Archive for the ‘Drept Civil’ Category

Vanzare cumparare

februarie 10th, 2011 admin

INSTANŢA,
Deliberând asupra cauzei de faţă:
I. Obiectul cauzei şi cadrul procesual:
Constată că în data de 07.10.2008, sub nr. 5969/221, s-a înregistrat pe rolul Judecãtoriei Deva, acţiunea reclamantului P.G.V. care a solicitat în contradictoriu cu pârâta B.A. obligarea pârâtei la încheierea unui contract în formã autentica pentru imobilul evidenţiat în CF 302 Vetel, nr. Top. 305, parcela 2509/1, în suprafata de 1800 mp, teren situat în localitatae Vetel, zona Calamari (mãrul-Neagului-Apa Minerala), jud. Hunedoara sau, în caz de refuz sã se pronunţe o hotãrâre care sa tina loc de act autentic şi sã se dispuna întabularea în cartea funciara.
Acţiunea a fost timbratã cu 1271 lei şi s-a aplicat timbru judiciar de 5 lei.
Acţiunea a fost ulterior precizatã în sensul cã s-a solicitat introducerea în cauzã în calitate de pârâţi a celorlalţi doi moştenitori ai defunctului B.I., beneficiarul titlului de proprietate nr. 91982/221/20.04.2007 în care este inclus terenul ce face obiectul litigiului, respectiv S.O.şi B.I..
S.O.şi B.I.au depus o cereri de intervenţie în interes propriu prin care au soliciat respingerea acţiunii.
Cererile de intervenţie nefiind legal timbrate au fost anulate în şedinţa din data de 14.01.2009 (a se vedea Incheierea de la fila 43).
II. Temeiurile de fapt şi de drept invocate de pãrţi:
II.1 Expunând situatia de fapt, reclamantul a arãtat cã a încheiat cu pârâta B.A., în anul 2006 un contract de vânzare-cumparare sub semnatura privata prin care pârâta s-a obligat sa-i trasfere dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu pentru suma de 200 milioane lei vechi (20.000 lei noi).
La data încheierii contractului, s-a platit un avans de 25 milioane lei vechi, urmand ca diferenţa sa fie achitata la data încherii actului în forma autenica.
Reclamantul a invitat pârâta la Biroul Notarului Public H.I. în data de 19.09.2008, ora 10, dar aceasta nu s-a prezentat.
In drept, au fost invocate prevederile art. 27 din Legea nr. 7/1996, art. 969, 970 şi 1073 Cod civil.
II.2 Pârâta a depus întâmpinare (f.20-21) prin care a solicitat respingerea acţiunii, arãtând cã terenul a fost proprietatea defunctului B.I.cãruia i s-a reconstituit dreptul de proprietatea în baza Legii fondului funciar nr. 18/1991 emiţându-i-se titlul de proprietate nr. 91982/221/20.04.2007.
Moştenitorii defunctului B.I.sunt cei doi copii B.I.şi S.O.şi pârâta.
Prin urmare, singurã, nu poate încheia contract de vânzare-cumpãrare pentru acest teren.
II.3 B.I.şi S.O., au depus cereri de intervenţie în nume propriu prin care au arãtat cã sunt şi ei moştentori iar pârâta care are doar o cota de 2/8 din teren astfel încât nu poate vinde singurã terenul
Chiar dacã cererile de intervenţie în nume propriu au fost anulate ca netimbrate, având în vedere motivarea acestora, instanţa le va analiza ca apãrãri în prezenta cauzã în care intervenienţii iniţiali au fost chemaţi în judecatã ca pârâţi.
III. Probele administrate:
III. 1 Contrar prevederilor exprese ale art. 112 alin. (1) pct. 5 din Codul de procedurã civilã şi ignorând prevederile art. 138 Cod pr civila reclamantul, deşi asistat de avocat, prin cererea de chemare în judecatã nu a solicitat niciun fel de probe, anexând însã urmãtoarele înscrisuri (fãrã alte explicaţii):
- Incheierea de certificare nr. 1359/19.09.2008 prin care BNP H.I., certificãfaptul cã pârâta B.A. nu s-a prezentat pentru a încheia contractul în formã autenticã (f. 7);
- Notificarea fãcutã prin intermediul executorului judecãtoresc (f.11);
- Un înscris sub semnãturã privatã denumit “contract de vânzare-cumpãrare încheiat în data de 02 septembrie 2006” prin care pârâta B.A. s-a obligat sã vândã reclamantului o suprafaţa de 1800 mp teren situat în localitatea Vetel, zona Calamari (mãrul-Neagului-Apa Minerala), jud. Hunedoara, parcela cadastralã noua nr. 2509/1, pe care l-a moştenit de la soţul B.I., pentru preţul de 200.000.000 lei vechi, din care, la data încheierii convenţiei a primit 25.000.000 lei (f. 12)
- Contract de vânzare-cumpãrare încheiat în 9 aprilie 1927 şi o schitã cadastralã (f. 8-9);
- Chitanţa datatã 07.09.2006 prin care pârâta B.A. confirmã primirea sumei de 10.000.000 lei vechi, reprezentând avans pentru terenul ce face obiectul contractului de vânzare-cumpãrare din data de 2 septembrie 2006 (f. 10).
III. 2 Pârâta B.A., contrar prevederilor exprese ale art. 115 pct. 3 din Codul de procedurã civilã şi ignorând prevederile art. 138 Cod pr civila a formulat generic o cerere de probaţiune solicitând proba cu înscrisuri, fãrã a arãta la ce înscrisuri se referã şi sub ce aspect sunt relevante în cauzã şi a mai adãugat cã va solicita şi proba cu interogatoriu şi cu martori “în funcţie de mersul dezbaterilor”. Nu a indicat nici numele si adresele martorilor şi nici eventualele fapte şi împrejurãri pe care doreşte sã le probeze cu martori.
A anexat urmãtoarele înscrisuri:
- recipisa de consemnare a sumei de 3.500 lei pe numele reclamantului, datatã 10.12.2008, respectiv data primului termen de judecatã stabilit în cauzã (f. 22);
- Titlul de proprietate nr. 91982/221/20.04.2007 emis pe numele defunctului B.I., în care este inclusã parcela nr. 2590/1, care a fãcut obiectul convenţiei încheiate în data de 02 septembrie 2006 (f. 23)
- Certificatul de moştenitor nr. 41/08.12.2008, emis dupã o lunã de la data la care s-a introdus cererea de chemare în judecatã (f. 24)
III. 3 Pârâţii B.I.şi S.O., reprezentaţi de acelaşi avocat cu pârâta B.A., nu au propus probe.
III. 4 In temeiul art. 129 alin. (5) Cod pr.civilã, instanţa, din oficiu a solicitat Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliarã Deva sã comunice CF 302 Veţel, menţionatã în convenţia din data de 02 septembrie 2006.
Cartea funciarã a fost comunicatã pentru termenul din 14.01.2009 (f. 33-41).
Tot la termenul din data de 14.01.2009, instanta a încuviinţat interogatoriul pãrţilor şi a constatat decãderea din probã a pãrţilor, având în vedere prevederile art. 138 Cod pr civilã.
Aceste prevederi din dreptul procesual intern aplicate de instanţã, sunt în deplin acord cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.
In acest sens vom cita doar douã exemple recente.
Astfel, în hotãrârea Curţii datã în data de 13.01.2009 în cauza Faimblat c. României, Curtea Europeanã a Drepturilor Omului, reiterând jusriprudenţa sa constantã a arãtat cã dreptul protejat de art. 6 alineat 1 din Convenţie, nu este absolut şi se pretează la unele limitări implicit admise, având în vedere faptul că prin însăşi natura sa, presupune o reglementare din partea statului, care se bucură în această privinţă de o anumită marjă de apreciere (a se vedea alineatul 22 din hotãrâre)
Mai concret, în hotãrârea Curţii datã în data de 30.09.2008 în cauza Ana şi Ioan Radu c. României, Curtea Europeanã a Drepturilor Omului a respins cererea reclamanţilor referitoare la constatarea încălcării art. 6 alineat 1 din Convenţie arãtând cã nu se poate reţine încãlcarea acestui text din Convenţie, în mãsura în care este vorba despre reguli de procedurã care vizează şi garanteaza buna desfăşurare a procedurii judiciare interne, reguli clare, accesibile şi previzibile, care nu au fost respectate de partea care invocã încãlcarea art. 6 alineat 1 (a se vedea alineatul 35 din hotãrâre).
III. 5 In şedinţa din data de 04.02.2009, s-au luat interogatorii pãrţilor (f. 48-54).
IV. Analizând actele şi lucrãrile dosarului în contextul reglementãrile legale în vigoare, instanţa constatã urmãtoarele:
IV. 1 Starea de fapt reţinutã de instanţã:
Pârâta B.A. a încheiat cu reclamantul o convenţie prin care s-a obligat sã vândã o suprafaţa de 1800 mp teren situat în localitatea Vetel, zona Calamari (Mãrul-Neagului-Apa Minerala), jud. Hunedoara, parcela cadastralã noua nr. 2509/1, în înscrisul sub semnãturã privatã încheit cu aceastã ocazie, arãtându-se care a moştenit terenul de la soţul ei, Bedea Ion.
In convenţie s-a arãtat cã preţul vânzãrii este de 200.000.000 lei vechi, din care, la data încheierii convenţiei pârâta a primit 25.000.000 lei.
Convenţia a fost încheiatã în prezenţa pârâtei Sighiartãu Olivia, fiica pârâtei B.A., care a semnat ca martor.
Potrivit rãsunsurilor date de pârâta Sighiartãu Olivia, o parte din banii primiţi în baza acestei convenţii au fost daţi de pârâta B.A., fiice pârâtei.
La câteva zile dupã ce s-a încheiat convenţia, pârâta B.A. a mai primit încã 10.000.000 lei vechi de la reclamant, tot ca avans pentru terenul pe care s-a obligat sã-l vândã.
In data de 20.04.2007 a fost emis Titlul de proprietate nr. 91982/221/.2007, în care este inclusã parcela nr. 2590/1, care a fãcut obiectul convenţiei încheiate în data de 02 septembrie 2006.
Pentru a-şi îndeplini obligaţiile asumate prin convenţia încheiatã, pârâta ar fi trebuit sã întabuleze titlul de proprietate în cartea funciarã (operaţiune la care era obligatã şi în temeiul art. 59 din Legea cadastrului şi publicitãţii imobilare, nr. 7/1996), sã facã ieşirea din indiviziune şi apoi sã încheie actul în formã autenticã.
Pârâta, nu numai cã nu a fãcut nimic din ceea ce era obligatã sã facã dar, în data de 8 decembrie 2009, respectiv, dupã aproximativ o lunã de la data la care a fost chematã în judecatã, s-a prezentat împreunã cu ceilalţi doi pârâţi, la BNP Roman Florina Violeta, declarãnd cã în masa succesoralã dupã defunctul B.I., este inclus doar acest teren şi obţinând certificat de moştenitor în care cei trei pârâţi figureazã ca şi coproprietari asupra terenului.
Toţi cei trei pârâţi au recunoscut însã în fata instanţei cã în realitate, în masa succesoralã mai erau şi alte imobile, de unde se poate deduce intenţia clarã de a frauda drepturile reclamantului.
Mai mult, banii primiţi de pârâta B.A., cu mai mult de doi ani în urmã, au fost consemnaţi de pârâţi la dispoziţia reclamantului doar în ziua în care a fost primul termen de judecatã în cauzã (a se vedea recipisa de la fila 22).
IV. 2 Concluziile instanţei:
IV.2. A Referitor la petitul având ca obiect pronuntarea unei hotãrâri care sã ţinã loc de act autentic şi la cel referitor la obligarea OCPI sa întabuleze în cartea funciarã dreptul reclamantului, instanţa constatã urmãtoarele:
Potrivit prevederilor art. 5 alin. 2 din Titlul X din Legea nr. 247/2005 “În situaţia în care după încheierea unui antecontract cu privire la teren, cu sau fără construcţii, una dintre părţi refuză ulterior să încheie contractul, partea care şi-a îndeplinit obligaţiile poate sesiza instanţa competentă care poate pronunţa o hotărâre care să ţină loc de contract.”
Din analiza acestui text, rezultă că în cazul acţiunii prin care se cere pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic, reclamantul trebuie să facă dovada că şi-a îndeplinit propriile obligaţii şi că pârâtul refuză să şi le îndeplinească pe ale lui şi evident, mai trebuie îndeolinitã şi condiţia ca imobilul sã fie întabulat în cartea funciarã.
In speţã, terenul fiind situat într-o zonã cu tradiţie în regim de carte funciarã, înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 7/1996, înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciarã avea efect constitutiv de drepturi (a se vedea art. 17 din Decretul Lege nr. 115/1938).
In prezent, potrivit prevederilor art. 20 din Legea cadastrului şi publicitãţii imobiliare nr. 7/1996, dreptul de proprietate şi celelalte drepturi reale asupra unui imobil se vor înscrie în cartea funciară pe baza actului prin care s-au constituit ori s-au transmis în mod valabil. Drepturile reale se sting numai prin înscrierea radierii lor din cartea funciară, cu consimţământul titularului dreptului. Hotărârea judecătorească definitivă şi irevocabilă sau, în cazurile prevăzute de lege, actul autorităţii administrative va înlocui acordul de voinţă cerut în vederea înscrierii drepturilor reale, dacă sunt opozabile titularilor.
Potrivit prevederilor artl 30 alin. (1) din acelaşi act normativ, dacă în cartea funciară s-a înscris un drept real, în condiţiile prezentei legi, în folosul unei persoane, se prezumă că dreptul există în folosul ei, dacă a fost dobândit sau constituit cu bună-credinţă, cât timp nu se dovedeşte contrariul.
In speţã, nici pârâţii şi nici B.I., beneficiarul titlului de proprietate în care este inclusã parcela de teren ce face obiectul litigiului, nu figureazã ca proprietari în CF 302 Veţel, singura carte existentã în prezent, având în vedere faptul cã titlul de proprietate nu a fost încã întabulat într-o carte funciarã nouã, în condiţiile art. 59 din Legea nr. 7/1996.
Faţã de cele expuse mai sus, deşi pârâţii au refuzat clar şi categoric sã se prezinte la notar pentru încheierea actului în formã autenticã, instanţa trebuie sã respingã petitele privind pronunţarea unei hotãrâri care sã ţinã loc de act autentic şi privind dispunerea întabulãrii în cartea funciarã, pentru cã în lipsa întabulãrii moştenitorilor beneficiarului titlului, o astfel de hotãrâre ar rãmâne fãrã efecte juridice, ceea ce nu poate fi permis într-un stat de drept..
IV.2. B Referitor la petitul având ca obiect depunerea de diligenţe în vederea transmiterii dreptului de proprietate.
Potrivit prevederilor art. 969 Cod civil, convenţiile legal fãcute, au putere de lege între pãrţile contractante iar potrivit prevederilor art. 723 alin. (1) Cod pr civilã, drepturile procedurale trebuie exercitate cu buna-credinta si potrivit scopului in vederea căruia au fost recunoscute de lege.
In speţã, din starea de fapt expusã mai sus constatatã în baza probelor administrate în cauzã, a rezultat, fãrã putinţã de tãgadã cã:
- pârâta B.A. s-a obligat sã vândã terenul în litigiu;
- pârâta S.O.a semnat ca martor iar o parte din banii primiţi au fost daţi fiicei acesteia;
- toţi pârâţii au recunoscut cã în afara acestui imobil mai erau şi alte imobile în masa succesoralã dar, cu toate acestea, dupã deschiderea prezentei proceduri judiciare, au dezbãtut succesiunea, declarând cã acest teren este singurul imobil;
- ca urmare a modului în care s-a procedat, s-a creat o situaţie în care, în prezent, pârâta B.A., nu-şi mai poate îndeplini singurã, fãrã acordul celorlalţi doi pârâţi, obligaţiile asumate,
Faţa de aceastã situaţie, ţinând cont şi de faptul cã dacã s-ar admite apãrãrile pârâţilor, s-ar recompensa reaua-credinţã a acestora care au cooperat pentru a crea situaţia actualã în care existã impedimente juridice pentru îndeplinirea obligaţiilor asumate de pârâta B.A., instanţa va obliga pârâţii sã depune diligenţele necesare pentru executarea obligaţiei asumate de pârâta B.A. prin antecontractul de vânzare-cumparare încheiat cu reclamantul, respectiv sã întabuleze în cartea funciarã titlul de proprietate nr. 91982/221/20.04.2007, sã facã ieşirea din indiviziune şi sã transmitã dreptul de proprietate cu privire la suprafata de 1800 mp teren, situat în localitatea Vetel, zona Calamari (Mãrul-Neagului-Apa Minerala), jud. Hunedoara.
Având în vedere prevederile art. 274 Cod pr civila, instanţa va obliga pârâta B.A., promitenta vânzãtoare care a refuzat executarea obligaţiei asumate, sã achite reclamantului suma de 2556,80 lei reprezentând cheltuieli de judecatã.

PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTÃRÃŞTE:

Admite în parte acţiunea reclamantului P.G.V., împotriva pârâţilor: B.A., S.O.; şi B.I.
Obligã pârâţii sã depune diligenţele necesare pentru executarea obligaţiei asumate de pârâta B.A. prin antecontractul de vânzare-cumparare încheiat cu reclamantul, respectiv sã întabuleze în cartea funciarã titlul de proprietate nr. 91982/221/20.04.2007, sã facã ieşirea din indiviziune şi sã transmitã dreptul de proprietate cu privire la suprafata de 1800 mp teren, situat în localitatea Vetel, zona Calamari (Mãrul-Neagului-Apa Minerala), jud. Hunedoara.
Respinge cererile privind pronunţarea unei hotãrâri care sã ţinã loc de act autentic şi întabularea în cartea funciarã.

Posted in Drept Civil Comentarii oprite

Bunuri proprii

februarie 7th, 2011 admin

Codul Familiei prevede anumite categorii de bunuri care sunt proprii si nu comune, chiar daca sunt dobandite in timpul casatoriei Bunurile proprii constituie o exceptie de la comunitatea de bunuri. Bunurile proprii sunt limitativ prevazute de lege.

Asadar, se considera bunuri proprii:

- bunurile dobandite inainte de incheierea casatoriei;

Acestea sunt proprii deoarece nu mai reprezinta rezultatul efortului comun al ambilor soti.

Daca sotii au dobandit impreuna un bun inainte de incheierea casatoriei, acesta nu devine comun, sotii fiind coproprietari asupra lui, ceea ce inseamna ca este un bun propriu.

- bunuri dobandite dupa desfacerea sau incetarea casatoriei, fostii soti fiind coproprietari asupra acestor bunuri.
- bunurile dobandite prin mostenire, legat sau donatie, afara numai daca dispunatorul a prevazut ca ele vor fi comune.

Donatiile si legatele, libaralitatile sunt acte juridice cu titlu gratuit, facute in considerarea persoanei gratificate, asadar bunurile dobandite prin donatie si legat sunt bunuri proprii pentru a se respecta vointa dispunatorului.
- bunurile de uz personal si cele destinate exercitarii profesiei unuia dintre soti.

Aceste categorii de bunuri sunt proprii datorita destinatiei lor, respectiv uzul personal si profesia.

Pentru a fi bu-nuri proprii, este necesar ca aceste bunuri sa fie afectate in mod efectiv uzului exclusiv personal al unuia dintre soti, cum ar fi imbracamintea si incaltamintea.

In cazul bunurilor de lux, cum sunt bijuteriile de o anumita valoare, se considera ca acestea sunt bunuri comune si nu proprii, cu toate ca sunt folosite de catre un singur sot.
In cazul bunurilor destinate exercitarii profesiei unuia din soti, se considera ca aceste bunuri sunt proprii, indiferent daca ele sunt dobandite cu mijloace bunuri proprii ale sotului dobanditor sau cu mijloace bunuri comune.

Sotul care a contribuit cu munca sau cu mijloacele proprii la dobandirea unor bunuri destinate exercitarii profesiei de catre celalalt sot are impotriva acestuia un drept de creanta, fundamentat pe imbogatirea fara justa cauza.

In situatia in care s-au exercitat mai multe profesii, bunurile care au servit la exercitarea oricareia dintre acestea raman proprii.
Chiar daca ambii soti au aceeasi profesie, bunurile pe care le folosesc pentru exer-citarea ei nu sunt comune, ci se gasesc in coproprietatea acestora, deoarece isi pastreaza caracterul de bunuri proprii.
- bunurile dobandite cu titlu de premiu sau recompensa, manuscrisele stiintifice, schitele si proiectele artistice, proiectele de inventii, precum si alte asemenea bunuri.

Acestea sunt proprii acelui sot care a adus un aport exceptional in munca pe care o presteaza, ceea ce justifica acordarea distinctiei. Manuscrisele stiintifice sau literare, schitele si proiectele artistice, proiectele de inventii si inovatii sunt bunuri proprii.
Sumele primite de autor cu titlu de remuneratie pentru opera sa constituie bun comun si nu propriu al autorului, intrucat, in acest caz, este vorba de dreptul patrimonial de autor, care nu se confunda cu manuscrisele, schitele si proiectele.
- indemnizatia de asigurare sau despagubire pentru pagubele pricinuite persoanei.

Sumele de bani care au fost incasate de catre un sot cu un asemenea titlu sau creantele cu privire la aceste bunuri sunt bunuri proprii, deoarece sunt destinate sa repare o paguba exclusiv personala, sa contribuie la refacerea sanatatii si la redobandirea capacitatii de munca etc.
- valoarea care repre-zinta si inlocuieste un bun propriu sau bunul in care a trecut aceasta valoare.

Potrivit Codului Familiei, devin proprii: bunul dobandit in schimbul altui bun propriu; pretul vanzarii unui bun propriu; creanta pretului de vanzare a unui bun propriu; bunul cumparat cu pretul obtinut din vanzarea unui bun propriu; despagubirea datorata pentru pagubele cauzate unui bun propriu.
DOVADA. Datorita faptului ca, in majoritatea cazurilor, bunurile sunt dobandite in timpul casatoriei prin contributia ambilor soti, calitatea de bun comun nu trebuie dovedita, in schimb partea care pretinde ca un bun este propriu trebuie sa faca dovada.

In aceasta materie, bunul dobandit in timpul casatoriei este considerat pana la proba contrarie bun comun.

Intre soti, dovada calitatii de bun propriu se poate face prin orice mijloc de proba, nu numai prin inscrisuri, ci si prin martori ori prezumtii.
Bunurile proprii sunt limitativ prevazute de lege, iar sotii nu pot prin act juridic sa prevada ca anumite bunuri, care nu intra in categoria celor prevazute de Codul Familiei, sunt proprii.

Posted in Drept Civil Comentarii oprite

BUNURI DOBANDITE IN TIMPUL CONCUBINAJULUI

februarie 7th, 2011 admin

BUNURI DOBANDITE IN TIMPUL  CONCUBINAJULUI

Indiferent de durata concubinajului, prezumtia de comunitate asupra bunurilor, prevazuta de art. 30 Codul familiei, se aplica numai bunurilor dobandite de soti in timpul casatoriei, nu si celor dobandite in timpul concubinajului, astfel incat concubinii nu pot fi considerati, in baza legii, proprietari in devalmasie asupra bunurilor achizitionate in timpul convietuirii lor.

Cand concubinii, care s-au casatorit ulterior, au platit impreuna ratele scadente la imprumutul incheiat in vederea construirii apartamentului, iar contractul a fost incheiat numai pe numele unuia dintre ei in timpul concubinajului, rezulta ca sotul necontractant nu a platit ratele cu intentia de a imprumuta acestuia sumele de bani respective.

Concluzia ce se desprinde este ca nici un moment parata nu a inteles, dupa cum nu a inteles nici reclamantul, sa-i imprumute acestuia sumele cu care a contribuit ea la plata ratelor scadente si sa i se restituie ulterior, ci ca sa-si realizeze o locuinta comuna care sa apartina ambilor, in codevalmasie.

Munca in comun a concubinilor poate sa duca, insa, la constatarea existentei dreptului de proprietate in indiviziune asupra bunurilor dobandite, in raport de contributia fiecaruia in parte si de existenta unei conventii cu privire la achizitionarea lor.

Problema contributiei concubinilor la dobandirea bunurilor in timpul convietuirii este o chestiune de fapt, care se rezolva pe baza probelor administrate, iar intinderea drepturilor lor asupra acestor bunuri urmeaza a fi determinata conform partii de contributie a fiecaruia la achizitionare.

Astfel, imobilul cumparat de concubini este coproprietatea acestora, iar cota parte a fiecaruia urma sa fie stabilita de instanta in raport de reala contributie la achizitionare.

Munca in comun a concubinilor poate sa duca insa la constatarea existentei unor drepturi de proprietate in indiviziune asupra bunurilor dobandite, in raport de contributia fiecaruia in parte si daca a existat conventie cu privire la achizitionarea lor.

Problema contributiei concubinilor la dobandirea bunurilor in timpul convietuirii este o chestiune de fapt, care urmeaza a fi rezolvata pe baza probelor administrate, iar intinderea dreptului lor asupra bunurilor dobandite intr-o atare situatie va fi determinata de partea de contributie a fiecaruia la achizitionarea bunurilor.

Concubini, edificarea unei constructii pe terenul proprietatea unuia dintre ei, superficie.

Chiar daca concubinul nu beneficiaza de prezumtia de comunitate asupra bunurilor, inscrisa in art. 30 din Codul familiei, bunurile dobandite cu contributie comuna, in timpul concubinajului, sunt proprietatea indiviza a concubinilor, in raport cu contributia fiecaruia, contributie ce se poate stabili prin orice mijloc de proba.

Edificarea de catre concubini a unei constructii, cu contributie materiala comuna, pe terenul proprietatea unuia din ei, justifica dobandirea dreptului de proprietate comuna pe cote parti asupra constructiei si a dreptului de folosinta asupra terenului pentru acela dintre concubini care nu este proprietarul terenului.

Nu se poate retine ca acesta din urma ar avea doar un drept de creanta, in raport cu contributia sa la edificarea constructiei, asa cum au sustinut paratii, pentru ca, executarea constructiei fiind facuta pe baza conventiei celor doi concubini, ca imobilul sa le apartina in proprietate, in cauza devin aplicabile dispozitiile art. 492 teza ultima Cod civil, text care constituie temeiul de drept pentru institutia superficiei.

Proprietate concubinaj, regim juridic prezumtie de coproprietate, elemente, efecte.


1. Art. 30 din Codul familiei, care prevede comunitatea de bunuri in casatorie, nu constituie prin aceasta doar o prezumtie ci instituie un regim juridic de ordine publica – avand in vedere caracterul de nulitate absoluta a sanctiunii ce-l apara – astfel incat, de la acest regim juridic, nu se poate deroga in casatorie, dupa cum el nu poate fi aplicat altor situatii, decat casatoriei.

Locuinta dobandita pe numele unuia dintre concubini (celalalt fiind garant platitor pentru suma reprezentand avansul) in timpul concubinajului (indelungat, din care s-au nascut copii si urmat de casatorie), chiar fiind date aceste situatii, nu este dobandita in devalmasie, regim juridic ce se aplica doar casatoriei.

2. Situatiile indicate constituie insa elemente pentru a se retine, in temeiul art. 1203 Cod civil, ca intentia concubinilor a fost acea de a dobandi locuinta in coproprietate.

Asa fiind, in temeiul dreptului sau real asupra locuintei, la partaj, aceasta poate fi atribuita aceluia ce nu figureaza ca titular in contractul de cumparare.

Concubini. Dobindirea unui imobil in timpul concubinajului. Dreptul de proprietate asupra imobilului.

Un imobil dobindit in timpul casatoriei, are caracter de bun comun, in baza art. 30 din Codul familiei, chiar daca contractul s-a incheiat pe numele unuia din soti.

Alte persoane, cum este cazul si al concubinului, nu pot dobindi un drept real, de proprietate imobiliara, decit in conditiile prevazute de lege, adica daca a fost parte contractanta, iar actul de instrainare s-a incheiat in forma autentica si cu autorizatia necesara, in sensul dispozitiilor imperative ale art. 31 din Legea nr. 58/1974.

Faptul ca o persoana a pus la dispozitia concubinului ei o suma de bani pe care acesta a investit-o in cumpararea unui apartament nu-i da persoanei respective decit un drept de creanta impotriva concubinului (pe numele caruia s-a incheiat actul autentic de dobindire a apartamentului), neputind pretinde un drept de proprietate asupra bunului, deoarece nu poate invoca, in beneficiul ei, nici un act translativ de proprietate.

__________

Posted in Drept Civil Comentarii oprite

Testamentul

februarie 1st, 2011 admin

Testamentul este un act solemn, adica un act care impune ad validitatem indeplinirea unor conditii de forma. In cazul acestui act nu este asadar suficient doar simplul consimtamant al testatorului, asa cum se intampla in cazul actelor consensuale, ci este necesar ca acesta sa imbrace una din formele anume prevazute de lege (infra nr.237 si urmat.). p1v13vz
In materie de liberalitati, forma necesitand prin ea insasi o anumita concentrare si reflectie din partea dispunatorului, are menirea de a proteja patrimoniul familial, atragandu-i atentia dispunatorului asupra actului pe care il indeplineste . In plus, indeplinirea ei asigura manifestarea libera a vointei de a gratifica precum si conservarea acesteia (prin incrisul testamentar) asa cum a fost exprimata de autorul sau pana la decesul lui .

REGULILE COMUNE TUTUROR TESTAMENTELOR

230. Toate testamentele impun exigenta unui inscris (§ 1), iar testamentele conjunctive sunt interzise (§ 2). Urmeaza ca, in finalul acestei sectiuni sa analizam sanctiunea nerespectarii conditiilor de forma (§ 3).

§ 1. Exigenta unui inscris

231. Prohibirea testamentelor verbale. Art. 800 C. civ. prevede ca „nimeni nu va putea dispune de avutul sau, cu titlu gratuit, decat cu formele prescrise de lege pentru donatiuni intre vii sau prin testament”. Conform dispozitiilor art. 858 C. civ., „un testament poate fi sau olograf, sau facut prin act autentic sau in forma mistica”.

§ 3. Sanctiunea nerespectarii conditilor de forma

235. Nulitatea absoluta. In materie de testamente forma fiind ceruta ad validitatem, ca element constitutiv al actului, lipsa acesteia este sanctionata cu nulitatea absoluta (art. 886 C. civ.). Testatorul nu poate in nici un fel sa suplineasca aceasta lipsa prin vointa sa altfel decat prin refacerea testamentului conform cerintelor de forma impuse de lege.
Testamentul nul pentru lipsa formalitatilor cerute pentru valabilitatea unui anumit fel de testament poate fi valabil daca intruneste conditiile de validitate ale unui alt testament, cum este, de exemplu, cazul unui testament mistic nul pentru neindeplinirea conditiilor cerute de lege pentru valabilitatea acestuia, dar care, prin ipoteza, ar intruni conditiile de validitate ale testamentului olograf, fiind scris, datat si semnat de testator cu mana lui .

234. Confirmarea testamentului nul. Doctrina si jurisprudenta au extins dispozitiile art. 1167 alin. 3 C. civ. – referitoare la donatii – si la testamente, considerand ca ratificarea sau confirmarea unui testament nul pentru lipsa formei, dupa deschiderea mostenirii, echivaleaza cu renuntarea mostenitorilor la dreptul de a opune legatarilor acel viciu de forma . Confirmarea poate fi expresa dar si tacita, rezultand implicit din executarea testamentului . In cazul in care mostenitorul in drept sa invoce viciul de forma promite executarea legatelor, el nu mai poate reveni, putand fi executat silit, iar daca a executat legatele nu mai poate cere repetitiunea, toate aceste consecinte fiind rezultatul asumarii executarii unei obligatii naturale fata de defunct .
Confirmarea produce efecte numai in privinta mostenitorului care a ratificat testamentul nul pentru lipsa formei, iar nu si in privinta celor care, prin ipoteza, nu au facut acest lucru. Ea poate fi nu numai pura si simpla, ci si conditionala .
Ceea ce trebuie subliniat este faptul ca legatarii beneficiari ai confirmarii dobandesc drepturile cuvenite direct de la defunct, iar nu ca rezultat al unei liberalitati indirecte provenite de la mostenitorul care a confirmat testamentul nul, potrivit principiului confirmatio nihil dat novi (confirmarea nu aduce nimic nou) .

Sectiunea II

DIFERITELE FELURI DE TESTAMENTE

237. Enumerare. Conform dispozitiilor art. 858 C. civ., testamentul poate fi olograf (§ 1), facut prin act autentic (§ 2) sau in forma mistica (§ 3). Pe langa aceste forme obisnuite de testament, exista si anumite testamente privilegiate (§ 4). Reglementata printr-o conventie internationale, exista si o forma de testament international (§ 5).

§ 1. Testamentul olograf

.

C. Semnatura

250. Rolul semnaturii. In cazul actelor sub semnatura privata obisnuite, semnatura are rolul de a permite identificarea autorului actului. Semnatura are acelasi rol si in cazul testamentului, cu toate ca mai atenuat, dat fiind ca scrierea, care precede semnatura, are si ea aceeasi menire. Pe langa aceasta, semnatura mai are si rolul -; primordial in cazul testamentului -; de a face proba angajamentului propriu-zis, adica a faptului ca actul respectiv nu este doar un simplu proiect nedefinitiv.
Potrivit dispozitiilor art. 859 C. civ., pentru a fi valabil, testamentul olograf trebuie „subsemnat de mana testatorului”, stampilarea sau parafarea acestuia, fara semnatura manuscrisa, nefiind valabile .Este vorba despre o forma substantiala care nu poate fi suplinita in nici un fel, nici prin elemente extrinseci si nici chiar intrinseci testamentului .

251. Forma semnaturii. In privinta formei semnaturii, practica judiciara si doctrina au o pozitie foarte supla, mergandu-se pana la a se vorbi chiar de o „desolemnizare” a acestui element de validitate al testamentului . Astfel, se admite ca semnatura poate fi atat cea obisnuita testatorului, cat si una aparte, cuprinzand fie atat numele si prenumele, fie doar prenumele sau o porecla, fie chiar initialele numelui si prenumelui . Imporant este doar faptul ca semnatura sa poata fi atribuita testatorului si sa nu lase nici un dubiu asupra asumarii dispozitiilor testamentare .
In schimb, „semnarea” printr-o simpla cruce sau prin punerea amprentei digitale nu este valabila . De asemenea, simpla enuntare a numelui testatorului in cuprinsul actului nu indeplineste exigentele formalitatii semnaturii, impunandu-se ca ea sa fie suficient de detasata de corpul textului pentru a marca aprobarea acestuia .

§ 2. Testamentul autentic

256. Notiune. Conform dispozitiilor art. 860 C. civ., testamentul autentic este acela care este adeverit de autoritatea anume investita in acest scop .
Art. 861-863 C. civ. -; in prezent abrgate -; au conferit testamentului autentic un regim derogatoriu de la acela de drept comun al inscrisurilor autentice. Ulterior, prin abrogarea acestor texte de lege prin Legea nr. 358/1944, testamentul a devenit un act autentic ca oricare altul, fiind supus regulilor de drept comun in materie . In prezent, autentificarea testamentelor este de competenta notarilor publici si se realizeaza in conformitate cu dispozitiile Legii nr. 36/1995 privind notarii publici si activitatea notariala si ale Regulamentului de punere in aplicae a Legii nr. 36/1995 aprobat prin Ordinul nr. 710/C/1995 al ministrului justitiei.

257. Avantaje si dezavantaje. Testamentul autentic este avantajos pentru testator din mai multe puncte de vedere. Astfel, el se bucura de forta probanta a oricarui inscris autentic (infra nr. 259), limitand foare mult posibilitatile de a fi contestat.
Apoi, conservarea unui exemplar al testamentului la biroul notarului care l-a instrumentat face ca pierderea, distrugera sau ascunderea lui sa nu creeze nici un fel de probleme pentru legatari, care, in caz de nevoie, vor putea solicita un duplicat al testamentului.
De asemenea, testatorul poate beneficia de sfaturile si indrumarile notarului care instrumenteaza testamentul, sporind in acest fel securitatea dispozitiilor testamentare.
In sfarsit, poate fi utilizat de persoanle care nu stiu sau nu pot sa scrie.
Dezavantajele testamentului autentic se rezuma la faptul ca: este mai costisitor; poate ajunge mai usor la cunostinta unor persoane fara ca testatorul sa doreasca acest lucru datorita unei indiscretii a notarului (desi acesta are obligatia de a pastra secretul profesional); necesita un oarecare efort pentru indeplinirea formalitatilor.

258. Formalitatile de autentificare. In dreptul nostru, formalitatile de autentificare sunt mai putin riguroase decat in dreptul francez, care, in ideea de a nu se denatura in nici un fel vointa dispunatorului, impune ca la intocmirea testamentului sa fie prezenti fie notarul si doi martori, fie doi notari (art. 971 C. civ. francez).
Conform dispozitiilor Legii nr. 36/1995, testamentul autentic se instrumenteaza de catre un singur notar, testatorul putand insa solicita in temeiul dispozitiilor art 63 din aceeasi lege ca la semnarea testamentului sa fie prezenti si martori.
Desi conform dispozitiilor art. 58 alin.2 din Legea nr. 36/1995 la autentificarea unui act, in principiu, partile pot fi reprezentate prin mandatar cu procura speciala autentica, acest lucru nu este posibil in cazul testamentului, care nu poate fi semnat de testator decat personal (supra nr.130).
Din punct de vedere al competentei teritoriale, testatorul se poate adresa oricarui notar public din tara, indiferent de domiciliul sau, testamentul putand fi instrumentat atat la biroul notarului ales, dar si la un alt loc unde se afla testatorul (in circumscriptia teritoriala a notarului instrumentator) daca solicitantul nu se poate prezenta din motive temeinice la biroul notarului (art. 48 din Legea nr. 36/1995).
Potrivit dispozitilor art. 56 lit.a din Legea nr. 36/1995, notarul public, sub sanctiunea nulitatii, nu poate instrumenta un testament in cazul in care ar avea vreun interes personal legat de acesta, el, sotul, ascendentii sau descendentii sai.
In timp ce in dreptul francez procedura propriu-zisa de redactare a testamentului este riguros reglementata de lege, testatorul trebuind sa dicteze notarului actul (art. 972 C. civ. francez), in dreptul nostru se admite, in lipsa de prevedere legala expresa, ca testamentul „poate sa fie redactat, dupa indicatiile si vointa testatorului, de catre notarul public” ori de catre testator sau chiar de catre un tert, notarul nefacand altceva decat sa preia in cuprinsul testamentului actul astfel redactat . Mai multa grija pentru reproducerea cat mai exacta si pentru nedeturnarea vointei testatorului de catre notar, care, de regula, fiind singur cu testatorul necunoscator, redacteaza testamentul cum crede el de cuviinta, s-ar impune si din partea legiuitorului nostru.
Conform dispozitiilor art. 47 alin. 1 din Legea nr. 36/1995, testamentul se va redacta in limba romana. Nici un text de lege nu interzice ca testamentul sa fie dictat de testator intr-o limba straina inteleasa de notar (si de martori, daca este cazul), urmand a fi tradus in limba romana conform dispozitilor legale mentionate mai sus. Nu se poate insa admite ca traducerea din limba straina necunoscuta de notar sa fie facuta de un interpret, dat fiind ca notarul nu poate verifica personal conformitatea traducerii cu vointa testatorului .
Dupa redactarea in intregime a testamentului, notarul public va proceda la citirea acestuia, intreband apoi pe testator daca a inteles continutul acestuia si daca exprima intocmai vointa sa (art. 60 alin. 1 din Legea nr. 35/1995).
Testamentul intocmit conform legii este aprobat de notar printr-o rezolutie pusa pe cererea de autentificare, iar autentificarea in sine se face printr-o incheiere care, pe langa mentiunile prevazute la art. 49 din Legea nr. 35/1995 (sediul biroului notarial, numarul incheierii, data intocmirii etc.), va cuprinde constatarea ca s-a luat consimtamantul testatorului si ca inscrisul a fost semnat de testator (si de martori, atunci cand este cazul) (art. 65 alin. 1 din Legea nr. 36/1995), actul fiind semnat si parafat in final si de notar.
Semnatura testatorului atesta faptul ca acesta si-a insusit continutul actului pe care aceasta este pusa, adica faptul ca actul este conform vointei sale , iar semnatura notarului sau a martorilor, daca este cazul, asigura, pe de o parte, identificarea acestora, iar pe de alta parte, atesta sinceritatea actului respectiv .
Ceea ce este important esta ca semnatura testatorului sa permita identificarea acestuia , chiar daca nu reproduce exact semnatura corecta si obisnuita a dispunatorului . Spre deosebire de testamentul olograf, testamentul autentic poate fi incheitat chiar si de persoanele care din cauza bolii, a infirmitatii sau a nestiintei de carte nu pot semna testamentul, notarul facand mentiune desprea cauza imposibilitatii de a semna, aceasta tinand loc de semnatura (art. 62 din Legea nr. 36/1995). In cazul in care testatorul declara ca nu stie sa semneze, iar declaratia se dovedeste ulterior a fi falsa, aceasta echivaleaza cu refuzul de a semna actul . De asemenea, testamentul autentic purtand in loc de semnatura a testatorului o simpla parafa, fara mentinea ca testatorul nu poate sau nu stie sa semneze, nu este valabil .

259. Forta probanta a testamentului autentic. Testamentul autentic are aceeasi forta probanta ca orice alt act notarial. Asadar, in privinta mentiunilor facute de notar pe baza propriilor sale constatari in temeiul atributiilor sale specifice (locul intocmirii testamentului, data acestuia, identitatea testatorului, vointa declarata a acestuia etc.), testamentul autentic face credinta pana la inscrierea in fals.
In privinta declaratiilor facute de testator (de exemplu, faptul ca nu stie sa scrie) sau a afirmatiilor facute de notar in afara atributiilor sale legale si a posibilitatilor sale concrete de verificare (cum ar fi mentiunea faptului ca testatorul este in deplinatatea facultatilor mentale), testamentul autentic face credinta doar pana la proba contrara.

§ 3. Testamentul mistic

259. Notiune si origini. Mistic este ceva care este „ascuns, nestiut, tainic” . Asadar, testamentul mistic este un testament secret (denumire sub care mai este cunoscut in literatura de specialitate). Este vorba de testamentul care este scris de testator sau de o alta persoana la cererea si dupa vointa testatorului, semnat de testator si secretizat prin sigilarea lui inaintea sau chiar cu ocazia prezentarii lui autoritatii publice competente pentru a lua declaratia testatorului ca este al sau si a intocmi un proces.verbal in acest sens (art. 864 C. civ.).
In realitate este vorba de un act hibrid, cuprinzand dispozitiile testamentare propriu-zise care pot ramane intr-adevar secrete, necunoscute decat de testator sau de cel care le-a redactat, dar si indeplinirea unor formalitati legate de prezentarea lui autoritatii publice spre atestare a faptului ca apartine testatorului.
De origine romana, a fost practicat in Franta inaintea adoptarii Codului civil in regiunile de drept scris, unde se ignora testamentul olograf, fiind necunoscut in regiunile de drept cutumiar unde a fost extins abia prin Ordonanta lui D’Aguesseau din 1735 . La noi, acest testament a fost cunoscut sub denumirea de testament mistic sau tainuit atat de Codul Calimach (art. 741 si 744), cat si de Codul Andronache Donici (§ 12, Cap. 35) si Codul Caragea (art. 26, § 2) .

261. Utilitate. Foarte putin folosit in practica, aceasta forma testamentara este totusi utila prin faptul ca poate fi intrebuintata de persoanele care se afla in imposibilitate fizica de a scrie (din cauza bolii, infirmitatii etc.) ele insele testamentul si din acest motiv nu pot testa in forma olografa, legea permitand ca testamentul sa fie scris de alta persoana, chiar si dactilografiat, cerandu-se insa in toate cazurile sa poata semna actul (art. 864 alin. 1 C. civ.)

262. Persoanele care nu pot testa in forma mistica. Potrivit art. 865 C. civ., „acei care nu stiu sau nu pot citi sau scrie nu pot face testament in forma mistica”. De aici rezulta ca, sub sanctiunea nevalabilitatii testamentului, nu pot testa in aceasta forma persoanele care nu pot citi testamentul, pentru a-i verifica direct continutul, fie intrucat nu stiu deloc sa citeasca , fie intrucat nu cunosc limba in care acesta a fost scris , fie intrucat sunt lipsite de vedere .
In ceea ce priveste pe „cei care nu stiu sau nu pot scrie”, avand in vedere dispozitiile art. 864 alin.1 C. civ. care impun doar ca actul sa fie semnat de testator, textul este interpretat in sensul ca se refera la cei care nu pot semna, fie din cauze intelectuale, fie din cauze fizice .
Cel care ataca testamentul mistic pe motiv ca testatorul nu stia sa citeasca sau sa scrie trebuie sa faca dovada celor afirmate (art. 1169 C. civ.) .

262. Formalitatile cerute de lege. Testamentul mistic se realizeaza in doua faze, si anume faza redactarii (1°) si faza prezentarii la notar pentru realizarea suprascrierii (2°).
1°) Faza redactarii. In prima faza, testamentul este redactat de testator sau de o terta persoana sub indrumarea testatorului. Scrierea testamentului poate fi facuta cu mana sau cu mijloace mecanice.
Testamentul astfel realizat nu trebuie sa fie datat, caci data sa nu va fi aceea a redactarii de catre testator, ci aceea a realizarii suprascrierii in fata notarului public t
Semnatura testatorului este o conditie de valditate a testamentului mistic, fara de care acesta este nul absolut (art. 864 alin.1 C. civ.).
2°) Faza prezentarii la notar pentru realizarea suprascrierii. Art. 864 alin.2 si 3 C. civ. prevede ca hartia pe care a fost scris testamentul se va strange sau se va introduce intr-un plic, care se vor sigila fie inainte fie cu ocazia prezentarii la judecatorie. In mod firesc, odata cu trecerea competentei de autentificare a inscrisurilor din competenta judecatoriilor in competenta a Notariatului de stat (iar apoi a notarilor publici), competenta de realizare a formalitatilor de suprascriere a testamentelor mistice a trecut de la judecatorii la Notariatul de stat, iar apoi la notarii publici .
In fata notarului, testatorul va declara ca testamentul cuprinde dispozitiile sale de ultima vointa, ca a fost scris de el sau de o alta persoana si ca a fost semnat de el (art. 864 alin. 4 C. civ.) . Daca testatorul nu poate vorbi, va face in scris declaratia ca testamentul ii apartine la inceputul actului de suprascriere ce va fi intocmit de notar (art. 866 C. civ.).
Testamentul propriu-zis poate ramane secret, testatorul nefiind obligat sa declare notarului ce anume contine acesta, avand insa posibilitatea de a-i dezvalui continutul daca doreste .
Notarul public va trece la intocmirea procesului-verbal de suprascriere (denumire care vine de la faptul ca se face direct pe spatele testamentului sau pe plicul in care acesta este introdus), care va contine mentiuni despre data si locul intocmirii acestuia, relatarea declaratiilor testatorului, starea testamentului sau a plicului in care acesta este introdus, semnatura notarului sii a testatorului sau, in cazul in care acesta nu poate semna, mentiunea cauzei acestei imposibilitati. Conform dispozitiilor art. 864 alin. 8 fraza I C. civ.), procedura intocmirii procesului-verbal de suprascriere trebuie sa se desfasoare fara nici o intrerupere, pentru a se elimina posibilitatea inlocuirii testamentului.
Nerespectarea oricareia din formalitatile mentionate este sanctionata cu nulitatea absoluta a testamentului (art. 886 C. civ.). Nici chiar atestarea de catre un avocat in temeiul art.3 din Legea nr. 51/1955 a faptului ca testamentul a fost redactat de el, ca reprezinta vointa defunctului si ca a fost semnat personal de acesta nu suplineste conditiile de forma anume cerute de lege in cazul testamentului mistic .
Pastrarea testamentului poate fi facuta fie de notar, fie de testator, conform vointei acestuia din urma.

264. Formalitatea prevazuta de art. 892 C. civ. Trimitere. Ca si testamentul olograf, testamentul mistic este supus formalitatii prevazute la art. 892 C. civ. despre care am vobit mai sus (supra nr. 254).

265. Forta probanta a testamentului mistic. Datorita faptului ca dispozitiile testamentare propriu-zise sunt cuprinse intr-un act sub semnatura privata, acestea nu sunt credibile decat pana la proba contrara,intocmai ca si mentiunile cuprinse intr-un testament olograf (a se vedea supra nr.255), notarul public neavand nici posibilitatea nici abilitarea legala de a le conferi forta probanta specifica unui act autentic.
In schimb, mentiunile cuprinse in procesul-verbal de suprascriere (prezentarea testatorului in fata notarului, locul prezentarii, data prezentarii etc.) au forta probanta a inscrisurilor autentice, neputand fi combatute decat prin procedura inscrierii in fals .

266. Sanctiunea nerespectarii formelor cerute de lege. Conversiune. Sanctiunea nerespectarii formalitatilor cerute de lege in cazul testamentului mistic (secret) este sanstionata cu nulitatea absoluta (art. 886 C. civ.).
Actul declarat nul ca testament mistic pentru nerespectarea formelor cerute de lege, poate fi valabil prin conversiune ca testament olograf daca a fost scris, semnat si datat de testator cu mana lui (art. 1172 C. civ.) .

§ 4. Testamentele privilegiate

267. Notiune. Enumerare. Pentru anumite situatii neobisnuite, iesite din tiparele vietii curente, cand testatorul nu poate recurge la testamentul autentic obisnuit, legea (art. 868 -; 884) prevede posibilitatea de a dispune prin anumite forme simplificate de testamente autentice, numite din aceasta cauza testamente privilegiate. Forma olografa a testamentului ramane fara indoiala si in aceste situatii la dispozitia testatorului.
Forme astazi desuete, testamentele privilegiate se refera la: testamentul militarilor (a), testamentul facut in timp de boala contagioasa (b) si testamentul facut pe mare (maritim) (c). Pe langa reglementarile specifice fiecaruia dintre ele, testamentele privilegiate au si unele reguli comune (d).

a) Testamentul militarilor

268. Potrivit dispozitiilor art. 870 C. civ., militarii -; atat cei de cariera, cat si rezervistii chemati sub arme -; pot testa in forma autentica simplificata atata timp cat se afla in situatii exceptionale, cum ar fi: expeditia militara pe teritoriu strain, prizonieratul sau stationarea intr-o localitate asediata din tara ori dintr-un alt loc din care nu se poate comunica din cauza razboiului. In cazul unor asemenea situatii, testamentul poate fi facut in fata comandantului militar al unitatii sau in prezenta unui alt ofiter superior, cu asistarea a doi martori (art. 868 C. civ.). Militarii raniti sau bolnavi internati in spital pot testa in fata medicului-sef cu asistarea comandantului militar al spitalului (art.869 C. civ.).

b) Testamentul facut in timp de boala contagioasa

269. Persoanele aflate intr-o localitate izolata din cauza ciumei sau altei boli contagioase pot testa in forma autentica simplificata in fata unui membru al consiliului local asistat de doi martori (art. 872 C. civ.). Aceasta forma de testament isi are ratiunea doar in ipoteza in care in acea localitate nu exista notar public sau daca acesta (acestia) sunt in imposibilitate de a-si imdeplini atributiile.
Daca testamentul nu este datat, acesta este nul datorita faptului ca nu se poate stabili daca la momentul intocmirii sale erau sau nu intrunite conditiile exceptionale prevazute la art. 872 C. civ. .

c) Testamentul facut pe mare (maritim)

270. Persoanele (calatorii si membrii echipajului) aflate la bordul navelor maritime sub pavilion romanesc in timpul unei calatorii pe mare pot testa in fata comandantului navei sau a unui inlocuitor al sau, asistat de ofiterul inendent de bord si de doi martori (art. 874 si 881 C. civ.). Daca testatorul este chiar unul dintre cei insarcinati sa instrumenteze autentificarea, locul acestuia ca agent instrumentator va fi luat de inlocuitorul sau in ordine ierarhica (art.875 C. civ.).
Testamentul poate fi incheiat in aceasta forma doar pe timpul calatoriei pe mare, iar nu si atunci cand vasul este ancorat la tarm sau se apropie de un tarm unde exista agent diplomatic roman (art. 880 C. civ.).
Sub sanctiunea nulitatii, testamentul maritim trebuie redactat in doua exemplare originale (art. 876 C. civ.).
Daca vasul pe care a fost intocmit testamentul intra intr-un port strain unde exista agent diplomatic roman, un exemplar al testamentului se va preda acetuia spre a fi trimis notarului public de la domiciliul testatorului (art. 877 C. civ.). Atunci cand vasul ancoreaza intr-un port romanesc, organele portuare vor transmite ambele exemplare ale testamentului notarului public de la domiciliul testatorului (art. 878 C. civ.). Formalitatile prevazute la art. 877 si 878 C. civ. nu sunt decat simple masuri de conservare, iar nu formalitati substantiale, astfel incat neindeplinirea lor nu afecteaza validitatea testamentului . b) Reguli comune aplicabile testamentelor privilegiate

271. Sub sanctiunea nulitatii, testamentele privilegiate trebuie sa fie intocmite in forma scrisa. Ele trebuie sa fie semnate de testator, de agentul instrumentator si de catre martori, iar daca testatorul sau unul dintre martori (obligatoriu testamentul trebuie sa fie semnat de cel putin unul dintre martori) nu stie sau nu poate sa scrie se va face mentiune despre aceasta (art. 884 C. civ.).
Caracteristic testamentelor privilegiate este faptul ca acestea nu sunt valabile decat un anumit timp de la data cand a incetat cauza care a justificat intocmirea lor. Astfel, testamentul militarilor si testamentul facut pe timpul unei boli contagioase isi inceteaza valabilitatea in termen de 6 luni de la data incetarii conditiilor speciale (art. 871 si 873 C. civ.), iar testamentul maritim in termen de 3 luni de la data cand testatorul a ajuns intr-un loc in care poate dispune prin testament in forma ordinara (art. 882 C. civ.). Daca testatorul decedeaza inaintea implinirii termenelor mentionate mai sus, testamentul privilegiat produce efecte conform vointei dispunatorului, iar daca decedeaza dupa implinirea acestora, vointa dispunatorului manifestata in una din formele de testamente privilegiate va fi lipsita de efecte.

§ Testamentul international

272. Generalitati. Conventia de la Washington din 26 octombrie 1973 privitoare la legea uniforma asupra formei testamentului international, elaborata sub egida UNIDROIT (Institutul international pentru unificarea dreptului privat), contine in anexa o lege materiala uniforma reglementand o forma noua de testament susceptibila de a fi admisa in dreptul intern al tuturor tarilor care ratifica aceasta Conventie . Desi nu a fost inca ratificata de Romania (nefacand deci in prezent parte din dreptul nostru intern), reglementarea prezinta interes atat din perspectiva unei viitoare ratificari, cat si din perspectiva cunoasterii de catre juristii romani a acestei noi forme de testament cu care se pot intalni in activitatea lor practica.
Testamentul international este o forma noua de testament care se adauga formelor cunoscute deja (olografa, autentica si mistica). In esenta, este vorba de o forma simplificata de testament mistic (secret).
Denumirea de „international” a acestui testament este intr-un anumit sens inselatoare, caci utilizarea acestei forme de testament nu implica in nici un fel ca succesiunea la care se refera sa contina elemente de extraneitate (strain testand in alta tara, bunuri situate in tari diferite etc.), fiind posibil ca testamentul sa priveasca o succesiune eminamente interna (lipsita de elemente de extraneitate) . Pe de alta parte, utilizarea acestei forme de testament nu este obligatorie in cazul succesiunilor cu elemente de extraneitate . Ea poate fi asadar aleasa in ordinea strict interna si ocolita in ordinea internationala, denumirea privind „nu atat circumstantele testamentului, ci sursele regulilor (o conventie internationala) definind acest testament si aceasta forma” .
Dezideratul acestei reglementari este foarte simplu si rezulta chiar din preambulul Conventiei de la Washington, unde se arata ca aceasta a fost adoptata „pentru a asigura intr-o mai mare masura respectul actelor de ultima vointa prin stabilirea unei forme suplimentare de testament… a carei intrebintare va reduce necesitatea cercetarii legii aplicabile”. Realizarea acestui deziderat presupune insa ratificarea Conventiei de un numar cat mai mare de state.

Posted in Drept Civil Tags: Comentarii oprite

Contestatie la executare silita

februarie 1st, 2011 admin

1. Contestatia la executare se introduce la instanta de executare.  Contestatia privind lamurirea intelesului, intinderii sau aplicarii titlului executoriu se introduce la instanta care a pronuntat hotararea ce se executa. Daca o asemenea contestatie vizeaza un titlu executoriu ce nu emana de la un organ de jurisdictie, competenta de solutionare apartine instantei de executare.
2. Calitatea de reclamant o are de regula debitorul obligatiei de executat sau tertele persoane care sunt interesate in apararea propriilor drepturi prin exercitarea unei atari cereri. Impartirea bunurilor proprietate comuna poate fi hotarata, la cererea partii interesate si in cadrul judecarii contestatiei la executare.
3. Contestatia se poate face in termen de 15 zile de la data cand: a) contestatorul a luat cunostinta de actul de executare pe care-l contesta sau de refuzul de a indeplini un act de executare; b) cel interesat a primit, dupa caz, comunicarea ori instiintarea privind infiintarea popririi. Daca poprirea este infiintata asupra unor venituri periodice, termenul de contestatie pentru debitor incepe cel mai tarziu la data efectuarii primei retineri din aceste venituri de catre tertul poprit;
c) debitorul care contesta executarea insasi a primit somatia ori de la data cand a luat cunostinta de primul act de executare,
in cazurile in care nu a primit somatia sau executarea se face fara somatie.
Contestatia prin care o terta persoana pretinde ca are un drept de proprietate sau un alt drept real asupra bunului urmarit poate fi introdusa in termen de 15 zile de la efectuarea vanzarii ori de la data predarii silite a bunului.
4. Impotriva executarii silite insesi, precum si impotriva oricarui act de executare se poate face contestatie de catre cei interesati sau vatamati prin executare. De asemenea, daca nu s-a utilizat procedura prevazuta de art. 2811) Cod procedura civila (indreptarea, lamurirea si completarea hotararii), se poate face contestatie si in cazul in care sunt necesare lamuriri cu privire la intelesul, intinderea sau aplicarea titlului executoriu, precum si in cazul in care organul de executare refuza sa indeplineasca un act de executare in conditiile prevazute de lege.
Nerespectarea dispozitiilor privitoare la executarea silita insasi sau la efectuarea oricarui act de executare atrage sanctiunea anularii actului nelegal.
In cazul in care executarea silita se face in temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanta judecatoreasca, se pot invoca in contestatia la executare aparari de fond impotriva titlului executoriu, daca legea nu prevede in acest scop o alta cale de atac.
5. Se indica instanta competenta material si teritorial sa judece cauza.

de executare nr. ……… din ……….. emisa de Biroul Executorului Judecatoresc ………………, in dosarul de executare nr. ……../……. ca urmare a cererii de executare silita formulate de creditorul ……………., domiciliat in ………………………., str. ………………….. nr. ……, bloc ……, scara ….., etaj …., apart. ….., sector/judet ………………. solicitandu-va totodata in baza art. 403 alin. 1  Cod procedura civila sa dispuneti, cu plata unei cautiuni si
SUSPENDAREA EXECUTARII SILITE1)

pana la solutionarea prezentei contestatii.

MOTIVELE PREZENTEI ACTIUNI:

IN FAPT:
1. Comunicarea somatiei de executare s-a facut cu mari vicii de procedura, in sensul ca aceasta nu cuprinde toate elementele prevazute de art. 387 Cod procedura civila, ceea ce atrage anularea actului de executare conform art. 391 Cod procedura civila.
2. Somatia nu cuprinde toate mentiunile cerute de lege, somatia aparand ca un act fraudulos, incheiat in dispretul drepturilor mele legitime, de natura a ma vatama grav desi, potrivit legii, somatia are o functie procedurala esentiala in apararea drepturilor debitorului urmarit intrucat ……………… .
De   asemenea,   din   somatie   lipseste   numarul   apartamentului   celui   notificat,   din   somatia nr. ……./………., nu reiese numarul apartamentului si etajul la care s-a facut comunicarea somatiei.
3. Totodata somatia de executare are ca obiect de executare sentinta civila nr. …………/……….., asa cum rezulta din cuprinsul somatiei, sentinta care este straina partilor si inopozabila atat mie, cat si intimatului-creditor din acest dosar. Noi, partile, ne-am judecat in dosarul civil nr. ………./…….., aflat pe rolul ……………..,  dosar in care instanta a pronuntat sentinta civila nr. ………., in anul ………., mai exact la …………….., sentinta care a devenit definitiva si irevocabila.
4. In plus, sunt necesare lamuriri cu privire la intinderea, intelesul si aplicarea titlului executoriu, intrucat subsemnatul consider ca admiterea actiunii creditorului …………………. nu echivaleaza cu ……………………………….., asa cum contestatorul incearca sa acrediteze ideea, acesta neavand un titlu executoriu care sa dispuna …………………., fapt mentionat in somatia de executare.
Pentru toate aceste considerente va solicit sa-mi admiteti contestatia asa cum a fost formulata si sa dispuneti anularea formelor de executare efectuate, respectiv a somatiei de executare nr. ….. din ….. .
Fiind vorba de un caz urgent, va rog ca, in baza art. 403 alin. (1) Cod procedura civila, sa suspendati prin incheiere executarea silita.

1. Pana la solutionarea contestatiei la executare sau a altei cereri privind executarea silita, instanta competenta poate suspenda executarea, daca se depune o cautiune in cuantumul fixat de instanta, in afara de cazul in care legea dis- pune altfel. Daca bunurile urmarite sunt supuse stricaciunii, pieirii sau deprecierii, se va suspenda numai distribuirea pretului. Asupra cererii de suspendare formulate, instanta se pronunta prin incheiere, care poate fi atacata cu recurs, in mod separat. In cazuri urgente, presedintele instantei poate dispune suspendarea provizorie a executarii pe cale de ordonanta presedintiala, pana la solutionarea de catre instanta a cererii de suspendare prevazute de prezentul articol.
De asemenea, pe aceasta cale, in cazuri limitativ prevazute de lege, contestatorul poate solicita instantei si acordarea unui drept de retentie asupra imobilului supus executarii.

Cu cheltuieli de judecata (taxa de timbru, timbru judiciar, onorariu avocat etc.).

IN DREPT:

Imi intemeiez prezenta pe dispozitiile art. 82, 112 si urm. Cod procedura civila, art. 274 Cod procedura civila si art.1) ……….. .
In dovedirea cererii inteleg sa solicit instantei incuviintarea administrarii probei cu inscrisuri  pe care le depun instantei certificate conform cu originalul. Solicit de asemenea sa dispuneti citarea paratului la interogatoriu.
Depun prezenta in doua exemplare, dintre care un exemplar pentru instanta si celalalt pentru comunicare paratului.

ANEXEZ2):

1. Hotararea civila definitiva si irevocabila nr. ……/………. .
2. Somatia de executare nr. ………., din data de …………….. .
3. Imputernicirea avocatiala si contractul de asistenta juridica nr. ……………….. .
4. Taxa de timbru judiciar in cuantum de ……………. si timbru judiciar ………… .

SEMNATURA

1. Art. 3711, art. 372, 387, 391, 399-404 Cod procedura civila.
2. Cand dovada se face prin inscrisuri, se vor alatura la cerere copii pentru instanta (cererea adresandu-se instantei si neimplicandu-l pe celalalt participant la proces, caruia cererea si inscrisurile nu i se comunica); copiile vor fi certificate de reclamant ca fiind identice cu originalul.

Posted in Drept Civil Tags: , Comentarii oprite

Speta partaj /uzucapiune

ianuarie 27th, 2011 admin

In conformitate cu art. 651 C.Civ succesiunea autoarei F M se va declara deschisa la data de 15.07.1950 -data decesului acesteia.
De pe urma acesteia au ramas in calitate de mostenitori legali: defunctul F N în calitate de sot supravietuitor (cu o cota de 1/4 din masa succesorala), defunctul F C (cu mostenitorii), F V, F T, C M, defunctul F A (cu mostenitorii) si defunctul F N (cu mostenitoarea), toti in calitate de descendenti de gradul I, (fiecare cu o cota de 1/8 din masa succesorala).
In ceea ce priveste masa succesorala ramasa de pe urma defunctei instata retine urmatoarele:
Potrivit art. 729 C. Civ. paratajul poate fi cerut chiar cand unul sau mai multi din erezi au posedat parti separate din succesiune, daca nu a fost act de imparteala sau daca nu se poate opune prescriptia.
Sub acest aspect, din declaratiile martorilor a rezultat ca reclamanata a intrat in posesia terenului situat in com. Caineni, sat Greblesti, jud. Valcea pct. Campuri-Salistea Casei in suprafata de 2000 mp cu vecinii: N-drum public, S-Rebegel Ioana si Constantin, E-Sporis Gheorghe, Boromiz Nicolae, Fetelea Nicolae, V-Frantu Ion si Costea Nicolae in anulul 1963, iar de atunci il stapaneste in mod neintrerupt, posesia acesteia fiind utila, deci o posesie propriu-zisa neviciata.
Reclamanta, impreuna cu sotul sau, si-au edificat pe acest teren intreaga gospodarie, reiiesind cu certitudine din declaratiile martorilor ca, sub aspectul elementului subiectiv, posesia acesteia nu este una echivoca, aceasta posedand doar pentru sine si nu in calitate de coproprietar alaturi de ceilalti mostenitori ai autoarei F M.
In consecinta, fata de dispozitiile art. 1846 si urm C.Civ si 1890 C.Civ instanta va constata ca reclamanta C M a dobandit prin intermediul uzucapiunii dreptul de proprietate asupra terenului descris mai sus.
Asadar, fata de aspectele retinute mai sus si in raport de recunoasterile partilor si inscrisurile depuse la dosar masa succesorala a defunctei F M apare ca fiind compusa din:
Un teren in suprafata de 2000 mp situat in com. Caineni, sat Greblesti, jud. Valcea, pct. Strezeni, cu vecinatatile: N-Ulita Cojocarestilor, E-Rebegel Ioana, S-Cojocaru Geta, V- drum agricol, Frantu Dumitru.
Un teren in suprafata de 3000 mp, situat in com. Caineni, sat Greblesti, jud. Valcea, pct. Canton, cu vecinatatile: N-drum national, E-Rebegel Ioana, S-Stancete Ion, V-Frantu Ion.
Un teren in suprafata de cca. 4000 mp, situat in com. Caineni, sat Greblesti, jud. Valcea, pct. Paraul lui Iepure, cu vecinatatile: N-Rebegel Ioana, Frantu Ion, E-Frantu Traian, Sima Iuga, S-Paraul lui Iepure, V-Herta Constantin, Negoescu Nae, Boromiz Nicolae
Un teren in suprafata de 2000 mp situat in com. Caineni, sat Greblesti, jud. Valcea, pct. Chicera (Picui), cu vecinatatile: N-Rebegel Ioana, E-drum acces, S-Frantu Ion, V-padure.
In conformitate cu art. 651 C.Civ succesiunea autorului F N se va declara deschisa la data de 15.02.1972 -data decesului acestuia.
De pe urma acesteia au ramas in calitate de mostenitori legali: defunctul F C (cu mostenitorii), F V, F T, C M, defunctul F A (cu mostenitorii) si defunctul F N (cu mostenitoarea), toti in calitate de descendenti de gradul I, fiecare cu o cota de 1/6 din masa succesorala.
In ceea ce priveste masa succesorala a defunctului acesta este compusa din:
Cota de 1 din masa succesorala a defunctei F M.
Un teren in suprafata de 5000 m.p. situat in com. Caineni, sat Greblesti, jud. Valcea, pct. Poeni, cu vecinatatile N-Islaz, E Bana Filofteia, S-Cojocaru Floarea, V-Islaz.
Un teren in suprafata de 2106 mp, situat in com. Caineni, sat Greblesti, jud. Valcea, pct. Camsor Lunca, cu vecinatatile N- Boromiz Ion, E-islaz comunal, S-Hidroelectrica Sibiu, V-raul Olt.
Un teren in suprafata de 4028,44 mp, situat in com. Caineni, sat Greblesti, jud. Valcea, pct. Balta, cu vecinatatile: N-Fetelea Nicolae, E-islaz Comunal, S-Vaduva Vasile, V-islaz comunal.
Un teren in suprafata de 4385 mp situat in com. Caineni, sat Greblesti, jud. Valcea, pct In vale-la Repegus, cu vecinatatile N-drum acces, E-Hidroelectrica Sibiu, S-drum acces, V- Hidroelectrica Sibiu.
Un teren in pct la Repegus, cu vecinii: Gheorghe Frantu, Constantin Frantu, Oslon Gheorghe, in suprafata de 1000 mp
Teren in suprafata de 200 de mp avand urmatoarele vecinatati: E-Sima Cristina, V- Drum Public, S-drum public, N-terenul din pct. Paraul lui Iepure,
O casa cu 2 doua camere, hol si veranda,
Anexa formata dintr-o camera, o bucatarie si grajd.
In ceea ce priveste terenurile din pct. pct. Camsor Lunca, Balta si In vale-la Repegus, pe care paratul F T le-a instrainat catre SC Hidroloelectrica SA, rezulta cu certitudine ca acestea fac parte din masa succesorala.
Astfel, insasi paratul declara in contractul de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 1367 din 25.08.2008 ca terenurile sunt proprietatea sa prin inzestrare naturala de la parintii sai F N si F F.
Asadar, pe de o parte acesta recunoaste ca terenurile provin de la F N, iar in ceea ce priveste faptul ca le-ar fi dobandit prin inzestrare nu a prezentat nici un contract de donatie in forma autentica in acest sens.
In ceea ce priveste terenul in suprafata de 200 de mp pe care sunt edificate casa cu 2 doua camere, hol si veranda si anexa formata dintr-o camera, o bucatarie si grajd, acestea constituie gospodaria paratului F T, insa spre deosebire de reclamanta, acesta nu a invocat la randul sau prescriptia achizitiva ca modalitate de paralizare a partajului.
Din declaratiile martorilor audiati in cauza a rezultat ca paratul F T a adus urmatoarele imbunatatiri in gospodarie: a imprejmuit cu gard terenul in suprafata de 200 mp si a pavat curtea cu ciment, a inlocuit acoperisul initial al casei cu unul din tigla, a consolidat peretii, a refacut in totalitate o camera reconstruind-o din caramida, a edificat o baie si sobe de teracota, a largit grajdul, l-a pardosit si tencuit, a construit bucataria.
Intrucat terenul pe care au fost edificate aceste constructii apartine succesiunii, aspect necontestat de parti, potrivit art. 494 C. Civ, proprietarii terenului, devin, prin intermediul accesiunii imobiliare artificiale, si proprietari ai constructiilor, avand insa obligatia sa-i despagubeasca pe constructori pe temeiul imbogatirii fara just temei.
In consecinta, constructiile apartin si ele succesiunii cu obligatia din partea celorlati copartasi de a-l despagubii pe F T, proportional cu cota lor succesorala, pentru imbunatatile aduse gospodariei.
Prin contractul de vanzare cumparare drepturi succesorale autentificat sub nr. 718 din 06.05.2009, F V a vandut drepturile succesorale ce i se cuvin de pe urma autorilor F M si N paratului F T.
Prin contractul de vanzare cumparare drepturi succesorale autentificat sub nr. 719 din 06.05.2009, F M a vandut drepturile succesorale ce i se cuvin in calitate de sotie supravietuitoare a lui F C din succesiunea autorilor F M si N paratului F T.
Prin contactele autentificate sub nr. 1129 din 14.08.2009 si 1084 din 10.07.2009, F M M si F C au vandut drepturile succesorale ce li se cuvin, in calitate de sotie supravietuitoare, respectiv fiu ai lui F C, pe care acesta le avea de la autorul sau F C din succesiunea autorilor F M si N reclamantei C M.
Prin contractul autentificat sub nr. 1260 din 26.05.2009, F C D a vandut drepturile succesorale ce i se cuvin in calitate de sotie supravietuitoare a lui F N din succesiunea autorilor F M si N, reclamantei C M. Trebuie adugat ca potrivit certificatului de mostenitor nr. 78/1982, F C D este singura mostenitoare a lui F N.
In consecinta, fata de aceste acte de instrainare a cotelor succesorale, instanta va constata existenta starii de indiviziune intre C M cu o cota de 11/24, F T cu o cota de 9/24 si defunctul FA (cu mostenitorii) cu o cota de 1/6 asupra masei succesorale apartinand defunctilor F N si F M, astfel cum a fost descrisa mai sus.
Intrucat pentru formarea loturilor sunt necesare operatii de masurare si evaluare pentru care instanta nu are date suficiente, in conf. cu art. 673 ind. 6 C.p.c., va dispune efectuarea unei expertize in constructii si a unei expertize topo in vederea identificarii, delimitarii, evaluarii si lotizarii bunurilor anterior descrise, precum si a evaluarii imbunatatilor efectuate de paratul F T, si va acorda termen fond, in vederea numirii prin tragere la sort a expertului 23.02.

Posted in Drept Civil Tags: , , Comentarii oprite

Ordonanta presidentiala

ianuarie 27th, 2011 admin

ORDONANŢA PREŞEDINŢIALA

Ordonanţa preşedinţială este o instituţie de drept procesual civil de sine stătătoare şi ca atare nu trebuie confundată cu încheierea, numită uneori ordonanţă, dată în materie necontencioasă chiar de către preşedintele instanţei şi nici cu ordonanţa prin care debitorul este somat să facă plata în temeiul O.G. nr. 5/ 2001.

Ordonanţa preşedinţială este o hotărâre judecătorească prin care instanţa ordonă măsuri vremelnice în cazuri urgente, pentru păstrarea unui drept care s-ar putea pierde prin întârziere.

Pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor care s-ar ivi cu prilejul unei executări.

De asemenea, ordonanţa preşedinţială nu trebuie confundată cu unele măsuri pe care le ia preşedintele instanţei sau înlocuitorul acestuia atunci când primeşte cererea de chemare în judecată şi nici cu ordonanţa pronunţată de preşedinte pentru încuviinţarea cererilor de executare a unor obligaţii înainte de împlinirea termenului în cazul când aceste cereri sunt îndreptăţite pentru a preîntâmpina reclamantului o pagubă însemnată pe care acesta ar suporta-o dacă s-ar aştepta împlinirea termenului.
În afara condiţiilor generale care trebuie să existe în cazul oricărei forme concrete care intră în conţinutul acţiunii civile, adică formularea unei pretenţii, interesul, capacitatea procesuală şi calitatea procesuală, pentru admisibilitate ordonanţa preşedinţială presupune şi îndeplinirea unor condiţii speciale. Condiţiile speciale de admisibilitate a ordonanţei preşedinţiale sunt: urgenţa, caracterul vremelnic al măsurilor solicitate şi neprejudicierea fondului prin măsura luată.

Excepţiile procesuale specifice care se pot ridica în cazul ordonanţei preşedinţiale se întemeiază tocmai pe condiţiile de admisibilitate arătate mai sus.

Excepţia inexistenţei urgenţei

Pentru inceput ar fi necesar sa fie făcută distincţia între celeritate şi urgenţa.

Celeritatea este o caracteristică a cauzelor de a fi soluţionate într-un termen rezonabil, iar în unele texte ea este expres prevăzută de lege. De exemplu art. 320 alin 1. ,,contestaţia în anulare se judecă de urgenţă şi cu precădere”; art. 598 ,,cererea de sechestru asigurător se adresează instanţei care judecă procesul. Instanţa va decide de urgenţă…” În aceste situaţii legiuitorul a avut în vedere necesitatea soluţionării unor litigii cu rapiditate, cu celeritate. În situaţia prevăzută de art. 581 alin. (1) din Codul de procedură civilă, urgenţa este o condiţie specifică ce ţine însăşi de natura ordonanţei preşedinţiale. Urgenţa la care se referă dispoziţiile art. 581 alin. (1) din Codul de procedură civilă nu exclude, ci presupune şi celeritatea în soluţionarea cauzei.
Urgenţa trebuie să existe chiar din momentul sesizării instanţei şi până în momentul pronunţării ordonanţei. Ori de câte ori se constată lipsa acestei cerinţe, continuarea procedurii specifice ordonanţei preşedinţiale nu mai are nici o justificare. Mai mult de atât, condiţia urgenţei trebuie să persiste pe tot cursul soluţionărilor cailor de atac, deoarece în caz contrar nu ar mai fi necesară confirmarea sau luarea unor măsuri vremelnice.

Excepţia caracterului definitiv a măsurilor solicitate

Condiţia caracterului vremelnic a măsurilor solicitate este strâns legată de neprejudicierea fondului, astfel că prin ordonanţă preşedinţială se pot dispune măsuri provizorii şi nu definitive, fapt ce rezultă din art. 581(1) din Codul de procedură civilă, ,,instanţa va putea să ordone măsuri vremelnice…; şi alin (4): ,,ordonanţa este vremelnică şi executorie”
Prin ordonanţă se iau masuri rapide şi temporare. Aceste masuri de cele mai multe ori au o limită de timp, în principiu până când se va soluţiona fondul cauzei. Însă de cele mai multe ori, în situaţiile în care pe calea ordonanţei reclamantul este cel care are câştig de cauză, el nu va mai avea interesul să exercite o acţiune de drept comun.
Faptul că măsurile solicitate a se dispune prin ordonanţă preşedinţială au caracter definitiv constituie excepţie absolută şi peremptorie.

Excepţia de prejudiciere a fondului cauzei

Neprejudicierea fondului cauzei este o condiţie specifică de admisibilitate a ordonanţei preşedinţiale, care a provocat numeroase controverse în literatura de specialitate.
Judecătorul trebuie să examineze sumar cauza şi să determine de partea cui este apartenenţa dreptului, dar fără a cerceta fondul litigiului între părţi. Instanţa poate examina în acest scop şi titlurile şi actele prezentate de către părţi, dar nu poate să se pronunţe asupra condiţiilor de fond privind valabilitatea actului, căci în această situaţie ar judeca chiar fondul cauzei. Totodată, pe calea ordonanţei instanţa nu poate dispune anularea actului sau să-l interpreteze.
O altă discuţie se poartă asupra faptului dacă se poate impune pârâtului, pe calea ordonanţei preşedinţiale, obligaţii de a face. Din practica judiciară rezultă că o obligaţie de a face nu poate fi dispusă prin ordonanţă preşedinţială decât în cazul în care se tinde la încetarea unor acte abuzive, deoarece numai în felul acesta se păstrează caracterul vremelnic al măsurilor luate.”
Faptul că prin ordonanţă preşedinţială nu se judecă fondul cauzei rezultă şi din unele dispoziţii legale: ,,cererea de ordonanţă preşedinţială se va introduce la instanţa competentă să se pronunţe asupra fondului dreptului” ordonanţa va putea fi dată chiar şi atunci când există judecată asupra fondului”.
Ridicarea excepţiei de prejudiciere a fondului cauzei poate duce la respingerea acţiunii întrucât prin ordonanţă nu se poate prejudicia fondul cauzei, nu se rezolvă fondul cauzei şi nu se abordează fondul cauzei.

Posted in Drept Civil Comentarii oprite

Conexitatea

ianuarie 27th, 2011 admin

Excepţia de conexitate

Conexitatea presupune existenţa unor litigii diferite. Aceasta constituie şi nota distinctivă a conexităţii în raport cu situaţia de litispendenţă. Altfel spus, în cazul conexităţii ne aflăm în prezenţa unor acţiuni diferite, dar care pentru o administrare mai eficientă a justiţiei se impune să fie reunite. În schimb, în cazul litispendenţei, joncţiunea cau¬zelor se impune spre a se evita, în esenţă, o dubla judecată în una şi aceeaşi cauză. Conexitatea reprezintă o instituţie destinată a servi, alături de litispendenţă, la o mai bună administrare a justiţiei prin evitarea posibilităţilor virtuale de pronunţare a unor hotărâri judecătoreşti contradictorii.

Cu toate asemănările şi finalităţile comune ale celor două instituţii deosebirile sunt şi ele semnificative sub multiple aspecte.
Părţile vor putea cere întrunirea mai multor pricini ce se află înaintea aceleiaşi instanţe sau instanţe deosebite, de aceiaşi grad, în care sunt aceleaşi părţi sau chiar împreună cu alte părţi şi al căror obiect şi cauză au între dânsele o strânsă legătură.
Pentru a fi aplicabilă conexitatea trebuie să fie îndeplinite anumite condiţii.
Prima condiţie se referă la existenţa a două sau mai multe cauze aflate pe rolul aceleiaşi instanţe, sau în in¬stanţe diferite de acelaşi grad, în care să existe cel puţin o parte comună.
În legătură cu această condiţie esenţială a conexităţii remarcăm ca ea vizează îndeo¬sebi aspectul subiectiv al instituţiei, respectiv părţile din cele două sau mai multe acţiuni. Din acest punct de vedere, legea impune cerinţa ca cel puţin una din părţi sa fie comuna în cele două sau mai multe acţiuni pendinte în faţa instanţelor judecă¬toreşti. Cerinţa enunţată este statornicită printr-o exprimare neechivoca a legiuito¬rului, art. 164 alin (1) din Codul de procedură civilă referindu-se la posibilitatea conexării pricinilor în care sunt aceleaşi părţi sau chiar împreună cu alte părţi. Prin urmare, dacă într-o cauză civilă nu figurează cel puţin una dintre părţile dintr-un alt proces conexitatea este inoperantă.
A doua condiţie se referă la existenţa unei strânse legături de obiect şi cauză între cele două sau mai multe procese.
Tripla identitate de părţi, obiect şi cauză între cele două acţiuni nu este cerută în cazul conexităţii, aşa cum ea este impusă de lege în cazul litispendenţei sau al autorităţii lucrului judecat, fapt pentru care prin conexare acţiunile îşi păstrează întreaga lor individualitate şi nu se realizează o con¬topire a acestora într-un singur proces. Prin conexare acţiunile sunt şi rămân distincte, doar judecata lor se face de aceeaşi instanţă. Ca atare, pretenţiile formulate în cele două acţiuni nu trebuie să fie sprijinite cu necesitate pe aceleaşi motive de fapt şi de drept, fiind suficient un izvor comun juridic sau numai acelaşi obiect ori numai aceeaşi cauză. Situaţiile care pot justifica conexarea pricinilor civile pot fi dintre cele mai diverse. Cu titlu exemplificativ, menţionăm câteva asemenea situaţii: cazul unei acţiuni pentru executarea prestaţiei stabilite de părţi într-un contract şi al celeilalte părţi pentru anularea sau rezilierea acelui contract; cazul a două acţiuni exercitate de victimele unui accident de circulaţie împotriva aceluiaşi pârât; acţiunea de partaj succesoral şi acţiunea promovată de unii dintre moştenitori pentru reducţiunea donaţiilor excesive etc.
Totuşi, între cele două sau mai multe cauze trebuie să existe o asemenea legătură încât conexarea cauzelor să se impună spre a se asigura o mai bună judecată, anume în sensul de a se evita posibilitatea pronunţării unor hotărâri judecătoreşti contradictorii şi pentru a se realiza economie de timp şi de cheltuieli.
Conexarea pricinilor revine în exclusivitate instanţei în faţa căreia s-a ridicat excepţia de conexitate. Pentru a se pronunţa asupra excepţiei, instanţa va trebui să aprecieze dacă reunirea cauzelor este de natură să conducă la o mai bună admi¬nistrare a justiţiei. Acest drept de apreciere nu are un caracter nelimitat.
O primă limitare decurge din faptul că prorogarea de competenţă nu poate opera, în principiu, împotriva regulilor imperative cu privire la atribuţiile instanţelor judecă¬toreşti şi nici între organe de jurisdicţie care fac parte din sisteme diferite. În al doilea rând, conexitatea este limitată la acele cazuri în care între obiectul şi cauza celor două acţiuni există o strânsă legătură. Pe de altă parte, trebuie să recunoaş¬tem şi instanţelor de control, în anumite circumstanţe, dreptul de a verifica legalitatea reunirii într-un singur proces a două sau mai multe acţiuni.
Excepţia de conexitate are un regim juridic aparte în raport cu alte excepţii de procedură. Înainte de a analiza acest regim juridic al conexităţii este necesar să facem precizarea că normele care o reglementează nu au un caracter imperativ. Această concluzie este dedusă de doctrină şi jurisprudenţă din împrejurarea că legea îi conferă judecătorului un drept de apreciere asupra necesităţii reunirii cauzelor conexe. Cu toate acestea, trebuie să remarcăm că excepţia de conexitate are unele trăsături care o apropie de excepţiile absolute. Pe de altă parte, nu se poate ignora faptul că instituţia conexităţii a fost reglementată ca atare de legiuitor spre a servi unui interes general, acela al unei bune administrări a justiţiei. Prin aceste trăsături, conexitatea ocupă în sistemul excepţiilor de procedură un loc particular, situându-se mai degrabă pe terenul intermediar dintre excepţiile absolute şi cele relative.
Prima problemă care trebuie analizată în legătură cu regimul juridic al excepţiei de conexitate este aceea a persoanelor care o pot invoca. În acest sens art. 164 alin. (2) din Codul de procedură civilă precizează că întrunirea poate fi făcută de judecător chiar dacă părţile nu au cerut-o. Ca urmare, excepţia de cone¬xitate poate fi invocată nu numai de părţi, ci şi de instanţa din oficiu.
Excepţia de conexitate poate fi invocată numai dacă acţiunile vizate de această situaţie procesuală se află în faţa unor instanţe de acelaşi grad. Această cerinţă rezultă în mod explicit din prevederile art. 164 alin. (1) din Codul de procedură civilă. Prin urmare, conexitatea nu este admisibilă dacă una din pricini se află pe rolul unei instanţe de fond iar alta formează obiectul apelului sau recursului, în schimb, este posibilă conexarea a două apeluri sau recursuri.
O problemă importantă este şi aceea determinării momentului procesual până la care este posibilă invocarea excepţiei de conexitate. Dispoziţiile procedurale care reglementează excepţia de conexitate sunt clare, art. 164 din Codul de procedură civilă nu cuprinde nici o limitare în privinţa momentului procesual în care poate fi invocată excepţia de conexitate şi prin urmare, această excepţie poate fi invocată în tot cursul dezbaterilor în faţa primei instanţei
Excepţia de conexitate are ca efect, în caz de admitere a acesteia, trimiterea cauzei spre soluţionare la instanţa mai întâi învestită. În aceste condiţii, se reali¬zează practic o prorogare legală de competenţă. Instanţa la care s-a trimis cauza spre conexare nu este ţinută de aprecierea făcută de cealaltă instanţa; ea poate aprecia asupra oportunităţii conexării cauzelor. In cazul în care instanţa de trimitere respinge conexarea, ea va retrimite cauza instanţei desesizate, iar în acest mod se poate crea un conflict negativ de competentă.
De regulă, în caz de admitere a excepţiei de conexitate, cauza se trimite la instanţa mai întâi învestită cu excepţia situaţiei în care amândouă părţile cer trimiterea lui la una din celelalte instanţe. O asemenea înţelegere între părţi nu este totuşi posibilă, atunci când una din pricini este de competenţa unei instanţe şi părţile nu o pot înlătura. Pentru o asemenea situaţie conexarea cauzelor se va face la instanţa competentă în mod absolut. Aceste dispoziţii procedurale confirmă inad¬misibilitatea prorogării de competenţă împotriva regulilor de ordine publică privitoare la atribuţiile instanţelor judecătoreşti. Este de menţionat faptul că în cazul respingerii excepţiei de conexitate instanţa se pronunţă printr-o încheiere şi procedează la soluţionarea în continuare a cauzei. Încheierea prin care se respinge excepţia de conexitate poate fi atacată cu apel sau după caz cu recurs dar numai odată cu fondul cauzei.
Opusul conexării este disjungerea. Art. 165 din Codul de procedură civilă prevede că: În orice stare a judecăţii se pot despărţi pricinile întrunite, dacă instanţa socoteşte că numai una din ele este în stare de a fi judecată.
Dispoziţiile privitoare la conexare şi disjungere deşi nu sunt imperative, ci lăsate la aprecierea instanţelor, trebuie să fie aplicate în aşa fel încât să ajute mai bine şi mai repede la realizarea drepturilor ce formează obiectul judecăţii, ca scop final al procesului civil.

Posted in Drept Civil Tags: Comentarii oprite

Litispendenta

ianuarie 27th, 2011 admin

EXCEPŢIILE DE PROCEDURĂ

Excepţia de litispendenţă

Important in intelegerea litispendenţei este si cunoasterea puerii sau autoritatii lucrului judecat ambele avand o finalitate comuna: evitarea soluţionării repetate a unor litigii şi a posibilităţii pronunţării unor hotărâri judecătoreşti contradictorii.

Cele două in¬stituţii nu pot fi confundate.

Litispendenţa este destinată a evita soluţionarea cauzei de către două sau mai multe instanţe (ubis de eadem re ne sit actio). Puterea lucrului judecat are efecte juridice mai puternice, ea având ca scop şi conservarea drepturilor recunoscute printr-o hotărâre judecătoreasca definitivă şi irevocabilă si de ce nu evitarea pronuntarii unor hotarari contradictorii.
Litispendenţa implică următoarele condiţii, ce trebuiesc să fie întrunite în mod cumulativ: existenţa unei identităţi de părţi, obiect şi cauză.
Identitatea dintre cele două acţiuni trebuie să fie totală: existenţa unei strânse legături între cele două acţiuni nu este suficientă pentru a determina starea de litispendenţă, ci numai aceea de conexitate.
Părţile, obiectul şi cauza sunt elementele esenţiale pentru identificarea oricărei acţiuni civile. Există litispendenţă şi în cazul în care obiectul unei acţiuni este subînţeles în cadrul altei acţiuni. In acest caz există doar o identitate parţială de obiect între cele două acţiuni. Situaţia este identică în ipoteza în care în cadrul unei acţiuni s-au formulat mai multe capete de cerere, iar unul dintre acestea este identic cu cel formulat în cadrul celei de a doua acţiuni. Este aşa numita litispendenţă parţială, admisă atât de jurisprudenţa noastră mai veche cât şi de doctrină.
Pentru a exista litispendenţă, cele două acţiuni trebuie să se afle pe rolul unor instanţe deopotrivă competente. Dacă una dintre instanţe este necompetentă nu există litispendenţă iar instanţa necompetentă urmează a-şi declina competenţa.
Litispendenţa mai poate exista în cazul sesizării concomitent sau simultan a două sau mai multe instanţe deopotrivă competente. Dacă una dintre instanţele sesizate este necompetentă nu funcţionează excepţia de litispendenţă: într-o asemenea împrejurare se va invoca excepţia de necompetenţă care întotdeauna primează faţă de aceea de litispendenţă şi se soluţionează înaintea acesteia. Aceasta înseamnă că litispendenţa se poate exista numai în cazul com¬petenţei relative, iar nu şi în cazul competenţei absolute.
Litispendenţa nu operează în situaţia în care una dintre instanţele sesizate aparţine unei jurisdicţii străine. Soluţia se întemeiază, pe faptul că instanţele române nu pot să-şi decline competenţa în favoarea unor instanţe străine, întrucât în caz de necompetentă ele trebuie să respingă acţiunea. Prin urmare, instanţele române nu pot ordona soluţionarea unei cereri de o alta jurisdicţie, întrucât alt¬minteri s-ar nesocoti principiul suveranităţii statelor.
Una dintre condiţiile existenţei litispendenţei este aceea ca două sau mai multe acţiuni să fie pe rolul instanţelor sesizate. Dacă în una dintre acţiuni reclamantul a renunţat la cerere sau la dreptul subiectiv ori dacă procesul s-a perimat starea de litispendenţă nu mai funcţionează.
Din dispoziţiile art. 163 din Codul de procedură civilă rezultă în mod expres că cele două sau mai multe acţiuni să se afle pe rolul unor instanţe diferite. În cazul în care cele două sau mai multe acţiuni se află pe rolul unor secţii ale aceleiaşi instanţe nu operează instituţia litispendenţei, în mod evident. O asemenea situaţie nefirească nu se înlătură pe nu pe calea excepţiei de litispendenţă ci prin reunirea cauzelor la secţia competentă potrivit legii.
O altă cerinţă pentru existenţa litispendenţei este aceea că pricinile trebuie să se afle în faţa instanţelor de fond
Aceasta cerinţă nu este prevăzută în mod expres de art. 163 din Codul de procedură civilă. Totuşi ea a fost desprinsă de doctrină din însăşi scopul instituţiei, acela de a evita pronunţarea unor hotărâri contradictorii. Prin urmare, dacă una din cauze se afla în faţa instanţei de fond, iar alta în faţa instanţei de recurs nu se va putea invoca litispendenţa, ci excepţia puterii lucrului judecat.
În schimb, litispendenţa funcţionează în ipoteza în care o cauză se află în faza judecaţii în fond, iar cealaltă în apel. Soluţia este fireasca întrucât apelul este o cale de atac devolutivă.
Litispendenţa constituie o instituţie procesuală care este destinată să contribuie la o mai buna administrare a justiţiei şi prin urmare, normele care o reglementează trebuie considerate ca fiind imperative. Cu toate că în trecut unii autori au consi¬derat că litispendenţa este o instituţie de interes privat, în pre¬zent, având în vedere de dispoziţiile art. 163 din Codul de procedură civilă precum şi de finalitatea litispendenţei, aceasta nu poate fi caracterizată decât ca o instituţie de ordine publica. Natura litispendenţei rezultă în mod evident şi din consideraţiile procedurale cu privire la modul de invocare şi la efectele acesteia.
Litispendenţa fiind o excepţie absolută, poate fi invocată de oricare dintre părţi, de procuror şi de instanţă din oficiu. Acest fapt rezultă şi din dispoziţiile art. 163 alin. (2) din Codul de procedură civilă de unde rezultă că această excepţie se va putea ridica de părţi sau de judecător în orice stare a pricinii în faţa instanţelor de fond. Cu toate că are un caracter absolut, excepţia de litispendenţa poate fi invocată numai în faţa instanţelor de fond, fapt care deosebeşte excepţia de litispendenţă de celelalte excepţii absolute.
Opiniile potrivit cărora litispendenţa poate fi invocată în faţa instanţelor de fond, numai in limine litis, este neîntemeiată deoarece art. 163 alin. (2) din Codul de procedură civilă litispendenţa poate fi ridicată în orice stare a pricinii în faţa instanţelor de fond. Soluţia contrară nu ar face altceva decât să adauge o restricţie neprevăzută de lege, fapt inadmisibil care ar fi în discordanţă cu finalitatea instituţiei aceea de a evita pronunţarea unor hotărâri judecătoreşti contradictorii.
Litispendenţa trebuie invocată la instanţa cea din urmă învestită cu soluţionarea cauzei, în acest scop, instanţa trebuie să verifice data înregistrării cererilor în raport cu actele de la dosar. Ce se întâmpla în cazul în care cererile aflate în situaţia de litispendenţă au fost înregistrate în aceeaşi zi? Legea noastră procesuală nu ne oferă un răspuns la această întrebare particulară. Totuşi, asemenea situaţii se pot ivi uneori în practică. De aceea, s-a opinat de doctrina mai veche că într-o asemenea situaţie prioritatea trebuie acordată instanţei mai înaintată în actele de procedură. Soluţia enunţată este singura raţională, căci altminteri este aproape imposibil de determinat întâietatea în timp a unei acţiuni faţă de alta.
În cazul admiterii excepţiei de litispendenţă cauza se va trimite la instanţa mai întâi învestită. Aceasta regulă este enunţată în mod expres de art. 163 alin. (3) din Codul de procedură civilă care face şi o excepţie de la această regulă. Excepţia vizează situaţia în care au fost sesizate cu aceeaşi pricină instanţe de grad diferit. În acest caz dosarul se va trimite spre soluţionare la instanţa mai mare în grad.
Hotărârea cu privire la trimiterea cauzei la instanţa mai întâi investită are efecte asemănătoare cu aceea privitoare la declinarea de competenţă. De aceea s-a şi subliniat în doctrină că efectul hotărârii de admitere a excepţiei de litispendenţă este declinatoriu. Soluţia se întemeiază pe constatarea ca hotărârea de admitere a excep¬ţiei determină dezînvestirea instanţei în faţa căreia s-a invocat situaţia de litispendenţă. Dacă instanţa constată întrunirea tuturor condiţiilor cerute de lege pentru existenţa litispendenţei, trimiterea cauzei la instanţa mai întâi învestită, respectiv la instanţa mai înaltă în grad este obligatorie.
Admiterea excepţiei de litispendenţă are ca efect suspendarea judecăţii şi trimiterea dosarului la instanţa mai întâi investită ori la instanţa cu grad mai înalt iar în caz de concomitenţă ori simultaneitate la investire, la instanţa mai înaintată în actele de procedură. Hotărârea prin care se dispune trimiterea cauzei la instanţa mai întâi învestită dezînvesteşte instanţa dar nu este şi nici nu poate fi obligatorie pentru instanţa mai întâi investită, deoarece fiecare instanţă are independenţa în a statua asupra propriei sale competenţe.
Hotărârea de admitere a excepţiei de litispendenţă având aceleaşi efecte ca şi hotărârea de declinare a competenţei poate fi atacată prin inter¬mediul recursului în termen de 5 zile de la pronunţare.
Respingerea excepţiei de litispendenţă se face prin încheiere. Încheierea de respingere nefiind supusă unor reguli derogatorii de la dreptul comun va putea fi atacată cu apel sau recurs, dar numai o dată cu fondul cauzei.

Posted in Drept Civil Tags: Comentarii oprite

Despre exceptii

ianuarie 27th, 2011 admin

Potrivit art. 137 din Codul de procedură civilă atribuie instanţei obligaţia de a se pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură şi a celor de fond, care ar putea face de prisos total sau în parte soluţionarea cauzei pe însuşi fondul dreptului.
Excepţiile nu se pot uni cu fondul decât dacă, pentru judecarea lor, este necesar să se administreze dovezi în legătură cu dezlegarea în fond a pricinii.
Dacă excepţiile de procedură vizează încălcarea regulilor procedurale (compunerea instanţei, competenţa, procedura de judecată, etc.), excepţiile de fond privesc lipsuri referitoare la exerciţiul dreptului la acţiune (interesul, dreptul, capacitatea procesuală, calitatea procesuală). Acestora li se adaugă prescripţia dreptului la acţiune în sens material şi puterea lucrului judecat.
Având în vedere efectele lor, excepţiile procesuale (de procedură şi de fond) pot fi dilatatorii – când duc la amânarea judecăţii (declinarea competenţei, reformarea unor acte, lipsa de citare, recuzarea, incompatibilitatea) şi peremptorii – ce duc la respingerea sau anularea cererii ori la stingerea procesului (prescripţia, puterea lucrului judecat, lipsa calităţii procesuale şi altele).

Excepţiile absolute

Excepţiile absolute sunt acelea care privesc încălcarea unor norme juridice imperative.

Aceste excepţii pot fi invocate de orice parte interesată, de procuror sau de instanţă din oficiu, în orice fază a procesului.

Intr-o speta:reprezentanta intimatei a invocat în şedinţa de judecată două excepţii, respectiv aceea a prescripţiei dreptului la acţiune a reclamantului precum şi lipsa calităţii procesuale active a acestuia de a formula acţiunea la fondul cauzei.
Excepţia prescripţiei dreptului la acţiune a fost invocată de către reprezentanta intimatei şi la fondul cauzei, iar din analiza considerentelor sentinţei instanţei de fond rezultă că prima instanţă a respins această excepţie motivând în mod corect că, din conţinutul cererii de chemare în judecată rezultă motive de nulitate absolută a contractului de întreţinere autentificat. Prima instanţă a interpretat în mod corect cererea de chemare în judecată a reclamantului astfel că din conţinutul acesteia rezultă că acesta a solicitat constatarea nulităţii absolute a contractului de întreţinere mai sus arătat, bazându-se pe hotărârile judecătoreşti care nu au fost depuse la fondul cauzei ci numai la dosarul tribunalului, deşi acestea existau la data promovării acţiunii.
Ca atare, nu ne aflăm în prezenţa unei nulităţi relative aşa cum susţine reprezentanta intimatei pentru a se aplica termenul general de prescripţie de trei ani, ci în prezenţa unei nulităţi absolute.
Excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului este neîntemeiat invocată, deoarece nulitatea absolută poate fi invocată de către orice persoană interesată iar apelantul şi-a justificat pe deplin interesul.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta C.I.T. criticând-o în temeiul art. 304 pct. 6 şi 9 Cod procedură civilă întrucât, cu încălcarea principiului disponibilităţii, a acordat ceea ce nu s-a cerut iar decizia este lipsită de temei legal.
Recursul este fondat.
Principiul disponibilităţii, ca principiu fundamental al procesului civil, constă în posibilitatea reclamantului de a dispune de obiectul procesului, de a stabili limitele acţiunii, de a investi instanţa potrivit art. 112 din Codul de procedură civilă.
Ambele instanţe au încălcat dispoziţiile art. 130 din Codul de procedură civilă, hotărând asupra altui obiect decât cel cu care au fost investite respectiv intrând în cercetarea altui fond decât cel aparţinând sesizării şi mai presus de acesta, nu au pus în dezbaterea părţilor această chestiune, determinând şi încălcarea principiului contradictorialităţii şi a dreptului la apărare.
Faţă de considerentele expuse şi având în vedere că recursul a fost introdus înainte de intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 138/ 2000, hotărârea Tribunalului va fi casată, dar în rejudecarea cauzei vor fi avute în vedere dispoziţiile art. 297 din Codul procedură civilă astfel cum au fost modificate.

Posted in Drept Civil Comentarii oprite
« Older Entries
Newer Entries »
Get listed in a premium web site directory for free where you can find more resources about Legal Services Directory