CONTRACT DE ASOCIERE ÎN PARTICIPATIUNE. CONDITIILE REZILIERII JUDICIARE.

Atrag rezilierea contractului de asociere urmatoarele neindeplinirea obligatiilor cum ar fi:neasigurarea conditiilor corespunzatoare pentru activitatea comerciala ce urma a se desfasura în imobilul adus în asociere si nerespectarea obligatiilor de amenajare si igienizare a spatiului unde urma sa se desfasoare activitatea comerciala, precum si neachitarea obligatiilor de virare a cotei de profit si de suportare a consumului de energie electrica si a celorlalte utilitati
Prin cererea formulate de reclamantul C. T. a chemat în judecata pe pârâta SC R. E. SRL solicitând rezilierea contractului de asociere în participatiune nr…., respectiv constatarea nulitatii art.5 din contract cu privire la lichidarea patrimoniului asociatiei.
În sustinerea capatului de cerere privind rezilierea, reclamantul arata ca spatiul predat în temeiul contractului de asociere în participatiune se afla în stare de folosinta, curat, zugravit, atât barul cât si grupul sanitar. Reprezentantul pârâtei a inchis cu lacatul imobilul, nu a desfasurat timp de noua luni nici o activitate, nu a platit chiria, utilitatile (energia electrica fiind sistata) si nu i-a achitat reclamantului contributia lunara conform contractului.
În luna octombrie 2003 reclamantul i-a notificat reprezentantului pârâtei rezilierea contractului, a achitat chiria restanta, utilitatile neplatite (suportând inclusiv cheltuielile de rebransare la instalatia electrica) si s-a asociat cu alte persoane pentru a exploata spatiul comercial in conditiile legii.
Neîndeplinirea unor obligatii esentiale, de a exploata spatiul comercial cu competenta si probitate, potrivit contractului, si neplata lunara a contributiei sunt cauze veritabile de reziliere.
În drept cererea se întemeiaza pe dispozitiile art.251-256 Cod comercial, art.966 si 969 Cod civil.
Analizând probele administrate în cauza, tribunalul retine urmatoarele:
Între reclamant în calitate de asociat secund si pârâta, în calitate de asociat prim, s-a încheiat contractul de asociere în participatiune autentificat sub nr….”. Obiectul contractului îl constituie asocierea partilor în temeiul art.251-256 Cod comercial în vederea desfasurarii unei activitati comerciale cu marfuri alimentare si nealimentare în spatiul existent la parterul imobilului situat pe str.Sos.P..nr…, sector 2 Bucuresti în suprafata de 30,39 mp si anexe. Conform art.3 din contract, pârâta si-a asumat obligatia de a asigura realizarea conditiilor corespunzatoare pentru activitatea comerciala, de a realiza aprovizionarea unitatii, asigurând fondul de marfa necesar vânzarii, de a angaja personalulul necesar desfasurarii activitatii si de a asigura gestiunea, conducerea si evidenta activitatii asociatiei garantând participarea la profit si pierdere a reclamantului in procednt de 5% din realizarile lunare.
Asa cum rezulta din probele administrate în cauza, reclamantul si-a executat obligatia de predare a spatiului in cauza.
Astfel martorul G. I. afirma ca în martie 2003 a fost contactat de asociatul pârâtei în vederea efectuarii unor reparatii la spatiul în cauza, reparatii care s-au desfasurat în perioada martie – octombrie 2003.
Prin urmare, din momentul predarii spatiului si pâna în luna octombrie 2003 societatea pârâta a lasat spatiul în nelucrare, neîndeplinindu-si obligatiile asumate conform art.3 din contract.
Predarea spatiului nu s-a facut în conditiile prevazute în contract, adica în stare normala de folosinta,asa cum declara martorul Anghel Radu propus de pârât. Astfel, martorul afirma ca spatiul in cauza prezenta igrasie în pivnita care trebuia sa fie inlaturata.
Chiar daca predarea spatiului nu s-a facut corespunzator, pârâta nu poate justifica împrejurarea ca spatiul a ramas în nefolosinta în perioada martie – octombrie 2003, ea neexecutându-si obligatia prev. de art.3 alin.2 pct.a din contract în sensul asigurarii conditiilor corespunzatoare pentru activitatea comerciala ce urma a se desfasura în imobil.
Retinem ca spatiul în cauza are doar o suprafata de 30,39 mp, lucrarile de amenajare necesare punerii în functiune putându-se efectua intr-o perioada scurta de timp.
Pârâta nu si-a executat, de asemenea obligatiile prev. de art.3 alin.2 lit.h, i si j în sensul amenajarii si igienizarii spatiului unde urma sa se desfasoare activitatea comerciala, achitarii obligatiilor de virare a cotei de profit si de suportare a consumului de energie electrica si a celorlalte utilitati.
Contractele sinalagmatice sunt guvernate de principiul reciprocitatii si interdependentei obligatiilor asumate de parti. În cazul în care una dintre partile contractului sinalagmatic refuza executarea contractului cealalta parte poate invoca exceptia de neexecutare, poate cere executarea silita a contractului, eventual cu despagubiri, sau poate cere rezolutiunea.
Rezolutiunea reprezinta o sanctiune a neexecutarii culpabile a contractului sinalagmatic constând în desfiintarea retroactiva a acestuia si repunerea partilor în situatia avuta anterior. Potrivit art.1020 Cod civil conditia rezolutorie este subînteleasa totdeauna în contractele sinalagmatice atunci când una dintre parti nu îndeplineste angajamentul sau. Rezolutiunea nu opereaza de drept, partea îndreptatita fiind nevoita sa se adreseze instantei judecatoresti cu o actiune în rezolutiune conform art.1021 Cod civil, iar în cazul existentei unui pact comisoriu de ultim grad, partea interesata poate solicita instantei constatarea intervenirii rezolutiunii.
Tribunalul constata îndeplinite conditiile rezolutiunii judiciare, intrucât pârrâta nu si-a executat obligatiile contractuale iar reclamantul i-a notificat acestuia rezilierea contractului.

Anularea hotarârii adunarii generale a actionarilor.

Art. 117 din Legea nr. 31/81990 R
Art. 184 din legea nr. 31/1990R

Anularea hotarârii adunarii generale a actionarilor. Convocator. Continut. Dreptul la informare al actionarilor. Sanctiuni în caz de nerespectare.

Sunt respectate dispozitiile art.117 alin.7 si 8 din Legea nr.31/1990 rep. daca în convocator sunt prevazute, suficient de clar, problemele ce urmeaza a fi dezbatute in adunarea generala, astfel încât sa se asigure o informare corecta a actionarilor.
Normele care sanctioneaza încalcarea dreptului la informare al actionarilor ocrotesc un interes particular, fiind susceptibile, în caz de nerespectare, sa atraga sanctiunea nulitatii relative.

Prin actiunea formulate de reclamanta B.I.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC C. SA, sa se dispuna anularea hotarârilor adunarii generale extraordinare a actionarilor pârâtei, nr.1, 2, 4 si 5 din 22.04.2005, publicate în Monitorul Oficial.
În sustinerea actiunii a aratat ca adunarea a fost nelegal constituita, neputând exprima o vointa sociala în conditiile legii.
Astfel, convocarea adunarii nu contine textul integral al propunerilor, conform art.117 alin.7 si 8 din Legea nr.31/1990, dispozitii ce nu au fost respectate nici în privinta reducerii de capital, care implica o modificare de act constitutiv, nici în privinta modificarii exprese a actului constitutiv legata de atributiile administratorului.
De asemenea, pârâta nu a respectat legislatia speciala în materia societatilor detinute public, ale caror actiuni sunt tranzactionate pe piata extrabursiera Rasdaq, respectiv Legea nr.297/2004, care în art.24 alin.4 dispune ca societatea are obligatia de a comunica proiectul de modificare a actului constitutiv, CNVM si pietii reglementate, ce urmeaza a se pronunta asupra amendamentului.

Cercetând actele si lucrarile dosarului, Tribunalul a retinut urmatoarele:
Hotarârile ce fac obiectul prezentei cauze au fost adoptate în sedinta adunarii generale extraordinare a actionarilor pârâtei, organizata în baza convocatorului publicat în Monitorul Oficial,

Desi petenta a reclamat nerespectarea dispozitiilor art.117 alin.7 si 8 din Legea nr.31/1990 cu privire la neînscrierea în convocator a tuturor problemelor ce urmeaza sa faca obiectul dezbaterii, nu a aratat în concret în ce consta aceasta nerespectare, pentru ca instanta sa se poata pronunta în limita obiectului si temeiurilor actiunii, potrivit principiului disponibilitatii consacrat de art.129 alin.6 Cod pr.civ.
Totodata, se constata ca problemele asupra carora s-a statuat prin hotarârile atacate au fost suficient precizate prin textul convocatorului, de natura sa asigure o corecta informare cu privire la chestiunile înscrise pe ordinea de zi, aceasta în conditiile în care trebuie sa se recunoasca adunarii generale, în calitatea de organ deliberativ, prin care se exprima vointa societatii, libertatea de a decide conditiile în care se adopta propunerea administratorului si modalitatea de puere în aplicare a hotarârii.
În acest sens, diferenta fata de textul convocatorului cuprinsa în hotarârea nr.4/2005 cu privire la atributiile administratorului nu reprezinta decât o explicitare în concret a modului în care urmeaza sa se realizeze aceasta atributie, o consecinta a acesteia, decisa în limitele puterii de apreciere de care beneficiaza adunarea generala.
Nu poate fi retinuta nici critica legata de nerespectarea dispozitiilor art.24 alin.4 din Legea nr.297/2004, întrucât din înscrisurile aflate la dosar (filele 30-34) rezulta ca propunerea modificare a fost transmisa atât pietii reglementate, cât si CNVM, scop în care aceasta din urma a si emis decizia nr….
Cât priveste nerespectarea dispozitiilor art.184 din Legea nr.31/1990 si ale OMF nr.94/2001 (art.9.1 si 9.2), Tribunalul constata ca textele legale sus enuntate, sanctionând dreptul la informare al actionarilor, ocrotesc un interes particular, fiind susceptibile, în caz de nerespectare, sa atraga sanctiunea nulitatii relative, care se aplica în conditiile producerii unei vatamari.
Or, în conditiile în care reclamanta a obtinut documentele supuse aprobarii la data de 18.04.2005, potrivit facturii fiscale nr.3414166 (fila 46) si nu a facut dovada ca din cauza faptului ca nu le-a obtinut, din motive neimputabile, cu cel putin 15 zile anterior tinerii adunariii, nu si-a putut exercita satisfacator dreptul la informare, nereclamând aceasta nici cu prilejul organizarii adunarii, la care nu a participat, se constata absenta oricarei vatamari.
Tribunalul mai retine ca reducerea capitalului social prin dobândirea propriilor actiuni urmata de anularea lor este legitimata de dispozitiile art.207 alin.1 lit.c) din Legea nr.31/1990, referirea la hotarârea nr.4/2004, neimplicând în nici un fel considerarea valabilitatii acesteia, dimpotriva, este expresia faptului ca pâna la anularea acesteia, societatea a rascumparat actiuni pe care nu le-a mai înstrainat si care urmeaza sa fie anulate, potrivit textului legal anterior mentionat si în conditiile în care, potrivit sustinerilor pârâtei, o noua hotarâre privind reducerea capitalului social va putea fi adoptata cu respectarea de aceasta data a formalitatilor edictate pentru emiterea sa valabila si a caror nerespectare a motivat solutia de anulare.

ACT ADDITIONAL LA CONTRACTUL DE COMISION
Un act aditional la un contract de comision , act prin care partile au stabilit modalitatea de încetare a obligatiilor izvorâte din contract, nu are natura juridica a unei conventii comerciale de sine statatoare. Prin urmare, cererea de rezolutiune a actului aditional apare ca neîntemeiata.

Prin cererea reclamantei SC SRL, in contradictoriu cu pârâta SC SRL, a solicitat sa se dispuna rezolutiunea actului aditional la contractul de comision incheiat de parti la data de 25 iulie 2003.
In sustinerea cererii reclamanta arata ca partile au incheiat la data de 25.07.2003 contractul de comision prin care SC F. SRL in calitate de comisionar se obliga sa asigure beneficiarului SC  SRL cumparatori pentru „SLAG”; sa pregateasca toate documentele necesare in vederea participarii beneficiarului la licitatie, sa obtina extinderea folosirii produselor beneficiarului pentru sosele de inalta clasa, structuri asfaltice si transport feroviar. Pentru aceste servicii beneficiarul se obliga sa plateasca comisionarului un comision initial nereambursabil de 30.000 euro in decurs de 20 zile calendaristice de la momentul semnarii contractului si un comision de 40% platibil dupa ce clientii ar fi achizitionat de la beneficiar o cantitate de 60.000 tone pâna la sfârsitul anului 2003. Durata acestui contract a fost stabilita pentru o perioada nedeterminata de timp. In executarea contractului, in timp ce comisionarul si-a achitat in totalitate obligatiile asumate, beneficiarul a ramas aproape permanent restant in a achita diverse sume de bani datorate potrivit art.2 din contract.
La data de 28.10.2003, cu intentia de a recupera macar partial restantele la plati inregistrate de comisionar vizata de acesta si cu dorinta de a incheia executarea contractului de comision care era stabilit pentru o perioada nedeterminata pentru beneficiar, s-a ajuns la incheierea actului aditional la contractul de comision din 25.07.2003.
Potrivit acestei conventii partile stabileau incetarea executarii efectului contractului de comision din 25.07.2003 cu obligatia din partea SC A SRL de a achita, deîndata suma de 9.000 euro + TVA, situatie in care a fost emisa factura fiscala nr.1880005 din 1 noiembrie 2004 pentru suma ce reprezinta echivalentul in lei a celor 9000 euro + TVA, acceptata la plata de catre imputernicitul SC SRL.
O prima transa de 200.000.000 lei a fost achitata la 14.01.2005, iar pentru diferenta a fost nevoie de obtinerea unui titlu executoriu (sentinta civila nr.3526/2005 a Judecatoriei ..).
Actul aditional din 28 octombrie 2004 are natura juridica si efectele unei conventii, iar conform art.44 Cod comercial, judecatorul nu poate acorda termenul de gratie permis de art.1021 Cod civil.
Cererea este intemeiata in drept pe disp.art.1020, 1021 Cod civil si art.44 Cod comercial.
La data de 25.01.2006 pârâta a formulat intâmpinare invocând exceptia inadmisibilitatii, aratând ca din interpretarea actului aditional din 28.10.2004 rezulta ca încetarea contractului de comison din 25.07.2003 s-a produs la data aratata prin acordul partilor.
Rezolutiunea este de esenta contractelor sinalagmatice, temeiul juridic al acesteia fiind reciprocitatea si interdependenta obligatiilor din contractul sinalagmatic. In cazul actului aditional nu ne aflam in prezenta unui contract sinalagmatic, ci al unui simplu act de recunoastere de datorie, caruia nu i se poate aplica regulile rezolutiunii.
Daca se trece peste calificarea actului aditional atacat, actiunea reclamantei se loveste de un fine de neprimire, date fiind conditiile de promovare a unei actiuni in reziliere. In lipsa unui pact comisoriu, devin aplicabile regulile generale prevazute de art.1019-1021 Cod civil, reclamanta având de ales intre executarea silita si rezolutiune. Reclamanta a ales calea executarii obligatiei, când la data de 6.12.2004 a formulat notificarea nr.2 prin care pârâtei i se atrage atentia ca scadenta facturii a fost la 30.11.2004, aceasta achitând suma de 200.00.000 ROL.

Cît priveste exceptia inadmisibilitatii invocata de pârâta, tribunalul considera ca aceasta este neintemeiata, intrucât toate argumentele invocate in sustinerea acesteia reprezinta in fapt argumente pe fondul cauzei.
Mai retine tribunalul ca la data de 25.07.2003 intre parti a fost incheiat un contract de comision, având ca obiect servicii de furnizare de comisionar pentru a ajuta beneficiarul sa gaseasca cumparatori pentru „SLAG”, pentru a pregati toate documentele necesare in vederea participarii beneficiarului la licitatii si pentru a obtine extinderea folosirii produselor beneficiarului pentru sosele de înalta clasa, structuri asfaltice si transport feroviar.
Ulterior, partile au incheiat un act aditional la contractul de comision, in care se stipuleaza ca „încheierea de comun acord a contractului va intra in vigoare odata cu achitarea sumei de 9.000 euro + TVA 19% de catre SC SRL catre SC F. SRL ca rezultanta a contractului de comision. Ca urmare, astazi 28.10.2004 de comun acord partile au hotarât incetarea de drept a contractului de comision amintit, partile intelegând faptul ca incepând cu aceeasi data niciuna dintre ele nu mai poate avea vreo pretentie rezultând din contract”.
Interpretând clauzele acestui act aditional, in conformitate cu dispozitiile art.977, 982 Cod civil, tribunalul constata ca acesta se refera la modalitatea de stingere a datoriei si de incetare a obligatiilor asumate de parti, prin achitarea sumei de 9.000 euro si TVA de catre SC SRL.
Actul aditional mentionat nu reprezinta un contract sinalagmatic pentru ca, in ipoteza neexecutarii culpabile a uneia dintre obligatii de catre parti creditorul obligatiei sa se poata indrepta cu o actiune in rezolutiune impotriva debitorului.
Este neîndoielnic ca singura interpretare ce se poate da acestui act aditional este in sensul ca efectele contractului de comision au incetat la data incheierii actului aditional, respectiv la 28.10.2004, stipulându-se fara echivoc ca, incepând cu aceeasi data nici una dintre parti nu mai poate avea vreo pretentie rezultând din contract:
Tribunalul nu poate retine sustinerile reclamantei in sensul ca actul aditional are natura juridica si efectele unei conventii comerciale de sine statatoare, întrucât asa cum am aratat prin acesta partile nu si-au asumat obligatii reciproce.Mai mult, asa cum corect arata pârâta in intâmpinare, daca am trece peste interpretarea actului juridic in cauza ca fiind o recunoastere de datorie, trebuie remarcat ca in conformitate cu disp.art.1021 Cod civil reclamanta a ales intre executarea silita si desfiintarea contractului ca sanctiune, recurgând la prima varianta, a executarii obligatiei. Astfel, aceasta a formulat notificare la data de 6.12.2004, a promovat o cerere de emitere a somatiei de plata, admisa prin sentinta civila nr.3526/2005 a Judecatoriei ..(si executata), ipoteza in care nu se poate recurge si la varianta desfiintarii contractului.

În conformitate cu dispozitiile art.4 alin.1 lit. f) din Legea nr.11/1991 constituie contraventie „comunicarea sau raspândirea în public de catre un comerciant de afirmatii asupra întreprinderii sau activitatii acesteia menite sa induca în eroare si sa-i creeze o situatie de favoare în dauna altor concurenti”.

O cerinta esentiala pentru savârsirea acestei fapte consta în caracterul fals al informatiilor comunicate de catre comerciant, în legatura cu propriile servicii sau produse, aceasta disimilare a propriei activitati a comerciantului fiind de natura a-i crea o situatie favorabila în raport cu competitorii sai de pe piata.
Prin cererea reclamantei SC .. SRL a chemat în judecata pe pârâta SC .. SA solicitând instantei ca prin hotarârea ce o va pronunta sa constate ca pârâta a savârsit acte de concurenta neloiala, sa oblige pârâta la încetarea actelor de concurenta neloiala, cu obligarea la plata daunelor cominatorii de 2000 lei pe fiecare zi de întârziere în executarea voluntara a hotarârii judecatoresti definitive si irevocabile, sa oblige pârâta la retragerea anunturilor care au fost trimise spre publicare, cu obligarea la plata daunelor cominatorii de 2000 lei pe fiecare zi de întârziere în executarea voluntara a hotarârii judecatoresti, sa oblige pârâta la repararea daunelor produse reclamantei în cuantum de 100.000 lei, sa oblige pârâta la publicarea hotarârii judecatoresti irevocabile în publicatiile Ziarul Financiar, Capital, Revista Biz, în termen de 7 zile de la ramânerea irevocabila a hotarârii judecatoresti, cu obligarea la plata daunelor cominatorii de 2000 lei pe fiecare zi de întârziere, cu cheltuieli de judecata.
În motivarea cererii, reclamanta a aratat ca este o societate comerciala care are ca obiect unic de activitate „Activitati auxiliare ale caselor de asigurari si de pensii”. Unul dintre serviciile oferite de catre societate consta în punerea la dispozitia clientului a unei masini în situatia în care masina acestuia se alfa în service pentru reparatii. Pentru promovarea acestui serviciu BTWC a lansat o ampla campanie publicitara prin aducerea la cunostinta clientelei a numeroase materiale publicitare care aveau urmatorul titlu: „Îti dau o masina la schimb cât timp ne ocupam sa o reparam pe a ta” slogan ce a fost însotit de un text care descria serviciul oferit.
Materialul publicitar a fost publicat începând cu luna martie 2005 în presa (Ziarul Financiar, Capital, Revista Biz etc.) fiind promovat si prin sistemul out door, adica prin afisarea acestuia pe panouri publicitare.
Investitia nu a ramas fara rezultate, clientela BTWC si cifra de afaceri a societatii crescând cu aproximativ 50 %.
Profitând de investitia realizata de BTWC, pârâta a publicat în Anuarul Financiar (editie aparuta în luna iulie 2005) o reclama care nu este altceva decât reproducerea într-o forma partiala a materialului publicitar promovat de reclamanta.
Prin acest act, pârâta a încalcat uzantele cinstite pe care ar fi trebuit sa le foloseasca în activitatea sa comerciala, încalcând atât normele ce stabilesc corecta desfasurare a unui mediu concurential normal, dispozitiile privind activitatea de publicitate, cât si prevederile legale ce au drept scop protectia consumatorilor.
Fapta pârâtei are un caracter ilicit si este un act de concurenta ilicita fiind strict interzisa si sanctionata de dispozitiile legale cuprinse în Legea nr.11/1991 (art.4 alin.1 lit.f), Legea nr.148/2000, Conventia Uniunii de la Paris din 1883, Decretul nr.31/1994.

Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea cererii aratând ca nu a savârsit nici un act care sa contravina dispozitiilor legale anuntul publicat în Anuarul Financiar nu face trimitere la serviciile oferite de reclamanta sau la alti concurenti de pe piata. În aceste conditii nu se poate crea un risc de confuzie al serviciilor oferite pe piata din moment ce serviciile oferite sunt oferite în nume propriu de pârâta.
Prin forta împrejurarilor, oferind pe piata aceleasi produse este posibil ca materialele publicitare sa comporte asemanari decurgând din similitudinea ofertelor. Reclamanta nu a constituit un depozit cu privire la slogan, asa încât formularea pe piata a unor oferte, în termeni asemanatori este determinata în mare parte de standardizarea produselor si serviciilor oferite.
Problema riscului de confuzie nu poate fi retinuta, întrucât o conditie prealabila ar fi ca sloganul sa se bucure de oarecare notorietate, caz în care publicul destinatar ar face o legatura instantanee între materialul publicitar si o anume entitate economica determinata.

Analizând actele si lucrarile dosarului, Tribunalul apreciaza ca cererea formulata de reclamanta este nefondata pentru urmatoarele considerente:
Dispozitiile art.2 din Legea nr.11/1991 privind combaterea concurentei neloiale defineste concurenta neloiala ca fiind „orice act sau fapt contrar uzantelor cinstite în activitatea industriala si de comercializare a produselor, de executie a lucrarilor, precum si de efectuare a prestarilor de servicii”.
Faptele de concurenta neloiala sunt enumerate si descrise de art.4 si 5 din acelasi act normativ.
Sustinerea reclamantei conform careia publicarea de catre pârâta în „Anuarul Financiar” a unui material publicitar care „ nu este altceva decât reproducerea într-o forma partiala a materialului publicitar promovat de SC BTWC SRL constituie fapta de concurenta neloiala prevazuta de dispozitiile art.4 alin.1 lit.f din Legea nr.11/1991, nu poate fi primita.
În conformitate cu dispozitiile art.4 alin.1 lit. f din Legea nr.11/1991 constituie contraventie „comunicarea sau raspândirea în public de catre un comerciant de afirmatii asupra întreprinderii sau activitatii acesteia menite sa induca în eroare si sa-i creeze o situatie de favoare în dauna altor concurenti”.
O cerinta esentiala pentru savârsirea acestei fapte consta în caracterul fals al informatiilor comunicate de catre comerciant, în legatura cu propriile servicii sau produse, aceasta disimilare a propriei activitati a comerciantului fiind de natura a-i crea o situatie favorabila în raport cu competitorii sai de pe piata.
Fapta savârsita de pârâta nu se circumscrie acestor dispozitii legale, în conditiile în care anuntul publicitar publicat în „Anuarul Financiar” contine doar informatii referitoare la serviciile reale oferite de SC A.B.A SA; aceasta fapta chiar daca ar favoriza pozitia pârâtei, nu este sanctionata de legiuitor.
De asemenea, fapta savârsita de pârâta nu se circumscrie nici celorlalte prevederi ale art.4 si 5 din Legea nr.11/1991.
Nu poate fi retinuta nici sustinerea reclamantei conform careia materialul publicitar purtând semnatura A. reprezinta o imitatie servila a reclamei publicate de reclamanta, ceea ce genereaza risc de confuzie si de depreciere a valorii publicitare promovate de SC BTWC SRL. De vreme ce serviciul oferit de pârâta este identic cu cel oferit de reclamanta folosirea unor cuvinte sau sintagme asemanatoare sau identice este justificata.
Publicarea de catre pârâta a materialului publicitar într-o forma asemanatoare cu cea a reclamei SC BTWC nu încalca nici dispozitiile Legii nr.148/2000 privind publicitatea. Astfel, în întelesul acestei legi publicitatea comparativa (forma a publicitatii care este interzisa daca sunt îndeplinite conditiile prevazute de art.8 din lege) este acea publicitate care identifica explicit sau implicit un concurent sau bunurile ori serviciile oferite de acesta.
Or, în speta, reclama publicata de pârâta nu contine nici o referire la SC sau la activitatea acesteia.
Neputându-se retine, pentru considerentele expuse, savârsirea de catre pârâta a unor fapte de concurenta neloiala.

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007 reprezinta un act normativ – care a introdus proceduri simplificate de soluţionare a acţiunilor în justiţie având ca obiect asemenea obligaţii – apără dreptul la apărare şi liberul acces la actul de justiţie.

Principiul rolului activ al judecătorului, are in vedere la soluţionarea pricinilor în primă instanţă, cu obligaţia de a încerca împăcarea părţilor.

Potrivit prevederilor art.7 din ordonanţa de urgenţă, pentru soluţionarea cererii, “judecătorul dispune citarea părţilor, potrivit dispoziţiilor Codului de procedură civilă referitoare la pricinile urgente, pentru explicaţii şi lămuriri, precum şi pentru a stărui în efectuarea plăţii sumei datorate de debitor ori pentru a se ajunge la o înţelegere a părţilor asupra modalităţilor de plată.”

Aceasta inseamnă, că hotărârea se va pronunţa numai după ce judecătorul va analiza toate probele aflate la dosar, inclusiv pe cele propuse de debitor.

Art. 2 din ordonanţă prevede că procedura reglementată de acest act normativ vizează exclusiv creanţele certe, lichide şi exigibile ce reprezintă obligaţii de plată a unor sume de bani care rezultă din contracte comerciale.

Art. 10 din actul normativ, ordonanţa de plată se va emite numai în urma verificării cererii pe baza înscrisurilor depuse, a declaraţiilor părţilor, precum şi a celorlalte probe administrate, instanţa constatând că cererea este întemeiată.

In ce priveşte drepturil debitorului în instanţă, actul normativ prevede clar, în art.10, că instanţa se pronunţă, prin emiterea ordonanţei de plată, numai după verificarea cererii pe baza înscrisurilor depuse, a declaraţiilor părţilor, precum şi a celorlalte probe administrate.

Dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007 dau posibilitatea contestării de către debitor a ordonanţei de plată şi reglementează procedura pentru exercitarea căii de atac.

Art.13 prevede că împotriva ordonanţei de plată debitorul poate formula cerere în anulare, în termen de 10 zile de la data comunicării acesteia. Cererea în anulare nu suspendă executarea. Suspendarea va putea fi însă încuviinţată, la cererea debitorului, numai cu dare de cauţiune, al cărei cuantum va fi fixat de instanţă. Dacă instanţa învestită admite cererea în anulare, aceasta va anula ordonanţa de plată, pronunţând o hotărâre irevocabilă.

Mai departe, art.14 prevede că ordonanţa de plată, devenită irevocabilă ca urmare a neintroducerii sau respingerii cererii în anulare, constituie titlu executoriu. Împotriva executării silite a ordonanţei de plată debitorul poate face contestaţie la executare, potrivit dreptului comun. În cadrul contestaţiei nu se pot invoca decât aspecte legate de procedura de executare.

Suspendarea temporara a activitatii societatii

Inainte aparitia OUG nr.34/2009 prin care se introduce impozitul forfetar, suspendarea activitatii, inclusiv prin declararea la administratia financiara, avea ca efect doar faptul ca nu mai este obligatorie depunerea la administratia financiara a tuturor declaratiilor fiscale lunare sau trimestriale, ci doar a declaratiilor semestriale de inactivitate (în functie de administratia fianciara în raza careia aveti sediul social, unele nu solicita nici o declaratie pe aceasta perioada iar altele solicita doar o declaratie anuala).

Dupa aparitiei OUG 34 /2009 suspendarea activitatii la Registrul Comertului da posibilitatea evitarii platii impozitului forfetar pe perioada cât societatea este declarata inactiva, conform unui proiect de norme metodologice care nu a fost înca aprobat. Asteptam urgent adoptarea si publicarea acestuia în Monitorul Oficial.

ACTE NECESARE

Pentru declararea suspendarii activitatii la Registrul Comertului. Pentru aceasta, aveti nevoie de:

- copie certificat de înregistrare

- copie carti de identitate ale asociatilor si administratorilor

- originalele certificatelor constatoarereferitoare la îndeplinirea conditiilor de functionare dpdv al protectiei muncii, inspectiei sanitare, sanitar-veterinare, mediului si situatiilor de urgenta eliberate pentru sediu social, terti sau puncte de lucru.

Documentatia pentru declararea suspendarii activitatii trebuie depusa si la admnistratia  financiara.

Mai jos aveti lista documentelor cerute de catre Registrul Comertului pentru suspendarea activitatii societatii.

Etape

1. Depunerea actelor la unul dintre birourile noastre

2. Semnarea documentelor pregatite de consultantii nostri

3. Depunerea dosarului la Registrul Comertului

4. Ridicarea actelor înregistrate de la registratura Registrului Comertului

Optional:

5. Depunerea dosarului la administratia financiara

6. Ridicarea raspunsului de la administratia financiara.

Conditii impuse societatii

a) sa nu figureze, la data aprobarii cererii, cu obligatii fiscale restante catre bugetul general consolidat;

b) sa nu desfasoare nici un fel de activitate;

c) sa nu obtina venituri din exploatare, venituri financiare si/sau venituri exceptionale;

d) sa nu dispuna de personal angajat si sa nu plateasca venituri cu regim de retinere la sursa a impozitului;

e) sa nu fie în curs de solutionare o cerere de rambursare sau de restituire a impozitelor, taxelor si contributiilor;

f) sa nu fie în curs de derulare un control fiscal.

g) sa fie pe o perioada de maxim 3 ani consecutivi

Avantaje si dezavantajele lichidarii comparativ cu dizolvarea si radierea societatii

Avantaje:

1. Este mai ieftin: taxe 215 lei comparativ cu 489 lei la dizolvare voluntara + lichidare + radiere (DLR)

2. Dureaza mult mai putin: 4 – 7 zile lucratoare fata de 45 – 55 zile lucratoare pentru DLR

4. Puteti sa reluati ulterior activitatea fara a fi necesar sa înfiintati alta societate.

Dezavantaje:

1. Deoarece societatea exista, trebuie sa depuneti raportari la administratia financiara. Mult mai rar si mult mai simple, dar daca ati uitat, pentru ca nu mai lucrati cu firma, trebuie platite penalitati de depasire a termenului de depunere, destul de usturatoare (aproximativ 1000 lei).

Concilierea prealabila

Procedura concilierii directe prealabile – conditie de admisibilitate a cererilor în materi comerciala evaluabile în bani

Procedura concilierii directe trebuie sa întruneasca conditiile exprese ale art.720 ind.1 alin.2 si urm. Cod proc.civila, prevazute în scopul de a nu transforma aceasta procedura într-o simpla formalitate si de a face sa reprezinte o veritabila încercare de solutionare amiabila a litigiului.

Nerespectarea unora din prevederile art.720 C.proc. civ. nu atrage automat nulitatea concilierii ci numai dacă  partea dovedeşte o vătămare.

Prin sentinta civila nr.142 din 13 decembrie 2002 a Curtii de Apel Bucuresti s-a admis exceptia prematuritatii actiunii si s-a respins actiunea reclamantei SC G. SA Bucuresti Impotriva paratei SC S. SA., ca prematur formulata, instanta retinand ca reclamanta nu a facut dovada Indeplinirii procedurii prealabile a concilierii directe, prevazuta In art.7201 C. proc. civ. si Inscrisul depus pentru a dovedi realizarea acestei proceduri nu Intruneste conditiile de fond si forma cerute de textul mentionat.
Impotriva acestei hotarari, reclamanta a declarat recurs, invocand In drept prevederile art.304 pct.8 si 9 si art.3041 C. proc. civ., sustinand ca instanta a interpretat gresit actul de vointa al partilor rezultand, din notificarea adresata paratei si raspunsul acesteia, dovada deplina a Incercarii de conciliere.

De asemenea, a mai sustinut ca instanta a aplicat gresit art.109 alin.(2) si art.7201 C. proc. civ. Intrucat prevederile privind efectuarea concilierii prealabile sunt obligatorii, In schimb termenele, conditiile, locul, mijloacele si modalitatile de manifestare a vointei partilor, cat si continutul concret al Inscrisurilor sunt recomandate de art.7201 Incepand cu alineatul 2 si nu reprezinta conditii cerute imperios de lege .

Recursul este fondat.
Instanta de fond, In mod gresit, a admis exceptia prematuritatii actiunii (exceptie ridicata din oficiu de instanta abia la al saselea termen de judecata) si a respins actiunea pentru neefectuarea procedurii prealabile a concilierii directe prevazuta de art.7201 C.proc. civ.
Chiar din probele anexate de reclamanta la actiunea sa, rezulta Indeplinirea procedurii prealabile ceruta de art.7201 C. proc. civ..
Astfel, prin adresa nr.672 din 19 noiembrie 2001, reclamanta, invocand art.7201 C. proc. civ., o notifica pe parata sa-i comunice recunoasterea obligatiei de plata a sumei, apoi In instanta Ii cere sa dispuna efectuarea platii catre creditori din proprie initiativa. Aceasta dupa ce, In cuprinsul adresei, reclamanta Ii comunica paratei pretentiile sale si temeiul lor legal, conform art.7201 alin.(2) C.proc. civ.
Este adevarat ca adresa In cauza nu Indeplineste toate conditiile prevazute de art.7201 C. proc. civ. si lipseste o invitatie formala, expresa la conciliere. Pe de alta parte, nerespectarea unora din prevederile art.7201 C.proc. civ. nu atrage automat nulitatea concilierii ci numai daca partea dovedeste o vatamare. Daca demersul reclamantei ar fi ramas fara rezultat sau parata ar fi invocat si dovedit o vatamare, s-ar fi putut pune cu temei problema neIndeplinirii procedurii prealabile. Dar parata nu numai ca nu invoca vatamarea dar nici nu invoca neefectuarea concilierii prealabile pentru a paraliza actiunea reclamantei, exceptia fiind invocata din oficiu de catre instanta.
Parata a raspuns cu adresa nr.400 din 26 noiembrie 2001, comunicand ca se afla Intr-o situatie fortuita In care plata datoriilor, inclusiv a celei ce face obiectul cauzei, depinde de programul impus de guvern.
Deci, parata nu numai ca nu ignora demersul reclamantei, nici nu solicita o conciliere directa si nici nu neaga datoria ci dimpotriva, recunoaste datoria si Ii comunica reclamantei ca aceasta va fi platita potrivit unui plan de esalonare.
Avand In vedere demersurile ambelor parti precum si relatiile dintre ele (coparticipante parate In procesul arbitral) ar fi excesiv de rigida o interpretare In sensul ca nu s-a realizat Incercarea de conciliere prevazuta de art.7201 C. proc. civ. pentru a se putea promova actiunea In fata instantelor judecatoresti.
Ca atare, recursul a fost admis, apreciindu-se procedura prealabila Indeplinita.
Avand In vedere ca instanta de fond a solutionat cauza pe exceptie, fara a intra In cercetarea fondului iar, pe de alta parte, ca In prezent competenta materiala In raport cu valoarea obiectului, revine tribunalului, Inalta Curte a trimis cauza pentru solutionare Tribunalului Bucuresti.

Prin acţiunea înregistrată la Judecătoria Buzău sub nr. 212/200/2008 din 16.01.2008, reclamanta O. C. A. a chemat în judecată pe pârâţii SC „O” SA Bucureşti şi SC „O” SA Bucureşti- Sucursala Buzău, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligate în solidar la plata sumei de 34.553,144 lei reprezentând echivalentul sumei de 9.312,01 Euro, la cursul BNR din 15.01.2008, în valoare de 34.553,144 lei cu titlu de despăgubiri.

Prin sentinţa nr. 1488 din 14.03.2008, s-a admis excepţia invocată de pârâta SC „O” SA Bucureşti, respingându-se prin consecinţă acţiunea în pretenţii formulată de reclamanta ca fiind prematur introdusă.

Pentru a hotărî astfel, instanţa fondului a reţinut că reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile directe instituită prin art. 7201 Cod procedură civilă, din înscrisurile ataşate la dosar lipsind convocarea la conciliere, dovada de primire a convocării şi procesul verbal încheiat cu prilejul convocării. S-a apreciat că somaţia din 20.07.2007 nu poate fi calificată drept dovadă a îndeplinirii procedurii prealabile a concilierii, în sensul textului de lege invocat anterior.

Prin decizia nr. 588 din 27.06.2008 pronunţată de Tribunalul Buzău s-a admis recursul declarat de intimată, dispunându-se casarea sentinţei şi trimiterea cauzei aceleiaşi instanţe pentru a se pronunţa pe fond.

Hotărând astfel, tribunalul a reţinut în fapt şi în drept:

Procedura prealabilă instituită prin dispoziţiile art. 7201 Cod procedură civilă se relevă ca un ansamblu de norme şi reguli în baza cărora părţile interesate procedează la soluţionarea litigiilor comerciale cu obiect patrimonial pe calea concilierii directe.

Conform prevederilor legale invocate, în litigiile comerciale evaluabile în bani procedura concilierii directe are un caracter obligatoriu şi prealabil.

Potrivit dispoziţiilor art. 109 alin. 2 din Codul de procedură civilă, în cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanţei competente se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, în condiţiile stabilite de acea lege, dovada îndeplinirii procedurii anexându-se la cererea de chemare în judecată.

Coroborându-se cele două texte legale, se concluzionează că introducerea unei acţiuni judiciare într-un litigiu comercial cu obiect patrimonial, cu încălcarea îndatoririi legale instituite, este prematură, impunându-se a fi respinsă, pe cale de excepţie, ca inadmisibilă.

În cauza dedusă judecăţii, tribunalul a apreciat că reclamanta a îndeplinit procedura concilierii directe, în raport de notificarea emisă la 20.07.2007 şi rezoluţionată de primire de către pârâta SC „O” SA – Sucursala Buzău sub nr. 489 din 25.07.2007, depusă la fila 50 dosar fond.

Din cuprinsul notificării menţionate, rezultă că reclamanta şi-a precizat în scris pretenţiile şi a determinat cuantumul lor, temeiul izvorât din contractul de asigurare: art. 17.3., dar şi prevederile art. 109 din Codul de procedură civilă referitoare la procedura prealabilă, anexând totodată actele doveditoare pe care se sprijină acestea, iar de la data primirii notificării şi până la data înregistrării acţiunii, pârâta nu i-a dat curs acesteia.

De necontestat, dispoziţiile art. 7201 alin. 1 Cod procedură civilă privind efectuarea concilierii prealabile, în litigii comerciale evaluabile în bani, sunt obligatorii. În schimb termenele, condiţiile, locul, mijloacele şi modalităţile de manifestare a voinţei părţilor, cât şi conţinutul concret al înscrisurilor sunt recomandate în articolul menţionat, începând cu alineatul 2, dar nu reprezintă condiţii cerute imperios de lege, astfel că nerespectarea unora dintre acestea nu atrage automat nulitatea concilierii prealabile, ci numai dacă partea dovedeşte o vătămare.

(Sentinta Comerciala Nr. 1272/C pronuntata la 02 decembrie 2009)

Prin cererea înregistrata pe rolul acestei instante la data de 06.04.2009, reclamanta A. I. B. A.G., cu sediul social în Ohlsdorf, Austria si sediul procesual ales în Bucuresti, a chemat în judecata pe pârâtul C. A., domiciliat în Municipiul Câmpulung, jud.Arges, solicitând ca prin hotarârea ce se va pronunta, instanta sa dispuna obligarea pârâtului la plata sumei de 1.034.560 lei RON, echivalentul a 244.000 EURO, suma datorata de acesta în baza contractului de împrumut încheiat la data de 11.04.2005, precum si la plata penalitatilor de întârziere în cuantum de 0,3% din suma datorata pentru fiecare zi de întârziere, în cuantum de 1.034.560 lei ROn, calculate de la scadenta debitului si pâna la data introducerii prezentei cereri de chemare în judecata.

În motivarea cererii, în esenta, reclamanta a sustinut ca la data de 11.04.2005 a încheiat cu S.C. A. C. G. S.R.L. un contract de împrumut prin care a acordat acestei societati comerciale un împrumut în valoare de 200.000 EURO.

Ulterior, prin încheierea unui numar de 9 acte aditionale, au fost modificate succesiv doua elemente ale contractului, respectiv: scadenta împrumutului a devenit 31.12.2006, iar suma totala împrumutata a ajuns la 488.000 EURO.

Conform art.3 din contract, daca pâna la data de 31.12.2005 (31.12.2006 – în urma modificarii scedentei prin Actul aditional nr.3/29.11.2005) debitoarea S.C. A. C. G. S.R.L. nu a returnat împrumutul, pârâtul persoana fizica, fost administrator al societatii împrumutate, garant al creditului, avea obligatia de a achita la 31.12.2006 jumatate din suma nerambursata, respectiv suma de 244.000 EURO, a mai aratat reclamanta în motivarea cererii.

Cum pâna la aceasta data reclamantei nu i-a fost rambursata suma acordata cu titlu de împrumut, ea întelege sa o solicite de la pârâtul C. A., împreuna cu penalitati de întârziere în cuantum de 0,3% din suma datorata, pentru fiecare zi de întârziere.

În drept, reclamanta a aratat ca-si întemeiaza cererea pe dispozitiile art.112 si urm. Cod proc.civila.

Nu s-au depus acte în dovedirea cererii la data înregistrarii ei pe rolul instantei, ulterior fiind depuse un numar de 10 anexe la contractul de împrumut invocat.

Legal citat, pârâtul C. A. a formulat întâmpinare, prin care s-a aparat invocând, mai întâi, exceptia prematuritatii introducerii actiunii, în raport de dispozitiile art.7201 Cod proc.civila, care prevede ca în materie comerciala cererile evaluabile în bani trebuie însotite de dovada efectuarii procedurii concilierii directe prealabile, or pârâtul a sustinut ca nu a fost invitat sa participe la o astfel de procedura anterior formularii prezentei cereri.

Tot în aparare, pârâtul a mai invocat lipsa calitatii sale procesuale pasive, aratând ca potrivit dispozitiilor art.3 din contractul încheiat de reclamanta cu societatea comerciala A. C. G. S.R.L., în situatia în care, la scadenta, aceasta debitoare nu plateste creditorului suma împrumutata, atunci C. A. va plati societatii A. C. G. 50% din suma nerambursata, urmând ca societatea comerciala sa vireze catre creditoarea A. I. B. A.G suma platita de C. A..

Din nici o prevedere contractuala nu rezulta nasterea unui raport juridic generator de obligatii între pârât si reclamanta, astfel ca el nu poate avea calitate procesuala pasiva fata de aceasta actiune directa promovata de reclamanta împotriva sa.

În mod corelativ, exista si o lipsa a calitatii procesuale active a reclamantei într-o actiune direct îndreptata împotriva sa, a mai sustinut pârâtul prin întâmpinare.

Cât priveste fondul cauzei, prin întâmpinare pârâtul s-a aparat aratând ca nu exista nici o dovada a remiterii sumei de bani pretins împrumutata de reclamanta societatii A. C. G. S.R.L., iar din contractul depus la dosar rezulta numai ca reclamanta se obliga sa acorde debitoarei societate comerciala un împrumut pe viitor.

Pârâtul nu poate fi obligat la plata vreunei sume de bani, deoarece nu datoreaza nimanui o astfel de suma, dupa cum nu se poate retine nici o eventuala calitate a sa de garant fidejusor, întrucât ar fi necesar ca o astfel de obligatie sa izvorasca dintr-un act juridic care sa-i fie opozabil si care ar trebui sa fie constatat ad probationis printr-un înscris potrivit dispozitiilor art.1191 si art.1180 Cod civil. Or, în speta, actul care se pretinde a fi izvorul obligatiei sale de plata, Contractul de împrumut, nu poate fi opozabil pârâtului C. A., întrucât nu poarta semnatura sa, s-a mai aratat în aparare.

Instanta, în raport de dispozitiile art.137 Cod procedura civila, urmeaza a analiza în mod prioritar exceptiile invocate de pârâta, ordinea de solutionare fiind determinata de caracterul si efectele pe care le produc diferitele exceptii în cadrul procesului civil, în speta mai întâi exceptia legata de învestirea instantei, respectiv exceptia prematuritatii actiunii pentru lipsa concilierii directe prealabile.

Asupra acestei exceptii, pronuntându-se în mod prioritar, instanta constata si retine urmatoarele:

Potrivit art.109 alin.2 Cod proc.civila, “În cazurile anume prevazute de lege, sesizarea instantei competente se poate face numai dupa îndeplinirea unei proceduri prealabile, în conditiile stabilite de acea lege. Dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecata:”

În materie comerciala, potrivit art.7201 alin.1 Cod procedura civila, cuprins în Cap.XIV “Dispozitii privind solutionarea litigiilor în materie comerciala”, “În procesele si cererile în materie comerciala evaluabile în bani, înainte de introducerea cererii de chemare în judecata, reclamantul va încerca solutionarea litigiului prin conciliere directa cu cealalta parte”.

În acest scop, reclamantul va convoca partea adversa, comunicându-i în scris pretentiile sale si temeiul lor legal, precum si toate actele doveditoare pe care se sprijina acestea. Convocarea se va face prin scrisoare recomandata cu dovada de primire, prin telegrama, telex, fax sau orice alt mijloc de comunicare care asigura transmiterea textului actului si confirmarea primirii acestuia. Convocarea se poate face si prin înmânarea înscrisurilor sub semnatura de primire.

Data convocarii la conciliere nu se va fixa mai devreme de 15 zile de la data primirii actelor comunicate potrivit alin.2.

Rezultatul concilierii se va consemna într-un înscris cu aratarea pretentiilor reciproce referitoare la obiectul litigiului si a punctului de vedere al fiecarei parti.

Înscrisul despre rezultatul concilierii ori, în cazul în care pârâtul nu a dat curs convocarii prevazute de alin.2, dovada ca de la data primirii acestei convocari au trecut 30 de zile se anexeaza la cererea de chemare în judecata.

Importanta concilierii directe si, implicit, obligativitatea acesteia decurg si din scopul acestei proceduri si anume în cererea de a solutiona pe cale amiabila litigiul si, totodata, de a preveni introducerea unor cereri intempestive, care sa puna în dificultate cealalta parte.

De aceea, procedura concilierii directe trebuie sa întruneasca conditiile exprese ale art.720 ind.1 alin.2 si urm. Cod proc.civila, prevazute tocmai în scopul de a nu transforma aceasta procedura într-o simpla formalitate si de a face sa reprezinte o veritabila încercare de solutionare amiabila a litigiului.

În speta aceste conditii nu sunt îndeplinite.

Reclamanta nu doar ca nu a dovedit ca ar fi întreprins demersuri în vederea efectuarii procedurii aratate, dar s-a aparat aratând în notele scrise depuse la dosar ca efectuarea procedurii de conciliere prealabila prevazuta de art.7201 Cod procedura civila nu este o cerinta imperativa a legii, astfel ca nu poate fi sanctionata cu respingerea cererii ca fiind prematur formulata.

Instanta va respinge aceasta aparare, cu motivarea ca deciziile de practica judiciare ale instantei supreme invocate de reclamanta au avut în vedere împrejurari diferite de cele analizate în cauza de fata, anume faptul ca încercarile de conciliere dovedite de reclamantele din cauzele respective au avut loc în cadrul unor alte proceduri ori au fost îndeplinite dupa data introducerii cererilor de chemare în judecata, împrejurari de natura sa conduca la o interpretare permisiva a textului de procedura invocat, ceea ce în speta nu se regaseste, caci reclamanta A. I. B. A.G nu a dovedit nici un fel de încercare de conciliere cu pârâtul C. A.

Sub acelasi aspect, Curtea Constitutionala s-a pronuntat în repetate rânduri aratând ca în ce priveste conditionarea sesizarii instantei de parcurgerea procedurii de conciliere cu partea potrivnica, aceasta nu poate fi calificata ca o îngradire a accesului liber la justitie, în acceptiunea prohibita de normele constitutionale privind accesul liber la justitie, atâta vreme cât partea interesata poate sesiza instanta judecatoreasca cu cererea de chemare în judecata.

Având în vedere cele mai sus aratate si temeiurile de drept invocate, instanta, pronuntându-se cu precadere asupra exceptiei prematuritatii invocata de pârât în aparare, legata de lipsa procedurii de conciliere directa prealabila, urmeaza sa o admita si, pe cale de consecinta, sa respinga cererea formulata de reclamanta, ca fiind prematur formulata.

Prin  expertiza efectuată în cauză nu s-a confirmat existenţa debitului  şi nici existenta  niciunei facturi acceptate la plată, care să probeze obligaţiile comerciale,conform art.46 C.com.,soluţia instanţei care a  reţinut că suma  pretinsă cu titlu de marfă şi dobânzi  are caracterul unei creanţe certe,lichide şi exigibile este întemeiată,în baza art.9 alin.(1-2) din O.G.nr.5/2001 aprobată prin  Legea nr.295/2002 privind procedura somaţiei de plată,astfel că executarea silită  împotriva debitoarei a fost pornită cu respectarea prevederilor legale.

(Secţia comercială,decizia nr.1841 din 20 mai 2004)

Contestatoarea SC T. C. P. SRL Constanţa a formulat contestaţie la executare împotriva actelor de executare efectuate în dosarul nr.112/2002 al B.E.J., în contradictoriu cu creditoarea SC.T.SA Mediaş, solicitând desfiinţarea formelor de executare şi suspendarea executării silite până la soluţionarea contestaţiei.

În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că, a luat cunoştinţă de titlul executoriu, reprezentat de Ordonanţa nr.1809/2001 pronunţată de Tribunalul Sibiu, numai în momentul comunicării somaţiei de către executorul judecătoresc.

Mai arată contestatoarea că, ordonanţa a fost dată în lipsa sa, întrucât procedura de citare nu a fost legal îndeplinită şi nici titlul nu i-a fost comunicat, aceasta în afara faptului că, suma pretinsă de creditoare nu are caracterul unei creanţe certe, lichide şi exigibile, pentru a deveni incidente în cauză dispoziţiile O.G nr.5/2001.

Prin încheierea din 10 octombrie 2002, Judecătoria Constanţa a respins cererea de suspendare a executării silite, iar prin sentinţa nr.11780 din  4 septembrie 2003, a respins contestaţia la executare.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Constanţa a reţinut că procedura de citare cu contestatoarea a fost legal îndeplinită pentru termenul la care s-a soluţionat ordonanţa cât şi faptul că acesteia i-a fost comunicat titlul executoriu, iar pe fond că petenta nu a probat că suma din titlul executoriu nu ar avea caracterul de creanţă certă, lichidă şi exigibilă pentru a exclude aplicarea în cauză a dispoziţiilor art.9 alin.(2) din O.G. nr.5/2001 aprobată prin Legea nr.295/2002.

Împotriva sentinţei, contestatoarea a declarat recurs, susţinând că hotărârea atacată este criticabilă deoarece instanţa nu a ţinut seama de apărarea sa, în sensul că Tribunalul Sibiu a pronunţat Ordonanţa nr.1809/2001, fără ca pe parcursul soluţionării pricinii, să fie citată, că  nu a luat cunoştinţă despre existenţa titlului executoriu,care nu i-a fost comunicat, numai în momentul punerii în executare a acestuia, astfel că, ordonanţa a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art.6 alin.(4) şi art.4 alin.(3) din O.G. nr.5/2001, care îndatorau instanţa să-i comunice, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, hotărârea (somaţia de plată) precum şi cererea creditorului şi actele anexate la aceasta, condiţii neîndeplinite în speţă.

Contestatoarea a mai susţinut că datorită procedurii de citare viciate, a fost lipsită de posibilitatea de a formula cerere în anulare împotriva ordonanţei şi că instanţa nu s-a pronunţat cu ocazia soluţionării contestaţiei la executare asupra excepţiei de necompetenţă teritorială a Tribunalului Sibiu, de a emite ordonanţa şi nici cu privire la lipsa condiţiilor de admisibilitate a unei astfel de cereri raportat la art.1 din O.G nr.5/2001, în afara faptului că prin expertiza efectuată în cauză s-a concluzionat că nu are de achitat nici un debit faţă de creditoare, dimpotrivă ,aceasta este debitoarea sa .

A mai susţinut că, atâta timp cât expertiza dispusă şi efectuată în cauză, nu a confirmat existenţa unui debit faţă de creditoare şi cum în speţă, nu există nici facturi acceptate la plată (art.46 C.com.) care să probeze obligaţiile comerciale, înseamnă că, în mod criticabil, instanţa a reţinut că sumele solicitate, atât în ceea ce priveşte preţul mărfii cât şi referitor la penalităţile de întârziere, ar avea caracterul unei creanţe certe, lichide şi exigibile şi deci, că, în cauză, erau incidente dispoziţiile O.G. nr.5/2001, pentru emiterea ordonanţei, în loc să constate, dimpotrivă, lipsa acestor condiţii şi să admită contestaţia la executare, cu toate consecinţele pe care legea le leagă de o astfel de situaţie.

Ca temei de drept, au fost invocate în sprijinul admiterii recursului dispoziţiile art.304 pct.8, 9 şi 10 C. proc. civ.

Recursul nu este fondat.

Din examinarea actelor de la dosar, se constată că Judecătoria Constanţa a respins obiecţiunile contestatoarei, întrucât dovezile de la dosar  probează pe de o parte, că pentru termenul de la 10 decembrie 2001, când a fost pronunţată ordonanţa nr.1809/C/2001, aceasta a fost legal citată de Tribunalul Sibiu şi că prin citaţie i s-a solicitat să depună întâmpinare comunicându-i totodată şi copie de pe acţiune iar faptul că petenta a refuzat să primească citaţia şi ca urmare, procedura s-a îndeplinit prin afişare, nu o îndreptăţesc pe aceasta să susţină că procedura de citare nu ar fi fost legal îndeplinită pentru termenul menţionat şi deci că nu ar fi avut cunoştinţă de cererea creditoarei privind emiterea somaţiei de  plată.

Pe de altă parte, aceleaşi acte dovedesc că petentei i s-a comunicat la 8 ianuarie 2002 şi ordonanţa menţionată, astfel că în aceste circumstanţe se constată că toate criticile formulate în recurs, în legătură cu aceste aspecte sunt nefondate şi urmează a fi respinse ca atare.

De asemenea, în mod justificat, prima instanţă a respins şi excepţia de necompetenţă teritorială a Tribunalului Sibiu de a emite ordonanţa, reţinând cu privire la acest aspect, că excepţia invocată nu poate fi considerată ca o apărare de fond, la care se referă dispoziţiile art.10 din O.G. nr.5/2001 iar intimata era în drept faţă de dispoziţiile coroborate ale art.10 pct.4 şi art.12 C. proc.civ., să aleagă între instanţele competente.   În ceea ce priveşte fondul pricinii, chiar dacă expertul a constatat, prin suplimentul la raportul de expertiză   că  nici una dintre părţi nu a putut demonstra din cauza unei evidenţe contabile  insuficient de clară, existenţa unei creanţe, a uneia împotriva celeilalte, această situaţie nu poate absolvi pe contestatoare de obligaţia achitării debitului atâta timp cât aceasta nu a putut proba că suma solicitată cu titlu de preţ şi dobânzi nu are caracterul unei creanţe certe, lichide şi exigibile, astfel că, bine prima instanţă a considerat că în cauză sunt incidente dispoziţiile art.9alin. (1) şi alin.(2) din O.G. nr.5/2001 aprobată prin Legea nr.295/2002 că, executarea silită împotriva debitoarei a fost pornită cu respectarea prevederilor legale, cu referire la art.379 alin. (1) C. proc.civ. ,respingând contestaţia  la executare.

În consecinţă, recursul a fost respins ca nefondat.