat 1 din Convenţie arãtând cã nu se poate reţine încãlcarea acestui text din Convenţie, în mãsura în care este vorba despre reguli de procedurã care vizează şi garanteaza buna desfăşurare a procedurii judiciare interne, reguli clare, accesibile şi previzibile, care nu au fost respectate de partea care invocã încãlcarea art. 6 alineat 1 (a se vedea alineatul 35 din hotãrâre).
III. 5 In şedinţa din data de 04.02.2009, s-au luat interogatorii pãrţilor (f. 48-54).
IV. Analizând actele şi lucrãrile dosarului în contextul reglementãrile legale în vigoare, instanţa constatã urmãtoarele:
IV. 1 Starea de fapt reţinutã de instanţã:
Pârâta B.A. a încheiat cu reclamantul o convenţie prin care s-a obligat sã vândã o suprafaţa de 1800 mp teren situat în localitatea Vetel, zona Calamari (Mãrul-Neagului-Apa Minerala), jud. Hunedoara, parcela cadastralã noua nr. 2509/1, în înscrisul sub semnãturã privatã încheit cu aceastã ocazie, arãtându-se care a moştenit terenul de la soţul ei, Bedea Ion.
In convenţie s-a arãtat cã preţul vânzãrii este de 200.000.000 lei vechi, din care, la data încheierii convenţiei pârâta a primit 25.000.000 lei.
Convenţia a fost încheiatã în prezenţa pârâtei Sighiartãu Olivia, fiica pârâtei B.A., care a semnat ca martor.
Potrivit rãsunsurilor date de pârâta Sighiartãu Olivia, o parte din banii primiţi în baza acestei convenţii au fost daţi de pârâta B.A., fiice pârâtei.
La câteva zile dupã ce s-a încheiat convenţia, pârâta B.A. a mai primit încã 10.000.000 lei vechi de la reclamant, tot ca avans pentru terenul pe care s-a obligat sã-l vândã.
In data de 20.04.2007 a fost emis Titlul de proprietate nr. 91982/221/.2007, în care este inclusã parcela nr. 2590/1, care a fãcut obiectul convenţiei încheiate în data de 02 septembrie 2006.
Pentru a-şi îndeplini obligaţiile asumate prin convenţia încheiatã, pârâta ar fi trebuit sã întabuleze titlul de proprietate în cartea funciarã (operaţiune la care era obligatã şi în temeiul art. 59 din Legea cadastrului şi publicitãţii imobilare, nr. 7/1996), sã facã ieşirea din indiviziune şi apoi sã încheie actul în formã autenticã.
Pârâta, nu numai cã nu a fãcut nimic din ceea ce era obligatã sã facã dar, în data de 8 decembrie 2009, respectiv, dupã aproximativ o lunã de la data la care a fost chematã în judecatã, s-a prezentat împreunã cu ceilalţi doi pârâţi, la BNP Roman Florina Violeta, declarãnd cã în masa succesoralã dupã defunctul B.I., este inclus doar acest teren şi obţinând certificat de moştenitor în care cei trei pârâţi figureazã ca şi coproprietari asupra terenului.
Toţi cei trei pârâţi au recunoscut însã în fata instanţei cã în realitate, în masa succesoralã mai erau şi alte imobile, de unde se poate deduce intenţia clarã de a frauda drepturile reclamantului.
Mai mult, banii primiţi de pârâta B.A., cu mai mult de doi ani în urmã, au fost consemnaţi de pârâţi la dispoziţia reclamantului doar în ziua în care a fost primul termen de judecatã în cauzã (a se vedea recipisa de la fila 22).
IV. 2 Concluziile instanţei:
IV.2. A Referitor la petitul având ca obiect pronuntarea unei hotãrâri care sã ţinã loc de act autentic şi la cel referitor la obligarea OCPI sa întabuleze în cartea funciarã dreptul reclamantului, instanţa constatã urmãtoarele:
Potrivit prevederilor art. 5 alin. 2 din Titlul X din Legea nr. 247/2005 “În situaţia în care după încheierea unui antecontract cu privire la teren, cu sau fără construcţii, una dintre părţi refuză ulterior să încheie contractul, partea care şi-a îndeplinit obligaţiile poate sesiza instanţa competentă care poate pronunţa o hotărâre care să ţină loc de contract.”
Din analiza acestui text, rezultă că în cazul acţiunii prin care se cere pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic, reclamantul trebuie să facă dovada că şi-a îndeplinit propriile obligaţii şi că pârâtul refuză să şi le îndeplinească pe ale lui şi evident, mai trebuie îndeolinitã şi condiţia ca imobilul sã fie întabulat în cartea funciarã.
In speţã, terenul fiind situat într-o zonã cu tradiţie în regim de carte funciarã, înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 7/1996, înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciarã avea efect constitutiv de drepturi (a se vedea art. 17 din Decretul Lege nr. 115/1938).
In prezent, potrivit prevederilor art. 20 din Legea cadastrului şi publicitãţii imobiliare nr. 7/1996, dreptul de proprietate şi celelalte drepturi reale asupra unui imobil se vor înscrie în cartea funciară pe baza actului prin care s-au constituit ori s-au transmis în mod valabil. Drepturile reale se sting numai prin înscrierea radierii lor din cartea funciară, cu consimţământul titularului dreptului. Hotărârea judecătorească definitivă şi irevocabilă sau, în cazurile prevăzute de lege, actul autorităţii administrative va înlocui acordul de voinţă cerut în vederea înscrierii drepturilor reale, dacă sunt opozabile titularilor.
Potrivit prevederilor artl 30 alin. (1) din acelaşi act normativ, dacă în cartea funciară s-a înscris un drept real, în condiţiile prezentei legi, în folosul unei persoane, se prezumă că dreptul există în folosul ei, dacă a fost dobândit sau constituit cu bună-credinţă, cât timp nu se dovedeşte contrariul.
In speţã, nici pârâţii şi nici B.I., beneficiarul titlului de proprietate în care este inclusã parcela de teren ce face obiectul litigiului, nu figureazã ca proprietari în CF 302 Veţel, singura carte existentã în prezent, având în vedere faptul cã titlul de proprietate nu a fost încã întabulat într-o carte funciarã nouã, în condiţiile art. 59 din Legea nr. 7/1996.
Faţã de cele expuse mai sus, deşi pârâţii au refuzat clar şi categoric sã se prezinte la notar pentru încheierea actului în formã autenticã, instanţa trebuie sã respingã petitele privind pronunţarea unei hotãrâri care sã ţinã loc de act autentic şi privind dispunerea întabulãrii în cartea funciarã, pentru cã în lipsa întabulãrii moştenitorilor beneficiarului titlului, o astfel de hotãrâre ar rãmâne fãrã efecte juridice, ceea ce nu poate fi permis într-un stat de drept..
IV.2. B Referitor la petitul având ca obiect depunerea de diligenţe în vederea transmiterii dreptului de proprietate.
Potrivit prevederilor art. 969 Cod civil, convenţiile legal fãcute, au putere de lege între pãrţile contractante iar potrivit prevederilor art. 723 alin. (1) Cod pr civilã, drepturile procedurale trebuie exercitate cu buna-credinta si potrivit scopului in vederea căruia au fost recunoscute de lege.
In speţã, din starea de fapt expusã mai sus constatatã în baza probelor administrate în cauzã, a rezultat, fãrã putinţã de tãgadã cã:
- pârâta B.A. s-a obligat sã vândã terenul în litigiu;
- pârâta S.O.a semnat ca martor iar o parte din banii primiţi au fost daţi fiicei acesteia;
- toţi pârâţii au recunoscut cã în afara acestui imobil mai erau şi alte imobile în masa succesoralã dar, cu toate acestea, dupã deschiderea prezentei proceduri judiciare, au dezbãtut succesiunea, declarând cã acest teren este singurul imobil;
- ca urmare a modului în care s-a procedat, s-a creat o situaţie în care, în prezent, pârâta B.A., nu-şi mai poate îndeplini singurã, fãrã acordul celorlalţi doi pârâţi, obligaţiile asumate,
Faţa de aceastã situaţie, ţinând cont şi de faptul cã dacã s-ar admite apãrãrile pârâţilor, s-ar recompensa reaua-credinţã a acestora care au cooperat pentru a crea situaţia actualã în care existã impedimente juridice pentru îndeplinirea obligaţiilor asumate de pârâta B.A., instanţa va obliga pârâţii sã depune diligenţele necesare pentru executarea obligaţiei asumate de pârâta B.A. prin antecontractul de vânzare-cumparare încheiat cu reclamantul, respectiv sã întabuleze în cartea funciarã titlul de proprietate nr. 91982/221/20.04.2007, sã facã ieşirea din indiviziune şi sã transmitã dreptul de proprietate cu privire la suprafata de 1800 mp teren, situat în localitatea Vetel, zona Calamari (Mãrul-Neagului-Apa Minerala), jud. Hunedoara.
Având în vedere prevederile art. 274 Cod pr civila, instanţa va obliga pârâta B.A., promitenta vânzãtoare care a refuzat executarea obligaţiei asumate, sã achite reclamantului suma de 2556,80 lei reprezentând cheltuieli de judecatã.

PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTÃRÃŞTE:

Admite în parte acţiunea reclamantului P.G.V., împotriva pârâţilor: B.A., S.O.; şi B.I.
Obligã pârâţii sã depune diligenţele necesare pentru executarea obligaţiei asumate de pârâta B.A. prin antecontractul de vânzare-cumparare încheiat cu reclamantul, respectiv sã întabuleze în cartea funciarã titlul de proprietate nr. 91982/221/20.04.2007, sã facã ieşirea din indiviziune şi sã transmitã dreptul de proprietate cu privire la suprafata de 1800 mp teren, situat în localitatea Vetel, zona Calamari (Mãrul-Neagului-Apa Minerala), jud. Hunedoara.
Respinge cererile privind pronunţarea unei hotãrâri care sã ţinã loc de act autentic şi întabularea în cartea funciarã.

Suspendarea temporara a activitatii societatii

Inainte aparitia OUG nr.34/2009 prin care se introduce impozitul forfetar, suspendarea activitatii, inclusiv prin declararea la administratia financiara, avea ca efect doar faptul ca nu mai este obligatorie depunerea la administratia financiara a tuturor declaratiilor fiscale lunare sau trimestriale, ci doar a declaratiilor semestriale de inactivitate (în functie de administratia fianciara în raza careia aveti sediul social, unele nu solicita nici o declaratie pe aceasta perioada iar altele solicita doar o declaratie anuala).

Dupa aparitiei OUG 34 /2009 suspendarea activitatii la Registrul Comertului da posibilitatea evitarii platii impozitului forfetar pe perioada cât societatea este declarata inactiva, conform unui proiect de norme metodologice care nu a fost înca aprobat. Asteptam urgent adoptarea si publicarea acestuia în Monitorul Oficial.

ACTE NECESARE

Pentru declararea suspendarii activitatii la Registrul Comertului. Pentru aceasta, aveti nevoie de:

- copie certificat de înregistrare

- copie carti de identitate ale asociatilor si administratorilor

- originalele certificatelor constatoarereferitoare la îndeplinirea conditiilor de functionare dpdv al protectiei muncii, inspectiei sanitare, sanitar-veterinare, mediului si situatiilor de urgenta eliberate pentru sediu social, terti sau puncte de lucru.

Documentatia pentru declararea suspendarii activitatii trebuie depusa si la admnistratia  financiara.

Mai jos aveti lista documentelor cerute de catre Registrul Comertului pentru suspendarea activitatii societatii.

Etape

1. Depunerea actelor la unul dintre birourile noastre

2. Semnarea documentelor pregatite de consultantii nostri

3. Depunerea dosarului la Registrul Comertului

4. Ridicarea actelor înregistrate de la registratura Registrului Comertului

Optional:

5. Depunerea dosarului la administratia financiara

6. Ridicarea raspunsului de la administratia financiara.

Conditii impuse societatii

a) sa nu figureze, la data aprobarii cererii, cu obligatii fiscale restante catre bugetul general consolidat;

b) sa nu desfasoare nici un fel de activitate;

c) sa nu obtina venituri din exploatare, venituri financiare si/sau venituri exceptionale;

d) sa nu dispuna de personal angajat si sa nu plateasca venituri cu regim de retinere la sursa a impozitului;

e) sa nu fie în curs de solutionare o cerere de rambursare sau de restituire a impozitelor, taxelor si contributiilor;

f) sa nu fie în curs de derulare un control fiscal.

g) sa fie pe o perioada de maxim 3 ani consecutivi

Avantaje si dezavantajele lichidarii comparativ cu dizolvarea si radierea societatii

Avantaje:

1. Este mai ieftin: taxe 215 lei comparativ cu 489 lei la dizolvare voluntara + lichidare + radiere (DLR)

2. Dureaza mult mai putin: 4 – 7 zile lucratoare fata de 45 – 55 zile lucratoare pentru DLR

4. Puteti sa reluati ulterior activitatea fara a fi necesar sa înfiintati alta societate.

Dezavantaje:

1. Deoarece societatea exista, trebuie sa depuneti raportari la administratia financiara. Mult mai rar si mult mai simple, dar daca ati uitat, pentru ca nu mai lucrati cu firma, trebuie platite penalitati de depasire a termenului de depunere, destul de usturatoare (aproximativ 1000 lei).

1. Consideratii introductive

Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea solutionării proceselor reprezintă una dintre principalele modificări legislative intervenită în materie penală în ultimul deceniu, alături de Legea nr. 281/2003, respectiv Legea nr. 356/2006 si Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 60/2006.

Spre deosebire de celelalte acte normative, Legea nr. 202/2010 intervine în spatial legislativ românesc atât în scopul asigurării celeritătii procedurilor penale cât si în vederea pregătirii implementării noilor coduri, unele dintre reglementările cuprinse în viitoarea codificare regăsindu-se în această lege.

Competenta instantelor si a parchetelor potrivit „micii reforme”

Modificările legislative operate prin „mica reformă” în materia competentei privesc în principal competenta materială, personală si functională, prorogarea de competentă în caz de conexitate sau indivizibilitate sau de strămutare, respectiv trimiterea cauzei la un alt parchet.

Competenta judecătoriei si a parchetului de pe lângă judecătorie

Judecătoria are plenitudinea de competentă materială judecând în primă instantă toate infractiunile, cu exceptia celor date prin lege în competenta altor instante.

Prin Legea nr. 202/2010, judecătoria dobândeste competenta materială de a judeca infractiunile la regimul drepturilor de proprietate intelectuală si industrială, care anterior erau în competenta materială a tribunalului. În mod corelativ, a fost abrogat art. 145 alin. (3) din Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe, potrivit căruia competenta în primă instantă a infractiunilor la regimul drepturilor de proprietate intelectuală si industrială revenea tribunalului.

-  infractiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale, iese din sfera de competentă materială a judecătoriei trecând în competenta materială a tribunalului.

În mod corelativ, parchetele de pe lângă aceste instante vor avea competenta de a efectua urmărirea penală pentru aceste infractiuni.

Fată de dispozitiile art. XXIV din Legea nr. 202/2010, vom distinge în legătură cu aplicarea în timp a noii legii următoarele ipoteze:

i) în cazul în care la data intrării în vigoare a „micii reforme” parchetul de pe lângă judecătorie a efectuat doar acte premergătoare cu privire la infractiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 din Legea nr. 241/2005, acestea vor putea fi continuate numai de către parchetul de pe lângă tribunal; în acest scop parchetul de pe lângă judecătorie va dispune declinarea acestor cauze la parchetele de pe lângă tribunal;

- parchetul de pe lângă tribunal este singurul competent să dispună începerea/neînceperea urmăririi penale cu privire la infractiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 din Legea nr. 241/2005 după data intrării în vigoare a „micii reforme”; plângerea împotriva solutiei de neîncepere a urmăririi penale dispusă de procuror după data intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010 poate fi formulată în temeiul art. 2781 C.proc.pen. la tribunal;

ii) în cazul în care la data intrării în vigoare a „micii reforme” parchetul de pe lângă tribunal a efectuat doar acte premergătoare pentru infractiunile la regimul drepturilor de proprietate intelectuală si industrială, acestea vor fi continuate de către parchetul de pe lângă judecătorie; în acest scop parchetul de pe lângă tribunal va dispune declinarea acestor cauze la parchetele de pe lângă judecătorie;

- parchetul de pe lângă judecătorie este singurul competent să dispună începerea/neînceperea urmăririi penale pentru infractiunile la regimul drepturilor de proprietate intelectuală si industrială, după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010; plângerea împotriva solutiei de neîncepere a urmăririi penale, dispusă de procuror după data intrării în vigoare a „micii reforme”, poate fi formulată în temeiul art. 2781 C.proc.pen. la judecătorie;

iii) în cazul în care la data intrării în vigoare a „micii reforme” parchetul de pe lângă judecătorie începuse urmărirea penală pentru infractiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 din Legea nr. 241/2005, cauza rămâne în competenta acestuia pentru efectuarea urmăririi penale, evitându-se astfel mutarea dosarelor de la parchetele de pe lângă judecătorii la cele de pe lângă tribunale;

- dacă procurorul din parchetul de pe lângă judecătorie dispune, în aceste cauze, trimiterea în judecată a inculpatului, va trebui să sesizeze tribunalul, care este instanta competentă potrivit normelor în vigoare la momentul emiterii rechizitoriului;

- astfel, este prevăzută, cu caracter temporar, o situatie derogatorie de la dispozitiile art. 209 alin. 4 C.proc.pen., potrivit cărora „este competent să efectueze urmărirea penală, si să exercite supravegherea asupra activitătii de cercetare penală procurorul de la parchetul corespunzător instantei care, potrivit legii, judecă în primă instantă cauza”; prin urmare, sesizarea tribunalului de către parchetul de pe lângă judecătorie, nu va putea ridica nicio discutie sub aspectul existentei unui caz de nulitate absolută ca urmare a nelegalei sesizări;

- în situatia în care procurorul din parchetul de pe lângă judecătorie dispune scoaterea de sub urmărirea penală sau încetarea urmăririi penale cu privire la pentru infractiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 din Legea nr. 241/2005, împotriva solutiei de netrimitere în judecată poate fi formulată plângere, potrivit art. 275-278 C.proc.pen., la prim – procurorul parchetului de pe lângă judecătorie; în cazul în care acesta respinge plângerea formulată sau nu se pronuntă asupra acesteia în termen de 20 de zile de la data înregistrării, se poate formula plângere în temeiul art. 2781 C.proc.pen. la tribunal; în cazul în care tribunalul admite plângerea poate retine cauza spre judecare, sau poate trimite cauza în vederea redeschiderii urmăririi penale parchetului de pe lângă tribunal;

iv) în cazul în care la data intrării în vigoare a „micii reforme” parchetul de pe lângă tribunal începuse urmărirea penală pentru infractiunile la regimul drepturilor de proprietate intelectuală si industrială, cauza rămâne în competenta acestuia pentru efectuarea urmăririi penale, evitându-se astfel mutarea dosarelor de la parchetele de pe lângă tribunale la cele de pe lângă judecătorii;

- dacă procurorul din parchetul de pe lângă tribunal dispune, în aceste cauze, trimiterea în judecată a inculpatului, va trebuie să sesizeze judecătoria, care este instanta competentă potrivit normelor în vigoare la momentul emiterii rechizitoriului;

- în situatia în care procurorul din parchetul de pe lângă tribunal dispune scoaterea de sub urmărirea penală sau încetarea urmăririi penale pentru infractiunile la regimul drepturilor de proprietate intelectuală si industrială, împotriva solutiei de netrimitere în judecată poate fi formulată plângere, potrivit art. 275-278 C.proc.pen., la prim – procurorul parchetului de pe lângă tribunal; în cazul în care acesta respinge plângerea formulată sau nu se pronuntă asupra acesteia în

termen de 20 de zile de la data înregistrării, se poate formula plângere în temeiul art. 2781 C.proc.pen. la judecătorie; în cazul în care judecătoria admite plângerea poate retine cauza spre judecare, sau poate trimite cauza în vederea redeschiderii urmăririi penale parchetului de pe lângă judecătorie;

v) în cazul în care înainte de intrarea în vigoare a „micii reforme” parchetul de pe lângă judecătorie a dispus neînceperea urmăriri penale, scoaterea de sub urmărirea penală sau încetarea urmăririi penale cu privire la infractiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 din Legea nr. 241/2005, iar imediat după dispunerea solutiei de către procuror a intrat în vigoare „mica reformă”, împotriva solutiei de netrimitere în judecată poate fi formulată plângere, potrivit art. 275-278 C.proc.pen., la prim – procurorul parchetului de pe lângă judecătorie; în cazul în care acesta respinge plângerea formulată sau nu se pronuntă asupra acesteia în termen de 20 de zile de la data înregistrării, se poate formula plângere în temeiul art. 2781 C.proc.pen. la tribunal;

vi) în cazul în care înainte de intrarea în vigoare a „micii reforme” parchetul de pe lângă tribunal a dispus neînceperea urmăriri penale, scoaterea de sub urmărirea penală sau încetarea urmăririi penale cu privire infractiunile la regimul drepturilor de proprietate intelectuală si  industrială, iar imediat după dispunerea solutiei de către procuror a intrat în vigoare „mica reformă”, împotriva solutiei de netrimitere în judecată poate fi formulată plângere, potrivit art. 275-278 C.proc.pen. la prim – procurorul parchetului de pe lângă tribunal; în cazul în care acesta respinge plângerea formulată sau nu se pronunŃă asupra acesteia în termen de 20 de zile de la data înregistrării, se poate formula plângere, în temeiul art. 2781 C.proc.pen., la judecătorie;

vii) în cazul în care înainte de intrarea în vigoare a „micii reforme” judecătoria a fost sesizată cu o cauză în care inculpatul este acuzat de săvârsirea infractiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 din Legea nr. 241/2005, va continua judecarea cauzei, evitându-se astfel declinarea competentei judecării cauzelor de la judecătorii la tribunale; sentinta pronuntată de judecătorie este supusă apelului la tribunal, iar decizia pronuntată în apel este supusă recursului la curtea de apel;

Cererile de încuviintare a perchezitiei domiciliare sau a interceptării comunicatiilor vor fi adresate de procuror instantei competente potrivit regulilor de mai sus.

8

Competenta tribunalului si a parchetului de pe lângă tribunal

Competenta materială a tribunalului

Prin Legea nr. 202/2010 tribunalul dobândeste competenta materială de a judeca:

- infractiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 din Legea nr. 241/2005, care anterior era în competenta materială a judecătoriei.

-  infractiunile la regimul drepturilor de proprietate intelectuală si industrială ies din sfera de competentă materială a tribunalului trecând în competenta materială a judecătoriei.

În mod corelativ, parchetele de pe lângă aceste instante vor avea competenta de a efectua urmărirea penală pentru aceste infractiuni.

Competenta functională a tribunalului

Prin modificările aduse Codului de procedură penală prin „mica reformă”, tribunalul va avea competenta functională de a judeca numai în primă instantă si în recurs.

Astfel, potrivit Legii nr. 202/2010 tribunalul nu mai are competentă functională de a judeca în apel, sentintele pronuntate în primă instantă de judecătorie fiind supuse numai recursului.

Ca instantă de recurs, tribunalul judecă numai recursurile formulate împotriva:

1) sentintelor pronuntate de judecătorii privind infractiunile pentru care punerea în miscare a actiunii penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate (de pildă, vătămarea corporală, amenintarea, violul în forma de bază, violarea de domiciliu în forma de bază);

2) hotărârilor penale pronuntate de judecătorii în materia măsurilor preventive (spre exemplu, încheierile prin care s-a dispus luarea, prelungirea, revocarea, încetarea de drept a arestării preventive, încheierile prin care s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea sau tara);

9

3) hotărârilor penale pronuntate de judecătorii în materia liberării provizorii (de exemplu, încheierile prin care s-a dispus luarea ori revocarea liberării provizorii sub control judiciar ori pe cautiune);

4) hotărârilor penale pronuntate de judecătorii în materia măsurilor asigurătorii (de pildă, încheierile prin care s-a dispus în cursul judecătii luarea sau revocarea sechestrului asigurator);

5) hotărârilor penale pronuntate de judecătorii în materia executării hotărârilor penale (spre exemplu, sentintele pronuntate cu privire la o contestatie la executare, întreruperea executării pedepsei, contopirea pedepselor etc) sau a reabilitării;

Fată de dispozitiile art. XXIV din Legea nr. 202/2010, vom distinge în legătură cu aplicarea în timp a noii legii următoarele ipoteze:

i) în cazul în care înainte de intrarea în vigoare a „micii reforme” tribunalul a fost sesizată cu o cauză în care inculpatul este acuzat de săvârsirea unei infractiuni la regimul drepturilor de proprietate intelectuală si industrială, va continua judecarea cauzei, evitându-se astfel declinarea competentei judecării cauzelor de la tribunale la judecătorii; sentinta pronuntată este supusă apelului la curtea de apel, iar decizia pronuntată în apel este supusă recursului la Înalta Curte de Casatie si Justitie;

ii) în cazul în care înainte de intrarea în vigoare a „micii reforme” judecătoria a fost sesizată cu o cauză în care inculpatul este acuzat de săvârsirea unei infractiuni pentru care actiunea penală se pune în miscare din oficiu, sentinta pronuntată de această instantă după intrarea în vigoare a legii noi este supusă apelului la tribunal, iar decizia din apel poate fi atacată cu recurs la curtea de apel; astfel, tribunalul păstrează pentru cauzele cu care judecătoria a fost sesizată înainte de intrarea în vigoare a „micii reforme”, competenta functională de a judeca apelul;

iii) sentintele pronuntate de judecătorie înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010 rămân supuse căilor de atac, motivelor si termenelor prevăzute de legea în vigoare la data sesizării instantei (astfel, ar trebui interpretată expresia „a început procesul” folosită de art. XXIV alin. 1 din Legea nr. 202/2010). Si în acest caz tribunalul păstrează competenŃa funcŃională de a judeca apelul.

Competenta curtii de apel si a parchetului de pe lângă curtea de apel

Competenta personală a curtii de apel

În vederea degrevării Înaltei Curti de Casatie si Justitie al cărei rol era supraîncărcat, în special de cauzele având ca obiect solutionarea plângerilor împotriva solutiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată dispuse cu privire la persoanele a căror calitate atrăgea competenta instantei supreme, „mica reformă” a operat modificări în ceea ce priveste competenta personală a curtilor de apel si a Înaltei Curti de Casatie si Justitie.

Prin Legea nr. 202/2010, o serie de infractiuni au trecut din competenta personală a Înaltei Curti de Casatie si Justitie în competenta personală a curtii de apel, după cum urmează:

i) infractiunile săvârsite de sefii cultelor religioase organizate în conditiile legii si de ceilalti membri ai înaltului cler, care au cel putin rangul de arhiereu sau echivalent al acestuia;

10

ii) infractiunile săvârsite de magistratii asistenti de la Înalta Curte de Casatie si Justitie, de judecătorii de la curtile de apel si Curtea Militară de Apel, precum si de procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instante;

iii) infractiunile săvârsite de membrii Curtii de Conturi, de presedintele Consiliului Legislativ si de Avocatul Poporului.

Această modificare legislativă nu urmează logica competentei personale prevăzută în Noul Cod de procedură penală 2, având mai degrabă scopul unei degrevări temporare a activitătii Înaltei Curti de Casatie si Justitie în vederea întăririi rolului acesteia de instantă de casatie si de unificare a practicii.

Atribuirea curtilor de apel a competentei personale cu privire la unele infractiuni (de exemplu, cele săvârsite de judecătorii de la curtile de apel si de procurorii de pe lângă aceste instante) poate conduce în practică la ivirea unor situatii de incompatibilitate.

În aceste ipoteze, procurorul care trebuie să dispună o solutie într-un dosar penal, sau judecătorul învestit să judece, de pildă, o plângere formulată împotriva unei solutii de netrimitere în judecată dispusă cu privire la un coleg, dacă apreciază că impartialitatea personală este stirbită datorită împrejurărilor cauzei, trebuie să formuleze cerere de abtinere.

Totusi, trebuie remarcat că practica Înaltei Curti de Casatie si Justitie, care a avut competenta personală de a judeca infractiunile săvârsite de către judecătorii instantei supreme sau de procurorii din parchetul de pe lângă această instantă, nu a scos în evidentă până în prezent existenta unor situatii în care activitatea de judecată să fie perturbată pe motiv de incompatibilitate.

O particularitate prezintă infractiunile săvârsite de judecătorii militari de la Curtea Militară de Apel sau de procurorii militari de pe lângă această instantă, în privinta cărora competenta de judecată apartine curtilor de apel (civile), iar nu Curtii Militare de Apel (care va avea în continuare competentă personală numai cu privire la infractiunile săvârsite de judecătorii militari de la tribunalul militar sau tribunalul militar teritorial, precum si cu privire la procurorii militari de la parchetele de pe lângă aceste instante).

Fată de dispozitiile art. XXIV din Legea nr. 202/2010, vom distinge în legătură cu aplicarea în timp a noii legii următoarele ipoteze:

i) în cazul în care la data intrării în vigoare a „micii reforme” Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie a efectuat doar acte premergătoare pentru infractiunile săvârsite de persoanele enumerate mai sus acestea vor fi continuate de către parchetul de pe lângă curtea de apel, care are competenta personală să dispună începerea/neînceperea urmăririi penale pentru infractiunile săvârsite de aceste persoane; plângerea împotriva solutiei de neîncepere a urmăririi penale dispusă după data intrării în vigoare a „micii reforme” poate fi formulată în temeiul art. 2781 C.proc.pen. la curtea de apel;

ii) în cazul în care la data intrării în vigoare a „micii reforme” Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie începuse urmărirea penală împotriva persoanelor enumerate mai sus, cauza rămâne în competenta acestuia pentru efectuarea urmăririi penale, evitându-se astfel mutarea dosarelor între parchete;

Potrivit art. 40 alin. 1 din Legea nr. 135/2010 „Înalta Curte de Casatie si Justitie judecă în primă instantă infractiunile săvârsite de Presedintele României, senatori si deputati, de membrii Guvernului ori de persoanele asimilate acestora, de judecătorii care îsi desfăsoară activitatea în cadrul instantelor internationale, de europarlamentari, de judecătorii si magistratii-asistenti de la Curtea Constitutională, de judecătorii si magistratii-asistenti de la Înalta Curte de Casatie si Justitie, de judecătorii de la curtile de apel si curtea militară de apel, de procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instante, de maresali, amirali, generali, precum si de persoanele care au gradul profesional asimilat generalilor si maresalilor.”

11

- dacă procurorul din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie dispune, în aceste cauze, trimiterea în judecată a inculpatului, va trebuie să sesizeze curtea de apel, care este instanta competentă potrivit normelor în vigoare la momentul emiterii rechizitoriului;

- în situatia în care procurorul din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie dispune, în aceste cauze, scoaterea de sub urmărirea penală sau încetarea urmăririi penale, împotriva solutiei de netrimitere în judecată poate fi formulată plângere, potrivit art. 275-278 C.proc.pen. la procurorul-sef de sectie din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie (pentru actele procurorilor din acest parchet);

- când solutia de netrimitere în judecată a fost dispusă de procurorul-sef de sectie al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie, plângerea se solutionează de procurorul ierarhic superior acestuia; în cazul în care plângerea este respinsă sau nu este solutionată în termen de 20 de zile de la data înregistrării, se poate formula plângere în temeiul art. 2781 C.proc.pen. la curtea de apel;

- în cazul în care curtea de apel admite plângerea, poate retine cauza spre judecare, sau poate trimite cauza în vederea redeschiderii urmăririi penale parchetului de pe lângă curtea de apel;

iii) în cazul în care înainte de intrarea în vigoare a „micii reforme” Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie a dispus neînceperea urmăriri penale, scoaterea de sub urmărirea penală sau încetarea urmăririi penale cu privire infractiunile săvârsite de persoanele enumerate mai sus, iar imediat după dispunerea solutiei de către procuror a intrat în vigoare „mica reformă”, împotriva solutiei de netrimitere în judecată poate fi formulată plângere, potrivit art. 275-278 C.proc.pen., la procurorul-sef de sectie din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte

de Casatie si Justitie (respectiv la procurorul ierarhic superior procurorului-sef sectie, dacă solutia a fost dispusă de acesta din urmă; în cazul în care acesta respinge plângerea formulată sau nu se pronuntă asupra acesteia în termen de 20 de zile de la data înregistrării, se poate formula plângere, în temeiul art. 2781 C.proc.pen., la curtea de apel;

iv) în cazul în care înainte de intrarea în vigoare a „micii reforme” Înalta Curte de Casatie si Justitie a fost sesizată cu o cauză în care inculpatul are vreuna dintre calitătile enumerate mai sus, va continua judecarea cauzei; sentinta pronuntată este supusă recursului la completul de 5 judecători;

Cererile de încuviintare a perchezitiei domiciliare sau a interceptării comunicatiilor vor fi adresate de procuror instantei competente potrivit regulilor de mai sus.

Competenta functională a curtii de apel

Prin Legea nr. 202/2010 s-a prevăzut competenta curtii de apel, ca instantă de recurs, de a judeca recursurile împotriva hotărârilor penale pronuntate de judecătorii în primă instantă, cu exceptia celor date în competenta tribunalului enumerate mai sus (de pildă, infractiunile pentru care actiunea penală se pune în miscare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate date în competenta personală a tribunalului).

Astfel, împotriva sentintelor pronuntate de judecătorie cu privire la infractiunile pentru care actiunea penală se pune în miscare din oficiu, se exercită numai calea de atac a recursului (nu apelul), care este dat în competenta curtii de apel.

În aceste situatii recursul este integral devolutiv nefiind limitată analiza instantei de control judiciar numai la cazurile de casare.

12

Fată de dispozitiile art. XXIV din Legea nr. 202/2010 această competentă functională se va aplica numai cu privire la sentintele pronuntate în cauzele în care judecătoria a fost sesizată cu judecarea unei infractiuni pentru care actiunea penală se pune în miscare din oficiu, după intrarea în vigoare a „micii reforme”.

În situatia în care sesizarea judecătoriei este anterioară intrării în vigoare a „micii reforme”, sentintele pronuntate cu privire la infractiunile pentru care actiunea penală se pune în miscare din oficiu sunt supuse apelului care va fi judecat de tribunal, decizia din apel fiind supusă recursului la curtea de apel.

Modificări de competentă în justi ia militară

În mod similar cu dispozitiile referitoare la competenta materială si functională a instantelor civile a fost modificată si competenta în cadrul justitiei militare.

Astfel, tribunalul militar teritorial, ca instantă de recurs, judecă recursurile împotriva sentintelor pronuntate de tribunalele militare privind infractiunile pentru care punerea în miscare a actiunii penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, precum si recursurile împotriva hotărârilor penale pronuntate de tribunalul militar în materia măsurilor preventive, a liberării provizorii sau a măsurilor asigurătorii, a hotărârilor penale pronuntate de tribunalul militar în materia executării hotărârilor penale sau a reabilitării, precum si în alte cazuri anume prevăzute de lege.

Curtea Militară de Apel, ca instanŃă de recurs, judecă recursurile împotriva hotărârilor penale pronunŃate de tribunalul militar în primă instantă, cu exceptia celor date în competenta tribunalului militar teritorial, precum si în alte cazuri anume prevăzute de lege.

Modalitatea de aplicare în timp a noilor reguli de competentă din domeniul instantelor si parchetelor militare este similară cu cea prezentată pentru instantele si parchetele civile.

Modificări cu privire la organizarea si competenta Înaltei Curti de Casatie si Justitie

Completul de 5 judecători

Prin Legea nr. 202/2010 a fost desfiintat Completul de 9 judecători (micul plen), care prin unicitatea sa si modalitatea de desemnare a judecătorilor, nu asigura respectarea principiilor specializării si repartizării aleatorii a cauzelor.

În locul Completului de 9 judecători prin „mica reformă” au fost înfiintate la Înalta Curte de Casatie si Justitie 4 complete de 5 judecători, care au în competentă:

i) solutionarea recursurilor si cererilor în cauzele judecate în primă instantă de Sectia penală a Înaltei Curti de Casatie si Justitie;

ii) judecata altor cauze date în competenta lor prin lege, precum si ca instantă disciplinară.

Procesele în curs de judecată la completul de 9 judecători la data intrării în vigoare a „micii reforme” vor continua să fie judecate de acest complet.

Dintre cele 4 complete de 5 judecători înfiintate, două complete judecă numai în materie penală.

13

Potrivit Legii nr. 202/2010, la începutul fiecărui an, în materie penală se stabilesc două complete de 5 judecători formate numai din judecători din cadrul Sectiei penale a Înaltei Curti de Casatie si Justitie, asigurându-se, astfel, principiul specializării magistratilor care intră în compunerea completului.

Colegiul de conducere al Înaltei Curti de Casatie si Justitie aprobă compunerea completelor de 5 judecători.

Judecătorii care fac parte din aceste complete sunt desemnati de presedintele sau, în lipsa acestuia, de vicepresedintele Înaltei Curti de Casatie si Justitie.

Schimbarea membrilor completelor se face, în mod exceptional, pe baza criteriilor obiective stabilite de Regulamentul privind organizarea si functionarea administrativă a Înaltei Curti de Casatie si Justitie.

Cauzele se repartizează aleatoriu în sistem informatizat la cele două complete de 5 judecători.

Completul de 5 judecători este prezidat de presedintele sau vicepresedintele Înaltei Curti de Casatie si Justitie.

În lipsa acestora, completul poate fi prezidat de un presedinte de sectie desemnat în acest scop de presedintele sau, în lipsa acestuia, de vicepresedintele Înaltei Curti de Casatie si Justitie.

În vederea asigurării solutionării cu celeritatea a recursurilor care sunt judecate de completul de 5 judecători, precum si în scopul descurajării formulării în mod abuziv de recursuri inadmisibile pentru a se obtine tergiversarea solutionării cauzei, s-a prevăzut că examinarea admisibilitătii recursului se face de completul de 5 judecători în camera de consiliu, fără citarea părtilor.

În cazul în care constată că cererea de recurs este formulată împotriva unei hotărâri care nu este supusă niciunei căi de atac, a unei încheieri care nu se atacă decât odată cu fondul, a unei hotărâri pronuntate în recurs sau în contestatie în anulare, completul de 5 judecători dispune, prin încheiere definitivă, respingerea cererii ca inadmisibilă.

Urmare a acestei modificări în structura organizatorică a instantei supreme, Legea nr. 202/2010 a prevăzut că în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a legii se va modifica în mod corespunzător Regulamentul privind organizarea si functionarea administrativă a Înaltei Curti de Casatie si Justitie.

CompetenŃa personală a Înaltei Curti de Casatie si Justitie

Urmare a reducerii competentei personale a instantei supreme operate prin Legea nr. 202/2010, Înalta Curte de Casatie si Justitie judecă în primă instantă potrivit competentei personale infractiunile săvârsite de: senatori, deputati, europarlamentari, membrii Guvernului, Presedintele României (pentru înaltă trădare), judecătorii CurŃii Constitutionale, maresali, amirali, generali, chestori, de membrii Consiliului Superior al Magistraturii, judecătorii de la Înalta Curte de Casatie si Justitie precum si de procurorii de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie.

Sentinta pronuntată în primă instantă poate fi atacată cu recurs la completul de 5 judecători.

Recursul în interesul legii

Potrivit Legii nr. 202/2010 Sectiile Unite ale Înaltei Curti Casatie si Justitie, nu vor mai solutiona recursurile în interesul legii.

14

Astfel, „mica reformă”, preluând reglementarea din Noul Cod de procedură penală (art. 471-474 din Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală 3), prevede că recursul în interesul 3

În noul Cod de procedură penală reglementarea recursului în interesul legii este următoarea: „Art. 471 Cererea de recurs în interesul legii (1) Pentru a se asigura interpretarea si aplicarea unitară a legii de către toate instantele judecătoresti, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie, din oficiu sau la cererea ministrului justiŃiei, colegiul de conducere al Înaltei Curt de Casatie si Justitie sau colegiile de conducere ale curtilor de apel au îndatorirea să ceară Înaltei Curti de Casatie si Justitie să se pronunte asupra chestiunilor de drept care au fost solutionate diferit de instantele judecătoresti.

(2) Cererea trebuie să cuprindă solutiile diferite date problemei de drept si motivarea acestora, jurisprudenta Curtii Constitutionale, a Înaltei Curti de Casatie si Justitie, a Curtii Europene a Drepturilor Omului sau, după caz, a Curtii de Justitie a Uniunii Europene, opiniile exprimate în doctrină relevante în domeniu, precum si soluŃia ce se propune a fi pronunŃată în recursul în interesul legii.

(3) Cererea de recurs în interesul legii trebuie să fie însotită, sub sanctiunea respingerii ca inadmisibilă, de copii ale hotărârilor judecătoresti definitive din care rezultă că problemele de drept care formează obiectul judecătii au fost

soluŃionate în mod diferit de instantele judecătoresti.

Art. 472 Conditiile de admisibilitate

Recursul în interesul legii este admisibil numai dacă se face dovada că problemele de drept care formează obiectul judecătii au fost solutionate în mod diferit prin hotărâri judecătoresti definitive, care se anexează la cerere.

Art. 473 Judecarea recursului în interesul legii

(1) Recursul în interesul legii se judecă de un complet format din presedintele Înaltei Curti de Casatie si Justitie, presedintii de sectii din cadrul acesteia, un număr de 14 judecători din sectia în a cărei competentă intră chestiunea de drept care a fost solutionată diferit de instantele judecătoresti, precum si câte 2 judecători din cadrul celorlalte sectii.

Presedintele completului este presedintele Înaltei Curti de Casatie si Justitie .

(2) În cazul în care chestiunea de drept prezintă interes pentru două sau mai multe secŃii, presedintele Înaltei Curti de Casatie si Justitie stabileste sectiile din care provin cei 20 de judecători.

(3) După sesizarea Înaltei Curti de Casatie si Justitie, presedintele acesteia va lua măsurile necesare pentru desemnarea aleatorie a judecătorilor din cadrul sectiei în a cărei competentă intră chestiunea de drept care a fost solutionată diferit de instantele judecătoresti, precum si a judecătorilor din celelalte sectii ce intră în alcătuirea completului prevăzut la alin. (1).

(4) La primirea cererii, presedintele completului va desemna un judecător din cadrul sectiei în a cărei competentă intră chestiunea de drept care a fost solutionată diferit de instantele judecătoresti, pentru a întocmi un raport asupra recursului în interesul legii.

În cazul în care chestiunea de drept prezintă interes pentru două sau mai multe sectii, presedintele completului va desemna 3 judecători din cadrul acestor sectii pentru întocmirea raportului. Raportorii nu sunt incompatibili.

(5) În vederea întocmirii raportului, presedintele completului poate solicita unor specialisti recunoscuti opinia scrisă asupra chestiunilor de drept solutionate diferit.

(6) Raportul va cuprinde solutiile diferite date problemei de drept si argumentele pe care se fundamentează, jurisprudenta relevantă a Curtii Constitutionale, a Înaltei Curti de Casatie si Justitie, a Curtii Europene a Drepturilor Omului, a Curtii de Justitie a Uniunii Europene si opinia specialistilor consultati, dacă este cazul, precum si doctrina în materie.

Totodată, judecătorul sau, după caz, judecătorii raportori vor întocmi si vor motiva proiectul solutiei ce se propune a fi dată recursului în interesul legii.

(7) Sedinta completului se convoacă de presedintele acestuia, cu cel putin 20 de zile înainte de desfăsurarea acesteia.

Odată cu convocarea, fiecare judecător va primi o copie a raportului si a solutiei propuse.

(8) La sedintă participă toti judecătorii completului. Dacă există motive obiective, acestia vor fi înlocuiti, cu respectarea regulilor prevăzute la alin. (3).

(9) Recursul în interesul legii se sustine în fata completului, după caz, de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie sau de procurorul desemnat de acesta, de judecătorul desemnat de colegiul de conducere al Înaltei Curti de Casatie si Justitie, respectiv al curtii de apel.

(10) Recursul în interesul legii se judecă în cel mult 3 luni de la data sesizării instantei, iar solutia se adoptă cu cel putin două treimi din numărul judecătorilor completului. Nu se admit abtineri de la vot.

Art. 474 Continutul hotărârii si efectele ei

(1) Asupra cererii de recurs în interesul legii completul Înaltei Curti de Casatie si Justitie se pronuntă prin decizie.

(2) Decizia se pronuntă numai în interesul legii si nu are efecte asupra hotărârilor judecătoresti examinate si nici cu privire la situatia părtilor din acele procese.

(3) Decizia se motivează în termen de cel mult 30 de zile de la pronuntare si se publică în cel mult 15 zile de la motivare în Monitorul Oficial al României, Partea I.

15

Recursul în interesul legii se judecă de un complet format din 25 de judecători după cum urmează: i) presedintele Înaltei

Curti de Casatie si Justitie sau, în lipsa acestuia, din vicepresedintele Înaltei Curti de Casatie si Justitie;

ii) presedintii de sectii din cadrul acesteia;

iii) un număr de 14 judecători din sectia penală;

iv) câte 2 judecători din cadrul celorlalte sectii.

Presedintele completului este presedintele sau vicepresedintele Înaltei Curti de Casatie si Justitie.

În cazul în care problema de drept prezintă interes pentru două sau mai multe sectii 4, presedintele sau, în lipsa acestuia, vicepresedintele Înaltei Curti de Casatie si Justitie stabileste sectiile din care provin cei 20 de judecători.

„Mica reformă” extinde si sfera persoanelor care au calitatea procesuală activă de a sesiza Înalta Curte de Casatie si Justitie pentru a se pronunta în recurs în interesul legii. Pe lângă procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de  Casatie si Justitie, direct, sau

ministrul justitiei, prin intermediul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie, si colegiile de conducere ale curtilor de apel, vor avea calitate procesuală activă

si colegiul de conducere al Înaltei Curti de Casatie si Justitie si Avocatul Poporului.

Pierd însă calitatea procesuală activă colegiile de conducere ale parchetelor de pe curtile de apel.

Considerăm că aceste colegii trebuie să aibă în continuare rol activ în domeniul unificării (4) Dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanŃe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art. 475 Obiectul sesizării

Dacă, în cursul judecătii, un complet de judecată al Înaltei Curti de Casatie si Justitie, al curtii de apel sau al tribunalului, învestit cu solutionarea cauzei în ultimă instantă, constată că o problemă de drept de care depinde solutionarea cauzei respective a fost dezlegată diferit în practica instantelor, va putea solicita Sectiei penale a Înaltei Curti de Casatie si Justitie să pronunte o hotărâre prealabilă prin care să dea rezolvare problemei de drept cu care a fost sesizată.

Art. 476 Procedura de judecată

(1) Sesizarea Sectiei penale a Înaltei Curti de Casatie si Justitie se face, din oficiu sau la cererea părtilor, după dezbateri contradictorii si dacă sunt îndeplinite conditiile prevăzute la art. 475, prin încheiere, care nu este supusă niciunei căi de atac. Cererea părtilor trebuie să fie însotită, sub sanctiunea respingerii ca inadmisibilă, de prezentarea dezlegărilor diferite în practica instantelor ale problemei de drept sesizate.

(2) Prin aceeasi încheiere se poate suspenda judecarea cauzei până la pronuntarea hotărârii prealabile pentru dezlegarea problemei de drept. În cazul în care inculpatul se află în arest la domiciliu sau este arestat preventiv, se aplică în mod corespunzător prevederile art. 208 pe toată durata suspendării.

(3) La primirea sesizării, presedintele sectiei va desemna un judecător pentru a întocmi un raport asupra problemei de drept supuse judecătii. Dispozitiile art. 473 alin. (5)–(8) se aplică în mod corespunzător.

(4) Raportul va fi comunicat părtilor, care, în termen de cel mult 15 zile de la comunicare, pot depune, în scris, prin avocat, concluzii privind problema de drept supusă judecătii.

(5) Sesizarea se judecă fără citarea părtilor în cel mult 3 luni de la data învestirii secŃiei, iar solutia se adoptă cu jumătate

plus unu din numărul judecătorilor prezenti. Nu se admit abtineri de la vot.

Art. 477 Continutul si efectele hotărârii

(1) Asupra sesizării sectia se pronuntă prin decizie, numai cu privire la problema de drept supusă dezlegării.

(2) Dispozitiile art. 474 alin. (3) se aplică în mod corespunzător.

(3) Dezlegarea dată problemelor de drept este obligatorie pentru instante, inclusiv în cauza în legătură cu care s-a ridicat problema de drept, de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I.”

4 A se vedea, de pildă, I.C.C.I., Sectiile Unite, decizia nr. 1/2004, (www.legalis.ro ) prin care s-a stabilit că “Instanta penală învestită cu judecarea actiunii penale în cazul infractiunilor cu efecte complexe, cum sunt cele de ucidere din culpă si de vătămare corporală din culpă săvârsite de un conducător auto, a fost învestită să judece actiunea civilă, alăturată celei penale, prin constituirea persoanei vătămate ca parte civilă, atât cu privire la pretentiile formulate în legătură cu decesul victimei sau cu vătămările corporale suferite, cât si cu privire la pretentiile referitoare la bunurile distruse ori deteriorate ca urmare a aceleiasi fapte”.

16

practicii judiciare si să sesizeze Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie problemele de drept care au generat solutii contradictorii ale instantelor din raza lor de competentă.

După sesizarea Înaltei Curti de Casatie si Justitie, presedintele acesteia sau, după caz, vicepresedintele va lua măsurile necesare pentru desemnarea aleatorie a judecătorilor care intră în compunerea completului.

Pentru solutionarea recursului în interesul legii este obligatorie întocmirea unui raport de către judecătorul din cadrul sectiei penale desemnat de presedintele completului care va solutiona recursul. În cazul în care problema de drept prezintă interes pentru două sau mai multe sectii, presedintele completului va desemna câte un judecător din cadrul acestor sectii pentru întocmirea raportului. Judecătorii raportori nu sunt incompatibili să participe la judecata recursului în interesul legii.

În vederea întocmirii raportului, presedintele completului poate solicita unor specialisti recunoscuti opinia scrisă asupra problemelor de drept soluŃionate diferit.

Raportul va trebui să cuprindă: solutiile diferite date problemei de drept si argumentele pe care se fundamentează, jurisprudenta relevantă a Curtii Constitutionale, a Înaltei Curti de Casatie si Justitie, a Curtii Europene a Drepturilor Omului, a Curtii de Justitie a Uniunii Europene si opinia specialistilor consultati, dacă este cazul, precum si doctrina în materie.

Totodată, judecătorul sau, după caz, judecătorii raportori va/vor întocmi proiectul solutiei ce se propune a fi dată recursului în interesul legii.

Sedinta completului se convoacă de presedintele acestuia cu cel puŃin 20 de zile înainte de desfăsurarea acesteia. Odată cu convocarea, fiecare judecător va primi o copie a raportului si a solutiei propuse.

La sedintă participă toti judecătorii completului. Recursul în interesul legii se sustine în fata completului, după caz, de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie sau de procurorul desemnat de acesta, de judecătorul desemnat de colegiul de conducere al Înaltei Curti de Casatie si Justitie, respectiv al curtii de apel.

Desi legea nu prevede expres, considerăm că o copie a raportului ar trebui înmânată si procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie sau procurorului desemnat de acesta pentru a participa la solutionarea recursului în interesul legii.

Completul învestit cu recursul în interesul legii se pronuntă asupra acestuia prin decizie în cel mult 3 luni de la data sesizării. Decizia se adoptă cu cel putin două treimi din numărul judecătorilor completului, nefiind posibilă abtinerea de la vot a membrilor completului. Decizia se pronuntă numai în interesul legii si nu are efecte asupra hotărârilor judecătoresti examinate si nici cu privire la situatia părtilor din acele procese.

Decizia se motivează în termen de cel mult 30 de zile de la pronuntare si se publică în cel mult 15 zile de la motivare în Monitorul Oficial al României, Partea I. Dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instante de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Prin noua reglementare a recursului în interesul legii este creată o modalitatea mai rapidă si mai specializată de solutionare a chestiunilor de drept care au generat solutii diferite în jurisprudentă, în vederea asigurării cu celeritate a unei practici unitare si îmbunătătirii, astfel, a calitătii actului de justitie.

Fată de dispozitiile art. XXIV din Legea nr. 202/2010, noua reglementare a recursului în interesul legii se aplică numai sesizărilor formulate după intrarea în vigoare a „micii reforme”.

Sesizările pentru pronuntarea unei decizii în recurs în interesul legii înregistrate la Înalta Curte de Casatie si Justitie înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 212/2010 vor fi solutionate în continuare de Sectiile Unite ale instantei supreme.

17

Reguli procedurale în caz de desfiintare sau de casare cu trimitere spre rejudecare

În cazul în care instanta de apel dispune desfiintarea sentintei si trimiterea cauzei spre rejudecare, respectiv când instanta de recurs casează atât sentinta, cât si decizia si trimite cauza spre rejudecare, instanta competentă să rejudece cauza se va stabili potrivit competentei materiale din „mica reformă”.

Sentinta pronuntată în urma rejudecării va fi spusă căilor de atac prevăzute de Legea nr. 202/2010.

De exemplu, în cazul în care Înalta Curte de Casatie si Justitie casează atât sentinta tribunalului, cât si decizia curtii de apel cu privire la infractiunile la regimul drepturilor de proprietate intelectuală si industrială, va trimite cauza spre rejudecare la judecătorie. Sentinta judecătoriei este supusă recursului la curtea de apel.

În situatia în care curtea de apel sau Înalta Curte de Casatie si Justitie admite recursul si trimite cauza spre rejudecare în apel, decizia instantei de apel va putea fi din nou atacată cu recurs.

Prorogarea de competentă

Presupune extinderea competentei materiale sau teritoriale a unui organ de urmărire penală ori a unei instante de judecată, în cazurile strict si limitativ prevăzute de lege, si asupra unei cause penale cu care a fost legal sesizată, dar care nu intră în competenta sa obisnuită; prorogarea de competentă poate avea loc în cazul: conexitătii, indivizibilitătii, chestiunilor prealabile/prejudiciale, schimbării încadrării juridice sau a calificării faptei.

Conexitatea si indivizibilitatea

Legea nr. 202/2010 prevede că în caz de indivizibilitate sau conexitate între infractiuni pentru care competenta apartine Directiei Nationale Anticoruptie si Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizată si Terorism, competenta de a efectua urmărirea penală în cauza reunită apartine organului de urmărire penală specializat mai întâi sesizat.

În situatia în care procurorul în fata căruia se află cauzele reunite a dispus disjungerea, cauza se va trimite parchetului competent potrivit regulilor de drept comun.

Chestiunile prejudiciale

Chestiunile prejudiciale sunt chestiuni extrapenale (de pildă, drept civil, drept administrativ etc) de a căror solutionare depinde rezolvarea unei cauze penale, dar care urmează a fi rezolvate cu precădere de o altă instantă decât instanta penală la care se află pendinte cauza.

O astfel de chestiune este exceptia de nelegalitate prevăzută în materia actelor administrative unilaterale unde art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ stipulează că legalitatea unui asemenea act poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de exceptie, din oficiu sau la cererea părtii interesate.

În acest caz, instanta penală, constatând că de actul administrativ depinde solutionarea litigiului pe fond, va sesiza prin încheiere motivată instanta de contencios administrativ competentă.

Prin „mica reformă” a fost modificat alin. (1) al art. 4 din Legea nr. 554/2004, fiind înlăturată posibilitatea suspendării judecării cauzei penale în cazul în care în fata instantei penale se invocă o exceptie de nelegalitate a unui act administrativ de a cărei solutionare depinde rezolvarea unei cauze penale.

18

Odată cu modificarea art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, legiuitorul trebuia să prevadă si posibilitatea formulării unei cererii de revizuire în cazul în care până la solutionarea exceptiei de nelegalitate, instanta penală s-a pronuntat în cauză iar hotărârea a rămas definitivă (de pildă, în acest sens, urmare a înlăturării posibilitătii suspendării judecătii în cazul sesizării Curtii Constitutionale prin Legea nr. 177/2010 a fost introdus un nou caz de revizuire art. 4082 C.proc.pen.).

Până la interventia unei astfel de modificări legislative considerăm că hotărârea instantei de contencios administrativ, rămasă irevocabilă după data rămânerii definitive a hotărârii penale care s-a întemeiat pe actul administrativ declarat nelegal de instanta de contencios, trebuie să fie considerată o „împrejurare nouă necunoscută instantei la momentul judecării cauzei” si, în măsura în care conduce la pronuntarea unei hotărâri diametral opuse, să constituie temei pentru formularea unei cereri de revizuire, potrivit art. 394 alin. (1) lit. a) C.proc.pen.

Strămutarea

Legea nr. 202/2010 a modificat art. 60 C.proc.pen. privind solutionarea cererii de strămutare, transpunând integral dispozitiile art. 74 din Noul Cod de procedură penală.

Urmare a acestei modificări Înalta Curte de Casatie si Justitie va solutiona cererea de strămutare prin sentintă motivată (iar nu prin încheiere) care nu este supusă niciunei căi de atac.

Desemnarea instantei la care urmează a se strămuta cauza nu mai este lăsată la latitudinea instantei supreme fiind determinată precis de legiuitor după cum urmează:

i) una dintre instantele din circumscriptia aceleiasi curti de apel sau din circumscriptia unei curti de apel învecinate acesteia;

ii) strămutarea judecării cauzei de la o curte de apel se face la una dintre curtile de apel dintr-o circumscriptie învecinată.

În acest fel, se asigură, pe de o parte, previzibilitatea solutiilor în materie de strămutare, iar pe de altă parte, existenta unor costuri reduse pentru participantii în procesul penal în legătură cu participarea la desfăsurarea procedurilor.

Trimiterea cauzei la un alt parchet

Prin noul art. 2171 C.proc.pen. au fost transpuse în legislatia procesuală actuală dispozitiile art. 326 din Noul Cod de procedură penală, care reglementează în fapt o „strămutare” a efectuării 5 Potrivit art. 74 din Legea nr. 135/2010 :

„(1) Înalta Curte de Casatie si Justitie solutionează cererea de strămutare prin sentintă.

(2) În cazul în care găseste cererea întemeiată, Înalta Curte de  Casatie si Justitie dispune strămutarea judecării cauzei la una dintre instantele din circumscriptia aceleiasi curti de apel sau din circumscriptia unei curti de apel învecinate acesteia.

Strămutarea judecării cauzei de la o curte de apel se face la una dintre curtile de apel dintr-o circumscriptie învecinată.

(3) Înalta Curte de Casatie si Justitie hotărăste în ce măsură se mentin actele îndeplinite în fata instantei, precum si cele îndeplinite de judecătorul de cameră preliminară de la care s-a strămutat cauza.

(4) Instanta de la care a fost strămutată cauza, precum si instanta la care s-a strămutat cauza vor fi înstiintate de îndată

despre admiterea cererii de strămutare.

(5) Dacă instanta de la care a fost strămutată cauza a procedat între timp la judecarea cauzei, hotărârea pronuntată este desfiintată prin efectul admiterii cererii de strămutare.

(6) Sentinta prevăzută la alin. (1) nu este supusă niciunei căi de atac.”

6 Potrivit art. 326 din Legea nr. 135/2010: „Când există o suspiciune rezonabilă că activitatea de urmărire penală este afectată din cauza împrejurărilor cauzei sau calitătii părtilor ori există pericolul de tulburare a ordinii publice, procurorul urmăririi penale, ce se poate dispune când există o suspiciune rezonabilă că activitatea de urmărirepenală este afectată din cauza împrejurărilor cauzei sau calitătii părtilor ori când există pericolul de tulburare a ordinii publice.

19

Pentru a se dispune trimiterea cauzei la un alt parchet este necesar să se constate că toti procurorii din cadrul unui parchet, nu doar cel căruia i s-a repartizat cauza, nu pot efectua în mod obiectiv sau eficient activitatea de urmărire penală.

Competenta de a dispune trimiterea cauzei la un alt parchet egal în grad, din altă circumscriptie teritorială apartine procurorului general de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie, la cererea părtilor sau din oficiu (în acest ultim caz se poate retine că însusi procurorul care efectuează/supraveghează urmărirea penală poate întocmi un referat prin care să informeze Procurorul General cu privire la necesitatea trimiterii cauzei la un alt parchet, de pildă

pe motiv de pericol de tulburare a ordinii publice).

Spre deosebire de Noul Cod de procedură penală, art. 2171 C.proc.pen. nu mai face trimitere la aplicarea în mod corespunzător a dispozitiilor din materia strămutării referitoare la procedura de informare, de încunostintare a părtilor, soarta actelor efectuate în cauză de parchetul de la care se „strămută” urmărirea penală, determinarea legală a parchetului la care se trimite cauza.

Rezolutia prin care Procurorul general de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie dispune cu privire la trimiterea cauzei la un alt parchet trebuie temeinic motivată, în vederea înlăturării oricărei suspiciuni cu privire la o interventie nejustificată a procurorului ierarhic superior în activitatea de urmărire penală a procurorilor ierarhic inferiori.

În situatia în care se dispune trimiterea cauzei la un alt parchet, instanta competentă teritorial să judece cauza în ipoteza dispunerii unei soluŃii de trimitere în judecată este:

1) instanta pe lângă care functionează parchetul la care a fost trimisă cauza si care a efectuat urmărire penală dacă:

A) în cazul infractiunilor săvârsite de persoane fizice în circumscriptia teritorială a instantei se află:

i) locul unde s-a săvârsit infractiunea (forum delicti comissi);

ii) locul unde a fost prins infractorul (forum deprehensionis);

iii) locul unde locuieste în fapt infractorul (forum domicilii);

iv) locul unde locuieste în fapt persoana vătămată (forum domicilii victimae);

B) în cazul infractiunilor săvârsite de persoane juridice în circumscriptia teritorială a instantei se află:

i) locul unde a fost săvârsită infractiunea;

ii) locul unde se află sediul persoanei juridice;

iii) locul unde locuieste persoana vătămată sau unde aceasta îsi are sediul.

Aceeasi instantă va fi competentă teritorial să solutioneze si eventuale plângeri împotriva solutiilor de scoatere sau încetare a urmăririi penale.

2) instanta corespunzătoare unitătii de parchet de la care a fost luat dosarul (competenta originară), dacă niciunul dintre locurile enumerate mai sus nu se află în circumscripŃia teritorială a instanŃei pe lângă care funcŃionează parchetul la care a fost trimisă cauza. După finalizarea

urmăririi penale de către parchetul la care a fost trimisă cauza va fi sesizată instanŃa competentă teritorial, înainte de trimiterea cauzei (de exemplu, dacă Procurorul General dispune trimiterea cauzei de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Mures la parchetul de pe lângă Judecătoria Brasov în vederea efectuării urmăririi penale, acest din urmă parchet va sesiza Judecătoria Târgu – Mures, în vederea judecării cauzei, iar nu Judecătoria Brasov). Aceeasi instantă va fi competentă teritorial să solutioneze si eventuale plângeri împotriva solutiilor de scoatere sau de încetare a urmăririi penale.

general de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie, la cererea părtilor, a unui subiect procesual principal sau din oficiu, poate trimite cauza la un parchet egal în grad, dispozitiile art. 73 si 74 fiind aplicabile în mod corespunzător.”

20

Procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală poate cere Înaltei Curti de Casatie si Justitie să desemneze o instantă egală în grad cu cea căreia i-ar reveni competenta să  judece cauza în primă instantă, care să fie sesizată în cazul în care se va emite rechizitoriul (de pildă, să solicite să fie desemnată instanta pe lângă care functionează parchetul la care a fost a fost trimisă cauza, din care face parte procurorul care emite rechizitoriul).

Actiunea penală si actiunea civilă

Acordul de mediere – impediment la punerea în miscare sau la exercitarea actiunii penale

Legea nr. 202/2010 prevede un nou impediment la punerea în miscare sau exercitarea actiunii penale constând în încheierea unui acord de mediere cu privire la latura penală a cauzei, în cazul infractiunilor pentru care retragerea plângerii sau împăcarea părtilor înlătură răspunderea penală.

Acest caz presupune ca părtile să fi finalizat procedura de mediere prin încheierea unui acord în care să fi fost transate toate aspectele privind conflictul de drept penal dintre acestea.

Potrivit art. 58 alin. (2) din Legea nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator, acordul de mediere în care se consemnează întelegerea părtilor nu trebuie să cuprindă prevederi care aduc atingere legii si ordinii publice; tot astfel, procedura medierii trebuie să se fi desfăsurat cu garantarea dreptului fiecărei părti la asistentă juridică si la interpret (procesul-verbal prin care se închide procedura medierii, trebuie să arate dacă părtile au beneficiat de asistenta unui avocat si de serviciile unui interpret ori, după caz, să mentioneze faptul că au renuntat expres la acestea), iar în cazul minorilor trebuie respectate garantiile prevăzute în procedura specială penală.

În situatia în care procedura de mediere se desfăsoară înaintea începerii procesului penal si aceasta se închide prin împăcarea părtilor consemnată într-un acord de mediere , persoana vătămată nu mai poate sesiza, pentru aceeasi faptă, organul de urmărire penală (autoritate delucru mediat), chiar dacă ar mai fi încă în termenul legal de formulare a plângerii prealabile.

Dacă procedura de mediere a fost declansată în termenul prevăzut de lege pentru introducerea plângerii prealabile, acest termen se suspendă pe durata desfăsurării medierii.

În situatia în care părtile nu încheie un acord de mediere, persoana vătămată poate introduce plângerea prealabilă în acelasi termen, care îsi va relua cursul de la data întocmirii procesuluiverbal de închidere a procedurii de mediere, socotindu-se si timpul scurs înainte de suspendare.

În situatia în care acordul de mediere este încheiat în mod legal pe parcursul actelor premergătoare, procurorul va dispune neînceperea urmăririi penale.

În cazul în care procedura medierii se desfăsoară după începerea urmăririi penale (mediere procesuală), urmărirea penală, sau judecata se suspendă pe o perioadă de maximum 3 luni.

Dacă, în acest interval de timp, părtile nu au ajuns la o întelegere si nu au semnat acordul de mediere, urmărirea penală, respectiv judecata se reiau.

De exemplu, este posibilă medierea cu privire la următoarele infractiuni:

- lovirea sau alte violente (art. 180 C.pen.);

- vătămarea corporală (art. 181 C.pen..,);

- vătămarea corporală din culpă (art. 184 alin. 1-4 C.pen.);

- violarea de domiciliu;(art. 192 alin. 1 C.pen.);

- violarea secretului corespondentei (art. 195 C.pen.);

- divulgarea secretului profesional (art. 196 C.pen.);

- violul (art. 197 alin. 1 C.pen.);

- seductia (art. 199 C.pen.,);

- furtul pedepsit la plângerea prealabilă (art. 210 C.pen.);

- abuzul de încredere (art. 213 C.pen.);

- gestiunea frauduloasă (art. 214 alin. 1 C.pen.);

- distrugerea (art. 217 alin. 1C.pen.);

- tulburarea de posesie (art. 220 C.pen.);

- abandonul de familie (art. 305 C.pen.);

- nerespectarea măsurilor privind încredintarea minorului (art. 307 C.pen.);

- tulburarea de folosintă (art. 320 C.pen.).

21

În cazul în care acordul de mediere este încheiat în faza de judecată, instanta va dispune încetarea procesului penal, iar in cursul urmăririi penale, procurorul va dispune încetarea urmăririi penale.

Tranzactia, medierea si recunoasterea pretentiilor civile

Potrivit art. 161 C.proc.pen., în cursul procesului penal, cu privire la pretentiile civile, inculpatul, partea civilă si partea responsabilă civilmente pot încheia o tranzactie sau un acord de mediere cu privire la latura civilă a cauzei. Considerăm că nu există niciun impediment, ca o asemenea tranzactie să fie încheiată si de învinuit, nu numai de inculpat.

În această situatie, dacă au fost respectate dispozitiile legale de încheiere a acestor întelegeri, instanta va lua act de încheierea tranzactiei sau a acordului de mediere, făcând referire la continutul acestora în minuta hotărârii pronuntate. În cazul în care tranzactia sau acordul de mediere cu privire la latura civilă a cauzei intervin în cursul urmăririi penale, procurorul trebuie să facă referire la acestea în rechizitoriu.

Recunoasterea totală sau partială de către inculpat a pretentiilor părtii civile se poate face numai, cu acordul părtii responsabile civilmente. În acest caz instanta va obliga inculpatul la plata despăgubirilor în măsura recunoasterii, fără a fi necesară administrarea de noi probe.

Cu privire la pretentiile civile nerecunoscute, pot fi administrate probe.

Potrivit art. 23 din Legea nr. 135/2010 intitulat Tranzactia, medierea si recunoasterea pretentiilor civile: “(1) În cursul procesului penal, cu privire la pretentiile civile, inculpatul, partea civilă si partea responsabilă civilmente pot încheia o tranzactie sau un acord de mediere, potrivit legii.

(2) Inculpatul, cu acordul părtii responsabile civilmente, poate recunoaste, în tot sau în parte, pretentiile părtii civile.

(3) În cazul recunoasterii pretentiilor civile, instanta obligă la despăgubiri în măsura recunoasterii. Cu privire la pretentiile

civile nerecunoscute pot fi administrate probe.”

Modificări referitoare la faza de urmărire penală

Sesizarea organelor judiciare

Prin Legea nr. 202/2010 s-a prevăzut că plângerea si denuntul trebuie să cuprindă în mod obligatoriu pe lângă numele, prenumele, calitatea, si domiciliul petitionarului, descrierea faptei care formează obiectul plângerii, indicarea făptuitorului dacă este cunoscut si a mijloacelor de probă si codul numeric personal în cazul persoanelor fizice.

22

În cazul în care plângerea este îndreptată la organul de urmărire penală competent si nu cuprinde elementele de mai sus, se restituie petitionarului pe cale administrativă, cu indicarea elementelor care lipsesc;

o asemenea posibilitate nu este prevăzută, în mod inexplicabil de legiuitor0, în cazul denuntului, alin. (4) al art. 223 C.proc.pen. făcând trimitere numai la art. 222 alin. (9) C.proc.pen., nu si la alin. (8) al acestui articol (denunyul nu poate fi restituit pe cale administrativă).

Organele judiciare au posibilitatea de a se sesiza din oficiu în legătură cu faptele sau împrejurările care rezultă din plângerea sau denuntul formulate cu nerespectarea dispozitiilor legale.

În vederea asigurării celeritătii procedurilor, s-a prevăzut că plângerea sau denuntul gresit îndreptate la instanta de judecată se trimite pe cale administrativă organului de urmărire penală competent.

În cazul în care plângerea sau denuntul este depus la organul de urmărire penală necompetent material sau teritorial, este necesară declinarea de competentă, iar nu trimiterea administrativă, către organul de urmărire penală competent.

Mentionarea codului numeric personal în plângere sau denunt poate contribui la eficientizarea executării silite a cheltuielilor judiciare de către stat.

De asemenea, identificarea persoanei fizice care a formulat plângerea în bazele de date privind evidenta informatizată a persoanei nu se poate face numai prin raportare la nume, prenume, sau domiciliu/resedintă, fiind necesare si alte date care sunt implicit cuprinse în codul numeric personal (de pildă, data nasterii).

În vederea transpunerii standardelor europene în materia protectiei victimelor unor infractiuni, „mica reformă” a stipulat că în situatia în care plângerea este întocmită de către o persoană care locuieste pe teritoriul României, cetătean român, străin sau persoană fără cetătenie, prin care se sesizează săvârsirea unei infractiuni pe teritoriul unui alt stat membru al Uniunii Europene, organul judiciar este obligat să primească plângerea si să o transmită organului competent din Tara pe teritoriul căreia a fost comisă infractiunea. Regulile privind cooperareajudiciară în materie penală se aplică în  mod corespunzător.

Plângerea prealabilă se adresează organului de cercetare penală sau procurorului. Potrivit Legii nr. 202/2010, în scopul asigurării celeritătii procedurilor, în cazul în care plângerea prealabilă a fost gresit îndreptată la instant de judecată se trimite pe cale administrativă organului de urmărire penală competent, fiind considerată valabilă, dacă a fost introdusă în termen la organul necompetent.

În acest sens sunt si dispozitile art. 289 alin. (9) din Legea nr. 135/2010.

Potrivit art. 290 alin. 2 din noul cod de procedură penală, inclusiv denunŃul poate fi restituit pe cale administrativă.

Potrivit art. 11 din Decizia-cadru a Consiliului din 15 martie 2001 privind statutul victimelor în cadrul procedurilor enale (2001/220/JAI) intitulat victimele rezidente în alt stat membru „ (1) Fiecare stat membru se asigură că autoritătle ale competente sunt în măsură să adopte măsurile corespunzătoare pentru a atenua dificultătle care apar atunci când ictima îsi are resedint în alt stat decât cel în care a fost săvârsită infractunea, în special în ceea ce priveste desfăsurarea rocedurii. În acest scop, autoritătle trebuie, în special, să fie în măsură să:

- poată hotărî ca victima să aibă posibilitatea să facă o declaraŃie imediat după săvârsirea infractunii ;

- recurgă cât mai mult posibil la dispozitile privind videoconferintle si teleconferintle prevăzute la articolele 10 si 11

din Conventa privind asistent judiciară reciprocă în materie penală între statele membre ale Uniunii Europene din 29

mai 2000 [3] în scopul audierii victimelor rezidente în străinătate.

(2) Fiecare stat membru se asigură că victima unei infractuni într-un stat membru, altul decât cel în care aceasta are esedint, poate depune o plângere la autorităŃile competente din Tara de resedintă, în cazul în care nu a putut să o facă în tatul în care a fost săvârsită infractiunea sau, în cazul unei infractuni grave, în cazul în care aceasta nu a dorit să o facă.

Autoritatea competentă la care a fost depusă plângerea, în măsura în care nu îsi exercită ea însăsi competenta în acest sens, o transmite de îndată autoritătii competente pe teritoriul căreia a fost săvârsită infractiunea. Această plângere este tratată în conformitate cu dreptul intern al statului unde a fost săvârsită infractiunea.”

23

În cazul în care plângerea prealabilă este depusă la organul de urmărire penală necompetent material sau teritorial, este necesară declinarea de competentă, iar nu trimiterea administrativă, către organul de urmărire penală competent; plângerea prealabilă este considerată valabilă, dacă a fost introdusă în termen la organul necompetent.

Neînceperea urmăririi penale

Neînceperea urmăririi penale în cazul lipsei de pericol social concret al faptei

Prin Legea nr. 202/2010 se acordă posibilitatea procurorului de a dispune neînceperea urmăririi penale si în cazul în care constată din actele premergătoare că fapta nu prezintă pericolul social concret al unei infracŃiuni [art. 10 alin. (1) lit. b1) C.proc.pen.].

Urmare a modificării alin. (2) si (3) ale art. 181 C.pen., neînceperea urmăririi penale pentru lipsa pericolului social se poate dispune de procuror, din oficiu sau la propunerea organelor de cercetare penală, prin ordonantă: i) in rem, în situatia în care făptuitorul nu este cunoscut, însă fapta nu prezintă pericolul social concret al unei infractiuni; ii) in personam, când este cunoscut făptuitorul iar fapta nu prezintă pericolul social concret al unei infractiuni. În acest caz, aplicarea unei sanctiuni administrative făptuitorului nu este obligatorie. Considerăm că fată de natura solutiei pronuntate de procuror si de lipsa garantiilor procedurale ale unei apărări efective pentru făptuitor, aplicarea sanctiunii amenzii administrative ar trebui să fie evitată [ar fi preferabil ca amenda administrativă să fie dispusă numai în cazul solutiilor de scoatere de sub urmărire penală

întemeiate pe dispozitiile art. 10 alin. (1) lit. b1) C.proc.pen.].

Împotriva ordonantei procurorului prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale pe motiv că fapta nu prezintă pericolul social concret al unei infractiuni, se poate formula plângere în  temeiul art. 275 – art. 278 C.proc.pen. la procurorul ierarhic superior; în cazul în care acesta respinge plângerea sau nu se pronuntă asupra ei în termen de 20 de zile de la înregistrare, se poate formula plângere la instantă în temeiul art. 2781 C.proc.pen.

Dispunerea neînceperii urmăririi penale. Motivare. Comunicare.

Procurorul din oficiu ori în urma analizei propunerii organului de cercetare penală de a nu se începe urmărirea penală poate dispune prin rezolutie (ordonantă în cazul lipsei pericolului social), neînceperea urmăririi penale, în cazul în care constată existenta unui impediment la punerea în miscare a actiunii penale dintre cele prevăzute de art. 10 C.proc.pen. (anterior modificărilor survenite prin Legea nr. 202/2010 procurorul trebuia să confirme prin rezolutie propunerea de neîncepere a urmăririi penale).

Prin Legea nr.202/2010 s-a prevăzut că motivarea rezolutiei/ordonantei este facultativă sau poate cuprinde doar argumente suplimentare în situatia în care procurorul îsi însuseste argumentele cuprinse în propunerea organului de cercetare penală.

În cazul în care procurorul apreciază că trebuie să motiveze personal actul (de pildă, în situatia în care procurorul este de acord cu solutia de neîncepere a urmăririi penale, dar nu si cu temeiul sau motivarea din propunerea organelor de cercetare penală), rezolutia/ordonanta prin care se dispune neînceperea urmăririi penale trebuie să cuprindă:

- data, numele, functia, parchetul din care face parte procurorul; referirea la modalitatea de sesizare, la actele premergătoare si la informatiile obtinute în urma efectuării acestora;

- prezentarea pe scurt a situatiei de fapt; încadrarea juridică; constatarea întrunirii conditiei negative prevăzute de art. 10 C.proc.pen.; temeiul de drept [art. 228 alin. (6) C.proc.pen.]; dispozitia de neîncepere a urmăririi penale; indicarea persoanei făptuitorului cu toate datele de identificare.

24

Când s-a dispus neînceperea urmăririi penale, indiferent de temeiul de drept al solutiei, cheltuielile judiciare sunt suportate de stat.

Ca exceptie, va fi obligată la cheltuieli judiciare persoana care a făcut sesizarea în cazul în care si-a exercitat abuziv acest drept, caz în care procurorul are obligatia de a motiva această dispozitie [pentru a se dispune obligarea petentului la cheltuieli judiciare, nu este necesar să fi fost constatată în prealabil, abaterea judiciară prevăzută de art. 198 alin. (4) litera k) C.proc.pen.].

Copie de pe rezolutia/ordonanta prin care se dispune neînceperea urmăririi penale si de pe propunerea organului de cercetare penală (în cazul în care procurorul nu a motivat personal rezolutia sau a adus numai argumente suplimentare celor care se regăsesc în referatul organului de cercetare penală) se comunică persoanei care a făcut sesizarea, precum si, după caz, persoanei fată de care s-au efectuat acte premergătoare.

Dacă procurorul a redactat rezolutia/ordonanta prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, se va comunica numai acest act, nu si copie de pe propunerea organelor de cercetare penală.

. Clasarea

În cazul în care urmărirea penală a fost începută in rem, nu există învinuit în cauză (în ciuda diligentelor depuse de organele de urmărire penală, făptuitorul nu a putut fi descoperit) si se constată că fapta nu prezintă pericolul social al unei infractiuni, procurorul dispune, prin ordonantă, clasarea, iar nu scoaterea de sub urmărire penală.

Supravegherea urmăririi penale

Prin „mica reformă” organele de cercetare penală dobândesc competenta de efectuare actelor de cercetare penală cu privire la infractiunea de spălare a banilor, care anterior era în cmpetenta de urmărire obligatorie a procurorului.

Întrucât prin „mica reformă” nu s-au operat modificări si cu privire la Legea nr. 508/2004 privind înfiintarea, organizarea si functionarea în cadrul Ministerului Public a Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizată si Terorism (DIICOT), pentru infractiunile de spălarea a banilor care sunt în competenŃa DIICOT, urmărirea penală se va efectua în continuare în mod obligatoriu de către procuror.

Legea nr. 202/2010 nu a operat modificări în ceea ce priveste Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea si sanctionarea spălării banilor, precum si pentru instituirea unor măsuri de prevenire si combatere a finantării actelor de terorism, pentru a permite organelor de cercetare penală să primească sesizări de la Oficiul National de Prevenire si Combatere a Spălării Banilor atunci când se constată existenta unor indicii temeinice de spălare a banilor. De asemenea, nu a fost modificată nici Ordonanta de urgentă nr. 99/2006 privind institutiile de credit si adecvarea capitalului pentruca în situatia  existentei unor indicii temeinice de spălare a banilor secretul bancar si secretul profesional să nu fie opozabil organelor de cercetare penală.

De asemenea, organele de cercetare penală dobândesc competenŃa de efectuare a actelor de cercetare penală cu privire la infractiunile privind protectia muncii, care anterior era în competenta de urmărire obligatorie a procurorului.

25

Fată de dispozitiile art. XXIV din Legea nr. 202/2010, vom distinge în legătură cu aplicarea în timp a noii legii următoarele ipoteze:

i) în situatia în care urmărirea penală a fost începută anterior intrării în vigoare a „micii reforme”, procurorul are obligatia de efectua urmărire penală pentru infrattiunile privind protectia muncii, respectiv pentru infractiunea de spălare a banilor (urmărire penală proprie); ii) în situatia în care urmărirea penală a fost începută după data intrării în vigoare a „micii reforme”, procurorul va supraveghea efectuarea urmăririi penale de către organele de cercetare

penală pentru infractiunile privind protectia muncii, respectiv pentru infractiunea de spălare a banilor (supravegherea urmăririi penale);

Încetarea de drept a măsurii arestării preventive în caz de scoatere de urmărire penală sau de

încetare a urmăririi penale

Art. 140 alin. (1) lit. b) C.proc.pen. prevedea că măsura arestării preventive încetează de drept în caz de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale.

Înainte de intrarea în vigoare a „micii reforme”, art. 243 alin. (3) C.proc.pen., respectiv art. 249 raportat la art. 243 alin. (3) C.proc.pen., prevedea că dacă se descopereau impedimente la exercitarea actiunii penale prevăzute de art. 10 C.proc.pen. într-o cauză în care există un învinuit sau inculpat arestat, procurorul trebuia să se pronunte asupra încetării urmăririi penale sau scoaterii de sub urmărire penală în aceeasi zi în care a primit propunerea de la organul de cercetare penală.

Dacă procurorul dispunea încetarea urmăririi penale sau scoaterea de sub urmărire penală, constatând îndeplinite în cauză conditiile arătate mai sus, trebuia să solicite de îndată instantei revocarea măsurii arestării preventive, întocmind în acest sens un referat în care trebuia mentionat impedimentul prevăzut de art. 10 C.proc.pen. În termen de 24 de ore de la primirea de la procurer a dosarului, instanta trebuia să dispună, prin încheiere, revocarea măsurii arestării preventive si punerea de îndată în libertate a învinuitului sau inculpatului.

Aceste dispozitii legale ridicau mari probleme sub aspectul temeiului de drept al privării de libertate a persoanei împotriva căreia nu mai este formulată nicio acuzatie penală, în perioada cuprinsă între momentul dispunerii solutiei de netrimitere în judecată de către procuror si cea a punerii sale efective în libertate. În această interval de timp, persoana care nu mai avea calitate de învinuit sau inculpat, ca urmare a dispunerii de către procuror a solutiei de netrimitere în judecată, datorită constatării existentei unui impediment la exercitarea actiunii penale, era privată de libertate în lipsa vreunui temei de drept intern, fiind astfel încălcate exigentele art. 5 parag. 1 din Conventia europeană.

În vederea evitării unei privări nelegale de libertate prin Legea nr. 202/2010 a fost modificat art. 140 alin. (3) C.proc. pen. astfel că procurorul, din oficiu sau în urma informării organului de cercetare penală, are obligatia, potrivit competentelor prevăzute de lege, să constate încetarea de drept a măsurii preventive trimitând, în vederea punerii de îndată în libertate a celui retinut sau arestat, administratiei locului de detinere o copie de pe ordonantă prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale ori un extras cuprinzând următoarele mentiuni: datele necesare pentru identificarea învinuitului sau inculpatului, numărul mandatului de arestare, numărul si data ordonantei, precum si temeiul legal al liberării.

În mod corelativ a fost modificat art. 243 alin. (3) C.proc. pen. prevăzându-se că: „Atunci când cazul de încetare a urmăririi penale priveste un învinuit sau inculpat arestat, procurorul trebuie să se pronunte asupra încetării urmăririi penale în aceeasi zi în care a primit propunerea de încetare de la organul de cercetare penală.

Dacă procurorul a dispus încetarea urmăririi penale, măsura arestării preventive încetează de drept, învinuitul sau inculpatul fiind pus de îndată în libertate.“, respectiv art. 245 alin. (3) C.proc.pen. potrivit căruia „În cazul în care încetarea urmăririi penale priveste un învinuit sau inculpat arestat, în ordonantă se va face mentiune si cu privire la constatarea încetării de drept a măsurii arestării preventive.“. Aceste dispozitii legale se aplică în mod corespunzător si în cazul în care se dispune scoaterea de sub urmărire penală.

26

Liberarea provizorie în cursul urmăririi penale

În vederea evitării creării unei practici neunitare la nivelul Înaltei Curti de Casatie si Justitie (unde în lipsa unei dispozitii exprese completul care judecă cauza în primă instantă este format din trei judecători), Legea nr. 202/2010 a prevăzut că în cursul urmăririi penale, cererea de liberare provizorie sub control judiciar sau pe cautiune se solutionează de un singur judecător, indifferent de natura cauzei.

Prezentarea materialului de urmărire penală

Prezentarea materialului de urmărire penală este actul procesual ce constă în chemarea învinuitului sau a inculpatului în fata organului de urmărire penală si informarea lui cu privire la probele administrate, precum si la încadrarea juridică a faptei săvârsite, asigurându-i-se totodată posibilitatea efectivă de a lua cunostinŃă nemijlocit de acestea; reprezintă o garantie a dreptului la apărare în faza de urmărire penală fiind necesară prezenta personală a învinuitului sau inculpatului.

Potrivit Legii nr. 202/2010, procurorul poate dispune trimiterea în judecată a invinuitului/inculpatului fără prezentarea materialului de urmărire penală dacă:

i) învinuitul/inculpatul sau apărătorul său a lipsit în mod nejustificat la chemarea organului de urmărire penală (inclusiv în situatia în care lipsa nejustificată este determinată de sustragerea învinuitul/inculpatului de la urmărirea penală);

ii) învinuitul/inculpatul sau apărătorul său refuză în mod nejustificat să ia cunostintă de materialul de urmărire penală;

iii) învinuitul/inculpatul este dispărut (nu este necesară declararea disparitiei pe cale judecătorească);

dacă până la înaintarea dosarului la procuror învinuitul/inculpatul se prezintă, este prins ori adus, se procedează la prezentarea materialului de urmărire penală;

Măsuri de natură a contribui la desfăsurarea cu celeritate a urmăririi penale.

Legea nr. 202/2010 cuprinde si alte măsuri ce pot contribui la accelerarea solutionării cauzelor penale, dintre care enumerăm:

i) urmărirea penală poate fi efectuată cu caracter de continuitate si în situatia în care învinuitul sau inculpatul este supus unor măsuri preventive sau procesuale; legea prevede că în situatiile în care, în cursul urmăririi penale, dosarul cauzei este solicitat în acelasi timp (nu este necesar ca cererile să fie simultane, ci ca mai multe instante să solicite în acelasi interval de timp acelasi dosar de urmărire penală) de instante diferite, ca urmare a unor cereri formulate de către părti (de pildă, în cazul în care mai multe părti formulează cereri de revocare, înlocuire sau încetare a măsurii arestării preventive ce formează fiecare obiectul unui dosar, iar aceste dosare sunt repartizate unor complete diferite), procurorul înaintează numai copii numerotate si certificate de grefa parchetului de pe toate actele dosarului. Organul de urmărire penală păstrează originalul actelor dosarului, în vederea continuării urmăririi penale.

27

În cazurile în care procurorul formulează în cursul urmăririi penale propuneri sau cereri care sunt în competenta de solutionare a judecătorului (de exemplu, propunere de arestare preventivă, de prelungire a arestării preventive, de încuviintare a interceptării si înregistrării comunicatiilor, a accesului la un sistem informatic, a perchezitiei domiciliare etc), procurorul sau organul de cercetare penală va înainta originalul dosarului, păstrând copii de pe toate actele

dosarului, în vederea continuării urmăririi penale (art. 205 alin. 2 C.proc.pen., nemodificat prin Legea nr. 202/2010).

ii) accesul la bazele electronice de date; în vederea realizării procedurii de citare, a comunicării actelor de procedură sau a aducerii cu mandat la desfăsurarea procedurilor, procurorul are drept de acces direct la bazele electronice de date detinute de organele administratiei de stat (de pildă, Registrul Comertului, Ministerul Finantelor Publice, Administratia Natională a Penitenciarelor, Serviciul de Evidentă Informatizată a Persoanei, Agentia Natională de Cadastru si Publicitate Imobiliară etc). Pentru ca această măsură să fie eficientă a fost prevăzută obligatia organelor administratiei publice care detin baze electronice de date de a colabora cu procurorul, în vederea asigurării accesului direct al acestuia la informatiile existente în bazele electronice de date.

În acelasi scop a fost prevăzută obligatia Ministerul Public de a încheia protocoale de colaborare cu autoritătile si institutiile publice care detin baze electronice de date, pentru ca la momentul intrării în vigoare a „micii reforme” procurorii să aibă acces la bazele electronice de date.

iii) posibilitatea organelor de urmărire penală de a dispune aducerea prin constrângerea în temeiul unui mandat de aducere si a martorului;

iv) ancheta socială în cazul expertizei psihiatrice a minorului. În vederea întocmirii expertizei psihiatrice a minorului pentru a se stabili dacă acesta a actionat sau nu cu discernământ, autoritatea tutelară în a cărei rază teritorială domiciliază minorul are obligatia să efectueze ancheta socială la cererea unitătii sanitare de specialitate care efectuează expertiza.

Această dispozitie are rolul de a înlătura blocajele existente în prezent în practică, ca urmare a refuzului serviciilor de autoritate tutelară din cadrul primăriilor de a colabora cu Institutul National de Medicină Legală, care în vederea efectuării unei expertize medico-legale psihiatrice nu are nevoie decât de realizarea unei anchete sociale, iar nu a unui referat de evaluare de către Serviciile de Probatiune.

v) posibilitatea procurorului de a desemna un reprezentant comun, avocat din oficiu, în cauzele cu un număr mare de părti vătămate, civile sau responsabile civilmente.

Legea nr. 202/2010 a prevăzut că în cazul în care un număr mare de persoane care nu au interese contrarii s-au constituit parte civilă, acestea pot desemna o persoană care să le reprezinte interesele în cadrul procesului penal.

În cazul în care părtile civile nu si-au desemnat un reprezentant comun, pentru buna desfăsurare a procesului penal, procurorul poate desemna, prin rezolutie motivată, un avocat din oficiu pentru a le reprezenta interesele, în vederea efectuării cu celeritate a urmăririi penale.

Rezolutia trebuie să fie comunicată părtilor civile, care au obligatia de a încunostinta procurorul dacă sunt de acord sau refuză să fie reprezentati prin avocatul desemnat din oficiu. În situaŃia în care părŃile civile cărora li s-a comunicat de către procuror faptul că sunt reprezentate de un avocat din oficiu, nu încunostinŃează parchetul cu privire la acordul sau dezacordul lor referitor la reprezentarea prin avocat în cadrul procesului penal, se va prezuma că accepta această reprezentare. Dacă părŃile civile încunostinŃează pe procuror despre faptul că nu sunt de acord să fie reprezentate, citarea acestora precum si comunicarea actelor de procedură se va face individual.

28

În situaŃia în care prin fapta penală s-au adus vătămări unui număr mare de părŃi vătămate, constituite sau nu părŃi civile, care nu au interese contrarii, acestea pot desemna o persoană care să le reprezinte interesele în cadrul procesului penal. În cazul în care părtile vătămate nu si-au desemnat un reprezentant comun, pentru buna desfăsurare a procesului penal, procurorul poate desemna, prin rezolutie motivată, un avocat din oficiu pentru a le reprezenta interesele.

Legea nr. 202/2010 nu prevede în cazul părtilor vătămate, care nu sunt constituite părti civile, obligatia de a de a încunostinta procurorul dacă sunt de acord sau refuză să fie reprezentanti prin avocatul desemnat din oficiu.

Pentru identitate de ratiune, considerăm că si în cazul părtilor vătămate este necesar ca rezolutia procurorului prin care a fost desemnat un reprezentant comun să fie comunicată, iar în cazul în care acestea nu îsi manifestă dezacordul cu privire reprezentarea lor prin intermediul avocatului din oficiu se va prezuma că accepta această reprezentare.

Tot astfel, dacă părtile vătămate încunostintează pe procuror despre faptul că nu sunt de acord să fie reprezentate, citarea acestora precum si comunicarea actelor de procedură se va face individual.

Dovada mandatului se face prin depunerea delegatiei de avocat din oficiu.

Avocatul din oficiu trebuie să facă demersuri pentru a lua legătura cu persoanele reprezentate, si să încunostinteze organele de urmărire penală despre aceasta.

Toate actele de procedură comunicate avocatului din oficiu, reprezentant al părtii vătămate sau civile, sau de care avocatul a luat cunostintă sunt prezumate a fi cunoscute de persoanele reprezentate.

vi) posibilitatea aplicării unei amenzi judiciare părtii vătămate sau părtii responsabile civilmente care lipseste nejustificat de la chemarea organului de urmărire penală, în cazul în care acesta din urmă a apreciată că prezenŃa acestor părŃi este necesară pentru buna desfăsurare a urmăririi penale.

Alte modificări legislative referitoare la urmărire penală.

Iîn scopul corelării dispozitilor legale referitoare la prezentarea a materialului de urmărire penală, s-a fost modificat art. 251 C.poc.pen. prevăzându-se că:

„Despre aducerea la îndeplinire a dispozitiilor prevăzute la art. 250 organul de urmărire penală (nu organul de cercetare penală) întocmeste proces-verbal, în care consemnează si declaratiile, cererile si răspunsurile inculpatului.”

ii) potrivit art. 916 C.proc.pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010, „Mijloacele de probă prevăzute în prezenta sectiune (s.n. interceptările si înregistrările audio sau video) pot fi supuse expertizei la cererea procurorului, a părtilor sau din oficiu.”

- astfel, a fost lărgit cadrul expertizelor care se pot efectua cu privire la interceptările si înregistrările comunicatilor prevăzându-se posibilitatea ca pe lângă expertiza tehnică (referitoare la mijloacele tehnice folosite pentru efectuarea supravegherii tehnice) să fie efectuată si expertiza criminalistică a vocii si vorbirii.

12 Prin decizia nr.24/1999 Curtea Constitutională arătat că: „ (…) procurorul, primind dosarul, înainte de a dispune trimiterea în judecată, are obligatia, iar nu latitudinea, de a-l chema pe învinuit spre a-i prezenta materialul de urmărire penală, chiar dacă acesta i-a fost adus la cunostintă de către organul de cercetare penală, urmând a se aplica în mod corespunzător dispozitiile art.250-254 din Codul de procedură penală.”

29

Plângerea împotriva actelor si măsurilor de urmărire penală

Inadmisibilitatea unei noi plângeri pe cale ierarhică

În cursul urmăririi penale părtile sau orice persoană fizică sau juridică al cărei interes legitim a fost vătămat sau este susceptibil de a fi vătămat printr-un act al organelor de urmărire penală pot formula plângere împotriva acestuia.

Dacă plângerea vizează actele efectuate de procuror ori efectuate pe baza dispozitiilor date de acesta, competenta de solutionare apartine prim-procurorului parchetului (pentru actele procurorilor din subordinea sa), procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel (pentru actele procurorilor din cadrul curtii de apel), ori procurorului-sef de sectie din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie (pentru actele procurorilor din acest parchet); când măsurile sau actele sunt ale prim procurorului ori ale Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel sau ale procurorului-sef de sectie al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie ori au fost efectuate sau luate pe baza dispozitiilor date de către acestia plângerea se solutionează de procurorul ierarhic superior.

Prin Legea nr. 202/2010 s-a prevăzut că în situatia în care procurorul ierarhic superior respinge plângerea formulată împotriva unui act sau unei măsuri de urmărire penală care nu contine o solutie de neurmărire sau de netrimitere în judecată, rezolutia/ordonanta acestuia nu mai poate fi atacată pe cale ierarhică.

O plângere formulată împotriva solutiei de respingere dispuse de procurorul ierarhic superior va fi respinsă ca inadmisibilă.

Alineatul (21) al art. 278, introdus prin „mica reformă”, nu se referă la cazurile în care plângerea vizează o solutie de neurmărire sau de netrimitere în judecată, iar procurorul ierarhic superior a respins plângerea. În această ipoteză persoana vătămată, precum si orice alte personae ale căror interese legitime sunt afectate se pot adresa cu plângere instantei de judecată în temeiul art. 2781 C.proc.pen. În acest sens în jurisprudentă s-a arătat că împotriva solutiilor de netrimitere în judecată se poate formula, în conditiile art. 278 C.proc.pen., o singură plângere la procurorul ierarhic superior, iar dacă aceasta este respinsă, persoana nemultumită se poate adresa numai instantei de judecată, si nu procurorului ierarhic superior celui care a respins această plângere (I.C.C.J., sectia penală, decizia nr. 833 din 8 februarie 2006, www.legalis.ro) De asemenea, prin art. 278 alin. (21) C.proc.pen. nu este afectată dezlegarea în drept dată de Înalta Curte de Casatie si Justitie în recurs în interesul legii prin decizia nr. 1/2009, potrivit căreia:

„Organul judiciar competent să solutioneze plângerea împotriva rezolutiei sau ordonantei primprocurorului, prin care s-a infirmat rezolutia sau ordonanta procurorului de netrimitere în judecată si s-a dat aceeasi ori altă solutie de netrimitere în judecată, pentru alte motive sau pentru unele dintre motivele invocate de petent, este procurorul ierarhic superior. Numai în situatia în care, la rândul său, procurorul ierarhic superior, astfel sesizat, a respins plângerea si a mentinut solutia prim-procurorului sau nu a solutionat plângerea în termenul legal prevăzut la art. 277 din Codul de procedură penală, persoana vătămată, precum si orice alte persoane ale căror interese legitime sunt afectate se pot adresa cu plângere instantei de judecată.”. Această solutie pronuntată în aplicarea dispozitiilor art. 278 alin. (2) si (3) si ale art. 2781 alin. (1) si (2) teza a II-a C.proc.pen. îsi păstrează valabilitatea.

30

Eliminarea căilor de atac împotriva hotărârilor pronuntate în temeiul art. 2781 C.proc.pen.

Instanta sesizată cu o plângere formulată în temeiul art. 2781 C.proc.pen. poate dispune una dintre următoarele solutii:

i) respinge, prin sentintă, plângerea ca tardivă, inadmisibilă sau nefondată;

ii) ia act, prin sentintă, de retragerea plângerii formulate;

iii) admite, prin sentintă, plângerea, desfiintează rezolutia, ordonanta ori dispozitia de netrimitere în judecată din rechizitoriu atacată si trimite cauza procurorului în vederea începerii sau a redeschiderii urmăririi penale;

iv) admite, prin sentintă, plângerea, desfiintează actul atacat si schimbă temeiul solutiei de netrimitere în judecată sau neurmărire retinut de procuror cu un alt temei prevăzut de art. 10 C.proc.pen.;

v) admite plângerea, desfiintează actul de netrimitere în judecată atacat si când probele existente la dosar sunt suficiente pentru judecarea cauzei retine cauza spre judecare; în această situatie instanta se pronuntă prin încheiere;

Potrivit Legii nr. 202/2010 hotărârile pronuntate de judecător sunt definitive. Prin urmare, atât sentintele pronuntate potrivit art. 2781 alin. (8) lit. a) si b) C.proc.pen., dar si încheierea13

pronuntată potrivit art. 2781 alin. (8) lit. c) C.proc.pen., nu sunt supuse niciunei căii de atac.

Fată de dispozitiile art. XXIV din Legea nr. 202/2010, vom distinge în legătură cu aplicarea în timp a noii legii următoarele ipoteze:

i) în situatia în care instanta a fost sesizată cu o plângere formulată în temeiul art. 2781 C.proc.pen., înainte de intrarea în vigoare a „micii reforme”, sentintele pronuntate potrivit art. 2781 alin. (8) lit. a) si b) C.proc.pen., sunt supuse recursului, chiar dacă au fost pronuntate după intrarea în vigoare a legii noi;

- în situatia în care instanta de control judiciar admite recursul si trimite cauza spre rejudecare, sentintele pronuntate după rejudecare sunt definitive.

ii) dacă instanta a fost sesizată cu o plângere formulată în temeiul art. 2781 C.proc.pen., după intrarea în vigoare a „micii reforme”, sentintele pronuntate potrivit art. 2781 alin. (8) lit. a) si b) C.proc.pen., sunt definitive.

. Trimiterea pe cale administrativă a plângerilor gresit îndreptate.

În vederea asigurării celeritătii procedurilor, instanta în fata căreia a fost depusă o plângere împotriva unei solutii de neurmărire sau de netrimitere în judecată, fără ca petentul să fi parcurs anterior procedura internă, va dispune trimiterea pe cale administrativă a plângerii în vederea soluŃionării de procurorul ierarhic superior.

În situaŃia în care plângerea împotriva unei soluŃii de neurmărire sau de netrimitere în judecată a fost depusă la o instanŃă de judecată necompetentă, va fi dispusă declinarea de competenŃă.

13 Încheierea pronunŃată ca urmare a admiterii plângerii si reŃinerii cauzei spre judecare nu poate fi atacată nici separat, si nici odată cu fondul.

31

Modificări cu privire la faza de judecată.

Citarea părŃilor la judecată

Judecata poate avea loc numai dacă părtile sunt legal citate si procedura este îndeplinită.

Potrivit Legii nr. 202/2010 în cazul în care este lipsă de procedură sau un viciu al procedurii de citare, înfătisarea părtii nelegal citată în instantă, în persoană sau prin reprezentant (în cazul persoanelor juridice), ori prin avocat ales sau avocat din oficiu (dacă acesta din urmă a luat legătura cu partea reprezentată), acoperă orice nelegalitate survenită în procedura de citare.

Este prevăzut astfel, un caz de acoperire a nulitătii relative referitoare la procedura de citare prin prezentarea părtii în instantă, personal sau prin reprezentanti.

Luarea în cunostintă a termenului de judecată este procedura prin care unii subiecti procesuali sunt informati despre termenul de judecată fixat, nemaifiind necesară citarea lor;

-         prtile prezente personal la un termen de judecată iau în cunostintă noul termen, nemaifiind citate pentru termenele ulterioare, chiar dacă ar lipsi la vreunul din aceste termene; tot astfel, prin Legea nr. 202/2010 s-a prevăzut că si în situatia în care partea, persoană fizică sau juridică, este reprezentată la un termen de judecată prin avocat ales, prin avocat din oficiu care a luat legătură cu partea reprezentată, ori în cazul în care se prezintă la termenul de judecată un alt reprezentant al părtii, persoană juridică, se consideră că are termen în cunostintă; de asemenea are termen în cunostintă, partea căreia, personal, prin reprezentant sau apărător ales sau prin functionarul sau persoana însărcinată cu primirea corespondentei, i s-a înmânat în mod legal citatia pentru un termen de judecată.

-

În scopul desfăsurării cu celeritate a procedurilor penale, prin Legea nr. 202/2010 a fost reglementată o procedură flexibilă de preschimbare a termenului.

Astfel, completul învestit cu judecarea unei cauze penale poate, din oficiu sau la cererea părtilor, să preschimbe termenul luat încunostintă cu respectarea principiului continuitătii completului în situatia în care din motive obiective instanta nu îsi poate desfăsura activitatea de judecată la termenul fixat ori în vederea solutionării cu celeritate a cauzei.

Preschimbarea termenului se dispune prin rezolutia judecătorului, în camera de consiliu si fără citarea părtilor. Părtile vor fi citate de îndată pentru noul termen fixat.

Procedura simplificată a judecătii în cazul recunoasterii vinovătiei

Art. 6 parag. 3 lit. d) din Conventia europeană garantează acuzatului dreptul să întrebe sau să solicite audierea martorilor acuzării si să obtină citarea si audierea martorilor apărării în aceleasi conditii ca si martorii acuzării. Acest drept are caracter relativ, acuzatul putând să renunte la exercitarea sa în fata unei instante independente si impartiale, si să aleagă să fie judecat în baza probelor administrate în faza de urmărire penală. În acest sens Curtea de la Strasbourg a arătat că acuzatul are posibilitatea de a renunta la dreptul garantat de art. 6 parag. 3 lit. d) din Conventia europeană si, pe cale de consecintă, nu poate pretinde că i-a fost încălcat acest drept, în cazul în care instanŃa îsi întemeiază hotărârea de condamnare pe declaratia dată în cursul urmăririi penale de un martor (inclusiv anonim), la a cărui audiere acuzatul a renuntat14.

32

Majoritatea statelor europene au prevăzut în dreptul intern elemente de justittie negociată15(de exemplu, în Franta procedura denumită la comparution sur reconnaissance prealable deculpabilite, sau în Italia procedura patteggiamneto), sau procedurii simplificate de tipulpledoariilor de vinovătie (de pildă, procedurile anglo-saxone „plea guilty” sau „pleabarganing”16).

Procedura simplificată a judecării în cazul recunoasterii vinovătiei, introdusă prin Legea r. 202/201017, reprezintă de fapt o procedură abreviată ce are la bază o pledoarie de vinovăŃie si oate fi aplicată dacă sunt îndeplinite următoarele conditii:

i) instanta să fie competentă să judece cauza si legal sesizată;

- pentru a putea să se pronunte cu privire la vinovătia inculpatului în temeiul acestei procedurii implificate actul de sesizare a instantei trebuie să fi fost legal întocmit, iar instanta să fie ompetentă să judece cauza si să fi fost legal sesizată;

- instanta sau părtile pot să invoce orice nelegalitate care atrage nulitatea absolută a urmăririi enale si, pe cale de consecintă, restituirea cauzei la parchet, chiar dacă inculpatul a ales să urmeze

procedura simplificată.

În doctrină s-a arătat că prin „justitie negociată” se întelege acea procedură prin care se permite părtilor să intervină, ntr-o măsură mai restrânsă sau mai extinsă, fie într-o formă pozitivă, care implică o acceptare, fie într-o manieră egativă, care presupune lipsa unui refuz, în cadrul procedurilor penale, putând să influenteze prin demersul lor eznodământul acestor proceduri.

Posibilitatea conferită inculpatului de a refuza sau de a accepta anumite propuneri, rivită izolat, nu este de natură a conferi un caracter negociat procedurilor.

Accentul cade pe posibilitatea părtilor de a upune discutiilor aspecte ce tin de desfăsurarea procedurilor penale, având puterea ca, prin concesii reciproce, să nfluenteze măcar partial continutul acestor propuneri, ajungându-se în final la pronuntarea unei hotărâri care să reprezinte ezultatul negocierilor.

Reglementarea procedurii judecătii în cazul recunoasterii vinovătie reprezintă transpunerea în procedura penală actuală  dispozitiilor art. 374 din noul cod de procedură penală potrivit căruia:

(1) Până la începerea cercetării judecătoresti, inculpatul poate declara, personal sau prin înscris autentic, că recunoaste ăvârsirea faptelor retinute în actul de sesizare a instantei si solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în aza de urmărire penală.

(2) Judecata poate avea loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală doar atunci când inculpatul eclară că recunoaste în totalitate faptele retnute în actul de sesizare a instantei si nu solicită administrarea de probe.

(3) La termenul de judecată, când cauza se află în stare de judecată, instanta îl întreabă pe inculpat dacă solicită ca udecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală si acordă cuvântul procurorului, celorlalte ărti si persoanei vătămate asupra cererii formulate.

(4) Instanta de judecată admite cererea atunci când, din probele administrate, rezultă că faptele inculpatului sunt stabilite i sunt suficiente date cu privire la persoana sa pentru a permite stabilirea unei pedepse si procedează la audierea nculpatului, potrivit art. 378.

(5) În caz de admitere a cererii, presedintele explică persoanei vătămate că se poate constitui parte civilă si întreabă partea ivilă si partea responsabilă civilmente dacă propun administrarea de probe. Instanta poate dispune disjungerea actiunii ivile, potrivit art. 26, dacă pentru solutionarea acesteia este necesară administrarea de probe, prin care s-ar prelungi în od nejustificat solutionarea actiunii penale.

(6) În caz de admitere a cererii, dispozitiile art. 386 si 391–395 se aplică în mod corespunzător.

(7) Instanta va pronunta condamnarea inculpatului, care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă revăzute de lege în cazul pedepsei închisorii si de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în azul pedepsei amenzii.

Dispozitiile alin. (1)–(6) nu se aplică în cazul în care actiunea penală vizează o infractiune care se edepseste cu detentie pe viată.

(8) În caz de respingere a cererii, instanta procedează potrivit art. 376–407.”

33

ii) inculpatul să nu fie acuzat de săvârsirea unei infractiuni pentru care legea prevede edeapsa detentiunii pe viată;

- procedura simplificată se aplică numai cauzelor având ca obiect infractiuni cu privire la care egea prevede numai pedeapsa amenzii, pedeapsa amenzii alternativ cu pedeapsa închisorii, sau umai pedeapsa închisorii;

- potrivit art. 1411 C.pen. prin pedeapsa prevăzută de lege se întelege pedeapsa prevăzută în textul de lege care incriminează fapta săvârsită în forma consumată, fără luarea în considerare a cauzelor

de reducere sau de majorare a pedepsei;

- nu prezintă importantă dacă pedeapsa detentiunii pe viată este  edeapsa unică sau este prevăzută de lege alternativ cu pedeapsa închisorii;

- în cazul în care inculpatul este acuzat de săvârsirea mai multor infractiuni concurente este necesar a pentru niciuna dintre acestea legea să nu prevadă pedeapsa detentiunii pe viată;

iii) inculpatul să fi declarat personal sau prin înscris autentic înainte de citirea actului de esizare a instanŃei că recunoaste săvârsirea faptelor reŃinute în rechizitoriu;

- inculpatul trebuie să declare înainte de începerea cercetării judecătoresti că recunoaste în otalitate fapta/ele retinute în actul de sesizare a instantei si că nu solicită administrarea de probe, u exceptia înscrisurilor în circumstantiere pe care le poate administra la acel termen de judecată;

- în cazul în care inculpatul recunoaste numai o parte dintre faptele retinute în rechizitoriu, rocedura simplificată nu este aplicabilă;

- în situatia în care în cauză sunt mai multi inculpati si numai unul/unii dintre acestia recunosc oate faptele retinute în sarcina lor prin rechizitoriu, instanta va proceda potrivit regulilorprocedurii  implificate pentru acestia, dispunând, prin încheiere, disjungerea cauzei pentru ceilalti nculpati, în cazul în care disjungerea este posibilă; inculpatii condamnati ca urmare a „pledoariei e vinovătie”, pot fi audiati ca martori în cauza disjunsă cu privire la ceilalti inculpati; judecătorul are a pronuntat solutia de condamnare a inculpatului/ilor potrivit procedurii simplificate, se poate fla într-o situatie de incompatibilitate de a judeca cauza disjunsă cu privire la ceilalti participanti a săvârsirea infractiunii.

- recunoasterea faptelor poate fi făcută si de inculpatul minor, cu respectarea dispozitiilor din cadrul procedurii speciale referitoare la persoanele citate să participe la judecată;

- inculpatul nu este obligat să recunoască si încadrarea juridică a faptei/faptelor astfel cum a/au fost retinută/retinute în actul de sesizare putând solicita schimbarea încadrării juridice a acestora, în conditiile art. 334 C.proc.pen.;

- această procedură simplificată poate fi aplicată numai cu privire la cauzele penale în care nu a fost citit actul de sesizare, normele de procedură fiind de imediată aplicare18; în cazul în care a fost 18 În procesul penal, sub aspect procedural, este aplicabil numai principiul imediatei aplicări a legii de procedură, ce presupune că aceasta se aplică tuturor actelor efectuate în activitatea procesuală, în perioada de timp în care este în vigoare, indiferent de data săvârsirii infractiunii pentru care se formulează acuzatia penală si de data începerii procesului penal (înainte sau după intrarea legii de procedură în vigoare). Asadar, în materia legilor de procedură este aplicabil principiul tempus regit actum, neavând aplicabilitate principiul mitior lex. În doctrina română (Tr. Pop, Drept procesual penal, vol. I, Tipografia NaŃională S.A., Cluj, 1946, p. 210) s-a arătat, în mod întemeiat, că: „Din principiul aplicării imediate a legii procesual penale rezultă că aceasta este numai activă si niciodată extraactivă; adică nu se va aplica în trecut, la acte si la raporturi trecute; nu mai poate avea eficienŃă asupra unui act procesual efectuat anterior intrării ei în vigoare; nu mai poate atinge valabilitatea acestuia; ceea ce s-a făcut sub imperiul legii anterioare nu se mai poate desface prin legea nouă; actele procesuale efectuate sub legea veche, după normele acesteia, îsi păstrează valabilitatea lor originară, si deci si toate efectele legale; prin urmare legea procesuală nu este retroactivă; si nu este nici ultraactivă, fiindcă nu se mai poate aplica proceselor sau actelor ce intervin sau continuă după iesirea ei din vigoare, căci acestora li se aplică imediat legea nouă, exceptie putând fi numai legea care modifică competenta unei instante fără a desfiinta însăsi instanta.”

34

iv) inculpatul trebuie să solicite ca judecata să se facă în baza probelor administrate în aza de urmărire penală;

- dreptul de a solicita audierea de martori în procedură publică si contradictorie în fata unei nstante impartiale si independente garantat de art. 6 parag. 3 lit. d) din Conventia europeană este n drept relativ la care acuzatul poate renunŃa;

- inculpatul trebuie să declare înainte de începerea cercetării judecătoresti că întelege să se judece e baza probelor administrate în cursul urmăririi penale pe care si le însuseste si că nu solicită dministrarea de probe, cu exceptia înscrisurilor în circumstantiere pe care le poate administra la cel termen de judecată;

- chiar dacă inculpatul solicită să fie judecat în baza tuturor probelor administrate în cursul

urmăririi penale, instanta poate aprecia că prin modul în care au fost administrate unele probe a

fost încălcat principiul legalitătii sau loialitătii în administrarea probelor, ori drepturile si libertătile fundamentale garantate de Conventia europeană (de pildă, se retine utilizarea torturii sau a tratamentelor inumane sau degradante pe parcursul audierilor), aducându-se astfel atingere semnificativ si substantial caracterului echitabil al procesului penal; tot ca urmare a acestor încălcări ale dispozitiilor legale se poate ridica un dubiu serios cu privire la fiabilitatea probelor (aptitudinea unei probe de a fi credibilă) administrate în cursul urmăririi penale; în toate aceste ipoteze, instanta poate, chiar si în cadrul acestei proceduri simplificate, să dispună excluderea probelor nelegal sau neloial administrate, având în vedere calitatea de garant al respectării dreptului la un proces echitabil;

- în cazul în care se dispune excluderea unor probe, instanta trebuie să întrebe din nou pe inculpate dacă întelege să apeleze în continuare la procedura simplificată, prin raportare numai la probele

legal administrate în cursul urmăririi penale.

În situatia în care sunt îndeplinite conditiile de mai sus, instanta după ce atrage atentia inculpatului prezent la judecată asupra tuturor consecintelor ce decurg din alegerea procedurii simplificate, dă citire actului de sesizare, procedează la ascultarea inculpatului sub aspectul recunoasterii faptelor descrise în rechizitoriu si însusirii probelor administrate în cursul urmăririi penale.

Această ascultare a inculpatului cu privire la recunoasterea vinovătiei, nu are natura juridică a unui mijloc de probă (nefiind deci aplicabile prevederile art. 69- 74 C.proc.pen.), ci reprezintă o activitate procesuală obligatorie în vederea stabilirii cadrului procesual, fiind plasată în momentul chestiunilor prealabile admiterii cererii de judecare potrivit procedurii prevăzute de art. 3201 Tipografia Curierul Judiciar, Bucuresti, 1924, p. 290-291) că: „obiectul legilor de procedură nu îl formează desigur infractiunea, asa că este fără interes momentul comiterii sale; obiectul normelor de procedură este alcătuit din acel complex de acte inerente desfăsurării actiunii represive. Toate aceste acte însă nu pot fi efectuate decât conform cu legea in momentul în care ele au loc, încât nu se poate concepe ca un act de procedură să se producă sub imperiul unei legi si otusi să se zică că această lege este retroactivă fată de el. Această eroare nu este posibilă decât dacă raportăm actul de rocedură nu la momentul în care el se efectuează, ci la momentul la care s-a comis infractiunea în a cărei actiune depresivă se cuprinde acest act de procedură.

Este, deci, profund gresit a se spune că o lege de procedură este retroactivă

(s.n.) fată de un act de procedură, efectuat după intrarea în vigoare a acestei legi, numai pentru simplul motiv că acel act se raportează la o infractiune comisă anterior. (…) asadar nu există lege de procedură care să se aplice unor acte effectuate înainte de intrarea ei în vigoare. Toate legile de procedură se aplică numai la actele ce se vor produce sub imperiul lor si ca atare nu se poate vorbi de retroactivitatea legilor de procedură penală”.

35

C.proc.pen.. Caracterul obligatoriu al acestei activităti procesuale este corelativ dreptului inculpatului de a opta pentru procedura simplificată.

După ascultarea inculpatului, instanta admite cererea de judecare de judecare potrivit procedurii prevăzute de art. 3201 C.proc.pen. După acest moment inculpatul nu mai poate renunŃa pe parcursul procesului penal asupra optiunii sale de a fi judecat potrivit procedurii simplificate (în cazurile în care legiuitorul a dorit să prevadă o asemenea posibilitatea de revenire a prevăzut-o în mod expres: de pildă, renuntarea la apel/recurs).

După deschiderea procedurii simplificate, instanta poate încuviinta inculpatului numai administrarea probei cu înscrisuri în circumstantiere, iar apoi acordă cuvântul în dezbateri, procurorului si părŃilor, potrivit regulilor generale de desfăsurare a dezbaterilor.

Procedura simplificată se poate desfăsura si în lipsa inculpatului, dacă sunt îndeplinite conditiile mentionate mai sus, in ipoteza în care recunoasterea s-a făcut în baza unui înscris autentic. În această situaŃie, audierea inculpatului nu mai este necesară.

Dacă pentru solutionarea actiunii civile se impune administrarea de probe în fata instantei, se va dispune, prin încheiere, disjungerea acesteia; când disjungerea nu este posibilă (de pildă, în cazul infractiunilor contra patrimoniului când stabilirea întinderii prejudiciului este esentială si pentru solutionarea actiunii penale), instanta va proceda la administrarea de probe cu celeritate numai sub aspectul actiunii civile;

Instanta poate respinge cererea de judecare potrivit procedurii simplificate atunci când, din probele administrate în cursul urmăririi penale, nu rezultă că faptele inculpatului sunt stabilite dincolo de orice dubiu rezonabil si nu sunt suficiente date cu privire la persoana inculpatului pentru a permite stabilirea unei pedepse.

În cazul în care instanta, cu ocazia deliberării nu este lămurită asupra împrejurărilor de fapt ale cauzei nu va dispune achitarea, ci repunerea cauzei pe rol, caz în care procesul va urma regulile procedurii de drept comun.

Inculpatul care recunoaste săvârsirea unei infractiuni si solicită să fie judecat potrivit procedurii simplificate beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii, si de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei amenzii (cauză legală de reducere a pedepsei).

În situatia în care instanta retine si circumstante atenuante legale sau judiciare prevăzute de art. 73-741 C.pen. în favoarea inculpatului, aplicarea efectelor circumstantelor atenuante se face prin raportarea la limitele pedepsei închisorii reduse ca urmare a aplicării procedurii prevăzute de art. 3201 alin. (7) C. proc.pen.

Dacă minorul a săvârsit o tentativă la o infractiune si optează pentru procedura simplificată a recunoasterii vinovătiei, limitele pedepsei de la care se va aplica reducerea prevăzută de art. 3201 alin. (7) C. proc.pen. sunt cele prevăzute pentru tentativă la infracŃiunea respectivă, reduse apoi la jumătate.

În cazul în care inculpatul beneficiază si de cauza legală de reducere a pedepsei prevăzută

de art. 16 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea si combaterea traficului si consumului ilicit de droguri19, art. 20 alin. (2) din Legea nr. 678/2001 privind prevenirea si combaterea traficului de persoane20, respectiv de cea prevăzută de art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protectia 19 Potrivit art. 16 din Legea nr. 143/2000: “Persoana care a comis una dintre infractiunile prevăzute la art. 2–10, iar în timpul urmăririi penale denuntă si facilitează identificarea si tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârsit infractiuni legate de droguri beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege.”

20 Potrivit art. 20 alin. (2) din Legea nr. 678/2001 :” Persoana care a comis una dintre infractiunile prevăzute de prezenta lege, iar în timpul urmăririi penale denuntă si facilitează identificarea si tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârsit infractiuni prevăzute de prezenta lege beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege.”

36

S va aplica reducerea prevăzută de art. 3201 alin. (7) C. roc.pen. sunt cele, reduse ca urmare a aplicării celorlalte cauze de reducere.

Considerăm că inculpatul trebuie să beneficieze de cauza legală de reducere a pedepsei prevăzută de art. 3201 alin. (7) C. proc.pen. si în cazul în care desi acesta a optat pentru judecarea potrivit procedurii simplificate, instanta a respins cererea si a aplicat regulile de drept comun cu privire la judecată, iar după deliberare a constatat din ansamblul materialului probator că faptele descrise în rechizitoriu si recunoscute de inculpat sunt probate dincolo de orice dubiu rezonabil.

Împotriva hotărârii de condamnare pronuntate în urma procedurii simplificate, inculpatul poate formula apel/recurs, numai sub aspectul încadrării juridice si al individualizării pedepsei,

neputând renunta la optiunea de a fi judecat potrivit procedurii simplificate.

În cazul în care inculpatii care nu au recunoscut săvârsirea infractiunii si cu privire la care judecata a fost disjunsă, sunt achitati printr-o hotărâre definitivă, este incident cazul de revizuire

prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. e) C.proc. pen., toate hotărârile care nu se pot reconcilia fiind supuse revizuirii.

9.3. Modificări referitoare la etapa procesuală a apelului

Urmare a modificărilor legislative operate prin Legea nr. 202/2010 sunt supuse apelului:

sentintele pronuntate de tribunal/tribunalul militar teritorial prin care s-a dispus condamnarea,  achitarea sau încetarea procesului penal, si/sau prin care a fost solutionată actiunea civilă, precum si încheierile date în cursul judecătii în primă instantă de către tribunal.

Nu pot fi atacate cu apel: i) sentintele pronuntate de judecătorii/tribunalele militare;

ii) sentintele pronuntate de tribunale cu privire la infractiunile pentru care punerea în miscare a actiunii penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate; iii) sentintele pronuntate de Curtile de apel sau de Înalta Curte de Casatie si Justitie;

iv) sentintele de dezînvestire (de exemplu, cele prin care se dispune restituirea cauzei la parchet, sau declinarea de competentă);

v) sentintele pronuntate în materia executării pedepselor (de pildă, cererile privind întreruperea executării pedepsei, contestatiile la executare etc.) sau cele privind cererile de reabilitare; vi) încheierile dispuse de prima instantă pentru care legea prevede în mod expres că pot fi atacate separat cu recurs (spre exemplu, încheierile pronuntate în materia arestării preventive), sau cele care nu pot fi

atacate cu nicio cale de atac (de exemplu, încheierea prin care a fost admisă cererea de recuzare).

Prin Legea nr. 202/2010 a fost completat art. 366 alin. (1) C.proc.pen. cu o prevedere cu caracter de recomandare potrivit căreia cererea de apel trebuie să cuprindă: numele, prenumele, codul numeric personal, calitatea si domiciliul, resedinta sau locuinta declarantului, să indice hotărârea apelată si numărul dosarului în care a fost pronuntată si să fie semnată de persoana care face apel.

. Modificări referitoare la etapa procesuală a recursului

21 Potrivit art. 19 din Legea nr. 682/2002: „Persoana care are calitatea de martor, în sensul art. 2 lit. a) pct. 1 si 2, si care a comis o nfractiune gravă, iar înaintea sau în timpul urmăririi penale ori al judecătii denuntă sau facilitează identificarea si tragerea la răspundere enală a altor persoane care au săvârsit astfel de infractiuni beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege.”

37

Hotărâri supuse recursului

Potrivit modificărilor operate prin Legea nr. 202/2010 sunt supuse recursului următoarele hotărâri:

i) deciziile pronuntate de instantele de apel (curtea de apel) precum si încheierile date în cursul judecătii în apel;

ii) sentinŃele pronunŃate în primă instantă, în cazurile în care legea prevede recursul ca singura cale ordinară de atac (de exemplu, sentintele de dezînvestire, sentintele pronuntate de judecătorii/tribunale militare, sentintele pronuntate de tribunal care au ca obiect infractiunile pentru care punerea în miscare a actiunii penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate; sentintele pronuntate în materia executării hotărârilor penale ori a reabilitării etc.);

iii) încheierile cu privire la care legea prevede că pot fi atacate separat cu recurs (de pildă, încheierile prin care se dispune, în cursul urmăririi penale ori al judecării în primă instantă sau apel, luarea, revocarea, înlocuirea, încetarea de drept sau prelungirea unei măsuri preventive, încheierea prin care s-a confirmat măsura de sigurantă a internării medicale, încheierile prin care se dispune suspendarea judecătii etc.).

„Noi cazuri de casare”

3899 alin. (1) pct. 12 C.proc.pen.

„12. când nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infractuni sau când instanta a pronuntat o hotărâre de condamnare pentru o altă faptă decât cea pentru care condamnatul a fost trimis în judecată, cu exceptia cazurilor prevăzute în art. 334–337”;

Introducerea acestui caz de casare prin Legea nr. 202/2010 reprezintă o consecintă a deciziei Curtii Constitutionale nr. 694/2010 prin care instanta de contencios constituttonal a apreciat că: „prin eliminarea posibilităŃii de a contesta pe calea recursului o hotărâre judecătorească atunci când nu sunt întrunite elementele constitutive ale infractiunii, închide părtii interesate calea valorificării efective a dreptului încălcat, sens în care dispozitiile art.I pct.184 din Legea

nr.356/2006 în ce priveste partea referitoare la modificarea dispozitiilor art.385 alin.(1) pct.12 din 9 Codul de procedură penală contravin dispozitiilor constitutionale ale art.21 si ale art.20 raportate la art.13 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale.”

B. Art. 3899 alin. 1 pct. 172 C.proc.pen.

:

„172. când hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o gresită aplicare alegii”

Acest caz de casare este identic cu cel prevăzut de art. 3899 alin. (1) pct. 171 C.proc.pen.,care a fost abrogat prin art. I pct. 185 din Legea nr. 356/2006 pentru modificarea si completareaCodului de procedură penală.

Prin decizia CurŃii Constitutionale nr. 783 din 12 mai 2009 – publicată în Monitorul Oficialnr. 404 din 15 iunie 2009 – a fost admisă exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. I pct. 185 din Legea nr. 356/2009. Urmare a acestei decizii instantele au apreciat că acest caz de casare este din nou în vigoare22.

Spre deosebire, de art. 3899 alin. (1) pct. 171 C.proc.pen., „noul caz de casare” prevăzut de art. 3899 alin. (1) pct. 172 C.proc.pen. poate fi invocat de instantă, din oficiu, când a influentat asupra hotărârii în defavoarea inculpatului.

Precizări cu privire la caracterul devolutiv al recursului

Potrivit Legii nr. 202/2010 recursul declarat împotriva unor hotărâri care, în baza legii, nu pot fi atacate cu apel (sentintele pronuntate de judecătorie, de curtea de apel sau de Înalta Curte de Casatie si Justitie, sau cele pronuntate de tribunale pentru infractiuni la care actiunea penală se pune în miscare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate), nu este limitat la cazurile de casare mai sus mentionate, instanta fiind obligată ca în afara temeiurilor invocate si a cererilor formulate de recurent, să examineze legalitatea si temeinicia hotărârii pronuntate în vederea înlăturării erorilor de fapt sau de drept; în aceste cauze, instanta de recurs poate administra probe noi sau readministra probele în situatia în care consideră necesar pentru asigurarea dreptului părtilor la un proces echitabil.

Măsuri de natură a contribui la desfăsurarea cu celeritate a judecăŃii

- Legea nr. 202/2010 cuprinde si alte măsuri ce pot contribui la accelerarea judecării cauzelor penale, dintre care enumerăm:

i) accesul la bazele electronice de date; în vederea realizării procedurii de citare, a comunicării actelor de procedură sau a aducerii cu mandat la desfăsurarea procedurilor, instanta de judecată are drept de acces direct la bazele electronice de date detnute de organele administratiei de stat (de pildă, Registrul Comertului, Ministerul Finantelor Publice, Administratia Natională a Penitenciarelor, Serviciul de Evidentă Informatizată a Persoanei, Agentia Natională de Cadastru si Publicitate Imobiliară etc). Pentru ca această măsură să fie eficientă a fost prevăzută obligatia organelor administratiei publice care detin baze electronice de date de a colabora cu instanta de judecată, în vederea asigurării accesului direct al acesteia la informatiile existente în bazele electronice de date.

În acelasi scop a fost prevăzută obligatia Ministerului Justitiei de a încheia protocoale de colaborare cu autoritătile si institutiile publice care detin baze electronice de date, 2 Curtea Constitutională a motivat că abrogarea art. 3859 alin. (1) pct. 171 C. proc. pen., prin dispozitiile declarate econstitutionale, încalcă dispozitiile constitutionale ale art. 21 privind accesul liber la justitie, precum si ale art. 20 din onstitutie referitoare la tratatele internationale privind drepturile omului raportate la prevederile art. 6 referitoare la

dreptul la un proces echitabil si ale art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv din Conventia pentru apărarea drepturilor mului si a libertăŃilor fundamentale. Asa fiind, critica formulată de inculpaŃi prin referirea la cazul de casare prevăzut în rt. 3859 alin. (1) pct. 171 C. proc. pen. devine actuală si posibilă.

ii) posibilitatea instanŃelor de judecată de a dispune aducerea prin constrângerea în temeiul nui mandat de aducere si a martorului;

iii) posibilitatea instantei de judecată de a desemna un reprezentant comun, avocat din ficiu, în cauzele cu un număr mare de părti vătămate, civile sau responsabile civilmente.

Legea nr. 202/2010 a prevăzut că în cazul în care un număr mare de persoane care nu au nterese contrarii s-au constituit parte civilă, acestea pot desemna o persoană care să le reprezinte nteresele în cadrul procesului penal. În cazul în care părtile civile nu si-au desemnat un reprezentant comun, pentru buna desfăsurare a procesului penal, instanta poate desemna, prin ncheiere motivată, un avocat din oficiu pentru a le reprezenta interesele, în vederea efectuării cu eleritate a urmăririi penale.

Încheierea trebuie să fie comunicată părtilor civile, care au obligatia de a încunostinta nstantt dacă sunt de acord sau refuză să fie  reprezentati prin avocatul desemnat din oficiu. În situatia în care părtile civile cărora li s-a comunicat de către instantă faptul că sunt reprezentate de n avocat din oficiu, nu încunostintează organul jurisdicŃional cu privire la acordul sau dezacordul or referitor la reprezentarea prin avocat în cadrul procesului penal, se va prezuma că accepta ceastă reprezentare. Dacă părtile civile încunostintează instanta despre faptul că nu sunt de accord ă fie reprezentate, citarea acestora precum si comunicarea actelor de procedură se va face ndividual.

În situatia în care prin fapta penală s-au adus vătămări unui număr mare de părti vătămate, onstituite sau nu părti civile, care nu au interese contrarii, acestea pot desemna o persoană care ă le reprezinte interesele în cadrul procesului penal. În cazul în care părtile vătămate nu si-au esemnat un reprezentant comun, pentru buna desfăsurare a procesului penal, instanta poate esemna, prin încheiere motivată, un avocat din oficiu pentru a le reprezenta interesele.

Legea nr. 202/2010 nu prevede în cazul părtilor vătămate, care nu sunt constituite părŃi  vile, obligatia de a încunostinta instanta dacă sunt de acord sau refuză să fie reprezentaŃi prin vocatul desemnat din oficiu. Pentru identitate de raŃiune, considerăm că si în cazul părtilor ătămate este necesar ca încheierea instanŃei prin care a fost desemnat un reprezentant comun să ie comunicată, iar în cazul în care acestea nu îsi manifestă dezacordul cu privire la reprezentarea or prin intermediul avocatului din oficiu se va prezuma că acceptă această reprezentare. Tot astfel, acă părŃile vătămate încunostinŃează instanŃa despre faptul că nu sunt de acord să fie reprezentate, itarea acestora precum si comunicarea actelor de procedură se va face individual.

Desemnarea unui avocat din oficiu, reprezentant comun al părŃilor vătămate/civile, trebuie fectuată pentru fiecare etapă procesuală a fazei judecaŃii (primă instanŃă, apel, recurs) ovada mandatului se face prin depunerea delegaŃiei de avocat din oficiu.

Avocatul din oficiu trebuie să facă demersuri pentru a lua legătura cu persoanele eprezentate, si să încunostinŃeze instanŃa despre aceasta.

Toate actele de procedură comunicate avocatului din oficiu, reprezentant al părŃii vătămate au civile, sau de care avocatul a luat cunostinŃă sunt prezumate a fi cunoscute de persoanele eprezentate.

iii) posibilitatea aplicării unei amenzi judiciare părŃii vătămate sau părŃii responsabile

civilmente care lipseste nejustificat de la chemarea instanŃei de judecată, în cazul în care ceasta din urmă a apreciat că prezenŃa acestor părŃi este necesară pentru buna esfăsurare a judecăŃii.

10. Revizuirea

Prin Legea nr. 202/2010 s-a prevăzută că cererea de revizuire adresată direct instanŃei se trimite pe cale administrativă procurorului competent, în vederea asigurării celerităŃii procedurilor enale (anterior trimiterea se realiza prin sentinŃă atacabilă cu recurs, ceea ce conducea la relungirea nejustificată a procedurii); în cazul în care cererea de revizuire a fost adresată archetului necompetent, se va dispune declinarea pentru efectuarea actelor de cercetare prealabilă

către parchetul competent.

De asemenea, au fost operate modificări cu privire la analiza admisibilităŃii în principiu a ererii de revizuire.

Astfel, urmare a modificărilor aduse Codului de procedură penală prin Legea nr. 202/2010 rimul stadiu, admisibilitatea în principiu, presupune o procedură necontradictorie23 în care nstanŃa examinează, în camera de consiliu fără citarea părŃilor si fără participarea procurorului rmătoarele aspecte:

i) dacă sunt invocate motive de revizuire cu respectarea prevederilor art. 394 C.proc.pen.24;

ii) dacă hotărârea atacată este o hotărâre definitivă prin care a fost soluŃionat fondul cauzei;

iii) dacă cererea de revizuire a fost introdusă în termenul prevăzut de art. 398 alin. (2) C.proc.pen.

si de către una dintre persoanele prevăzute de art. 396 alin. (1) si (2) C.proc.pen. în limitele calităŃii or procedurale;

iv) dacă motivele si probele în baza cărora este formulată cererea nu au mai făcut obiectul unei ereri de revizuire anterioare, respinsă definitiv;

v) dacă din probele strânse în cursul cercetării efectuate de procuror rezultă date suficiente pentru dmiterea în principiu;

În baza celor constatate, instanŃa poate dispune, prin încheiere, admiterea în principiu a ererii de revizuire sau, prin sentinŃă, respingerea acesteia; încheierile prin care se dispune dmiterea în principiu pot fi atacate numai odată cu fondul; sentinŃa prin care s-a respins cererea de evizuire este supusă acelorasi căi de atac ca si hotărârile la care se referă revizuirea (dacă otărârea a cărei revizuire se cere putea fi atacată cu apel, atunci si sentinŃa prin care se respinge ererea de revizuire în faza analizei admisibilităŃii în principiu este supusă, de asemenea, apelului.

În acest caz, hotărârea ce s-ar pronunŃa în apel este susceptibilă de recurs; dacă hotărârea a cărei evizuire se cere putea fi atacată cu recurs, atunci si sentinŃa prin care se respinge cererea de evizuire în faza analizei admisibilităŃii în principiu este supusă numai recursului).

După respingerea prin hotărâre definitivă ca inadmisibilă sau neîntemeiată a unei cereri de evizuire cererile ulterioare sunt inadmisibile dacă există identitate de persoană, de temei legal, de otive si apărări cu cea judecată definitiv iniŃia.

În acelasi sens sunt si dispoziŃiile art. 459 din Legea nr. 135/2010.

Cererea de revizuire care se întemeiază pe alte motive decât cazurile prevăzute de art. 394 din Codul de procedură enală, este inadmisibilă

Garda financiara iti poate cere orice document doreste, depinde insa care este motivul pentru care vine in control

La Controalele de fond, trebuie sa prezinti orice document solicitat din ultimii 5 ani. Fiscul mai poate veni in control pentru protocol, pentru registru casa, pentru diverse registre si jurnale, TVA, casa de marcat….samd.
La punctul de lucru este obligatoriu sa ai registru casa, NIR-uri, raport de gestiune zilnic (pentru gestiune global valorica), fise de magazie (gestiune cantitativ valorica) si registru unic de control.

Se recomanda intocmirea tuturor documentelor in dublu exemplar tocmai pt a evita discutiile de genul: actele sunt la contabila.

Actele mentionate mai sus la punctul de lucru si sa fie completate la zi.

Spre ex. poti primi amenda pentru ca nu exista NIR facut la una din facturile de marfa sosite cu o zi inainte.
Trebuie afisat la vedere CIF-ul societatii, obligativitatea de a solicita bon fiscal daca este cazul, programul de functionare afisat la loc vizibil, cat si adaosul comercial practicat. Pentru salariati este obligatorie detinerea si completarea zilnica a unei condici de prezenta (de asta e nevoie in cazul unui control de la ITM).

Sarcinile Garzii Financiare:
Art. 1. – (1) Garda Financiară este instituţie publică de control, cu personalitate juridică, care exercită controlul operativ şi inopinat privind prevenirea, descoperirea şi combaterea oricăror acte şi fapte din domeniul economic, financiar şi vamal, care au ca efect evaziunea şi frauda fiscală, organizată ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale în subordinea Ministerului Economiei şi Finanţelor – Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.
(2) Garda Financiară are sediul în municipiul Bucureşti, Piaţa Alba Iulia nr. 6, bl. I 5, tronson 1+2, sectorul 3.
Art. 2. – (1) Garda Financiară are următoarea organizare teritorială:
a) Comisariatul General;
b) secţiile judeţene şi Secţia Municipiului Bucureşti.
(2) Structura organizatorică a Gărzii Financiare este prevăzută în anexa nr. 1.
(3) Numărul maxim total de posturi pentru Garda Financiară este de 1.805, din care 200 de posturi pentru aparatul Comisariatului General.
(4) Posturile vacante vor fi ocupate pe bază de concurs organizat la nivelul Comisariatului General sau, după caz, la nivelul secţiilor judeţene şi al Secţiei Municipiului Bucureşti, în condiţiile legii.
(5) Numărul de posturi pentru fiecare secţie judeţeană şi pentru Secţia Municipiului Bucureşti se distribuie din numărul maxim total prevăzut la alin. (3) prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, la propunerea comisarului general.
Art. 3. – (1) Garda Financiară este condusă de un comisar general, înalt funcţionar public, numit, în condiţiile legii, prin ordin al ministrului economiei şi finanţelor.
(2) Comisarul general are calitatea de ordonator terţiar de credite şi exercită atribuţiile legale în această calitate pentru toate unităţile din structura Gărzii Financiare. Comisarul general poate delega această calitate altor persoane împuternicite în acest scop. Prin actul de delegare se precizează limitele şi condiţiile delegării. În exercitarea atribuţiilor sale, comisarul general emite decizii.
(3) Comisarul general reprezintă Garda Financiară în relaţiile cu terţii.
(4) Comisarul general numeşte, angajează, promovează, sancţionează şi eliberează din funcţie personalul din structura Comisariatului General, precum şi pe cel de conducere din teritoriu, cu excepţia comisarului general prim-adjunct, comisarilor generali adjuncţi, comisarilor şefi secţie ai secţiilor judeţene şi al Secţiei Municipiului Bucureşti, care sunt numiţi, în condiţiile legii, prin ordin al ministrului economiei şi finanţelor.
(5) Comisarul general asigură, prin deciziile luate, îndeplinirea corespunzătoare a atribuţiilor ce revin Gărzii Financiare potrivit dispoziţiilor legale în vigoare şi răspunde în faţa ministrului economiei şi finanţelor şi a preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală de întreaga activitate desfăşurată de unităţile din structura Gărzii Financiare.
(6) Comisarul general este ajutat în activitate de un comisar general prim-adjunct şi de 3 comisari generali adjuncţi, având calitatea de funcţionari publici de conducere. În absenţa comisarului general, Garda Financiară este reprezentată de comisarul general prim-adjunct. În absenţa comisarului general şi a comisarului general prim-adjunct, Garda Financiară este reprezentată de unul dintre comisarii generali adjuncţi, pe baza împuternicirii comisarului general, cu înştiinţarea preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
Art. 4. – (1) Comisariatul General este structura centrală a Gărzii Financiare, care, sub conducerea comisarului general, asigură realizarea strategiei de control, urmăreşte modul de realizare a atribuţiilor încredinţate secţiilor judeţene şi Secţiei Municipiului Bucureşti, stabileşte măsuri operative pentru eficienţa controlului curent şi a controlului tematic. Comisarii din Comisariatul General al Gărzii Financiare au competenţă de control operativ şi inopinat pe întregul teritoriu al ţării, în condiţiile prevăzute în prezenta hotărâre.
(2) În cadrul structurii organizatorice a Comisariatului General al Gărzii Financiare şi, respectiv, a secţiilor judeţene şi a Secţiei Municipiului Bucureşti se pot constitui servicii, birouri, compartimente, respectiv divizii, altele decât cele prevăzute în anexa nr. 1, şi se aprobă numărul posturilor de conducere prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, la propunerea comisarului general, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.
Art. 5. – (1) Secţiile judeţene şi Secţia Municipiului Bucureşti sunt unităţi teritoriale ale Gărzii Financiare, cu personalitate juridică, care au competenţă de control pe teritoriul judeţului şi al municipiului Bucureşti, în care sunt organizate. Sediile secţiilor judeţene şi al Secţiei Municipiului Bucureşti din cadrul Gărzii Financiare sunt prevăzute în anexa nr. 2.
(2) Consiliul General al Municipiului Bucureşti, consiliile judeţene şi consiliile locale asigură, la cererea Gărzii Financiare, spaţiile corespunzătoare pentru desfăşurarea activităţii instituţiei din teritoriu sau, după caz, terenuri pentru construirea de sedii proprii, în condiţiile legii.
Art. 6. – (1) Secţiile judeţene şi Secţia Municipiului Bucureşti sunt conduse fiecare de un comisar şef secţie, care numeşte, angajează, promovează, sancţionează şi eliberează din funcţie personalul de execuţie din subordinea sa. Comisarul general poate delega calitatea sa de ordonator terţiar de credite comisarului şef secţie. Prin actul de delegare se precizează limitele şi condiţiile delegării.
(2) În activitatea de conducere, comisarii şefi secţie ai secţiilor judeţene, respectiv comisarul şef secţie al Secţiei Municipiului Bucureşti sunt ajutaţi de comisari şefi adjuncţi, ale căror atribuţii sunt stabilite prin Regulamentul de organizare şi funcţionare al Gărzii Financiare. Numărul posturilor de comisari şefi adjuncţi se stabileşte conform art. 4 alin. (2).
(3) Secţiile judeţene şi Secţia Municipiului Bucureşti ale Gărzii Financiare sunt subordonate conducerii Comisariatului General.
Art. 7. – (1) Prin Regulamentul de organizare şi funcţionare al Gărzii Financiare, aprobat prin ordin al ministrului economiei şi finanţelor, la propunerea preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, se stabilesc relaţiile de coordonare, colaborare şi răspundere pentru toate structurile Gărzii Financiare.
(2) Statul de funcţii pentru Comisariatul General al Gărzii Financiare, precum şi statele de funcţii pentru secţiile judeţene şi Secţia Municipiului Bucureşti se aprobă de către preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, la propunerea comisarului general.
Art. 8. – (1) Comisarii din secţiile judeţene şi Secţia Municipiului Bucureşti au competenţă de control pe teritoriul judeţului, respectiv al municipiului Bucureşti, în care îşi desfăşoară activitatea.
(2) Din dispoziţia comisarului general sau cu aprobarea scrisă a acestuia, la cererea comisarilor şefi, pentru anumite operaţiuni de control pot participa comisari din oricare dintre secţiile judeţene şi/sau din Secţia Municipiului Bucureşti. În situaţiile operative care nu suportă amânare, aprobarea scrisă poate fi obţinută ulterior începerii controlului.
Art. 9. – (1) Atribuţiile Gărzii Financiare, stabilite potrivit legii, se duc la îndeplinire de către comisarii Gărzii Financiare, cu respectarea deontologiei funcţionarilor publici învestiţi cu exerciţiul autorităţii publice.
(2) În exercitarea atribuţiilor sale Garda Financiară efectuează, în mod permanent, controlul operativ şi inopinat, sub forma controlului curent sau tematic, după caz, cu privire la:
a) participarea, cu personal propriu sau în colaborare cu organele de specialitate ale altor ministere şi instituţii specializate, la acţiuni de depistare şi de combatere a activităţilor ilicite care generează fenomene de evaziune şi fraudă fiscală;
b) respectarea normelor de comerţ, urmărind prevenirea, depistarea şi înlăturarea operaţiunilor ilicite;
c) modul de producere, depozitare, circulaţie şi valorificare a bunurilor în toate locurile şi spaţiile în care se desfăşoară activitatea operatorilor economici;
d) respectarea actelor normative în scopul prevenirii, descoperirii şi combaterii oricăror acte şi fapte interzise de lege, conform competenţei materiale.
(3) Garda Financiară poate, la solicitarea procurorului, să efectueze constatări cu privire la faptele care constituie încălcări ale dispoziţiilor şi obligaţiilor a căror respectare o controlează, întocmind procese-verbale care constituie mijloace de probă, potrivit legii.
Art. 10. – (1) Garda Financiară cooperează cu organele cu atribuţii similare din alte state, pe baza tratatelor internaţionale la care România este parte sau pe bază de reciprocitate, precum şi cu organismele de combatere a fraudei din cadrul Uniunii Europene, în cauzele de interes comun, potrivit protocoalelor încheiate în acest sens.
(2) Acţiunile întreprinse în realizarea obiectivelor prevăzute la alin. (1) se realizează prin intermediul compartimentului desemnat în structura organizatorică cu aceste atribuţii şi vor fi coordonate şi supravegheate direct de comisarul general.
Art. 11. – Comisarii nou-angajaţi vor efectua un curs de pregătire profesională specifică în cadrul Şcolii de Finanţe Publice şi Vamă. Durata cursului, programa de studiu şi modalitatea de evaluare a cunoştinţelor dobândite se stabilesc prin Regulamentul de organizare şi funcţionare al Gărzii Financiare.
Art. 12. – Actele de control întocmite de comisarii Gărzii Financiare sunt acte administrative de control operativ şi inopinat şi se comunică direcţiilor generale ale finanţelor publice în a căror rază teritorială se află sediul social al operatorului economic controlat, pentru luarea măsurilor fiscale, sau organelor de urmărire penală, după caz.
Art. 13. – (1) Actele prin care sunt dispuse măsurile cu caracter imediat rezultate din controlul efectuat de către comisarii Gărzii Financiare, a căror executare este în sarcina entităţilor verificate, constituie acte opozabile entităţilor respective.
(2) În actele de control încheiate se face menţiunea că acest control este operativ şi inopinat.
(3) În exercitarea atribuţiilor de serviciu comisarii Gărzii Financiare constată prin proces-verbal contravenţiile săvârşite şi aplică sancţiunile legale.
(4) Neexecutarea măsurilor dispuse de comisarii Gărzii Financiare în îndeplinirea atribuţiilor legal încredinţate şi prin exercitarea drepturilor expres conferite de lege se sancţionează potrivit legii.
(5) Pentru constatarea contravenţiilor, aplicarea sancţiunilor şi vărsarea sumelor la Trezoreria Statului, Garda Financiară utilizează formularele aprobate în condiţiile legii, până la epuizarea stocului, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2007, operând modificările corespunzătoare ca urmare a schimbării subordonării. La epuizarea stocului, noile formulare se solicită de Garda Financiară, se aprobă şi se eliberează în condiţiile legii. Garda Financiară va utiliza în continuare foile de vărsământ-chitanţe folosite în activitatea de trezorerie, în condiţiile stabilite de Ministerul Economiei şi Finanţelor.
Art. 14. – (1) Pentru îndeplinirea atribuţiilor încredinţate, comisarii Gărzii Financiare sunt îndreptăţiţi să dispună toate măsurile prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 91/2003 privind organizarea Gărzii Financiare, aprobată cu modificări prin Legea nr. 132/2004, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi orice alte măsuri rezultate din actele normative a căror încălcare o constată, potrivit competenţelor.
(2) Pentru exercitarea controlului operativ şi inopinat, comisarii Gărzii Financiare prezintă ordinul de serviciu, care este de regulă general, cu caracter permanent şi care indică numele comisarului şi competenţele acestuia, precum şi legitimaţia de control şi insigna, prevăzute de prezenta hotărâre.
Art. 15. – (1) Personalul Gărzii Financiare care îndeplineşte funcţii publice specifice este dotat cu uniformă, însemne distinctive, armament şi alte mijloace tehnice utilizate ca mijloc individual de autoapărare. Uniforma şi celelalte dotări prevăzute de prezenta hotărâre pot fi purtate numai în timpul exercitării atribuţiilor de control legal încredinţate, în condiţiile prevăzute în Regulamentul de organizare şi funcţionare al Gărzii Financiare. Dotarea cu armament se face în condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 68-71 din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi muniţiilor.
(2) Modelele uniformei, însemnelor distinctive, legitimaţiei de control şi ordinului de serviciu sunt prevăzute în anexa nr. 3.
(3) Achiziţionarea uniformei şi a însemnelor distinctive se face în condiţiile legii pentru achiziţiile publice, iar normele de dotare şi durata de serviciu sunt cele prevăzute în anexa nr. 4.
(4) Mijloacele tehnice, echipamentele de autoapărare, de protecţie şi de comunicare sunt prevăzute în anexa nr. 5, iar achiziţionarea acestora se face în condiţiile legii.
(5) Armamentul se poate asigura atât prin achiziţii publice, cât şi prin redistribuire cu titlu gratuit de la alte instituţii autorizate, pe baza protocoalelor încheiate în condiţiile legii, în măsura disponibilităţilor, cu condiţia predării acestuia în perfectă stare fizică şi de funcţionare tehnică şi fiabilitate.
(6) Până la asigurarea condiţiilor materiale şi financiare pentru dotările prevăzute la alin. (1)-(5), precum şi până la expirarea duratei de serviciu a echipamentului, personalul Gărzii Financiare utilizează dotările existente.
Art. 16. – (1) Personalul Gărzii Financiare beneficiază de stimulente materiale şi morale, în condiţiile legii.
(2) Nivelul de constituire pentru fiecare sursă şi condiţiile de repartizare şi utilizare a fondului de stimulente sunt prevăzute în normele metodologice cuprinse în anexa nr. 6.
Art. 17. – (1) Instituţiile specializate care pregătesc personal militar şi care prin lege au dreptul să deţină şi să folosească armament pentru realizarea unor atribuţii şi sarcini speciale de apărare sprijină Garda Financiară în realizarea programului de dotare şi de pregătire a personalului propriu pentru deţinerea şi utilizarea armamentului, mijloacelor tehnice şi echipamentelor proprii.
(2) Răspunderea pentru asimilarea cunoştinţelor şi utilizarea corespunzătoare a acestora revine comisarilor Gărzii Financiare, care vor fi testaţi din punct de vedere fizic, psihic şi al cunoştinţelor necesare pentru acordarea dreptului de portarmă, anterior încredinţării armamentului şi echipamentelor respective.
Art. 18. – (1) Autoturismele din dotare sunt inscripţionate cu însemnul Gărzii Financiare în forma descrisă pentru insigna comisarului, în dimensiune corespunzătoare.
(2) Numărul maxim de autoturisme, mijloace de transport speciale şi consumul lunar de carburanţi pentru Garda Financiară sunt prevăzute în anexa nr. 7.
(3) Numărul maxim de autoturisme şi mijloace de transport speciale pentru Comisariatul General, secţiile judeţene şi Secţia Municipiului Bucureşti se aprobă prin decizie a comisarului general, cu încadrarea în limitele maxime prevăzute în anexa nr. 7.
Art. 19. – (1) Garda Financiară este finanţată de la bugetul de stat.
(2) Garda Financiară prevede, în bugetul de venituri şi cheltuieli, cheltuieli pentru manipularea, transportul şi depozitarea mărfurilor sau bunurilor supuse confiscării.
Art. 20. – Anexele nr. 1-7 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 21. – Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă Hotărârea Guvernului nr. 1.538/2003 pentru organizarea şi funcţionarea Gărzii Financiare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 8 ianuarie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi orice alte dispoziţii contrare.

METODE DE FRAUDA FISCALA

Infractiunile in domeniul fiscal poarta denumirea de evaziune fiscala frauduloasa sau frauda fiscala. Aceasta consta in disimularea obiectului impozabil, in subevaluarea cuantumului materiei impozabile sau folosirea altor cai de sustragere de la plata impozitului datorat.

Pentru a exista o clasificare a fraudei fiscale trebuie admis ca exista diferite grade de frauda fiscala. Exista astfel, o distinctie clasica intre frauda fiscala administrativa si frauda fiscala penala. In timp ce prima este supusa doar penalitatilor fiscale, a doua suporta sanctiuni penale.

O alta clasificare are la baza existenta sau inexistenta mijloacelor frauduloase pentru comiterea fraudei fiscale, distingandu-se frauda simpla si frauda complexa.

In activitatea fiscala exista forme care se regasesc mai frecvent si de acelea trebuie sa se tina seama la cercetarea contabila:

• inregistrarile cu scopul de a micsora rezultatele;
• infiintarea de conturi pasive cu nomenclaturi fictive;
• trecerea de cifre nereale in registrele contabile;
• amortismente nereale si amortismente la supraevaluare;
• intocmirea de declaratii false;
• intocmirea de documente de plata fictive;
• vanzarea fara factura, emiterea de facturi fara vanzare efectiva;
• crearea de rezerve latente;
• nejustificarea cu documente reale a inregistrarilor;
• trecerea in conturile personale a unor parti din beneficii;
• compensatii de conturi;
• reducerea cifrei de afaceri;
• nedeclararea sau diminuarea materiei impozabile rezultata din scaderea cifrei de afaceri prin inregistrarea in cheltuielile unitatii a unor cheltuieli personale ale patronilor ori inregistrarea de cheltuieli neefectuate in realitate;
• declararea de venituri impozabile inferioare celor reale;
• contabilizari de cheltuieli si facturi fictive;
• executarea de registre de evidenta duble, un exemplar real si altul fictiv;
• falsificarea bilantului.

Modalitatile cele mai utilizate pentru realizarea evaziunii fiscale pe diferite tipuri de impozite si taxe sunt: