1. Consideratii introductive
Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea solutionării proceselor reprezintă una dintre principalele modificări legislative intervenită în materie penală în ultimul deceniu, alături de Legea nr. 281/2003, respectiv Legea nr. 356/2006 si Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 60/2006.
Spre deosebire de celelalte acte normative, Legea nr. 202/2010 intervine în spatial legislativ românesc atât în scopul asigurării celeritătii procedurilor penale cât si în vederea pregătirii implementării noilor coduri, unele dintre reglementările cuprinse în viitoarea codificare regăsindu-se în această lege.
Competenta instantelor si a parchetelor potrivit „micii reforme”
Modificările legislative operate prin „mica reformă” în materia competentei privesc în principal competenta materială, personală si functională, prorogarea de competentă în caz de conexitate sau indivizibilitate sau de strămutare, respectiv trimiterea cauzei la un alt parchet.
Competenta judecătoriei si a parchetului de pe lângă judecătorie
Judecătoria are plenitudinea de competentă materială judecând în primă instantă toate infractiunile, cu exceptia celor date prin lege în competenta altor instante.
Prin Legea nr. 202/2010, judecătoria dobândeste competenta materială de a judeca infractiunile la regimul drepturilor de proprietate intelectuală si industrială, care anterior erau în competenta materială a tribunalului. În mod corelativ, a fost abrogat art. 145 alin. (3) din Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe, potrivit căruia competenta în primă instantă a infractiunilor la regimul drepturilor de proprietate intelectuală si industrială revenea tribunalului.
- infractiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale, iese din sfera de competentă materială a judecătoriei trecând în competenta materială a tribunalului.
În mod corelativ, parchetele de pe lângă aceste instante vor avea competenta de a efectua urmărirea penală pentru aceste infractiuni.
Fată de dispozitiile art. XXIV din Legea nr. 202/2010, vom distinge în legătură cu aplicarea în timp a noii legii următoarele ipoteze:
i) în cazul în care la data intrării în vigoare a „micii reforme” parchetul de pe lângă judecătorie a efectuat doar acte premergătoare cu privire la infractiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 din Legea nr. 241/2005, acestea vor putea fi continuate numai de către parchetul de pe lângă tribunal; în acest scop parchetul de pe lângă judecătorie va dispune declinarea acestor cauze la parchetele de pe lângă tribunal;
- parchetul de pe lângă tribunal este singurul competent să dispună începerea/neînceperea urmăririi penale cu privire la infractiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 din Legea nr. 241/2005 după data intrării în vigoare a „micii reforme”; plângerea împotriva solutiei de neîncepere a urmăririi penale dispusă de procuror după data intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010 poate fi formulată în temeiul art. 2781 C.proc.pen. la tribunal;
ii) în cazul în care la data intrării în vigoare a „micii reforme” parchetul de pe lângă tribunal a efectuat doar acte premergătoare pentru infractiunile la regimul drepturilor de proprietate intelectuală si industrială, acestea vor fi continuate de către parchetul de pe lângă judecătorie; în acest scop parchetul de pe lângă tribunal va dispune declinarea acestor cauze la parchetele de pe lângă judecătorie;
- parchetul de pe lângă judecătorie este singurul competent să dispună începerea/neînceperea urmăririi penale pentru infractiunile la regimul drepturilor de proprietate intelectuală si industrială, după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010; plângerea împotriva solutiei de neîncepere a urmăririi penale, dispusă de procuror după data intrării în vigoare a „micii reforme”, poate fi formulată în temeiul art. 2781 C.proc.pen. la judecătorie;
iii) în cazul în care la data intrării în vigoare a „micii reforme” parchetul de pe lângă judecătorie începuse urmărirea penală pentru infractiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 din Legea nr. 241/2005, cauza rămâne în competenta acestuia pentru efectuarea urmăririi penale, evitându-se astfel mutarea dosarelor de la parchetele de pe lângă judecătorii la cele de pe lângă tribunale;
- dacă procurorul din parchetul de pe lângă judecătorie dispune, în aceste cauze, trimiterea în judecată a inculpatului, va trebui să sesizeze tribunalul, care este instanta competentă potrivit normelor în vigoare la momentul emiterii rechizitoriului;
- astfel, este prevăzută, cu caracter temporar, o situatie derogatorie de la dispozitiile art. 209 alin. 4 C.proc.pen., potrivit cărora „este competent să efectueze urmărirea penală, si să exercite supravegherea asupra activitătii de cercetare penală procurorul de la parchetul corespunzător instantei care, potrivit legii, judecă în primă instantă cauza”; prin urmare, sesizarea tribunalului de către parchetul de pe lângă judecătorie, nu va putea ridica nicio discutie sub aspectul existentei unui caz de nulitate absolută ca urmare a nelegalei sesizări;
- în situatia în care procurorul din parchetul de pe lângă judecătorie dispune scoaterea de sub urmărirea penală sau încetarea urmăririi penale cu privire la pentru infractiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 din Legea nr. 241/2005, împotriva solutiei de netrimitere în judecată poate fi formulată plângere, potrivit art. 275-278 C.proc.pen., la prim – procurorul parchetului de pe lângă judecătorie; în cazul în care acesta respinge plângerea formulată sau nu se pronuntă asupra acesteia în termen de 20 de zile de la data înregistrării, se poate formula plângere în temeiul art. 2781 C.proc.pen. la tribunal; în cazul în care tribunalul admite plângerea poate retine cauza spre judecare, sau poate trimite cauza în vederea redeschiderii urmăririi penale parchetului de pe lângă tribunal;
iv) în cazul în care la data intrării în vigoare a „micii reforme” parchetul de pe lângă tribunal începuse urmărirea penală pentru infractiunile la regimul drepturilor de proprietate intelectuală si industrială, cauza rămâne în competenta acestuia pentru efectuarea urmăririi penale, evitându-se astfel mutarea dosarelor de la parchetele de pe lângă tribunale la cele de pe lângă judecătorii;
- dacă procurorul din parchetul de pe lângă tribunal dispune, în aceste cauze, trimiterea în judecată a inculpatului, va trebuie să sesizeze judecătoria, care este instanta competentă potrivit normelor în vigoare la momentul emiterii rechizitoriului;
- în situatia în care procurorul din parchetul de pe lângă tribunal dispune scoaterea de sub urmărirea penală sau încetarea urmăririi penale pentru infractiunile la regimul drepturilor de proprietate intelectuală si industrială, împotriva solutiei de netrimitere în judecată poate fi formulată plângere, potrivit art. 275-278 C.proc.pen., la prim – procurorul parchetului de pe lângă tribunal; în cazul în care acesta respinge plângerea formulată sau nu se pronuntă asupra acesteia în
termen de 20 de zile de la data înregistrării, se poate formula plângere în temeiul art. 2781 C.proc.pen. la judecătorie; în cazul în care judecătoria admite plângerea poate retine cauza spre judecare, sau poate trimite cauza în vederea redeschiderii urmăririi penale parchetului de pe lângă judecătorie;
v) în cazul în care înainte de intrarea în vigoare a „micii reforme” parchetul de pe lângă judecătorie a dispus neînceperea urmăriri penale, scoaterea de sub urmărirea penală sau încetarea urmăririi penale cu privire la infractiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 din Legea nr. 241/2005, iar imediat după dispunerea solutiei de către procuror a intrat în vigoare „mica reformă”, împotriva solutiei de netrimitere în judecată poate fi formulată plângere, potrivit art. 275-278 C.proc.pen., la prim – procurorul parchetului de pe lângă judecătorie; în cazul în care acesta respinge plângerea formulată sau nu se pronuntă asupra acesteia în termen de 20 de zile de la data înregistrării, se poate formula plângere în temeiul art. 2781 C.proc.pen. la tribunal;
vi) în cazul în care înainte de intrarea în vigoare a „micii reforme” parchetul de pe lângă tribunal a dispus neînceperea urmăriri penale, scoaterea de sub urmărirea penală sau încetarea urmăririi penale cu privire infractiunile la regimul drepturilor de proprietate intelectuală si industrială, iar imediat după dispunerea solutiei de către procuror a intrat în vigoare „mica reformă”, împotriva solutiei de netrimitere în judecată poate fi formulată plângere, potrivit art. 275-278 C.proc.pen. la prim – procurorul parchetului de pe lângă tribunal; în cazul în care acesta respinge plângerea formulată sau nu se pronunŃă asupra acesteia în termen de 20 de zile de la data înregistrării, se poate formula plângere, în temeiul art. 2781 C.proc.pen., la judecătorie;
vii) în cazul în care înainte de intrarea în vigoare a „micii reforme” judecătoria a fost sesizată cu o cauză în care inculpatul este acuzat de săvârsirea infractiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 din Legea nr. 241/2005, va continua judecarea cauzei, evitându-se astfel declinarea competentei judecării cauzelor de la judecătorii la tribunale; sentinta pronuntată de judecătorie este supusă apelului la tribunal, iar decizia pronuntată în apel este supusă recursului la curtea de apel;
Cererile de încuviintare a perchezitiei domiciliare sau a interceptării comunicatiilor vor fi adresate de procuror instantei competente potrivit regulilor de mai sus.
8
Competenta tribunalului si a parchetului de pe lângă tribunal
Competenta materială a tribunalului
Prin Legea nr. 202/2010 tribunalul dobândeste competenta materială de a judeca:
- infractiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 din Legea nr. 241/2005, care anterior era în competenta materială a judecătoriei.
- infractiunile la regimul drepturilor de proprietate intelectuală si industrială ies din sfera de competentă materială a tribunalului trecând în competenta materială a judecătoriei.
În mod corelativ, parchetele de pe lângă aceste instante vor avea competenta de a efectua urmărirea penală pentru aceste infractiuni.
Competenta functională a tribunalului
Prin modificările aduse Codului de procedură penală prin „mica reformă”, tribunalul va avea competenta functională de a judeca numai în primă instantă si în recurs.
Astfel, potrivit Legii nr. 202/2010 tribunalul nu mai are competentă functională de a judeca în apel, sentintele pronuntate în primă instantă de judecătorie fiind supuse numai recursului.
Ca instantă de recurs, tribunalul judecă numai recursurile formulate împotriva:
1) sentintelor pronuntate de judecătorii privind infractiunile pentru care punerea în miscare a actiunii penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate (de pildă, vătămarea corporală, amenintarea, violul în forma de bază, violarea de domiciliu în forma de bază);
2) hotărârilor penale pronuntate de judecătorii în materia măsurilor preventive (spre exemplu, încheierile prin care s-a dispus luarea, prelungirea, revocarea, încetarea de drept a arestării preventive, încheierile prin care s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea sau tara);
9
3) hotărârilor penale pronuntate de judecătorii în materia liberării provizorii (de exemplu, încheierile prin care s-a dispus luarea ori revocarea liberării provizorii sub control judiciar ori pe cautiune);
4) hotărârilor penale pronuntate de judecătorii în materia măsurilor asigurătorii (de pildă, încheierile prin care s-a dispus în cursul judecătii luarea sau revocarea sechestrului asigurator);
5) hotărârilor penale pronuntate de judecătorii în materia executării hotărârilor penale (spre exemplu, sentintele pronuntate cu privire la o contestatie la executare, întreruperea executării pedepsei, contopirea pedepselor etc) sau a reabilitării;
Fată de dispozitiile art. XXIV din Legea nr. 202/2010, vom distinge în legătură cu aplicarea în timp a noii legii următoarele ipoteze:
i) în cazul în care înainte de intrarea în vigoare a „micii reforme” tribunalul a fost sesizată cu o cauză în care inculpatul este acuzat de săvârsirea unei infractiuni la regimul drepturilor de proprietate intelectuală si industrială, va continua judecarea cauzei, evitându-se astfel declinarea competentei judecării cauzelor de la tribunale la judecătorii; sentinta pronuntată este supusă apelului la curtea de apel, iar decizia pronuntată în apel este supusă recursului la Înalta Curte de Casatie si Justitie;
ii) în cazul în care înainte de intrarea în vigoare a „micii reforme” judecătoria a fost sesizată cu o cauză în care inculpatul este acuzat de săvârsirea unei infractiuni pentru care actiunea penală se pune în miscare din oficiu, sentinta pronuntată de această instantă după intrarea în vigoare a legii noi este supusă apelului la tribunal, iar decizia din apel poate fi atacată cu recurs la curtea de apel; astfel, tribunalul păstrează pentru cauzele cu care judecătoria a fost sesizată înainte de intrarea în vigoare a „micii reforme”, competenta functională de a judeca apelul;
iii) sentintele pronuntate de judecătorie înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010 rămân supuse căilor de atac, motivelor si termenelor prevăzute de legea în vigoare la data sesizării instantei (astfel, ar trebui interpretată expresia „a început procesul” folosită de art. XXIV alin. 1 din Legea nr. 202/2010). Si în acest caz tribunalul păstrează competenŃa funcŃională de a judeca apelul.
Competenta curtii de apel si a parchetului de pe lângă curtea de apel
Competenta personală a curtii de apel
În vederea degrevării Înaltei Curti de Casatie si Justitie al cărei rol era supraîncărcat, în special de cauzele având ca obiect solutionarea plângerilor împotriva solutiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată dispuse cu privire la persoanele a căror calitate atrăgea competenta instantei supreme, „mica reformă” a operat modificări în ceea ce priveste competenta personală a curtilor de apel si a Înaltei Curti de Casatie si Justitie.
Prin Legea nr. 202/2010, o serie de infractiuni au trecut din competenta personală a Înaltei Curti de Casatie si Justitie în competenta personală a curtii de apel, după cum urmează:
i) infractiunile săvârsite de sefii cultelor religioase organizate în conditiile legii si de ceilalti membri ai înaltului cler, care au cel putin rangul de arhiereu sau echivalent al acestuia;
10
ii) infractiunile săvârsite de magistratii asistenti de la Înalta Curte de Casatie si Justitie, de judecătorii de la curtile de apel si Curtea Militară de Apel, precum si de procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instante;
iii) infractiunile săvârsite de membrii Curtii de Conturi, de presedintele Consiliului Legislativ si de Avocatul Poporului.
Această modificare legislativă nu urmează logica competentei personale prevăzută în Noul Cod de procedură penală 2, având mai degrabă scopul unei degrevări temporare a activitătii Înaltei Curti de Casatie si Justitie în vederea întăririi rolului acesteia de instantă de casatie si de unificare a practicii.
Atribuirea curtilor de apel a competentei personale cu privire la unele infractiuni (de exemplu, cele săvârsite de judecătorii de la curtile de apel si de procurorii de pe lângă aceste instante) poate conduce în practică la ivirea unor situatii de incompatibilitate.
În aceste ipoteze, procurorul care trebuie să dispună o solutie într-un dosar penal, sau judecătorul învestit să judece, de pildă, o plângere formulată împotriva unei solutii de netrimitere în judecată dispusă cu privire la un coleg, dacă apreciază că impartialitatea personală este stirbită datorită împrejurărilor cauzei, trebuie să formuleze cerere de abtinere.
Totusi, trebuie remarcat că practica Înaltei Curti de Casatie si Justitie, care a avut competenta personală de a judeca infractiunile săvârsite de către judecătorii instantei supreme sau de procurorii din parchetul de pe lângă această instantă, nu a scos în evidentă până în prezent existenta unor situatii în care activitatea de judecată să fie perturbată pe motiv de incompatibilitate.
O particularitate prezintă infractiunile săvârsite de judecătorii militari de la Curtea Militară de Apel sau de procurorii militari de pe lângă această instantă, în privinta cărora competenta de judecată apartine curtilor de apel (civile), iar nu Curtii Militare de Apel (care va avea în continuare competentă personală numai cu privire la infractiunile săvârsite de judecătorii militari de la tribunalul militar sau tribunalul militar teritorial, precum si cu privire la procurorii militari de la parchetele de pe lângă aceste instante).
Fată de dispozitiile art. XXIV din Legea nr. 202/2010, vom distinge în legătură cu aplicarea în timp a noii legii următoarele ipoteze:
i) în cazul în care la data intrării în vigoare a „micii reforme” Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie a efectuat doar acte premergătoare pentru infractiunile săvârsite de persoanele enumerate mai sus acestea vor fi continuate de către parchetul de pe lângă curtea de apel, care are competenta personală să dispună începerea/neînceperea urmăririi penale pentru infractiunile săvârsite de aceste persoane; plângerea împotriva solutiei de neîncepere a urmăririi penale dispusă după data intrării în vigoare a „micii reforme” poate fi formulată în temeiul art. 2781 C.proc.pen. la curtea de apel;
ii) în cazul în care la data intrării în vigoare a „micii reforme” Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie începuse urmărirea penală împotriva persoanelor enumerate mai sus, cauza rămâne în competenta acestuia pentru efectuarea urmăririi penale, evitându-se astfel mutarea dosarelor între parchete;
Potrivit art. 40 alin. 1 din Legea nr. 135/2010 „Înalta Curte de Casatie si Justitie judecă în primă instantă infractiunile săvârsite de Presedintele României, senatori si deputati, de membrii Guvernului ori de persoanele asimilate acestora, de judecătorii care îsi desfăsoară activitatea în cadrul instantelor internationale, de europarlamentari, de judecătorii si magistratii-asistenti de la Curtea Constitutională, de judecătorii si magistratii-asistenti de la Înalta Curte de Casatie si Justitie, de judecătorii de la curtile de apel si curtea militară de apel, de procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instante, de maresali, amirali, generali, precum si de persoanele care au gradul profesional asimilat generalilor si maresalilor.”
11
- dacă procurorul din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie dispune, în aceste cauze, trimiterea în judecată a inculpatului, va trebuie să sesizeze curtea de apel, care este instanta competentă potrivit normelor în vigoare la momentul emiterii rechizitoriului;
- în situatia în care procurorul din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie dispune, în aceste cauze, scoaterea de sub urmărirea penală sau încetarea urmăririi penale, împotriva solutiei de netrimitere în judecată poate fi formulată plângere, potrivit art. 275-278 C.proc.pen. la procurorul-sef de sectie din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie (pentru actele procurorilor din acest parchet);
- când solutia de netrimitere în judecată a fost dispusă de procurorul-sef de sectie al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie, plângerea se solutionează de procurorul ierarhic superior acestuia; în cazul în care plângerea este respinsă sau nu este solutionată în termen de 20 de zile de la data înregistrării, se poate formula plângere în temeiul art. 2781 C.proc.pen. la curtea de apel;
- în cazul în care curtea de apel admite plângerea, poate retine cauza spre judecare, sau poate trimite cauza în vederea redeschiderii urmăririi penale parchetului de pe lângă curtea de apel;
iii) în cazul în care înainte de intrarea în vigoare a „micii reforme” Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie a dispus neînceperea urmăriri penale, scoaterea de sub urmărirea penală sau încetarea urmăririi penale cu privire infractiunile săvârsite de persoanele enumerate mai sus, iar imediat după dispunerea solutiei de către procuror a intrat în vigoare „mica reformă”, împotriva solutiei de netrimitere în judecată poate fi formulată plângere, potrivit art. 275-278 C.proc.pen., la procurorul-sef de sectie din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte
de Casatie si Justitie (respectiv la procurorul ierarhic superior procurorului-sef sectie, dacă solutia a fost dispusă de acesta din urmă; în cazul în care acesta respinge plângerea formulată sau nu se pronuntă asupra acesteia în termen de 20 de zile de la data înregistrării, se poate formula plângere, în temeiul art. 2781 C.proc.pen., la curtea de apel;
iv) în cazul în care înainte de intrarea în vigoare a „micii reforme” Înalta Curte de Casatie si Justitie a fost sesizată cu o cauză în care inculpatul are vreuna dintre calitătile enumerate mai sus, va continua judecarea cauzei; sentinta pronuntată este supusă recursului la completul de 5 judecători;
Cererile de încuviintare a perchezitiei domiciliare sau a interceptării comunicatiilor vor fi adresate de procuror instantei competente potrivit regulilor de mai sus.
Competenta functională a curtii de apel
Prin Legea nr. 202/2010 s-a prevăzut competenta curtii de apel, ca instantă de recurs, de a judeca recursurile împotriva hotărârilor penale pronuntate de judecătorii în primă instantă, cu exceptia celor date în competenta tribunalului enumerate mai sus (de pildă, infractiunile pentru care actiunea penală se pune în miscare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate date în competenta personală a tribunalului).
Astfel, împotriva sentintelor pronuntate de judecătorie cu privire la infractiunile pentru care actiunea penală se pune în miscare din oficiu, se exercită numai calea de atac a recursului (nu apelul), care este dat în competenta curtii de apel.
În aceste situatii recursul este integral devolutiv nefiind limitată analiza instantei de control judiciar numai la cazurile de casare.
12
Fată de dispozitiile art. XXIV din Legea nr. 202/2010 această competentă functională se va aplica numai cu privire la sentintele pronuntate în cauzele în care judecătoria a fost sesizată cu judecarea unei infractiuni pentru care actiunea penală se pune în miscare din oficiu, după intrarea în vigoare a „micii reforme”.
În situatia în care sesizarea judecătoriei este anterioară intrării în vigoare a „micii reforme”, sentintele pronuntate cu privire la infractiunile pentru care actiunea penală se pune în miscare din oficiu sunt supuse apelului care va fi judecat de tribunal, decizia din apel fiind supusă recursului la curtea de apel.
Modificări de competentă în justi ia militară
În mod similar cu dispozitiile referitoare la competenta materială si functională a instantelor civile a fost modificată si competenta în cadrul justitiei militare.
Astfel, tribunalul militar teritorial, ca instantă de recurs, judecă recursurile împotriva sentintelor pronuntate de tribunalele militare privind infractiunile pentru care punerea în miscare a actiunii penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, precum si recursurile împotriva hotărârilor penale pronuntate de tribunalul militar în materia măsurilor preventive, a liberării provizorii sau a măsurilor asigurătorii, a hotărârilor penale pronuntate de tribunalul militar în materia executării hotărârilor penale sau a reabilitării, precum si în alte cazuri anume prevăzute de lege.
Curtea Militară de Apel, ca instanŃă de recurs, judecă recursurile împotriva hotărârilor penale pronunŃate de tribunalul militar în primă instantă, cu exceptia celor date în competenta tribunalului militar teritorial, precum si în alte cazuri anume prevăzute de lege.
Modalitatea de aplicare în timp a noilor reguli de competentă din domeniul instantelor si parchetelor militare este similară cu cea prezentată pentru instantele si parchetele civile.
Modificări cu privire la organizarea si competenta Înaltei Curti de Casatie si Justitie
Completul de 5 judecători
Prin Legea nr. 202/2010 a fost desfiintat Completul de 9 judecători (micul plen), care prin unicitatea sa si modalitatea de desemnare a judecătorilor, nu asigura respectarea principiilor specializării si repartizării aleatorii a cauzelor.
În locul Completului de 9 judecători prin „mica reformă” au fost înfiintate la Înalta Curte de Casatie si Justitie 4 complete de 5 judecători, care au în competentă:
i) solutionarea recursurilor si cererilor în cauzele judecate în primă instantă de Sectia penală a Înaltei Curti de Casatie si Justitie;
ii) judecata altor cauze date în competenta lor prin lege, precum si ca instantă disciplinară.
Procesele în curs de judecată la completul de 9 judecători la data intrării în vigoare a „micii reforme” vor continua să fie judecate de acest complet.
Dintre cele 4 complete de 5 judecători înfiintate, două complete judecă numai în materie penală.
13
Potrivit Legii nr. 202/2010, la începutul fiecărui an, în materie penală se stabilesc două complete de 5 judecători formate numai din judecători din cadrul Sectiei penale a Înaltei Curti de Casatie si Justitie, asigurându-se, astfel, principiul specializării magistratilor care intră în compunerea completului.
Colegiul de conducere al Înaltei Curti de Casatie si Justitie aprobă compunerea completelor de 5 judecători.
Judecătorii care fac parte din aceste complete sunt desemnati de presedintele sau, în lipsa acestuia, de vicepresedintele Înaltei Curti de Casatie si Justitie.
Schimbarea membrilor completelor se face, în mod exceptional, pe baza criteriilor obiective stabilite de Regulamentul privind organizarea si functionarea administrativă a Înaltei Curti de Casatie si Justitie.
Cauzele se repartizează aleatoriu în sistem informatizat la cele două complete de 5 judecători.
Completul de 5 judecători este prezidat de presedintele sau vicepresedintele Înaltei Curti de Casatie si Justitie.
În lipsa acestora, completul poate fi prezidat de un presedinte de sectie desemnat în acest scop de presedintele sau, în lipsa acestuia, de vicepresedintele Înaltei Curti de Casatie si Justitie.
În vederea asigurării solutionării cu celeritatea a recursurilor care sunt judecate de completul de 5 judecători, precum si în scopul descurajării formulării în mod abuziv de recursuri inadmisibile pentru a se obtine tergiversarea solutionării cauzei, s-a prevăzut că examinarea admisibilitătii recursului se face de completul de 5 judecători în camera de consiliu, fără citarea părtilor.
În cazul în care constată că cererea de recurs este formulată împotriva unei hotărâri care nu este supusă niciunei căi de atac, a unei încheieri care nu se atacă decât odată cu fondul, a unei hotărâri pronuntate în recurs sau în contestatie în anulare, completul de 5 judecători dispune, prin încheiere definitivă, respingerea cererii ca inadmisibilă.
Urmare a acestei modificări în structura organizatorică a instantei supreme, Legea nr. 202/2010 a prevăzut că în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a legii se va modifica în mod corespunzător Regulamentul privind organizarea si functionarea administrativă a Înaltei Curti de Casatie si Justitie.
CompetenŃa personală a Înaltei Curti de Casatie si Justitie
Urmare a reducerii competentei personale a instantei supreme operate prin Legea nr. 202/2010, Înalta Curte de Casatie si Justitie judecă în primă instantă potrivit competentei personale infractiunile săvârsite de: senatori, deputati, europarlamentari, membrii Guvernului, Presedintele României (pentru înaltă trădare), judecătorii CurŃii Constitutionale, maresali, amirali, generali, chestori, de membrii Consiliului Superior al Magistraturii, judecătorii de la Înalta Curte de Casatie si Justitie precum si de procurorii de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie.
Sentinta pronuntată în primă instantă poate fi atacată cu recurs la completul de 5 judecători.
Recursul în interesul legii
Potrivit Legii nr. 202/2010 Sectiile Unite ale Înaltei Curti Casatie si Justitie, nu vor mai solutiona recursurile în interesul legii.
14
Astfel, „mica reformă”, preluând reglementarea din Noul Cod de procedură penală (art. 471-474 din Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală 3), prevede că recursul în interesul 3
În noul Cod de procedură penală reglementarea recursului în interesul legii este următoarea: „Art. 471 Cererea de recurs în interesul legii (1) Pentru a se asigura interpretarea si aplicarea unitară a legii de către toate instantele judecătoresti, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie, din oficiu sau la cererea ministrului justiŃiei, colegiul de conducere al Înaltei Curt de Casatie si Justitie sau colegiile de conducere ale curtilor de apel au îndatorirea să ceară Înaltei Curti de Casatie si Justitie să se pronunte asupra chestiunilor de drept care au fost solutionate diferit de instantele judecătoresti.
(2) Cererea trebuie să cuprindă solutiile diferite date problemei de drept si motivarea acestora, jurisprudenta Curtii Constitutionale, a Înaltei Curti de Casatie si Justitie, a Curtii Europene a Drepturilor Omului sau, după caz, a Curtii de Justitie a Uniunii Europene, opiniile exprimate în doctrină relevante în domeniu, precum si soluŃia ce se propune a fi pronunŃată în recursul în interesul legii.
(3) Cererea de recurs în interesul legii trebuie să fie însotită, sub sanctiunea respingerii ca inadmisibilă, de copii ale hotărârilor judecătoresti definitive din care rezultă că problemele de drept care formează obiectul judecătii au fost
soluŃionate în mod diferit de instantele judecătoresti.
Art. 472 Conditiile de admisibilitate
Recursul în interesul legii este admisibil numai dacă se face dovada că problemele de drept care formează obiectul judecătii au fost solutionate în mod diferit prin hotărâri judecătoresti definitive, care se anexează la cerere.
Art. 473 Judecarea recursului în interesul legii
(1) Recursul în interesul legii se judecă de un complet format din presedintele Înaltei Curti de Casatie si Justitie, presedintii de sectii din cadrul acesteia, un număr de 14 judecători din sectia în a cărei competentă intră chestiunea de drept care a fost solutionată diferit de instantele judecătoresti, precum si câte 2 judecători din cadrul celorlalte sectii.
Presedintele completului este presedintele Înaltei Curti de Casatie si Justitie .
(2) În cazul în care chestiunea de drept prezintă interes pentru două sau mai multe secŃii, presedintele Înaltei Curti de Casatie si Justitie stabileste sectiile din care provin cei 20 de judecători.
(3) După sesizarea Înaltei Curti de Casatie si Justitie, presedintele acesteia va lua măsurile necesare pentru desemnarea aleatorie a judecătorilor din cadrul sectiei în a cărei competentă intră chestiunea de drept care a fost solutionată diferit de instantele judecătoresti, precum si a judecătorilor din celelalte sectii ce intră în alcătuirea completului prevăzut la alin. (1).
(4) La primirea cererii, presedintele completului va desemna un judecător din cadrul sectiei în a cărei competentă intră chestiunea de drept care a fost solutionată diferit de instantele judecătoresti, pentru a întocmi un raport asupra recursului în interesul legii.
În cazul în care chestiunea de drept prezintă interes pentru două sau mai multe sectii, presedintele completului va desemna 3 judecători din cadrul acestor sectii pentru întocmirea raportului. Raportorii nu sunt incompatibili.
(5) În vederea întocmirii raportului, presedintele completului poate solicita unor specialisti recunoscuti opinia scrisă asupra chestiunilor de drept solutionate diferit.
(6) Raportul va cuprinde solutiile diferite date problemei de drept si argumentele pe care se fundamentează, jurisprudenta relevantă a Curtii Constitutionale, a Înaltei Curti de Casatie si Justitie, a Curtii Europene a Drepturilor Omului, a Curtii de Justitie a Uniunii Europene si opinia specialistilor consultati, dacă este cazul, precum si doctrina în materie.
Totodată, judecătorul sau, după caz, judecătorii raportori vor întocmi si vor motiva proiectul solutiei ce se propune a fi dată recursului în interesul legii.
(7) Sedinta completului se convoacă de presedintele acestuia, cu cel putin 20 de zile înainte de desfăsurarea acesteia.
Odată cu convocarea, fiecare judecător va primi o copie a raportului si a solutiei propuse.
(8) La sedintă participă toti judecătorii completului. Dacă există motive obiective, acestia vor fi înlocuiti, cu respectarea regulilor prevăzute la alin. (3).
(9) Recursul în interesul legii se sustine în fata completului, după caz, de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie sau de procurorul desemnat de acesta, de judecătorul desemnat de colegiul de conducere al Înaltei Curti de Casatie si Justitie, respectiv al curtii de apel.
(10) Recursul în interesul legii se judecă în cel mult 3 luni de la data sesizării instantei, iar solutia se adoptă cu cel putin două treimi din numărul judecătorilor completului. Nu se admit abtineri de la vot.
Art. 474 Continutul hotărârii si efectele ei
(1) Asupra cererii de recurs în interesul legii completul Înaltei Curti de Casatie si Justitie se pronuntă prin decizie.
(2) Decizia se pronuntă numai în interesul legii si nu are efecte asupra hotărârilor judecătoresti examinate si nici cu privire la situatia părtilor din acele procese.
(3) Decizia se motivează în termen de cel mult 30 de zile de la pronuntare si se publică în cel mult 15 zile de la motivare în Monitorul Oficial al României, Partea I.
15
Recursul în interesul legii se judecă de un complet format din 25 de judecători după cum urmează: i) presedintele Înaltei
Curti de Casatie si Justitie sau, în lipsa acestuia, din vicepresedintele Înaltei Curti de Casatie si Justitie;
ii) presedintii de sectii din cadrul acesteia;
iii) un număr de 14 judecători din sectia penală;
iv) câte 2 judecători din cadrul celorlalte sectii.
Presedintele completului este presedintele sau vicepresedintele Înaltei Curti de Casatie si Justitie.
În cazul în care problema de drept prezintă interes pentru două sau mai multe sectii 4, presedintele sau, în lipsa acestuia, vicepresedintele Înaltei Curti de Casatie si Justitie stabileste sectiile din care provin cei 20 de judecători.
„Mica reformă” extinde si sfera persoanelor care au calitatea procesuală activă de a sesiza Înalta Curte de Casatie si Justitie pentru a se pronunta în recurs în interesul legii. Pe lângă procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie, direct, sau
ministrul justitiei, prin intermediul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie, si colegiile de conducere ale curtilor de apel, vor avea calitate procesuală activă
si colegiul de conducere al Înaltei Curti de Casatie si Justitie si Avocatul Poporului.
Pierd însă calitatea procesuală activă colegiile de conducere ale parchetelor de pe curtile de apel.
Considerăm că aceste colegii trebuie să aibă în continuare rol activ în domeniul unificării (4) Dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanŃe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Art. 475 Obiectul sesizării
Dacă, în cursul judecătii, un complet de judecată al Înaltei Curti de Casatie si Justitie, al curtii de apel sau al tribunalului, învestit cu solutionarea cauzei în ultimă instantă, constată că o problemă de drept de care depinde solutionarea cauzei respective a fost dezlegată diferit în practica instantelor, va putea solicita Sectiei penale a Înaltei Curti de Casatie si Justitie să pronunte o hotărâre prealabilă prin care să dea rezolvare problemei de drept cu care a fost sesizată.
Art. 476 Procedura de judecată
(1) Sesizarea Sectiei penale a Înaltei Curti de Casatie si Justitie se face, din oficiu sau la cererea părtilor, după dezbateri contradictorii si dacă sunt îndeplinite conditiile prevăzute la art. 475, prin încheiere, care nu este supusă niciunei căi de atac. Cererea părtilor trebuie să fie însotită, sub sanctiunea respingerii ca inadmisibilă, de prezentarea dezlegărilor diferite în practica instantelor ale problemei de drept sesizate.
(2) Prin aceeasi încheiere se poate suspenda judecarea cauzei până la pronuntarea hotărârii prealabile pentru dezlegarea problemei de drept. În cazul în care inculpatul se află în arest la domiciliu sau este arestat preventiv, se aplică în mod corespunzător prevederile art. 208 pe toată durata suspendării.
(3) La primirea sesizării, presedintele sectiei va desemna un judecător pentru a întocmi un raport asupra problemei de drept supuse judecătii. Dispozitiile art. 473 alin. (5)–(8) se aplică în mod corespunzător.
(4) Raportul va fi comunicat părtilor, care, în termen de cel mult 15 zile de la comunicare, pot depune, în scris, prin avocat, concluzii privind problema de drept supusă judecătii.
(5) Sesizarea se judecă fără citarea părtilor în cel mult 3 luni de la data învestirii secŃiei, iar solutia se adoptă cu jumătate
plus unu din numărul judecătorilor prezenti. Nu se admit abtineri de la vot.
Art. 477 Continutul si efectele hotărârii
(1) Asupra sesizării sectia se pronuntă prin decizie, numai cu privire la problema de drept supusă dezlegării.
(2) Dispozitiile art. 474 alin. (3) se aplică în mod corespunzător.
(3) Dezlegarea dată problemelor de drept este obligatorie pentru instante, inclusiv în cauza în legătură cu care s-a ridicat problema de drept, de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I.”
4 A se vedea, de pildă, I.C.C.I., Sectiile Unite, decizia nr. 1/2004, (www.legalis.ro ) prin care s-a stabilit că “Instanta penală învestită cu judecarea actiunii penale în cazul infractiunilor cu efecte complexe, cum sunt cele de ucidere din culpă si de vătămare corporală din culpă săvârsite de un conducător auto, a fost învestită să judece actiunea civilă, alăturată celei penale, prin constituirea persoanei vătămate ca parte civilă, atât cu privire la pretentiile formulate în legătură cu decesul victimei sau cu vătămările corporale suferite, cât si cu privire la pretentiile referitoare la bunurile distruse ori deteriorate ca urmare a aceleiasi fapte”.
16
practicii judiciare si să sesizeze Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie problemele de drept care au generat solutii contradictorii ale instantelor din raza lor de competentă.
După sesizarea Înaltei Curti de Casatie si Justitie, presedintele acesteia sau, după caz, vicepresedintele va lua măsurile necesare pentru desemnarea aleatorie a judecătorilor care intră în compunerea completului.
Pentru solutionarea recursului în interesul legii este obligatorie întocmirea unui raport de către judecătorul din cadrul sectiei penale desemnat de presedintele completului care va solutiona recursul. În cazul în care problema de drept prezintă interes pentru două sau mai multe sectii, presedintele completului va desemna câte un judecător din cadrul acestor sectii pentru întocmirea raportului. Judecătorii raportori nu sunt incompatibili să participe la judecata recursului în interesul legii.
În vederea întocmirii raportului, presedintele completului poate solicita unor specialisti recunoscuti opinia scrisă asupra problemelor de drept soluŃionate diferit.
Raportul va trebui să cuprindă: solutiile diferite date problemei de drept si argumentele pe care se fundamentează, jurisprudenta relevantă a Curtii Constitutionale, a Înaltei Curti de Casatie si Justitie, a Curtii Europene a Drepturilor Omului, a Curtii de Justitie a Uniunii Europene si opinia specialistilor consultati, dacă este cazul, precum si doctrina în materie.
Totodată, judecătorul sau, după caz, judecătorii raportori va/vor întocmi proiectul solutiei ce se propune a fi dată recursului în interesul legii.
Sedinta completului se convoacă de presedintele acestuia cu cel puŃin 20 de zile înainte de desfăsurarea acesteia. Odată cu convocarea, fiecare judecător va primi o copie a raportului si a solutiei propuse.
La sedintă participă toti judecătorii completului. Recursul în interesul legii se sustine în fata completului, după caz, de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie sau de procurorul desemnat de acesta, de judecătorul desemnat de colegiul de conducere al Înaltei Curti de Casatie si Justitie, respectiv al curtii de apel.
Desi legea nu prevede expres, considerăm că o copie a raportului ar trebui înmânată si procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie sau procurorului desemnat de acesta pentru a participa la solutionarea recursului în interesul legii.
Completul învestit cu recursul în interesul legii se pronuntă asupra acestuia prin decizie în cel mult 3 luni de la data sesizării. Decizia se adoptă cu cel putin două treimi din numărul judecătorilor completului, nefiind posibilă abtinerea de la vot a membrilor completului. Decizia se pronuntă numai în interesul legii si nu are efecte asupra hotărârilor judecătoresti examinate si nici cu privire la situatia părtilor din acele procese.
Decizia se motivează în termen de cel mult 30 de zile de la pronuntare si se publică în cel mult 15 zile de la motivare în Monitorul Oficial al României, Partea I. Dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instante de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Prin noua reglementare a recursului în interesul legii este creată o modalitatea mai rapidă si mai specializată de solutionare a chestiunilor de drept care au generat solutii diferite în jurisprudentă, în vederea asigurării cu celeritate a unei practici unitare si îmbunătătirii, astfel, a calitătii actului de justitie.
Fată de dispozitiile art. XXIV din Legea nr. 202/2010, noua reglementare a recursului în interesul legii se aplică numai sesizărilor formulate după intrarea în vigoare a „micii reforme”.
Sesizările pentru pronuntarea unei decizii în recurs în interesul legii înregistrate la Înalta Curte de Casatie si Justitie înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 212/2010 vor fi solutionate în continuare de Sectiile Unite ale instantei supreme.
17
Reguli procedurale în caz de desfiintare sau de casare cu trimitere spre rejudecare
În cazul în care instanta de apel dispune desfiintarea sentintei si trimiterea cauzei spre rejudecare, respectiv când instanta de recurs casează atât sentinta, cât si decizia si trimite cauza spre rejudecare, instanta competentă să rejudece cauza se va stabili potrivit competentei materiale din „mica reformă”.
Sentinta pronuntată în urma rejudecării va fi spusă căilor de atac prevăzute de Legea nr. 202/2010.
De exemplu, în cazul în care Înalta Curte de Casatie si Justitie casează atât sentinta tribunalului, cât si decizia curtii de apel cu privire la infractiunile la regimul drepturilor de proprietate intelectuală si industrială, va trimite cauza spre rejudecare la judecătorie. Sentinta judecătoriei este supusă recursului la curtea de apel.
În situatia în care curtea de apel sau Înalta Curte de Casatie si Justitie admite recursul si trimite cauza spre rejudecare în apel, decizia instantei de apel va putea fi din nou atacată cu recurs.
Prorogarea de competentă
Presupune extinderea competentei materiale sau teritoriale a unui organ de urmărire penală ori a unei instante de judecată, în cazurile strict si limitativ prevăzute de lege, si asupra unei cause penale cu care a fost legal sesizată, dar care nu intră în competenta sa obisnuită; prorogarea de competentă poate avea loc în cazul: conexitătii, indivizibilitătii, chestiunilor prealabile/prejudiciale, schimbării încadrării juridice sau a calificării faptei.
Conexitatea si indivizibilitatea
Legea nr. 202/2010 prevede că în caz de indivizibilitate sau conexitate între infractiuni pentru care competenta apartine Directiei Nationale Anticoruptie si Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizată si Terorism, competenta de a efectua urmărirea penală în cauza reunită apartine organului de urmărire penală specializat mai întâi sesizat.
În situatia în care procurorul în fata căruia se află cauzele reunite a dispus disjungerea, cauza se va trimite parchetului competent potrivit regulilor de drept comun.
Chestiunile prejudiciale
Chestiunile prejudiciale sunt chestiuni extrapenale (de pildă, drept civil, drept administrativ etc) de a căror solutionare depinde rezolvarea unei cauze penale, dar care urmează a fi rezolvate cu precădere de o altă instantă decât instanta penală la care se află pendinte cauza.
O astfel de chestiune este exceptia de nelegalitate prevăzută în materia actelor administrative unilaterale unde art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ stipulează că legalitatea unui asemenea act poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de exceptie, din oficiu sau la cererea părtii interesate.
În acest caz, instanta penală, constatând că de actul administrativ depinde solutionarea litigiului pe fond, va sesiza prin încheiere motivată instanta de contencios administrativ competentă.
Prin „mica reformă” a fost modificat alin. (1) al art. 4 din Legea nr. 554/2004, fiind înlăturată posibilitatea suspendării judecării cauzei penale în cazul în care în fata instantei penale se invocă o exceptie de nelegalitate a unui act administrativ de a cărei solutionare depinde rezolvarea unei cauze penale.
18
Odată cu modificarea art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, legiuitorul trebuia să prevadă si posibilitatea formulării unei cererii de revizuire în cazul în care până la solutionarea exceptiei de nelegalitate, instanta penală s-a pronuntat în cauză iar hotărârea a rămas definitivă (de pildă, în acest sens, urmare a înlăturării posibilitătii suspendării judecătii în cazul sesizării Curtii Constitutionale prin Legea nr. 177/2010 a fost introdus un nou caz de revizuire art. 4082 C.proc.pen.).
Până la interventia unei astfel de modificări legislative considerăm că hotărârea instantei de contencios administrativ, rămasă irevocabilă după data rămânerii definitive a hotărârii penale care s-a întemeiat pe actul administrativ declarat nelegal de instanta de contencios, trebuie să fie considerată o „împrejurare nouă necunoscută instantei la momentul judecării cauzei” si, în măsura în care conduce la pronuntarea unei hotărâri diametral opuse, să constituie temei pentru formularea unei cereri de revizuire, potrivit art. 394 alin. (1) lit. a) C.proc.pen.
Strămutarea
Legea nr. 202/2010 a modificat art. 60 C.proc.pen. privind solutionarea cererii de strămutare, transpunând integral dispozitiile art. 74 din Noul Cod de procedură penală.
Urmare a acestei modificări Înalta Curte de Casatie si Justitie va solutiona cererea de strămutare prin sentintă motivată (iar nu prin încheiere) care nu este supusă niciunei căi de atac.
Desemnarea instantei la care urmează a se strămuta cauza nu mai este lăsată la latitudinea instantei supreme fiind determinată precis de legiuitor după cum urmează:
i) una dintre instantele din circumscriptia aceleiasi curti de apel sau din circumscriptia unei curti de apel învecinate acesteia;
ii) strămutarea judecării cauzei de la o curte de apel se face la una dintre curtile de apel dintr-o circumscriptie învecinată.
În acest fel, se asigură, pe de o parte, previzibilitatea solutiilor în materie de strămutare, iar pe de altă parte, existenta unor costuri reduse pentru participantii în procesul penal în legătură cu participarea la desfăsurarea procedurilor.
Trimiterea cauzei la un alt parchet
Prin noul art. 2171 C.proc.pen. au fost transpuse în legislatia procesuală actuală dispozitiile art. 326 din Noul Cod de procedură penală, care reglementează în fapt o „strămutare” a efectuării 5 Potrivit art. 74 din Legea nr. 135/2010 :
„(1) Înalta Curte de Casatie si Justitie solutionează cererea de strămutare prin sentintă.
(2) În cazul în care găseste cererea întemeiată, Înalta Curte de Casatie si Justitie dispune strămutarea judecării cauzei la una dintre instantele din circumscriptia aceleiasi curti de apel sau din circumscriptia unei curti de apel învecinate acesteia.
Strămutarea judecării cauzei de la o curte de apel se face la una dintre curtile de apel dintr-o circumscriptie învecinată.
(3) Înalta Curte de Casatie si Justitie hotărăste în ce măsură se mentin actele îndeplinite în fata instantei, precum si cele îndeplinite de judecătorul de cameră preliminară de la care s-a strămutat cauza.
(4) Instanta de la care a fost strămutată cauza, precum si instanta la care s-a strămutat cauza vor fi înstiintate de îndată
despre admiterea cererii de strămutare.
(5) Dacă instanta de la care a fost strămutată cauza a procedat între timp la judecarea cauzei, hotărârea pronuntată este desfiintată prin efectul admiterii cererii de strămutare.
(6) Sentinta prevăzută la alin. (1) nu este supusă niciunei căi de atac.”
6 Potrivit art. 326 din Legea nr. 135/2010: „Când există o suspiciune rezonabilă că activitatea de urmărire penală este afectată din cauza împrejurărilor cauzei sau calitătii părtilor ori există pericolul de tulburare a ordinii publice, procurorul urmăririi penale, ce se poate dispune când există o suspiciune rezonabilă că activitatea de urmărirepenală este afectată din cauza împrejurărilor cauzei sau calitătii părtilor ori când există pericolul de tulburare a ordinii publice.
19
Pentru a se dispune trimiterea cauzei la un alt parchet este necesar să se constate că toti procurorii din cadrul unui parchet, nu doar cel căruia i s-a repartizat cauza, nu pot efectua în mod obiectiv sau eficient activitatea de urmărire penală.
Competenta de a dispune trimiterea cauzei la un alt parchet egal în grad, din altă circumscriptie teritorială apartine procurorului general de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie, la cererea părtilor sau din oficiu (în acest ultim caz se poate retine că însusi procurorul care efectuează/supraveghează urmărirea penală poate întocmi un referat prin care să informeze Procurorul General cu privire la necesitatea trimiterii cauzei la un alt parchet, de pildă
pe motiv de pericol de tulburare a ordinii publice).
Spre deosebire de Noul Cod de procedură penală, art. 2171 C.proc.pen. nu mai face trimitere la aplicarea în mod corespunzător a dispozitiilor din materia strămutării referitoare la procedura de informare, de încunostintare a părtilor, soarta actelor efectuate în cauză de parchetul de la care se „strămută” urmărirea penală, determinarea legală a parchetului la care se trimite cauza.
Rezolutia prin care Procurorul general de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie dispune cu privire la trimiterea cauzei la un alt parchet trebuie temeinic motivată, în vederea înlăturării oricărei suspiciuni cu privire la o interventie nejustificată a procurorului ierarhic superior în activitatea de urmărire penală a procurorilor ierarhic inferiori.
În situatia în care se dispune trimiterea cauzei la un alt parchet, instanta competentă teritorial să judece cauza în ipoteza dispunerii unei soluŃii de trimitere în judecată este:
1) instanta pe lângă care functionează parchetul la care a fost trimisă cauza si care a efectuat urmărire penală dacă:
A) în cazul infractiunilor săvârsite de persoane fizice în circumscriptia teritorială a instantei se află:
i) locul unde s-a săvârsit infractiunea (forum delicti comissi);
ii) locul unde a fost prins infractorul (forum deprehensionis);
iii) locul unde locuieste în fapt infractorul (forum domicilii);
iv) locul unde locuieste în fapt persoana vătămată (forum domicilii victimae);
B) în cazul infractiunilor săvârsite de persoane juridice în circumscriptia teritorială a instantei se află:
i) locul unde a fost săvârsită infractiunea;
ii) locul unde se află sediul persoanei juridice;
iii) locul unde locuieste persoana vătămată sau unde aceasta îsi are sediul.
Aceeasi instantă va fi competentă teritorial să solutioneze si eventuale plângeri împotriva solutiilor de scoatere sau încetare a urmăririi penale.
2) instanta corespunzătoare unitătii de parchet de la care a fost luat dosarul (competenta originară), dacă niciunul dintre locurile enumerate mai sus nu se află în circumscripŃia teritorială a instanŃei pe lângă care funcŃionează parchetul la care a fost trimisă cauza. După finalizarea
urmăririi penale de către parchetul la care a fost trimisă cauza va fi sesizată instanŃa competentă teritorial, înainte de trimiterea cauzei (de exemplu, dacă Procurorul General dispune trimiterea cauzei de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Mures la parchetul de pe lângă Judecătoria Brasov în vederea efectuării urmăririi penale, acest din urmă parchet va sesiza Judecătoria Târgu – Mures, în vederea judecării cauzei, iar nu Judecătoria Brasov). Aceeasi instantă va fi competentă teritorial să solutioneze si eventuale plângeri împotriva solutiilor de scoatere sau de încetare a urmăririi penale.
general de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie, la cererea părtilor, a unui subiect procesual principal sau din oficiu, poate trimite cauza la un parchet egal în grad, dispozitiile art. 73 si 74 fiind aplicabile în mod corespunzător.”
20
Procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală poate cere Înaltei Curti de Casatie si Justitie să desemneze o instantă egală în grad cu cea căreia i-ar reveni competenta să judece cauza în primă instantă, care să fie sesizată în cazul în care se va emite rechizitoriul (de pildă, să solicite să fie desemnată instanta pe lângă care functionează parchetul la care a fost a fost trimisă cauza, din care face parte procurorul care emite rechizitoriul).
Actiunea penală si actiunea civilă
Acordul de mediere – impediment la punerea în miscare sau la exercitarea actiunii penale
Legea nr. 202/2010 prevede un nou impediment la punerea în miscare sau exercitarea actiunii penale constând în încheierea unui acord de mediere cu privire la latura penală a cauzei, în cazul infractiunilor pentru care retragerea plângerii sau împăcarea părtilor înlătură răspunderea penală.
Acest caz presupune ca părtile să fi finalizat procedura de mediere prin încheierea unui acord în care să fi fost transate toate aspectele privind conflictul de drept penal dintre acestea.
Potrivit art. 58 alin. (2) din Legea nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator, acordul de mediere în care se consemnează întelegerea părtilor nu trebuie să cuprindă prevederi care aduc atingere legii si ordinii publice; tot astfel, procedura medierii trebuie să se fi desfăsurat cu garantarea dreptului fiecărei părti la asistentă juridică si la interpret (procesul-verbal prin care se închide procedura medierii, trebuie să arate dacă părtile au beneficiat de asistenta unui avocat si de serviciile unui interpret ori, după caz, să mentioneze faptul că au renuntat expres la acestea), iar în cazul minorilor trebuie respectate garantiile prevăzute în procedura specială penală.
În situatia în care procedura de mediere se desfăsoară înaintea începerii procesului penal si aceasta se închide prin împăcarea părtilor consemnată într-un acord de mediere , persoana vătămată nu mai poate sesiza, pentru aceeasi faptă, organul de urmărire penală (autoritate delucru mediat), chiar dacă ar mai fi încă în termenul legal de formulare a plângerii prealabile.
Dacă procedura de mediere a fost declansată în termenul prevăzut de lege pentru introducerea plângerii prealabile, acest termen se suspendă pe durata desfăsurării medierii.
În situatia în care părtile nu încheie un acord de mediere, persoana vătămată poate introduce plângerea prealabilă în acelasi termen, care îsi va relua cursul de la data întocmirii procesuluiverbal de închidere a procedurii de mediere, socotindu-se si timpul scurs înainte de suspendare.
În situatia în care acordul de mediere este încheiat în mod legal pe parcursul actelor premergătoare, procurorul va dispune neînceperea urmăririi penale.
În cazul în care procedura medierii se desfăsoară după începerea urmăririi penale (mediere procesuală), urmărirea penală, sau judecata se suspendă pe o perioadă de maximum 3 luni.
Dacă, în acest interval de timp, părtile nu au ajuns la o întelegere si nu au semnat acordul de mediere, urmărirea penală, respectiv judecata se reiau.
De exemplu, este posibilă medierea cu privire la următoarele infractiuni:
- lovirea sau alte violente (art. 180 C.pen.);
- vătămarea corporală (art. 181 C.pen..,);
- vătămarea corporală din culpă (art. 184 alin. 1-4 C.pen.);
- violarea de domiciliu;(art. 192 alin. 1 C.pen.);
- violarea secretului corespondentei (art. 195 C.pen.);
- divulgarea secretului profesional (art. 196 C.pen.);
- violul (art. 197 alin. 1 C.pen.);
- seductia (art. 199 C.pen.,);
- furtul pedepsit la plângerea prealabilă (art. 210 C.pen.);
- abuzul de încredere (art. 213 C.pen.);
- gestiunea frauduloasă (art. 214 alin. 1 C.pen.);
- distrugerea (art. 217 alin. 1C.pen.);
- tulburarea de posesie (art. 220 C.pen.);
- abandonul de familie (art. 305 C.pen.);
- nerespectarea măsurilor privind încredintarea minorului (art. 307 C.pen.);
- tulburarea de folosintă (art. 320 C.pen.).
21
În cazul în care acordul de mediere este încheiat în faza de judecată, instanta va dispune încetarea procesului penal, iar in cursul urmăririi penale, procurorul va dispune încetarea urmăririi penale.
Tranzactia, medierea si recunoasterea pretentiilor civile
Potrivit art. 161 C.proc.pen., în cursul procesului penal, cu privire la pretentiile civile, inculpatul, partea civilă si partea responsabilă civilmente pot încheia o tranzactie sau un acord de mediere cu privire la latura civilă a cauzei. Considerăm că nu există niciun impediment, ca o asemenea tranzactie să fie încheiată si de învinuit, nu numai de inculpat.
În această situatie, dacă au fost respectate dispozitiile legale de încheiere a acestor întelegeri, instanta va lua act de încheierea tranzactiei sau a acordului de mediere, făcând referire la continutul acestora în minuta hotărârii pronuntate. În cazul în care tranzactia sau acordul de mediere cu privire la latura civilă a cauzei intervin în cursul urmăririi penale, procurorul trebuie să facă referire la acestea în rechizitoriu.
Recunoasterea totală sau partială de către inculpat a pretentiilor părtii civile se poate face numai, cu acordul părtii responsabile civilmente. În acest caz instanta va obliga inculpatul la plata despăgubirilor în măsura recunoasterii, fără a fi necesară administrarea de noi probe.
Cu privire la pretentiile civile nerecunoscute, pot fi administrate probe.
Potrivit art. 23 din Legea nr. 135/2010 intitulat Tranzactia, medierea si recunoasterea pretentiilor civile: “(1) În cursul procesului penal, cu privire la pretentiile civile, inculpatul, partea civilă si partea responsabilă civilmente pot încheia o tranzactie sau un acord de mediere, potrivit legii.
(2) Inculpatul, cu acordul părtii responsabile civilmente, poate recunoaste, în tot sau în parte, pretentiile părtii civile.
(3) În cazul recunoasterii pretentiilor civile, instanta obligă la despăgubiri în măsura recunoasterii. Cu privire la pretentiile
civile nerecunoscute pot fi administrate probe.”
Modificări referitoare la faza de urmărire penală
Sesizarea organelor judiciare
Prin Legea nr. 202/2010 s-a prevăzut că plângerea si denuntul trebuie să cuprindă în mod obligatoriu pe lângă numele, prenumele, calitatea, si domiciliul petitionarului, descrierea faptei care formează obiectul plângerii, indicarea făptuitorului dacă este cunoscut si a mijloacelor de probă si codul numeric personal în cazul persoanelor fizice.
22
În cazul în care plângerea este îndreptată la organul de urmărire penală competent si nu cuprinde elementele de mai sus, se restituie petitionarului pe cale administrativă, cu indicarea elementelor care lipsesc;
o asemenea posibilitate nu este prevăzută, în mod inexplicabil de legiuitor0, în cazul denuntului, alin. (4) al art. 223 C.proc.pen. făcând trimitere numai la art. 222 alin. (9) C.proc.pen., nu si la alin. (8) al acestui articol (denunyul nu poate fi restituit pe cale administrativă).
Organele judiciare au posibilitatea de a se sesiza din oficiu în legătură cu faptele sau împrejurările care rezultă din plângerea sau denuntul formulate cu nerespectarea dispozitiilor legale.
În vederea asigurării celeritătii procedurilor, s-a prevăzut că plângerea sau denuntul gresit îndreptate la instanta de judecată se trimite pe cale administrativă organului de urmărire penală competent.
În cazul în care plângerea sau denuntul este depus la organul de urmărire penală necompetent material sau teritorial, este necesară declinarea de competentă, iar nu trimiterea administrativă, către organul de urmărire penală competent.
Mentionarea codului numeric personal în plângere sau denunt poate contribui la eficientizarea executării silite a cheltuielilor judiciare de către stat.
De asemenea, identificarea persoanei fizice care a formulat plângerea în bazele de date privind evidenta informatizată a persoanei nu se poate face numai prin raportare la nume, prenume, sau domiciliu/resedintă, fiind necesare si alte date care sunt implicit cuprinse în codul numeric personal (de pildă, data nasterii).
În vederea transpunerii standardelor europene în materia protectiei victimelor unor infractiuni, „mica reformă” a stipulat că în situatia în care plângerea este întocmită de către o persoană care locuieste pe teritoriul României, cetătean român, străin sau persoană fără cetătenie, prin care se sesizează săvârsirea unei infractiuni pe teritoriul unui alt stat membru al Uniunii Europene, organul judiciar este obligat să primească plângerea si să o transmită organului competent din Tara pe teritoriul căreia a fost comisă infractiunea. Regulile privind cooperareajudiciară în materie penală se aplică în mod corespunzător.
Plângerea prealabilă se adresează organului de cercetare penală sau procurorului. Potrivit Legii nr. 202/2010, în scopul asigurării celeritătii procedurilor, în cazul în care plângerea prealabilă a fost gresit îndreptată la instant de judecată se trimite pe cale administrativă organului de urmărire penală competent, fiind considerată valabilă, dacă a fost introdusă în termen la organul necompetent.
În acest sens sunt si dispozitile art. 289 alin. (9) din Legea nr. 135/2010.
Potrivit art. 290 alin. 2 din noul cod de procedură penală, inclusiv denunŃul poate fi restituit pe cale administrativă.
Potrivit art. 11 din Decizia-cadru a Consiliului din 15 martie 2001 privind statutul victimelor în cadrul procedurilor enale (2001/220/JAI) intitulat victimele rezidente în alt stat membru „ (1) Fiecare stat membru se asigură că autoritătle ale competente sunt în măsură să adopte măsurile corespunzătoare pentru a atenua dificultătle care apar atunci când ictima îsi are resedint în alt stat decât cel în care a fost săvârsită infractunea, în special în ceea ce priveste desfăsurarea rocedurii. În acest scop, autoritătle trebuie, în special, să fie în măsură să:
- poată hotărî ca victima să aibă posibilitatea să facă o declaraŃie imediat după săvârsirea infractunii ;
- recurgă cât mai mult posibil la dispozitile privind videoconferintle si teleconferintle prevăzute la articolele 10 si 11
din Conventa privind asistent judiciară reciprocă în materie penală între statele membre ale Uniunii Europene din 29
mai 2000 [3] în scopul audierii victimelor rezidente în străinătate.
(2) Fiecare stat membru se asigură că victima unei infractuni într-un stat membru, altul decât cel în care aceasta are esedint, poate depune o plângere la autorităŃile competente din Tara de resedintă, în cazul în care nu a putut să o facă în tatul în care a fost săvârsită infractiunea sau, în cazul unei infractuni grave, în cazul în care aceasta nu a dorit să o facă.
Autoritatea competentă la care a fost depusă plângerea, în măsura în care nu îsi exercită ea însăsi competenta în acest sens, o transmite de îndată autoritătii competente pe teritoriul căreia a fost săvârsită infractiunea. Această plângere este tratată în conformitate cu dreptul intern al statului unde a fost săvârsită infractiunea.”
23
În cazul în care plângerea prealabilă este depusă la organul de urmărire penală necompetent material sau teritorial, este necesară declinarea de competentă, iar nu trimiterea administrativă, către organul de urmărire penală competent; plângerea prealabilă este considerată valabilă, dacă a fost introdusă în termen la organul necompetent.
Neînceperea urmăririi penale
Neînceperea urmăririi penale în cazul lipsei de pericol social concret al faptei
Prin Legea nr. 202/2010 se acordă posibilitatea procurorului de a dispune neînceperea urmăririi penale si în cazul în care constată din actele premergătoare că fapta nu prezintă pericolul social concret al unei infracŃiuni [art. 10 alin. (1) lit. b1) C.proc.pen.].
Urmare a modificării alin. (2) si (3) ale art. 181 C.pen., neînceperea urmăririi penale pentru lipsa pericolului social se poate dispune de procuror, din oficiu sau la propunerea organelor de cercetare penală, prin ordonantă: i) in rem, în situatia în care făptuitorul nu este cunoscut, însă fapta nu prezintă pericolul social concret al unei infractiuni; ii) in personam, când este cunoscut făptuitorul iar fapta nu prezintă pericolul social concret al unei infractiuni. În acest caz, aplicarea unei sanctiuni administrative făptuitorului nu este obligatorie. Considerăm că fată de natura solutiei pronuntate de procuror si de lipsa garantiilor procedurale ale unei apărări efective pentru făptuitor, aplicarea sanctiunii amenzii administrative ar trebui să fie evitată [ar fi preferabil ca amenda administrativă să fie dispusă numai în cazul solutiilor de scoatere de sub urmărire penală
întemeiate pe dispozitiile art. 10 alin. (1) lit. b1) C.proc.pen.].
Împotriva ordonantei procurorului prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale pe motiv că fapta nu prezintă pericolul social concret al unei infractiuni, se poate formula plângere în temeiul art. 275 – art. 278 C.proc.pen. la procurorul ierarhic superior; în cazul în care acesta respinge plângerea sau nu se pronuntă asupra ei în termen de 20 de zile de la înregistrare, se poate formula plângere la instantă în temeiul art. 2781 C.proc.pen.
Dispunerea neînceperii urmăririi penale. Motivare. Comunicare.
Procurorul din oficiu ori în urma analizei propunerii organului de cercetare penală de a nu se începe urmărirea penală poate dispune prin rezolutie (ordonantă în cazul lipsei pericolului social), neînceperea urmăririi penale, în cazul în care constată existenta unui impediment la punerea în miscare a actiunii penale dintre cele prevăzute de art. 10 C.proc.pen. (anterior modificărilor survenite prin Legea nr. 202/2010 procurorul trebuia să confirme prin rezolutie propunerea de neîncepere a urmăririi penale).
Prin Legea nr.202/2010 s-a prevăzut că motivarea rezolutiei/ordonantei este facultativă sau poate cuprinde doar argumente suplimentare în situatia în care procurorul îsi însuseste argumentele cuprinse în propunerea organului de cercetare penală.
În cazul în care procurorul apreciază că trebuie să motiveze personal actul (de pildă, în situatia în care procurorul este de acord cu solutia de neîncepere a urmăririi penale, dar nu si cu temeiul sau motivarea din propunerea organelor de cercetare penală), rezolutia/ordonanta prin care se dispune neînceperea urmăririi penale trebuie să cuprindă:
- data, numele, functia, parchetul din care face parte procurorul; referirea la modalitatea de sesizare, la actele premergătoare si la informatiile obtinute în urma efectuării acestora;
- prezentarea pe scurt a situatiei de fapt; încadrarea juridică; constatarea întrunirii conditiei negative prevăzute de art. 10 C.proc.pen.; temeiul de drept [art. 228 alin. (6) C.proc.pen.]; dispozitia de neîncepere a urmăririi penale; indicarea persoanei făptuitorului cu toate datele de identificare.
24
Când s-a dispus neînceperea urmăririi penale, indiferent de temeiul de drept al solutiei, cheltuielile judiciare sunt suportate de stat.
Ca exceptie, va fi obligată la cheltuieli judiciare persoana care a făcut sesizarea în cazul în care si-a exercitat abuziv acest drept, caz în care procurorul are obligatia de a motiva această dispozitie [pentru a se dispune obligarea petentului la cheltuieli judiciare, nu este necesar să fi fost constatată în prealabil, abaterea judiciară prevăzută de art. 198 alin. (4) litera k) C.proc.pen.].
Copie de pe rezolutia/ordonanta prin care se dispune neînceperea urmăririi penale si de pe propunerea organului de cercetare penală (în cazul în care procurorul nu a motivat personal rezolutia sau a adus numai argumente suplimentare celor care se regăsesc în referatul organului de cercetare penală) se comunică persoanei care a făcut sesizarea, precum si, după caz, persoanei fată de care s-au efectuat acte premergătoare.
Dacă procurorul a redactat rezolutia/ordonanta prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, se va comunica numai acest act, nu si copie de pe propunerea organelor de cercetare penală.
. Clasarea
În cazul în care urmărirea penală a fost începută in rem, nu există învinuit în cauză (în ciuda diligentelor depuse de organele de urmărire penală, făptuitorul nu a putut fi descoperit) si se constată că fapta nu prezintă pericolul social al unei infractiuni, procurorul dispune, prin ordonantă, clasarea, iar nu scoaterea de sub urmărire penală.
Supravegherea urmăririi penale
Prin „mica reformă” organele de cercetare penală dobândesc competenta de efectuare actelor de cercetare penală cu privire la infractiunea de spălare a banilor, care anterior era în cmpetenta de urmărire obligatorie a procurorului.
Întrucât prin „mica reformă” nu s-au operat modificări si cu privire la Legea nr. 508/2004 privind înfiintarea, organizarea si functionarea în cadrul Ministerului Public a Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizată si Terorism (DIICOT), pentru infractiunile de spălarea a banilor care sunt în competenŃa DIICOT, urmărirea penală se va efectua în continuare în mod obligatoriu de către procuror.
Legea nr. 202/2010 nu a operat modificări în ceea ce priveste Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea si sanctionarea spălării banilor, precum si pentru instituirea unor măsuri de prevenire si combatere a finantării actelor de terorism, pentru a permite organelor de cercetare penală să primească sesizări de la Oficiul National de Prevenire si Combatere a Spălării Banilor atunci când se constată existenta unor indicii temeinice de spălare a banilor. De asemenea, nu a fost modificată nici Ordonanta de urgentă nr. 99/2006 privind institutiile de credit si adecvarea capitalului pentruca în situatia existentei unor indicii temeinice de spălare a banilor secretul bancar si secretul profesional să nu fie opozabil organelor de cercetare penală.
De asemenea, organele de cercetare penală dobândesc competenŃa de efectuare a actelor de cercetare penală cu privire la infractiunile privind protectia muncii, care anterior era în competenta de urmărire obligatorie a procurorului.
25
Fată de dispozitiile art. XXIV din Legea nr. 202/2010, vom distinge în legătură cu aplicarea în timp a noii legii următoarele ipoteze:
i) în situatia în care urmărirea penală a fost începută anterior intrării în vigoare a „micii reforme”, procurorul are obligatia de efectua urmărire penală pentru infrattiunile privind protectia muncii, respectiv pentru infractiunea de spălare a banilor (urmărire penală proprie); ii) în situatia în care urmărirea penală a fost începută după data intrării în vigoare a „micii reforme”, procurorul va supraveghea efectuarea urmăririi penale de către organele de cercetare
penală pentru infractiunile privind protectia muncii, respectiv pentru infractiunea de spălare a banilor (supravegherea urmăririi penale);
Încetarea de drept a măsurii arestării preventive în caz de scoatere de urmărire penală sau de
încetare a urmăririi penale
Art. 140 alin. (1) lit. b) C.proc.pen. prevedea că măsura arestării preventive încetează de drept în caz de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale.
Înainte de intrarea în vigoare a „micii reforme”, art. 243 alin. (3) C.proc.pen., respectiv art. 249 raportat la art. 243 alin. (3) C.proc.pen., prevedea că dacă se descopereau impedimente la exercitarea actiunii penale prevăzute de art. 10 C.proc.pen. într-o cauză în care există un învinuit sau inculpat arestat, procurorul trebuia să se pronunte asupra încetării urmăririi penale sau scoaterii de sub urmărire penală în aceeasi zi în care a primit propunerea de la organul de cercetare penală.
Dacă procurorul dispunea încetarea urmăririi penale sau scoaterea de sub urmărire penală, constatând îndeplinite în cauză conditiile arătate mai sus, trebuia să solicite de îndată instantei revocarea măsurii arestării preventive, întocmind în acest sens un referat în care trebuia mentionat impedimentul prevăzut de art. 10 C.proc.pen. În termen de 24 de ore de la primirea de la procurer a dosarului, instanta trebuia să dispună, prin încheiere, revocarea măsurii arestării preventive si punerea de îndată în libertate a învinuitului sau inculpatului.
Aceste dispozitii legale ridicau mari probleme sub aspectul temeiului de drept al privării de libertate a persoanei împotriva căreia nu mai este formulată nicio acuzatie penală, în perioada cuprinsă între momentul dispunerii solutiei de netrimitere în judecată de către procuror si cea a punerii sale efective în libertate. În această interval de timp, persoana care nu mai avea calitate de învinuit sau inculpat, ca urmare a dispunerii de către procuror a solutiei de netrimitere în judecată, datorită constatării existentei unui impediment la exercitarea actiunii penale, era privată de libertate în lipsa vreunui temei de drept intern, fiind astfel încălcate exigentele art. 5 parag. 1 din Conventia europeană.
În vederea evitării unei privări nelegale de libertate prin Legea nr. 202/2010 a fost modificat art. 140 alin. (3) C.proc. pen. astfel că procurorul, din oficiu sau în urma informării organului de cercetare penală, are obligatia, potrivit competentelor prevăzute de lege, să constate încetarea de drept a măsurii preventive trimitând, în vederea punerii de îndată în libertate a celui retinut sau arestat, administratiei locului de detinere o copie de pe ordonantă prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale ori un extras cuprinzând următoarele mentiuni: datele necesare pentru identificarea învinuitului sau inculpatului, numărul mandatului de arestare, numărul si data ordonantei, precum si temeiul legal al liberării.
În mod corelativ a fost modificat art. 243 alin. (3) C.proc. pen. prevăzându-se că: „Atunci când cazul de încetare a urmăririi penale priveste un învinuit sau inculpat arestat, procurorul trebuie să se pronunte asupra încetării urmăririi penale în aceeasi zi în care a primit propunerea de încetare de la organul de cercetare penală.
Dacă procurorul a dispus încetarea urmăririi penale, măsura arestării preventive încetează de drept, învinuitul sau inculpatul fiind pus de îndată în libertate.“, respectiv art. 245 alin. (3) C.proc.pen. potrivit căruia „În cazul în care încetarea urmăririi penale priveste un învinuit sau inculpat arestat, în ordonantă se va face mentiune si cu privire la constatarea încetării de drept a măsurii arestării preventive.“. Aceste dispozitii legale se aplică în mod corespunzător si în cazul în care se dispune scoaterea de sub urmărire penală.
26
Liberarea provizorie în cursul urmăririi penale
În vederea evitării creării unei practici neunitare la nivelul Înaltei Curti de Casatie si Justitie (unde în lipsa unei dispozitii exprese completul care judecă cauza în primă instantă este format din trei judecători), Legea nr. 202/2010 a prevăzut că în cursul urmăririi penale, cererea de liberare provizorie sub control judiciar sau pe cautiune se solutionează de un singur judecător, indifferent de natura cauzei.
Prezentarea materialului de urmărire penală
Prezentarea materialului de urmărire penală este actul procesual ce constă în chemarea învinuitului sau a inculpatului în fata organului de urmărire penală si informarea lui cu privire la probele administrate, precum si la încadrarea juridică a faptei săvârsite, asigurându-i-se totodată posibilitatea efectivă de a lua cunostinŃă nemijlocit de acestea; reprezintă o garantie a dreptului la apărare în faza de urmărire penală fiind necesară prezenta personală a învinuitului sau inculpatului.
Potrivit Legii nr. 202/2010, procurorul poate dispune trimiterea în judecată a invinuitului/inculpatului fără prezentarea materialului de urmărire penală dacă:
i) învinuitul/inculpatul sau apărătorul său a lipsit în mod nejustificat la chemarea organului de urmărire penală (inclusiv în situatia în care lipsa nejustificată este determinată de sustragerea învinuitul/inculpatului de la urmărirea penală);
ii) învinuitul/inculpatul sau apărătorul său refuză în mod nejustificat să ia cunostintă de materialul de urmărire penală;
iii) învinuitul/inculpatul este dispărut (nu este necesară declararea disparitiei pe cale judecătorească);
dacă până la înaintarea dosarului la procuror învinuitul/inculpatul se prezintă, este prins ori adus, se procedează la prezentarea materialului de urmărire penală;
Măsuri de natură a contribui la desfăsurarea cu celeritate a urmăririi penale.
Legea nr. 202/2010 cuprinde si alte măsuri ce pot contribui la accelerarea solutionării cauzelor penale, dintre care enumerăm:
i) urmărirea penală poate fi efectuată cu caracter de continuitate si în situatia în care învinuitul sau inculpatul este supus unor măsuri preventive sau procesuale; legea prevede că în situatiile în care, în cursul urmăririi penale, dosarul cauzei este solicitat în acelasi timp (nu este necesar ca cererile să fie simultane, ci ca mai multe instante să solicite în acelasi interval de timp acelasi dosar de urmărire penală) de instante diferite, ca urmare a unor cereri formulate de către părti (de pildă, în cazul în care mai multe părti formulează cereri de revocare, înlocuire sau încetare a măsurii arestării preventive ce formează fiecare obiectul unui dosar, iar aceste dosare sunt repartizate unor complete diferite), procurorul înaintează numai copii numerotate si certificate de grefa parchetului de pe toate actele dosarului. Organul de urmărire penală păstrează originalul actelor dosarului, în vederea continuării urmăririi penale.
27
În cazurile în care procurorul formulează în cursul urmăririi penale propuneri sau cereri care sunt în competenta de solutionare a judecătorului (de exemplu, propunere de arestare preventivă, de prelungire a arestării preventive, de încuviintare a interceptării si înregistrării comunicatiilor, a accesului la un sistem informatic, a perchezitiei domiciliare etc), procurorul sau organul de cercetare penală va înainta originalul dosarului, păstrând copii de pe toate actele
dosarului, în vederea continuării urmăririi penale (art. 205 alin. 2 C.proc.pen., nemodificat prin Legea nr. 202/2010).
ii) accesul la bazele electronice de date; în vederea realizării procedurii de citare, a comunicării actelor de procedură sau a aducerii cu mandat la desfăsurarea procedurilor, procurorul are drept de acces direct la bazele electronice de date detinute de organele administratiei de stat (de pildă, Registrul Comertului, Ministerul Finantelor Publice, Administratia Natională a Penitenciarelor, Serviciul de Evidentă Informatizată a Persoanei, Agentia Natională de Cadastru si Publicitate Imobiliară etc). Pentru ca această măsură să fie eficientă a fost prevăzută obligatia organelor administratiei publice care detin baze electronice de date de a colabora cu procurorul, în vederea asigurării accesului direct al acestuia la informatiile existente în bazele electronice de date.
În acelasi scop a fost prevăzută obligatia Ministerul Public de a încheia protocoale de colaborare cu autoritătile si institutiile publice care detin baze electronice de date, pentru ca la momentul intrării în vigoare a „micii reforme” procurorii să aibă acces la bazele electronice de date.
iii) posibilitatea organelor de urmărire penală de a dispune aducerea prin constrângerea în temeiul unui mandat de aducere si a martorului;
iv) ancheta socială în cazul expertizei psihiatrice a minorului. În vederea întocmirii expertizei psihiatrice a minorului pentru a se stabili dacă acesta a actionat sau nu cu discernământ, autoritatea tutelară în a cărei rază teritorială domiciliază minorul are obligatia să efectueze ancheta socială la cererea unitătii sanitare de specialitate care efectuează expertiza.
Această dispozitie are rolul de a înlătura blocajele existente în prezent în practică, ca urmare a refuzului serviciilor de autoritate tutelară din cadrul primăriilor de a colabora cu Institutul National de Medicină Legală, care în vederea efectuării unei expertize medico-legale psihiatrice nu are nevoie decât de realizarea unei anchete sociale, iar nu a unui referat de evaluare de către Serviciile de Probatiune.
v) posibilitatea procurorului de a desemna un reprezentant comun, avocat din oficiu, în cauzele cu un număr mare de părti vătămate, civile sau responsabile civilmente.
Legea nr. 202/2010 a prevăzut că în cazul în care un număr mare de persoane care nu au interese contrarii s-au constituit parte civilă, acestea pot desemna o persoană care să le reprezinte interesele în cadrul procesului penal.
În cazul în care părtile civile nu si-au desemnat un reprezentant comun, pentru buna desfăsurare a procesului penal, procurorul poate desemna, prin rezolutie motivată, un avocat din oficiu pentru a le reprezenta interesele, în vederea efectuării cu celeritate a urmăririi penale.
Rezolutia trebuie să fie comunicată părtilor civile, care au obligatia de a încunostinta procurorul dacă sunt de acord sau refuză să fie reprezentati prin avocatul desemnat din oficiu. În situaŃia în care părŃile civile cărora li s-a comunicat de către procuror faptul că sunt reprezentate de un avocat din oficiu, nu încunostinŃează parchetul cu privire la acordul sau dezacordul lor referitor la reprezentarea prin avocat în cadrul procesului penal, se va prezuma că accepta această reprezentare. Dacă părŃile civile încunostinŃează pe procuror despre faptul că nu sunt de acord să fie reprezentate, citarea acestora precum si comunicarea actelor de procedură se va face individual.
28
În situaŃia în care prin fapta penală s-au adus vătămări unui număr mare de părŃi vătămate, constituite sau nu părŃi civile, care nu au interese contrarii, acestea pot desemna o persoană care să le reprezinte interesele în cadrul procesului penal. În cazul în care părtile vătămate nu si-au desemnat un reprezentant comun, pentru buna desfăsurare a procesului penal, procurorul poate desemna, prin rezolutie motivată, un avocat din oficiu pentru a le reprezenta interesele.
Legea nr. 202/2010 nu prevede în cazul părtilor vătămate, care nu sunt constituite părti civile, obligatia de a de a încunostinta procurorul dacă sunt de acord sau refuză să fie reprezentanti prin avocatul desemnat din oficiu.
Pentru identitate de ratiune, considerăm că si în cazul părtilor vătămate este necesar ca rezolutia procurorului prin care a fost desemnat un reprezentant comun să fie comunicată, iar în cazul în care acestea nu îsi manifestă dezacordul cu privire reprezentarea lor prin intermediul avocatului din oficiu se va prezuma că accepta această reprezentare.
Tot astfel, dacă părtile vătămate încunostintează pe procuror despre faptul că nu sunt de acord să fie reprezentate, citarea acestora precum si comunicarea actelor de procedură se va face individual.
Dovada mandatului se face prin depunerea delegatiei de avocat din oficiu.
Avocatul din oficiu trebuie să facă demersuri pentru a lua legătura cu persoanele reprezentate, si să încunostinteze organele de urmărire penală despre aceasta.
Toate actele de procedură comunicate avocatului din oficiu, reprezentant al părtii vătămate sau civile, sau de care avocatul a luat cunostintă sunt prezumate a fi cunoscute de persoanele reprezentate.
vi) posibilitatea aplicării unei amenzi judiciare părtii vătămate sau părtii responsabile civilmente care lipseste nejustificat de la chemarea organului de urmărire penală, în cazul în care acesta din urmă a apreciată că prezenŃa acestor părŃi este necesară pentru buna desfăsurare a urmăririi penale.
Alte modificări legislative referitoare la urmărire penală.
Iîn scopul corelării dispozitilor legale referitoare la prezentarea a materialului de urmărire penală, s-a fost modificat art. 251 C.poc.pen. prevăzându-se că:
„Despre aducerea la îndeplinire a dispozitiilor prevăzute la art. 250 organul de urmărire penală (nu organul de cercetare penală) întocmeste proces-verbal, în care consemnează si declaratiile, cererile si răspunsurile inculpatului.”
ii) potrivit art. 916 C.proc.pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010, „Mijloacele de probă prevăzute în prezenta sectiune (s.n. interceptările si înregistrările audio sau video) pot fi supuse expertizei la cererea procurorului, a părtilor sau din oficiu.”
- astfel, a fost lărgit cadrul expertizelor care se pot efectua cu privire la interceptările si înregistrările comunicatilor prevăzându-se posibilitatea ca pe lângă expertiza tehnică (referitoare la mijloacele tehnice folosite pentru efectuarea supravegherii tehnice) să fie efectuată si expertiza criminalistică a vocii si vorbirii.
12 Prin decizia nr.24/1999 Curtea Constitutională arătat că: „ (…) procurorul, primind dosarul, înainte de a dispune trimiterea în judecată, are obligatia, iar nu latitudinea, de a-l chema pe învinuit spre a-i prezenta materialul de urmărire penală, chiar dacă acesta i-a fost adus la cunostintă de către organul de cercetare penală, urmând a se aplica în mod corespunzător dispozitiile art.250-254 din Codul de procedură penală.”
29
Plângerea împotriva actelor si măsurilor de urmărire penală
Inadmisibilitatea unei noi plângeri pe cale ierarhică
În cursul urmăririi penale părtile sau orice persoană fizică sau juridică al cărei interes legitim a fost vătămat sau este susceptibil de a fi vătămat printr-un act al organelor de urmărire penală pot formula plângere împotriva acestuia.
Dacă plângerea vizează actele efectuate de procuror ori efectuate pe baza dispozitiilor date de acesta, competenta de solutionare apartine prim-procurorului parchetului (pentru actele procurorilor din subordinea sa), procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel (pentru actele procurorilor din cadrul curtii de apel), ori procurorului-sef de sectie din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie (pentru actele procurorilor din acest parchet); când măsurile sau actele sunt ale prim procurorului ori ale Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel sau ale procurorului-sef de sectie al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie ori au fost efectuate sau luate pe baza dispozitiilor date de către acestia plângerea se solutionează de procurorul ierarhic superior.
Prin Legea nr. 202/2010 s-a prevăzut că în situatia în care procurorul ierarhic superior respinge plângerea formulată împotriva unui act sau unei măsuri de urmărire penală care nu contine o solutie de neurmărire sau de netrimitere în judecată, rezolutia/ordonanta acestuia nu mai poate fi atacată pe cale ierarhică.
O plângere formulată împotriva solutiei de respingere dispuse de procurorul ierarhic superior va fi respinsă ca inadmisibilă.
Alineatul (21) al art. 278, introdus prin „mica reformă”, nu se referă la cazurile în care plângerea vizează o solutie de neurmărire sau de netrimitere în judecată, iar procurorul ierarhic superior a respins plângerea. În această ipoteză persoana vătămată, precum si orice alte personae ale căror interese legitime sunt afectate se pot adresa cu plângere instantei de judecată în temeiul art. 2781 C.proc.pen. În acest sens în jurisprudentă s-a arătat că împotriva solutiilor de netrimitere în judecată se poate formula, în conditiile art. 278 C.proc.pen., o singură plângere la procurorul ierarhic superior, iar dacă aceasta este respinsă, persoana nemultumită se poate adresa numai instantei de judecată, si nu procurorului ierarhic superior celui care a respins această plângere (I.C.C.J., sectia penală, decizia nr. 833 din 8 februarie 2006, www.legalis.ro) De asemenea, prin art. 278 alin. (21) C.proc.pen. nu este afectată dezlegarea în drept dată de Înalta Curte de Casatie si Justitie în recurs în interesul legii prin decizia nr. 1/2009, potrivit căreia:
„Organul judiciar competent să solutioneze plângerea împotriva rezolutiei sau ordonantei primprocurorului, prin care s-a infirmat rezolutia sau ordonanta procurorului de netrimitere în judecată si s-a dat aceeasi ori altă solutie de netrimitere în judecată, pentru alte motive sau pentru unele dintre motivele invocate de petent, este procurorul ierarhic superior. Numai în situatia în care, la rândul său, procurorul ierarhic superior, astfel sesizat, a respins plângerea si a mentinut solutia prim-procurorului sau nu a solutionat plângerea în termenul legal prevăzut la art. 277 din Codul de procedură penală, persoana vătămată, precum si orice alte persoane ale căror interese legitime sunt afectate se pot adresa cu plângere instantei de judecată.”. Această solutie pronuntată în aplicarea dispozitiilor art. 278 alin. (2) si (3) si ale art. 2781 alin. (1) si (2) teza a II-a C.proc.pen. îsi păstrează valabilitatea.
30
Eliminarea căilor de atac împotriva hotărârilor pronuntate în temeiul art. 2781 C.proc.pen.
Instanta sesizată cu o plângere formulată în temeiul art. 2781 C.proc.pen. poate dispune una dintre următoarele solutii:
i) respinge, prin sentintă, plângerea ca tardivă, inadmisibilă sau nefondată;
ii) ia act, prin sentintă, de retragerea plângerii formulate;
iii) admite, prin sentintă, plângerea, desfiintează rezolutia, ordonanta ori dispozitia de netrimitere în judecată din rechizitoriu atacată si trimite cauza procurorului în vederea începerii sau a redeschiderii urmăririi penale;
iv) admite, prin sentintă, plângerea, desfiintează actul atacat si schimbă temeiul solutiei de netrimitere în judecată sau neurmărire retinut de procuror cu un alt temei prevăzut de art. 10 C.proc.pen.;
v) admite plângerea, desfiintează actul de netrimitere în judecată atacat si când probele existente la dosar sunt suficiente pentru judecarea cauzei retine cauza spre judecare; în această situatie instanta se pronuntă prin încheiere;
Potrivit Legii nr. 202/2010 hotărârile pronuntate de judecător sunt definitive. Prin urmare, atât sentintele pronuntate potrivit art. 2781 alin. (8) lit. a) si b) C.proc.pen., dar si încheierea13
pronuntată potrivit art. 2781 alin. (8) lit. c) C.proc.pen., nu sunt supuse niciunei căii de atac.
Fată de dispozitiile art. XXIV din Legea nr. 202/2010, vom distinge în legătură cu aplicarea în timp a noii legii următoarele ipoteze:
i) în situatia în care instanta a fost sesizată cu o plângere formulată în temeiul art. 2781 C.proc.pen., înainte de intrarea în vigoare a „micii reforme”, sentintele pronuntate potrivit art. 2781 alin. (8) lit. a) si b) C.proc.pen., sunt supuse recursului, chiar dacă au fost pronuntate după intrarea în vigoare a legii noi;
- în situatia în care instanta de control judiciar admite recursul si trimite cauza spre rejudecare, sentintele pronuntate după rejudecare sunt definitive.
ii) dacă instanta a fost sesizată cu o plângere formulată în temeiul art. 2781 C.proc.pen., după intrarea în vigoare a „micii reforme”, sentintele pronuntate potrivit art. 2781 alin. (8) lit. a) si b) C.proc.pen., sunt definitive.
. Trimiterea pe cale administrativă a plângerilor gresit îndreptate.
În vederea asigurării celeritătii procedurilor, instanta în fata căreia a fost depusă o plângere împotriva unei solutii de neurmărire sau de netrimitere în judecată, fără ca petentul să fi parcurs anterior procedura internă, va dispune trimiterea pe cale administrativă a plângerii în vederea soluŃionării de procurorul ierarhic superior.
În situaŃia în care plângerea împotriva unei soluŃii de neurmărire sau de netrimitere în judecată a fost depusă la o instanŃă de judecată necompetentă, va fi dispusă declinarea de competenŃă.
13 Încheierea pronunŃată ca urmare a admiterii plângerii si reŃinerii cauzei spre judecare nu poate fi atacată nici separat, si nici odată cu fondul.
31
Modificări cu privire la faza de judecată.
Citarea părŃilor la judecată
Judecata poate avea loc numai dacă părtile sunt legal citate si procedura este îndeplinită.
Potrivit Legii nr. 202/2010 în cazul în care este lipsă de procedură sau un viciu al procedurii de citare, înfătisarea părtii nelegal citată în instantă, în persoană sau prin reprezentant (în cazul persoanelor juridice), ori prin avocat ales sau avocat din oficiu (dacă acesta din urmă a luat legătura cu partea reprezentată), acoperă orice nelegalitate survenită în procedura de citare.
Este prevăzut astfel, un caz de acoperire a nulitătii relative referitoare la procedura de citare prin prezentarea părtii în instantă, personal sau prin reprezentanti.
Luarea în cunostintă a termenului de judecată este procedura prin care unii subiecti procesuali sunt informati despre termenul de judecată fixat, nemaifiind necesară citarea lor;
- prtile prezente personal la un termen de judecată iau în cunostintă noul termen, nemaifiind citate pentru termenele ulterioare, chiar dacă ar lipsi la vreunul din aceste termene; tot astfel, prin Legea nr. 202/2010 s-a prevăzut că si în situatia în care partea, persoană fizică sau juridică, este reprezentată la un termen de judecată prin avocat ales, prin avocat din oficiu care a luat legătură cu partea reprezentată, ori în cazul în care se prezintă la termenul de judecată un alt reprezentant al părtii, persoană juridică, se consideră că are termen în cunostintă; de asemenea are termen în cunostintă, partea căreia, personal, prin reprezentant sau apărător ales sau prin functionarul sau persoana însărcinată cu primirea corespondentei, i s-a înmânat în mod legal citatia pentru un termen de judecată.
-
În scopul desfăsurării cu celeritate a procedurilor penale, prin Legea nr. 202/2010 a fost reglementată o procedură flexibilă de preschimbare a termenului.
Astfel, completul învestit cu judecarea unei cauze penale poate, din oficiu sau la cererea părtilor, să preschimbe termenul luat încunostintă cu respectarea principiului continuitătii completului în situatia în care din motive obiective instanta nu îsi poate desfăsura activitatea de judecată la termenul fixat ori în vederea solutionării cu celeritate a cauzei.
Preschimbarea termenului se dispune prin rezolutia judecătorului, în camera de consiliu si fără citarea părtilor. Părtile vor fi citate de îndată pentru noul termen fixat.
Procedura simplificată a judecătii în cazul recunoasterii vinovătiei
Art. 6 parag. 3 lit. d) din Conventia europeană garantează acuzatului dreptul să întrebe sau să solicite audierea martorilor acuzării si să obtină citarea si audierea martorilor apărării în aceleasi conditii ca si martorii acuzării. Acest drept are caracter relativ, acuzatul putând să renunte la exercitarea sa în fata unei instante independente si impartiale, si să aleagă să fie judecat în baza probelor administrate în faza de urmărire penală. În acest sens Curtea de la Strasbourg a arătat că acuzatul are posibilitatea de a renunta la dreptul garantat de art. 6 parag. 3 lit. d) din Conventia europeană si, pe cale de consecintă, nu poate pretinde că i-a fost încălcat acest drept, în cazul în care instanŃa îsi întemeiază hotărârea de condamnare pe declaratia dată în cursul urmăririi penale de un martor (inclusiv anonim), la a cărui audiere acuzatul a renuntat14.
32
Majoritatea statelor europene au prevăzut în dreptul intern elemente de justittie negociată15(de exemplu, în Franta procedura denumită la comparution sur reconnaissance prealable deculpabilite, sau în Italia procedura patteggiamneto), sau procedurii simplificate de tipulpledoariilor de vinovătie (de pildă, procedurile anglo-saxone „plea guilty” sau „pleabarganing”16).
Procedura simplificată a judecării în cazul recunoasterii vinovătiei, introdusă prin Legea r. 202/201017, reprezintă de fapt o procedură abreviată ce are la bază o pledoarie de vinovăŃie si oate fi aplicată dacă sunt îndeplinite următoarele conditii:
i) instanta să fie competentă să judece cauza si legal sesizată;
- pentru a putea să se pronunte cu privire la vinovătia inculpatului în temeiul acestei procedurii implificate actul de sesizare a instantei trebuie să fi fost legal întocmit, iar instanta să fie ompetentă să judece cauza si să fi fost legal sesizată;
- instanta sau părtile pot să invoce orice nelegalitate care atrage nulitatea absolută a urmăririi enale si, pe cale de consecintă, restituirea cauzei la parchet, chiar dacă inculpatul a ales să urmeze
procedura simplificată.
În doctrină s-a arătat că prin „justitie negociată” se întelege acea procedură prin care se permite părtilor să intervină, ntr-o măsură mai restrânsă sau mai extinsă, fie într-o formă pozitivă, care implică o acceptare, fie într-o manieră egativă, care presupune lipsa unui refuz, în cadrul procedurilor penale, putând să influenteze prin demersul lor eznodământul acestor proceduri.
Posibilitatea conferită inculpatului de a refuza sau de a accepta anumite propuneri, rivită izolat, nu este de natură a conferi un caracter negociat procedurilor.
Accentul cade pe posibilitatea părtilor de a upune discutiilor aspecte ce tin de desfăsurarea procedurilor penale, având puterea ca, prin concesii reciproce, să nfluenteze măcar partial continutul acestor propuneri, ajungându-se în final la pronuntarea unei hotărâri care să reprezinte ezultatul negocierilor.
Reglementarea procedurii judecătii în cazul recunoasterii vinovătie reprezintă transpunerea în procedura penală actuală dispozitiilor art. 374 din noul cod de procedură penală potrivit căruia:
(1) Până la începerea cercetării judecătoresti, inculpatul poate declara, personal sau prin înscris autentic, că recunoaste ăvârsirea faptelor retinute în actul de sesizare a instantei si solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în aza de urmărire penală.
(2) Judecata poate avea loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală doar atunci când inculpatul eclară că recunoaste în totalitate faptele retnute în actul de sesizare a instantei si nu solicită administrarea de probe.
(3) La termenul de judecată, când cauza se află în stare de judecată, instanta îl întreabă pe inculpat dacă solicită ca udecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală si acordă cuvântul procurorului, celorlalte ărti si persoanei vătămate asupra cererii formulate.
(4) Instanta de judecată admite cererea atunci când, din probele administrate, rezultă că faptele inculpatului sunt stabilite i sunt suficiente date cu privire la persoana sa pentru a permite stabilirea unei pedepse si procedează la audierea nculpatului, potrivit art. 378.
(5) În caz de admitere a cererii, presedintele explică persoanei vătămate că se poate constitui parte civilă si întreabă partea ivilă si partea responsabilă civilmente dacă propun administrarea de probe. Instanta poate dispune disjungerea actiunii ivile, potrivit art. 26, dacă pentru solutionarea acesteia este necesară administrarea de probe, prin care s-ar prelungi în od nejustificat solutionarea actiunii penale.
(6) În caz de admitere a cererii, dispozitiile art. 386 si 391–395 se aplică în mod corespunzător.
(7) Instanta va pronunta condamnarea inculpatului, care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă revăzute de lege în cazul pedepsei închisorii si de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în azul pedepsei amenzii.
Dispozitiile alin. (1)–(6) nu se aplică în cazul în care actiunea penală vizează o infractiune care se edepseste cu detentie pe viată.
(8) În caz de respingere a cererii, instanta procedează potrivit art. 376–407.”
33
ii) inculpatul să nu fie acuzat de săvârsirea unei infractiuni pentru care legea prevede edeapsa detentiunii pe viată;
- procedura simplificată se aplică numai cauzelor având ca obiect infractiuni cu privire la care egea prevede numai pedeapsa amenzii, pedeapsa amenzii alternativ cu pedeapsa închisorii, sau umai pedeapsa închisorii;
- potrivit art. 1411 C.pen. prin pedeapsa prevăzută de lege se întelege pedeapsa prevăzută în textul de lege care incriminează fapta săvârsită în forma consumată, fără luarea în considerare a cauzelor
de reducere sau de majorare a pedepsei;
- nu prezintă importantă dacă pedeapsa detentiunii pe viată este edeapsa unică sau este prevăzută de lege alternativ cu pedeapsa închisorii;
- în cazul în care inculpatul este acuzat de săvârsirea mai multor infractiuni concurente este necesar a pentru niciuna dintre acestea legea să nu prevadă pedeapsa detentiunii pe viată;
iii) inculpatul să fi declarat personal sau prin înscris autentic înainte de citirea actului de esizare a instanŃei că recunoaste săvârsirea faptelor reŃinute în rechizitoriu;
- inculpatul trebuie să declare înainte de începerea cercetării judecătoresti că recunoaste în otalitate fapta/ele retinute în actul de sesizare a instantei si că nu solicită administrarea de probe, u exceptia înscrisurilor în circumstantiere pe care le poate administra la acel termen de judecată;
- în cazul în care inculpatul recunoaste numai o parte dintre faptele retinute în rechizitoriu, rocedura simplificată nu este aplicabilă;
- în situatia în care în cauză sunt mai multi inculpati si numai unul/unii dintre acestia recunosc oate faptele retinute în sarcina lor prin rechizitoriu, instanta va proceda potrivit regulilorprocedurii implificate pentru acestia, dispunând, prin încheiere, disjungerea cauzei pentru ceilalti nculpati, în cazul în care disjungerea este posibilă; inculpatii condamnati ca urmare a „pledoariei e vinovătie”, pot fi audiati ca martori în cauza disjunsă cu privire la ceilalti inculpati; judecătorul are a pronuntat solutia de condamnare a inculpatului/ilor potrivit procedurii simplificate, se poate fla într-o situatie de incompatibilitate de a judeca cauza disjunsă cu privire la ceilalti participanti a săvârsirea infractiunii.
- recunoasterea faptelor poate fi făcută si de inculpatul minor, cu respectarea dispozitiilor din cadrul procedurii speciale referitoare la persoanele citate să participe la judecată;
- inculpatul nu este obligat să recunoască si încadrarea juridică a faptei/faptelor astfel cum a/au fost retinută/retinute în actul de sesizare putând solicita schimbarea încadrării juridice a acestora, în conditiile art. 334 C.proc.pen.;
- această procedură simplificată poate fi aplicată numai cu privire la cauzele penale în care nu a fost citit actul de sesizare, normele de procedură fiind de imediată aplicare18; în cazul în care a fost 18 În procesul penal, sub aspect procedural, este aplicabil numai principiul imediatei aplicări a legii de procedură, ce presupune că aceasta se aplică tuturor actelor efectuate în activitatea procesuală, în perioada de timp în care este în vigoare, indiferent de data săvârsirii infractiunii pentru care se formulează acuzatia penală si de data începerii procesului penal (înainte sau după intrarea legii de procedură în vigoare). Asadar, în materia legilor de procedură este aplicabil principiul tempus regit actum, neavând aplicabilitate principiul mitior lex. În doctrina română (Tr. Pop, Drept procesual penal, vol. I, Tipografia NaŃională S.A., Cluj, 1946, p. 210) s-a arătat, în mod întemeiat, că: „Din principiul aplicării imediate a legii procesual penale rezultă că aceasta este numai activă si niciodată extraactivă; adică nu se va aplica în trecut, la acte si la raporturi trecute; nu mai poate avea eficienŃă asupra unui act procesual efectuat anterior intrării ei în vigoare; nu mai poate atinge valabilitatea acestuia; ceea ce s-a făcut sub imperiul legii anterioare nu se mai poate desface prin legea nouă; actele procesuale efectuate sub legea veche, după normele acesteia, îsi păstrează valabilitatea lor originară, si deci si toate efectele legale; prin urmare legea procesuală nu este retroactivă; si nu este nici ultraactivă, fiindcă nu se mai poate aplica proceselor sau actelor ce intervin sau continuă după iesirea ei din vigoare, căci acestora li se aplică imediat legea nouă, exceptie putând fi numai legea care modifică competenta unei instante fără a desfiinta însăsi instanta.”
34
iv) inculpatul trebuie să solicite ca judecata să se facă în baza probelor administrate în aza de urmărire penală;
- dreptul de a solicita audierea de martori în procedură publică si contradictorie în fata unei nstante impartiale si independente garantat de art. 6 parag. 3 lit. d) din Conventia europeană este n drept relativ la care acuzatul poate renunŃa;
- inculpatul trebuie să declare înainte de începerea cercetării judecătoresti că întelege să se judece e baza probelor administrate în cursul urmăririi penale pe care si le însuseste si că nu solicită dministrarea de probe, cu exceptia înscrisurilor în circumstantiere pe care le poate administra la cel termen de judecată;
- chiar dacă inculpatul solicită să fie judecat în baza tuturor probelor administrate în cursul
urmăririi penale, instanta poate aprecia că prin modul în care au fost administrate unele probe a
fost încălcat principiul legalitătii sau loialitătii în administrarea probelor, ori drepturile si libertătile fundamentale garantate de Conventia europeană (de pildă, se retine utilizarea torturii sau a tratamentelor inumane sau degradante pe parcursul audierilor), aducându-se astfel atingere semnificativ si substantial caracterului echitabil al procesului penal; tot ca urmare a acestor încălcări ale dispozitiilor legale se poate ridica un dubiu serios cu privire la fiabilitatea probelor (aptitudinea unei probe de a fi credibilă) administrate în cursul urmăririi penale; în toate aceste ipoteze, instanta poate, chiar si în cadrul acestei proceduri simplificate, să dispună excluderea probelor nelegal sau neloial administrate, având în vedere calitatea de garant al respectării dreptului la un proces echitabil;
- în cazul în care se dispune excluderea unor probe, instanta trebuie să întrebe din nou pe inculpate dacă întelege să apeleze în continuare la procedura simplificată, prin raportare numai la probele
legal administrate în cursul urmăririi penale.
În situatia în care sunt îndeplinite conditiile de mai sus, instanta după ce atrage atentia inculpatului prezent la judecată asupra tuturor consecintelor ce decurg din alegerea procedurii simplificate, dă citire actului de sesizare, procedează la ascultarea inculpatului sub aspectul recunoasterii faptelor descrise în rechizitoriu si însusirii probelor administrate în cursul urmăririi penale.
Această ascultare a inculpatului cu privire la recunoasterea vinovătiei, nu are natura juridică a unui mijloc de probă (nefiind deci aplicabile prevederile art. 69- 74 C.proc.pen.), ci reprezintă o activitate procesuală obligatorie în vederea stabilirii cadrului procesual, fiind plasată în momentul chestiunilor prealabile admiterii cererii de judecare potrivit procedurii prevăzute de art. 3201 Tipografia Curierul Judiciar, Bucuresti, 1924, p. 290-291) că: „obiectul legilor de procedură nu îl formează desigur infractiunea, asa că este fără interes momentul comiterii sale; obiectul normelor de procedură este alcătuit din acel complex de acte inerente desfăsurării actiunii represive. Toate aceste acte însă nu pot fi efectuate decât conform cu legea in momentul în care ele au loc, încât nu se poate concepe ca un act de procedură să se producă sub imperiul unei legi si otusi să se zică că această lege este retroactivă fată de el. Această eroare nu este posibilă decât dacă raportăm actul de rocedură nu la momentul în care el se efectuează, ci la momentul la care s-a comis infractiunea în a cărei actiune depresivă se cuprinde acest act de procedură.
Este, deci, profund gresit a se spune că o lege de procedură este retroactivă
(s.n.) fată de un act de procedură, efectuat după intrarea în vigoare a acestei legi, numai pentru simplul motiv că acel act se raportează la o infractiune comisă anterior. (…) asadar nu există lege de procedură care să se aplice unor acte effectuate înainte de intrarea ei în vigoare. Toate legile de procedură se aplică numai la actele ce se vor produce sub imperiul lor si ca atare nu se poate vorbi de retroactivitatea legilor de procedură penală”.
35
C.proc.pen.. Caracterul obligatoriu al acestei activităti procesuale este corelativ dreptului inculpatului de a opta pentru procedura simplificată.
După ascultarea inculpatului, instanta admite cererea de judecare de judecare potrivit procedurii prevăzute de art. 3201 C.proc.pen. După acest moment inculpatul nu mai poate renunŃa pe parcursul procesului penal asupra optiunii sale de a fi judecat potrivit procedurii simplificate (în cazurile în care legiuitorul a dorit să prevadă o asemenea posibilitatea de revenire a prevăzut-o în mod expres: de pildă, renuntarea la apel/recurs).
După deschiderea procedurii simplificate, instanta poate încuviinta inculpatului numai administrarea probei cu înscrisuri în circumstantiere, iar apoi acordă cuvântul în dezbateri, procurorului si părŃilor, potrivit regulilor generale de desfăsurare a dezbaterilor.
Procedura simplificată se poate desfăsura si în lipsa inculpatului, dacă sunt îndeplinite conditiile mentionate mai sus, in ipoteza în care recunoasterea s-a făcut în baza unui înscris autentic. În această situaŃie, audierea inculpatului nu mai este necesară.
Dacă pentru solutionarea actiunii civile se impune administrarea de probe în fata instantei, se va dispune, prin încheiere, disjungerea acesteia; când disjungerea nu este posibilă (de pildă, în cazul infractiunilor contra patrimoniului când stabilirea întinderii prejudiciului este esentială si pentru solutionarea actiunii penale), instanta va proceda la administrarea de probe cu celeritate numai sub aspectul actiunii civile;
Instanta poate respinge cererea de judecare potrivit procedurii simplificate atunci când, din probele administrate în cursul urmăririi penale, nu rezultă că faptele inculpatului sunt stabilite dincolo de orice dubiu rezonabil si nu sunt suficiente date cu privire la persoana inculpatului pentru a permite stabilirea unei pedepse.
În cazul în care instanta, cu ocazia deliberării nu este lămurită asupra împrejurărilor de fapt ale cauzei nu va dispune achitarea, ci repunerea cauzei pe rol, caz în care procesul va urma regulile procedurii de drept comun.
Inculpatul care recunoaste săvârsirea unei infractiuni si solicită să fie judecat potrivit procedurii simplificate beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii, si de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei amenzii (cauză legală de reducere a pedepsei).
În situatia în care instanta retine si circumstante atenuante legale sau judiciare prevăzute de art. 73-741 C.pen. în favoarea inculpatului, aplicarea efectelor circumstantelor atenuante se face prin raportarea la limitele pedepsei închisorii reduse ca urmare a aplicării procedurii prevăzute de art. 3201 alin. (7) C. proc.pen.
Dacă minorul a săvârsit o tentativă la o infractiune si optează pentru procedura simplificată a recunoasterii vinovătiei, limitele pedepsei de la care se va aplica reducerea prevăzută de art. 3201 alin. (7) C. proc.pen. sunt cele prevăzute pentru tentativă la infracŃiunea respectivă, reduse apoi la jumătate.
În cazul în care inculpatul beneficiază si de cauza legală de reducere a pedepsei prevăzută
de art. 16 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea si combaterea traficului si consumului ilicit de droguri19, art. 20 alin. (2) din Legea nr. 678/2001 privind prevenirea si combaterea traficului de persoane20, respectiv de cea prevăzută de art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protectia 19 Potrivit art. 16 din Legea nr. 143/2000: “Persoana care a comis una dintre infractiunile prevăzute la art. 2–10, iar în timpul urmăririi penale denuntă si facilitează identificarea si tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârsit infractiuni legate de droguri beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege.”
20 Potrivit art. 20 alin. (2) din Legea nr. 678/2001 :” Persoana care a comis una dintre infractiunile prevăzute de prezenta lege, iar în timpul urmăririi penale denuntă si facilitează identificarea si tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârsit infractiuni prevăzute de prezenta lege beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege.”
36
S va aplica reducerea prevăzută de art. 3201 alin. (7) C. roc.pen. sunt cele, reduse ca urmare a aplicării celorlalte cauze de reducere.
Considerăm că inculpatul trebuie să beneficieze de cauza legală de reducere a pedepsei prevăzută de art. 3201 alin. (7) C. proc.pen. si în cazul în care desi acesta a optat pentru judecarea potrivit procedurii simplificate, instanta a respins cererea si a aplicat regulile de drept comun cu privire la judecată, iar după deliberare a constatat din ansamblul materialului probator că faptele descrise în rechizitoriu si recunoscute de inculpat sunt probate dincolo de orice dubiu rezonabil.
Împotriva hotărârii de condamnare pronuntate în urma procedurii simplificate, inculpatul poate formula apel/recurs, numai sub aspectul încadrării juridice si al individualizării pedepsei,
neputând renunta la optiunea de a fi judecat potrivit procedurii simplificate.
În cazul în care inculpatii care nu au recunoscut săvârsirea infractiunii si cu privire la care judecata a fost disjunsă, sunt achitati printr-o hotărâre definitivă, este incident cazul de revizuire
prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. e) C.proc. pen., toate hotărârile care nu se pot reconcilia fiind supuse revizuirii.
9.3. Modificări referitoare la etapa procesuală a apelului
Urmare a modificărilor legislative operate prin Legea nr. 202/2010 sunt supuse apelului:
sentintele pronuntate de tribunal/tribunalul militar teritorial prin care s-a dispus condamnarea, achitarea sau încetarea procesului penal, si/sau prin care a fost solutionată actiunea civilă, precum si încheierile date în cursul judecătii în primă instantă de către tribunal.
Nu pot fi atacate cu apel: i) sentintele pronuntate de judecătorii/tribunalele militare;
ii) sentintele pronuntate de tribunale cu privire la infractiunile pentru care punerea în miscare a actiunii penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate; iii) sentintele pronuntate de Curtile de apel sau de Înalta Curte de Casatie si Justitie;
iv) sentintele de dezînvestire (de exemplu, cele prin care se dispune restituirea cauzei la parchet, sau declinarea de competentă);
v) sentintele pronuntate în materia executării pedepselor (de pildă, cererile privind întreruperea executării pedepsei, contestatiile la executare etc.) sau cele privind cererile de reabilitare; vi) încheierile dispuse de prima instantă pentru care legea prevede în mod expres că pot fi atacate separat cu recurs (spre exemplu, încheierile pronuntate în materia arestării preventive), sau cele care nu pot fi
atacate cu nicio cale de atac (de exemplu, încheierea prin care a fost admisă cererea de recuzare).
Prin Legea nr. 202/2010 a fost completat art. 366 alin. (1) C.proc.pen. cu o prevedere cu caracter de recomandare potrivit căreia cererea de apel trebuie să cuprindă: numele, prenumele, codul numeric personal, calitatea si domiciliul, resedinta sau locuinta declarantului, să indice hotărârea apelată si numărul dosarului în care a fost pronuntată si să fie semnată de persoana care face apel.
. Modificări referitoare la etapa procesuală a recursului
21 Potrivit art. 19 din Legea nr. 682/2002: „Persoana care are calitatea de martor, în sensul art. 2 lit. a) pct. 1 si 2, si care a comis o nfractiune gravă, iar înaintea sau în timpul urmăririi penale ori al judecătii denuntă sau facilitează identificarea si tragerea la răspundere enală a altor persoane care au săvârsit astfel de infractiuni beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege.”
37
Hotărâri supuse recursului
Potrivit modificărilor operate prin Legea nr. 202/2010 sunt supuse recursului următoarele hotărâri:
i) deciziile pronuntate de instantele de apel (curtea de apel) precum si încheierile date în cursul judecătii în apel;
ii) sentinŃele pronunŃate în primă instantă, în cazurile în care legea prevede recursul ca singura cale ordinară de atac (de exemplu, sentintele de dezînvestire, sentintele pronuntate de judecătorii/tribunale militare, sentintele pronuntate de tribunal care au ca obiect infractiunile pentru care punerea în miscare a actiunii penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate; sentintele pronuntate în materia executării hotărârilor penale ori a reabilitării etc.);
iii) încheierile cu privire la care legea prevede că pot fi atacate separat cu recurs (de pildă, încheierile prin care se dispune, în cursul urmăririi penale ori al judecării în primă instantă sau apel, luarea, revocarea, înlocuirea, încetarea de drept sau prelungirea unei măsuri preventive, încheierea prin care s-a confirmat măsura de sigurantă a internării medicale, încheierile prin care se dispune suspendarea judecătii etc.).
„Noi cazuri de casare”
3899 alin. (1) pct. 12 C.proc.pen.
„12. când nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infractuni sau când instanta a pronuntat o hotărâre de condamnare pentru o altă faptă decât cea pentru care condamnatul a fost trimis în judecată, cu exceptia cazurilor prevăzute în art. 334–337”;
Introducerea acestui caz de casare prin Legea nr. 202/2010 reprezintă o consecintă a deciziei Curtii Constitutionale nr. 694/2010 prin care instanta de contencios constituttonal a apreciat că: „prin eliminarea posibilităŃii de a contesta pe calea recursului o hotărâre judecătorească atunci când nu sunt întrunite elementele constitutive ale infractiunii, închide părtii interesate calea valorificării efective a dreptului încălcat, sens în care dispozitiile art.I pct.184 din Legea
nr.356/2006 în ce priveste partea referitoare la modificarea dispozitiilor art.385 alin.(1) pct.12 din 9 Codul de procedură penală contravin dispozitiilor constitutionale ale art.21 si ale art.20 raportate la art.13 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale.”
B. Art. 3899 alin. 1 pct. 172 C.proc.pen.
:
„172. când hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o gresită aplicare alegii”
Acest caz de casare este identic cu cel prevăzut de art. 3899 alin. (1) pct. 171 C.proc.pen.,care a fost abrogat prin art. I pct. 185 din Legea nr. 356/2006 pentru modificarea si completareaCodului de procedură penală.
Prin decizia CurŃii Constitutionale nr. 783 din 12 mai 2009 – publicată în Monitorul Oficialnr. 404 din 15 iunie 2009 – a fost admisă exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. I pct. 185 din Legea nr. 356/2009. Urmare a acestei decizii instantele au apreciat că acest caz de casare este din nou în vigoare22.
Spre deosebire, de art. 3899 alin. (1) pct. 171 C.proc.pen., „noul caz de casare” prevăzut de art. 3899 alin. (1) pct. 172 C.proc.pen. poate fi invocat de instantă, din oficiu, când a influentat asupra hotărârii în defavoarea inculpatului.
Precizări cu privire la caracterul devolutiv al recursului
Potrivit Legii nr. 202/2010 recursul declarat împotriva unor hotărâri care, în baza legii, nu pot fi atacate cu apel (sentintele pronuntate de judecătorie, de curtea de apel sau de Înalta Curte de Casatie si Justitie, sau cele pronuntate de tribunale pentru infractiuni la care actiunea penală se pune în miscare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate), nu este limitat la cazurile de casare mai sus mentionate, instanta fiind obligată ca în afara temeiurilor invocate si a cererilor formulate de recurent, să examineze legalitatea si temeinicia hotărârii pronuntate în vederea înlăturării erorilor de fapt sau de drept; în aceste cauze, instanta de recurs poate administra probe noi sau readministra probele în situatia în care consideră necesar pentru asigurarea dreptului părtilor la un proces echitabil.
Măsuri de natură a contribui la desfăsurarea cu celeritate a judecăŃii
- Legea nr. 202/2010 cuprinde si alte măsuri ce pot contribui la accelerarea judecării cauzelor penale, dintre care enumerăm:
i) accesul la bazele electronice de date; în vederea realizării procedurii de citare, a comunicării actelor de procedură sau a aducerii cu mandat la desfăsurarea procedurilor, instanta de judecată are drept de acces direct la bazele electronice de date detnute de organele administratiei de stat (de pildă, Registrul Comertului, Ministerul Finantelor Publice, Administratia Natională a Penitenciarelor, Serviciul de Evidentă Informatizată a Persoanei, Agentia Natională de Cadastru si Publicitate Imobiliară etc). Pentru ca această măsură să fie eficientă a fost prevăzută obligatia organelor administratiei publice care detin baze electronice de date de a colabora cu instanta de judecată, în vederea asigurării accesului direct al acesteia la informatiile existente în bazele electronice de date.
În acelasi scop a fost prevăzută obligatia Ministerului Justitiei de a încheia protocoale de colaborare cu autoritătile si institutiile publice care detin baze electronice de date, 2 Curtea Constitutională a motivat că abrogarea art. 3859 alin. (1) pct. 171 C. proc. pen., prin dispozitiile declarate econstitutionale, încalcă dispozitiile constitutionale ale art. 21 privind accesul liber la justitie, precum si ale art. 20 din onstitutie referitoare la tratatele internationale privind drepturile omului raportate la prevederile art. 6 referitoare la
dreptul la un proces echitabil si ale art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv din Conventia pentru apărarea drepturilor mului si a libertăŃilor fundamentale. Asa fiind, critica formulată de inculpaŃi prin referirea la cazul de casare prevăzut în rt. 3859 alin. (1) pct. 171 C. proc. pen. devine actuală si posibilă.
ii) posibilitatea instanŃelor de judecată de a dispune aducerea prin constrângerea în temeiul nui mandat de aducere si a martorului;
iii) posibilitatea instantei de judecată de a desemna un reprezentant comun, avocat din ficiu, în cauzele cu un număr mare de părti vătămate, civile sau responsabile civilmente.
Legea nr. 202/2010 a prevăzut că în cazul în care un număr mare de persoane care nu au nterese contrarii s-au constituit parte civilă, acestea pot desemna o persoană care să le reprezinte nteresele în cadrul procesului penal. În cazul în care părtile civile nu si-au desemnat un reprezentant comun, pentru buna desfăsurare a procesului penal, instanta poate desemna, prin ncheiere motivată, un avocat din oficiu pentru a le reprezenta interesele, în vederea efectuării cu eleritate a urmăririi penale.
Încheierea trebuie să fie comunicată părtilor civile, care au obligatia de a încunostinta nstantt dacă sunt de acord sau refuză să fie reprezentati prin avocatul desemnat din oficiu. În situatia în care părtile civile cărora li s-a comunicat de către instantă faptul că sunt reprezentate de n avocat din oficiu, nu încunostintează organul jurisdicŃional cu privire la acordul sau dezacordul or referitor la reprezentarea prin avocat în cadrul procesului penal, se va prezuma că accepta ceastă reprezentare. Dacă părtile civile încunostintează instanta despre faptul că nu sunt de accord ă fie reprezentate, citarea acestora precum si comunicarea actelor de procedură se va face ndividual.
În situatia în care prin fapta penală s-au adus vătămări unui număr mare de părti vătămate, onstituite sau nu părti civile, care nu au interese contrarii, acestea pot desemna o persoană care ă le reprezinte interesele în cadrul procesului penal. În cazul în care părtile vătămate nu si-au esemnat un reprezentant comun, pentru buna desfăsurare a procesului penal, instanta poate esemna, prin încheiere motivată, un avocat din oficiu pentru a le reprezenta interesele.
Legea nr. 202/2010 nu prevede în cazul părtilor vătămate, care nu sunt constituite părŃi vile, obligatia de a încunostinta instanta dacă sunt de acord sau refuză să fie reprezentaŃi prin vocatul desemnat din oficiu. Pentru identitate de raŃiune, considerăm că si în cazul părtilor ătămate este necesar ca încheierea instanŃei prin care a fost desemnat un reprezentant comun să ie comunicată, iar în cazul în care acestea nu îsi manifestă dezacordul cu privire la reprezentarea or prin intermediul avocatului din oficiu se va prezuma că acceptă această reprezentare. Tot astfel, acă părŃile vătămate încunostinŃează instanŃa despre faptul că nu sunt de acord să fie reprezentate, itarea acestora precum si comunicarea actelor de procedură se va face individual.
Desemnarea unui avocat din oficiu, reprezentant comun al părŃilor vătămate/civile, trebuie fectuată pentru fiecare etapă procesuală a fazei judecaŃii (primă instanŃă, apel, recurs) ovada mandatului se face prin depunerea delegaŃiei de avocat din oficiu.
Avocatul din oficiu trebuie să facă demersuri pentru a lua legătura cu persoanele eprezentate, si să încunostinŃeze instanŃa despre aceasta.
Toate actele de procedură comunicate avocatului din oficiu, reprezentant al părŃii vătămate au civile, sau de care avocatul a luat cunostinŃă sunt prezumate a fi cunoscute de persoanele eprezentate.
iii) posibilitatea aplicării unei amenzi judiciare părŃii vătămate sau părŃii responsabile
civilmente care lipseste nejustificat de la chemarea instanŃei de judecată, în cazul în care ceasta din urmă a apreciat că prezenŃa acestor părŃi este necesară pentru buna esfăsurare a judecăŃii.
10. Revizuirea
Prin Legea nr. 202/2010 s-a prevăzută că cererea de revizuire adresată direct instanŃei se trimite pe cale administrativă procurorului competent, în vederea asigurării celerităŃii procedurilor enale (anterior trimiterea se realiza prin sentinŃă atacabilă cu recurs, ceea ce conducea la relungirea nejustificată a procedurii); în cazul în care cererea de revizuire a fost adresată archetului necompetent, se va dispune declinarea pentru efectuarea actelor de cercetare prealabilă
către parchetul competent.
De asemenea, au fost operate modificări cu privire la analiza admisibilităŃii în principiu a ererii de revizuire.
Astfel, urmare a modificărilor aduse Codului de procedură penală prin Legea nr. 202/2010 rimul stadiu, admisibilitatea în principiu, presupune o procedură necontradictorie23 în care nstanŃa examinează, în camera de consiliu fără citarea părŃilor si fără participarea procurorului rmătoarele aspecte:
i) dacă sunt invocate motive de revizuire cu respectarea prevederilor art. 394 C.proc.pen.24;
ii) dacă hotărârea atacată este o hotărâre definitivă prin care a fost soluŃionat fondul cauzei;
iii) dacă cererea de revizuire a fost introdusă în termenul prevăzut de art. 398 alin. (2) C.proc.pen.
si de către una dintre persoanele prevăzute de art. 396 alin. (1) si (2) C.proc.pen. în limitele calităŃii or procedurale;
iv) dacă motivele si probele în baza cărora este formulată cererea nu au mai făcut obiectul unei ereri de revizuire anterioare, respinsă definitiv;
v) dacă din probele strânse în cursul cercetării efectuate de procuror rezultă date suficiente pentru dmiterea în principiu;
În baza celor constatate, instanŃa poate dispune, prin încheiere, admiterea în principiu a ererii de revizuire sau, prin sentinŃă, respingerea acesteia; încheierile prin care se dispune dmiterea în principiu pot fi atacate numai odată cu fondul; sentinŃa prin care s-a respins cererea de evizuire este supusă acelorasi căi de atac ca si hotărârile la care se referă revizuirea (dacă otărârea a cărei revizuire se cere putea fi atacată cu apel, atunci si sentinŃa prin care se respinge ererea de revizuire în faza analizei admisibilităŃii în principiu este supusă, de asemenea, apelului.
În acest caz, hotărârea ce s-ar pronunŃa în apel este susceptibilă de recurs; dacă hotărârea a cărei evizuire se cere putea fi atacată cu recurs, atunci si sentinŃa prin care se respinge cererea de evizuire în faza analizei admisibilităŃii în principiu este supusă numai recursului).
După respingerea prin hotărâre definitivă ca inadmisibilă sau neîntemeiată a unei cereri de evizuire cererile ulterioare sunt inadmisibile dacă există identitate de persoană, de temei legal, de otive si apărări cu cea judecată definitiv iniŃia.
În acelasi sens sunt si dispoziŃiile art. 459 din Legea nr. 135/2010.
Cererea de revizuire care se întemeiază pe alte motive decât cazurile prevăzute de art. 394 din Codul de procedură enală, este inadmisibilă
septembrie 8th, 2011 
admin 
Posted in 
Tags: